Liderii UE nu au reusit sa ajunga la un acord in privinta inceperii negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord si Albania, joi, la Bruxelles, in prima zi a reuniunii Consiliului European.
"Exista o anumita dezamagire. Trebuie sa recunoastem ca nu am reusit sa ajungem la un consens pentru ca trei state au refuzat sa invite cele doua tari sa deschida negocierile", a declarat presei presedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, citat de AFP.
"Toata lumea recunoaste ca Macedonia de Nord a facut multe: a schimbat numele tarii, si-a schimbat Constitutia si a facut totul pentru a fi invitata, de aceea, consider ca absenta unei decizii va avea consecinte politice serioase in Macedonia de Nord", a avertizat Gitanas Nauseda.
Franta este una din cele trei tari care blocheaza deschiderea negocierilor si refuza tratarea separata a celor doua state candidate din Balcanii de Vest.
"Dezbaterile pe extinderea UE au fost lungi si dificile", a declarat un diplomat francez. "Niciun text pe acest subiect nu a fost convenit, pentru ca nu exista un acord de deschidere a negocierilor de aderare", a precizat acesta.
Parisul cere o reformare a procesului de aderare la UE considerand ca, in prezent, acesta este ineficient si frustrant.
Deschiderea negocierilor de aderare necesita votul in unanimitate al statelor membre.
Citeste si: Albania nu accepta sa gazduiasca centre de primire a migrantilor, nici macar de dragul aderarii la UE ...citeste mai departe despre "Macron a provocat... mai mult
Vineri, 18 Octombrie 2019, ora 11:29
Parlamentul Greciei a ratificat, vineri, acordul care prevede solutionarea disputei privind numele statului Macedonia.
Acordul, care va pune capat unei dispute care dureaza de trei decenii, a fost aprobat de Parlamentul de la Atena cu 153 de voturi pentru si 146 impotriva, informeaza publicatia Kathimerini.
"Este un vot istoric", a comentat Nikos Voutsis, presedintele Parlamentului Greciei.
Sedinta parlamentara pentru aprobarea acordului a durat 38 de ore.
In ultimele zile, in fata Parlamentului de la Atena au avut loc proteste violente fata de acest acord. Aderarea Macedoniei la Uniunea Europeana si NATO a fost blocata pana recent de Grecia, care a refuzat sa accepte numele tarii, considerand ca reprezinta o revendicare teritoriala pentru una din regiunile sale nordice, care poarta acelasi nume.
Parlamentul macedonean a aprobat pe 11 ianuarie proiectul care prevede schimbarea numelui tarii in "Republica Macedonia de Nord".
Proiectul de acord privind schimbarea numelui Fostei Republici Iugoslave Macedonia in Macedonia de Nord a fost semnat de premierul macedonean Zoran Zaev cu omologul sau grec, Alexis Tsipras. ...citeste mai departe despre "Vot istoric in Parlamentul Greciei: Acordul pentru schimbarea numelui Macedoniei, ratificat la limita, dupa 38 de ore" pe Ziare.com mai mult
Vineri, 25 Ianuarie 2019, ora 16:09
Parlamentul grec a decis joi sa amane ratificarea acordului privind schimbarea numelui Macedoniei pana vineri, din cauza numarului mare de persoane care vor sa isi exprime parerea cu privire la aceasta intelegere, relateaza site-ul agentiei Dpa.
Dezbaterea a inceput miercuri, iar votul privind ratificarea acordului cu Macedonia ar fi trebuit initial sa aiba loc joi.
Parlamentul de la Atena a respins la limita, saptamana trecuta, motiunea de cenzura contra Guvernului Alexis Tsipras, reconfirmarea increderii in Executiv deschizand calea aprobarii de catre Grecia a acordului cu Skopje.
Zeci de mii de persoane au participat duminica la o manifestare impotriva unei intelegeri facute de Guvernul Greciei cu Macedonia, prin care acesta isi va schimba denumirea in "Republica Macedonia de Nord".
Aderarea Macedoniei la UE si NATO a fost blocata pana recent de Grecia, care a refuzat sa accepte numele tarii, considerand ca reprezinta o revendicare teritoriala pentru una din regiunile sale nordice, care poarta acelasi nume. ...citeste mai departe despre "Astazi se asteapta in parlamentul grec votul privind ratificarea acordului cu Macedonia. Joi s-a amanat" pe Ziare.com mai mult
Vineri, 25 Ianuarie 2019, ora 09:06
Mii de greci s-au adunat, duminica, in fata Parlamentului la Atena pentru a protesta fata de acordul cu Macedonia prin care fosta republica iugoslava urmeaza sa isi schimbe numele in Macedonia de Nord.
