In scopul de a realiza o corelatie intre realitatea de fapt si norma juridica sanctionatorie, Codul penal si Codul de procedura penala, intrate in vigoare la data de 1 februarie 2014, aduc o serie de noutati in ceea ce priveste masurile pe care le poate lua instanta penala, in scopul protejarii intereselor creditorilor, precum si incriminarea unor fapte care, pana la acest moment, erau de natura sa atraga doar raspunderea civila, in sens larg, a persoanelor vinovate.
Astfel, judecatorul de drepturi si libertati, in cursul urmaririi penale, la propunerea procurorului, sau, dupa caz, judecatorul de camera preliminara ori instanta poate dispune interdictia initierii ori, dupa caz, suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice;interdictia initierii ori, dupa caz, suspendarea fuziunii, a divizarii sau a reducerii capitalului social al persoanei juridice, inceputa anterior sau in cursul urmaririi penale;interzicerea unor operatiuni patrimoniale, susceptibile de a antrena diminuarea activului patrimonial sau insolventa persoanei juridice; interzicerea incheierii anumitor acte juridice, stabilite de organul judiciar;interzicerea desfasurarii activitatilor de natura celor cu ocazia carora a fost comisa infractiunea.
O noua infractiune: Abuzul de incredere prin fraudarea creditorilor
Pe de alta parte, Noul Cod Penal, prin art. 239, incrimineaza o noua forma a abuzului de incredere, respectiv abuzul de incredere prin fraudarea creditorilor, constand... mai mult
Vineri, 07 Februarie 2014, ora 08:15