România se află în ultimii doi ani de aplicare al pachetului de măsuri aferente Planului Național de Redresare și Reziliență. Deși se află la nivel cu celelalte nouă țări care au aplicat
O misiune a Fondului Monetar Internaţional, condusă de Jan Kees Martijn, a sosit luni la Bucureşti, pentru a analiza recentele evoluţii economice şi financiare şi pentru o revizuire a
După ce anul trecut, Guvernul a introdus o măsură pentru taxarea suplimentară a concediilor medicale cu 10% prin Ordonanța de Urgență nr. 115/2023, la mijlocul lui februarie s-a votat în
Într-un an în care promisiunile legate de lipsa creșterii taxelor și majorarea salariilor și pensiilor se bat cap în cap cu presiunea unei reforme fiscale din temelie pentru reglarea inflației
Anul 2024 a debutat tumultuos în ceea ce privește dialogul public privind salariile românilor. Salariul minim pe economie s-a majorat de la 1 ianuarie la 3.300 de lei și este programat să mai
Potrivit Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, noua lege care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2024 privind sistemul românesc de asistență socială va face ca numărul
Anul care începe chiar de luni va aduce modificări fiscale importante despre care consultanţii spun că vor descuraja investiţiile, iar experţii Fondului Monetar Internaţional că sunt
Comisia Europeană a lansat planul REPowerEU în primăvara anului 2022 cu scopul de a încuraja economisirea energiei, producerea de energie curată și de a diminua dependența Europei de
Aproximativ 1,3 milioane de angajați din sectorul bugetar vor avea parte majorări salariale de 5% începând cu anul 2024. Pentru cadrele didactice, aceste majorări vor fi chiar mai substanțiale,
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a anunțat public, prin procesul de transparenţă decizională, sumele rambursate pentru fiecare pacient înregistrat pe listele medicilor de familie,
Curtea Constitutionala a Romaniei ar putea pronunta, miercuri, o decizie asupra sesizarilor Avocatului Poporului si Inaltei Curti de Casatie si Justitie in legatura cu legea privind noul sistem de
Noua varianta a formularului 230 prin care persoanele fizice care realizeaza venituri din salarii si asimilate salariilor si/sau venituri din pensii pot directiona o parte din impozitul pe venit
Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a publicat o noua varianta a formularului 230 prin care persoanele fizice care realizeaza venituri din salarii si asimilate salariilor si/sau venituri
Sistemul pensiilor de stat din Romania are nevoie de o reforma totala, centrata pe contributii si pe fonduri private, pentru a deveni sustenabil, a declarat ministrul de Finante, Florin Citu, intr-un
In Romania cu siguranta nu se vor putea plati pensii peste 20 de ani in cazul in care pensiile administrate de stat prin Pilonul 1 vor ramane dominante in sistem, a apreciat vineri ministrul
Ziua de miercuri se anunta cruciala pentru executivul francez, care discuta reforma sistemului de pensii si a anuntat ca nu intentioneaza sa faca un pas inapoi, in ciuda protestelor masive care au
Dupa o mobilizare puternica in ziua de joi, Franta se pregateste vineri pentru o noua zi de greve impotriva unui proiect de reforma a sistemului de pensii care a adus sute de mii de persoane pe
Dupa ce precedentul guvern a nationalizat fondurile Pilonului II de pensii private, actualii lideri de la Varsovia au pus la punct un nou plan destinat sa stimuleze economisirea, bazat pe o teorie
Sistemele de pensii din tarile dezvoltate trebuie sa fie reformate avand in vedere imbatranirea accelerata a populatiei si multiplicarea formelor atipice de ocupare (liber profesionisti, muncitori cu
Senatorul PNL Florin Citu afirma ca Guvernul va adopta in sedinta de miercuri (care nu a fost anuntata inca oficial) o ordonanta de urgenta care va dinamita tot sectorul privat.
Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, l-a criticat dur pe ministrul de Finante, Eugen Teodorovici, pentru OUG fiscala anuntata, spunand ca tara nu este laborator de experimentare si a anuntat masuri
Romania intra cu datorii in 2019, anul in care tara va detine presedintia rotativa a Consiliului Uniunii Europene, in conditiile in care bugetul pentru anul viitor nu a fost deocamdata aprobat de
Comisia Europeana a salutat luni incheierea, cu succes, a programului de sprijin cu Grecia si totodata si-a exprimat speranta ca acesta este inceputul unei noi ere pentru tara cu cea mai mare povara
Pilonul II de pensii din Romania merge bine si nu exista niciun motiv pentru reformarea acestuia, a declarat, miercuri, Tatiana Proskuryakova, manager de tara pentru Romania si Ungaria al Bancii
Nicio persoana nu va avea pensia diminuata de la stat daca va contribui la Pilonul II de pensii, a declarat, joi, premierul Viorica Dancila la inceputul sedintei de guvern.
Drepturile de proprietate intelectuala, care includ si drepturile de autor, vor fi scoase din categoria veniturilor independente si tratate separat de Fisc.