Au avut loc cateva ciocniri intre politisti si circa 30 de manifestanti nationalisti cu cagule, care au aruncat cu obiecte si au incercat sa forteze gardul Parlamentului, in apropierea unui Monument al Soldatului Necunoscut.
Fortele de ordine au folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa protestatarii, scrie Ekathimerini.
Majoritatea manifestantilor au afisat drapelul Greciei, formand o maree de albastru si alb in Piata Syntagma, locul frecvent al marilor adunari, in fata Parlamentului.
"Referendum pentru (numele) Macedoniei", se putea citi pe un mare banner.
Circulatia in centrul Atenei a fost inchisa duminica, precum si statiile de metrou din apropiere de Syntagma.
Printre manifestati s-au numarat si unele grupari religioase ortodoxe si unii preoti.
Antonis Samaras, fost prim-ministru intre 2012 si 2015, a tinut un discurs in fata protestatarilor, declarand: "Protestam pentru ceea ce credem ca este just".
Parlamentul grec va incepe dezbaterea privind acordul luni, iar votul final va avea loc vineri.
What I saw today:
1) Some 100k protestors against the Prespes deal for #Macedonia
2) The police threw the most tear gas I ve ever seen in a rally in #Athens in my 22 years as a journo.
Last time was in 1999 when US's Clinton visited the GR capital.... mai mult
Duminica, 20 Ianuarie 2019, ora 16:18
Disputa de 27 de ani dintre Macedonia si Grecia se apropie de solutionare, odata cu votul dat, vineri, de Parlamentul de la Skopje, prin care este aprobata redenumirea tarii in Republica Macedoniei de Nord.
Dintre deputati, 81 au votat in favoarea modificarii numelui, transmite Reuters.
Reprezentantii partidului de opozitie VMRO-DPMNE au boicotat votul.
Grecia si Macedonia au ajuns la un acord privind numele in iunie, insa Macedonia va incepe sa foloseasca noua denumire dupa ce acest lucru va fi aprobat si de parlamentul de la Atena.
Grecia a blocat aspiratiile Macedoniei de a adera la UE si NATO din cauza numelui tarii, despre care sustine ca sugereaza cereri teritoriale privind o provincie din Grecia cu aceeasi denumire.
La inceputul sesiunii parlamentare, premierul Zoran Zaev le-a transmis deputatilor ca modificarea de nume "va deschide drumul catre viitor, viitorul european al Macedoniei" si catre NATO.
Cateva sute de persoane au protestat fata de acord in fata parlamentului in ultimele zile.
Acordul - vizand sa puna capat unui litigiu vechi de aproape 30 de ani - este sustinut de UE si Statele Unite, intrucat el urmeaza sa deschida calea aderaii acestei mici tari balcanice la UE si NATO. ...citeste mai departe despre "Parlamentul de la Skopje a aprobat redenumirea tarii in Republica Macedoniei de Nord" pe Ziare.com mai mult
Vineri, 11 Ianuarie 2019, ora 20:47
Grecia va expulza doi diplomati rusi si le va interzice altor doi sa intre pe teritoriul sau, acestia fiind suspectati ca ar fi incercat sa submineze un acord intre Antena si Skopje, privind schimbarea denumirii fostei republici iugoslave, a informat presa greaca.
Ministrul rus de Externe a declarat ca va raspunde corespunzator expulzarii, a informat agentia Interfax.
Grecia a acuzat diplomatii rusi ca ar fi efectuat activitati nepotrivite statutului lor, inclusiv activitati ilegale impotriva securitatii nationale, a informat publicatia athimerini miercuri, citand surse diplomatice.
Purtatorul de cuvant al Guvernului, Dimitris Tzanakopoulos, a declarat ca Grecia nu va tolera un comportament care incalca legislatia internationala.
Acordul intre Atena si Skopje este asteptat sa reduca tensiunea din relatiile bilaterale ale celor doua state si sa permita aderarea Macedoniei la NATO si Uniunea Europeana.
Macedonia si-a declarat independenta in anul 1991, insa Grecia a refuzat sa accepte numele tarii, considerand ca reprezinta o revendicare teritoriala pentru una din regiunile sale nordice, care poarta acelasi nume. Din acest motiv, Grecia a blocat eforturile Macedoniei de a adera la Uniunea Europeana si la NATO.
Citeste si Vladimir Putin, deranjat de acordul dintre Grecia si Macedonia. Moscova nu vrea sa-si piarda influenta in Balcani ...citeste mai departe despre "Grecia va expulza doi diplomati rusi suspectati ca ar fi incercat sa submineze acordul cu... mai mult
Miercuri, 11 Iulie 2018, ora 12:36
Ministrii de Externe de la Atena si Skopje, Nikos Kotzias si Nikola Dimitrov, au semnat duminica, in localitatea de frontiera Prespes, in Grecia, acordul ce prevede schimbarea numelui actualei Foste Republici Iugoslave a Macedoniei in Macedonia de Nord.
Intrarea in vigoare a acestui acord, in principiu in termen de sase luni, ar urma sa ridice blocada greceasca pentru aderarea micului stat balcanic la UE si NATO, informeaza AFP si Reuters.
Grecia, care detine drept de veto in ceea ce priveste admiterea in ambele organizatii, considera ca denumirea fostului stat iugoslav reprezinta o revendicare teritoriala pentru una din regiunile sale nordice, care poarta acelasi nume.
De partea macedoneana, acordul trebuie ratificat de Parlament, aprobat prin referendum si activat printr-o revizuire constitutionala. Acesta va fi apoi supus ratificarii de catre Parlamentul grec.
Disputa dintre cele doua state cu privire la numele Macedoniei dureaza de 27 de ani.
Citeste si:
Grecia si Macedonia vor semna acordul pentru redenumirea fostei republici iugoslave pe 17 iuniePresedintele Macedoniei refuza sa semneze acordul cu Grecia privind numele fostei republici iugoslaveDupa o disputa de 27 de ani, Grecia si Macedonia au ajuns la un acord istoric asupra numelui fostei republici iugoslave ...citeste mai departe despre "Macedonia isi schimba numele, dupa o disputa de 27 de ani cu Grecia" pe Ziare.com mai mult
Duminica, 17 Iunie 2018, ora 12:10
Grecia si Macedonia vor semna duminica un acord prin care se va schimba numele fostei republici iugoslave, conform biroului de presa al guvernului grec.
Acordul va fi semnat in regiunea Prespes, o zona impartita de Grecia, Macedonia si Albania, de catre ministrii de Externe ai celor doua tari, scrie Reuters.
Prim-ministrul grec Alexis Tsipras si omologul sau, Zoran Zaev, vor fi prezenti. Cei doi au convenit ca Macedonia sa se denumeasca "Republica Macedonia de Nord".
Acordul a starnit o opozitie vehementa in ambele tari. Presedintele macedonean a declarat ca va bloca intelegerea iar in Grecia opozitia a depus o motiune de cenzura impotriva lui Tsipras.
Intelegerea are nevoie de aprobarea Parlamentelor ambelor tari si trebuie sa treaca de un referendum in Macedonia. ...citeste mai departe despre "Grecia si Macedonia vor semna acordul pentru redenumirea fostei republici iugoslave pe 17 iunie" pe Ziare.com mai mult
Vineri, 15 Iunie 2018, ora 21:09
Macedonia ia in considerare schimbarea numelui, pentru a putea adera la NATO, a anuntat ministrul de Externe din aceasta tara.
Intr-un interviu acordat Financial Times, Nikola Dimitrov, care a preluat functia in urma cu doua saptamani, a declarat ca deocamdata se iau in considerare mai multe variante pentru un nou nume al tarii si ca cel final se va stabili doar in urma unui referendum, arata Evening Standard.
Disputa cu privire la nume este cu Atena, Grecia avand o provincie care se numeste tot Macedonia, si tine de la inceputul anilor '90, cand micul stat din Balcani si-a declarat independenta.
Ministrul macedonean de Externe a spus ca saptamana aceasta vor avea loc intalniri cu mai multi oficiali greci. Acestora li se va pune problema asa: "Grecia sa se gandeasca ce fel de vecin vrea - unul stabil, prietenos, care sa contribuie la democratie si actul justitiei?".
Aderarea Macedoniei la NATO ar avea loc in contextul in care Rusia cauta sa-si mareasca influenta in Balcani. Anul trecut, Kremlinul s-ar fi implicat intr-o tentativa de lovitura de stat in Muntenegru, fapt negat de Moscova.
In ultimii ani, si alte state din regiune, ca Muntenegru, Croatia si Slovenia, s-au alaturat NATO. O extindere a aliantei este vazuta insa cu ochi rai de catre Rusia.
Muntenegrul a devenit oficial cel de-al 29-lea stat membru al NATO ...citeste mai departe despre "De teama Rusiei, Macedonia se gandeste sa-si schimbe pana si numele ca sa intre in NATO" pe Ziare.com mai mult
Marti, 13 Iunie 2017, ora 10:05