Nu orice venit pe care-l incasezi este acceptat de banca atunci cand vrei sa accesezi un credit. Asa ca, daca iti faci calcul ca banca va accepta ca tu sa ai o rata de maximum 40% din venituri, s-ar putea sa ai o surpriza neplacuta.
Ziare.com iti explica, in cadrul rubricii Banii tai, la ce venituri se uita banca atunci cand vrei credit.
Daca ai un salariu din mediul privat, ai sanse pentru a merge pe o rata de 35-40% din acesta, desi nu iti recomand sa te indatorezi atat de mult, mai ales pe termen lung.
In schimb, daca ai un salariu care iti cuprinde si anumite sporuri, bonusuri sau prime, ore suplimentare, norma de hrana si altele, atunci acestea iti vor fi luate si ele in calcul (depinzand de banca) dar numai in anumite procente.
Spre exemplu, in cazul indemnizatiei de cresterea a copilului, poti accesa un credit numai pe durata cat inca mai incasezi acest venit.
Daca faci parte din categoria personalului navigant sau a soferilor de tir, atunci trebuie sa stii ca si diurna se ia in calcul, dar din nou, aici depinde de la o banca la alta.
Daca activezi intr-o profesie liberala, atunci trebuie sa stii ca PFA-urile din acest domeniu pot primi credit, dar in anumite conditii. Unele banci cer ca tu sa ai activitate de minim 2 ani incheiati, altele cer doar un an.
Contractele pe drepturi de autor sunt acceptate in proportie de 75-85% la bancile mai restrictive, dar sunt si intitutii financiare sau nefinanciare care tin cont de 100% din acestea.... mai mult
Luni, 08 Martie 2021, ora 08:30
FICO Score (Fair Isaac Corporation Score) este un numar format (300-850) rezultat in urma procesului statistic care prelucreaza informatiile referitoare la creditele inregistrate in Sistemul Biroului de Credit despre o persoana vizata (un solicitant sau un detinator de credit).
Ziare.com iti explica, in cadrul rubricii Banii tai, cum de ajuta acest instrument de masurare a "credibilitatii bancare".
In functie de FICO Score, o banca poate decide daca iti da un credit sau nu, astfel ca acesta va trebui sa fie cat mai mare pentru a avea sanse sa iei un credit sau sa iei un credit la o dobanda mai buna.
FICO Score al Biroului de Credit este furnizat bancilor ca parte a Raportului de Credit.
Cand li se solicita acordarea unui credit, unele banci pot folosi FICO Score de la Biroul de Credit pentru a evalua capacitatea de rambursare a creditului. Bancile care il folosesc informeaza persoanele vizate in acest sens.
Fiecare creditor care utilizeaza FICO Score stabileste, in functie de normele proprii de creditare, o limita valorica minima a FICO Score de la Biroul de Credit, in vederea acordarii creditului.
Daca raportul te vizeaza, ai posibilitatea de a solicita bancii, la momentul comunicarii deciziei de creditare, o copie a Raportului de Credit cu FICO Score de la Biroul de Credit, care a fost utilizat de acesta in analiza cererii de credit.
Acest Raport de Credit va contine pana la patru motive care au determinat scaderea Scorului respectiv, fata de... mai mult
Luni, 12 Octombrie 2020, ora 10:00
Peste 150.000 de persoane fizice si aproximativ 10.000 de companii au solicitat pana in prezent amanarea platii ratelor la credite, termenul limita pentru depunerea cererilor fiind jumatatea lunii mai, a declarat vineri, pentru AGERPRES, presedintele executiv al Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), Florin Danescu.
"Peste 150.000 de persoane fizice (au solicitate amanarea ratelor la credite - n.r.) si aproximativ 10.000 de companii. Din aproximarile pe care le facem in momentul de fata", a spus Florin Danescu, intrebat care este numarul de cereri de amanare a ratelor la credite primit de banci.
Potrivit presedintelui executiv al ARB, clientii au inceput sa depuna cereri de cand bancile au oferit solutii, dar volumul a crescut foarte mult in ultimele zile, dupa aparitia normelor de aplicare pentru Ordonanta 37.
El a mentionat ca cererile se pot depune pana la jumatatea lunii mai, iar daca ritmul de crestere a numarului de solicitari se mentine, se consuma portofoliul de clienti. "Nu stiu daca ar fi bine, ca nu e vorba de resurse sau ca nu ar vrea bancile. Doamne fereste! Ci de faptul ca inseamna ca oamenii nu ar face selectia intre cei care chiar au nevoie sau pur si simplu ar cere toata lumea fara sa aiba nevoie. Ar fi o greseala pentru ca si-ar incarca nota de plata fara rost", a declarat Florin Danescu.
De asemenea, el a mentionat ca volumul este foarte mare pe comunicare nu numai despre credite, dar si pentru restul produselor. Clientii ar putea sa foloseasca... mai mult
Vineri, 10 Aprilie 2020, ora 14:54
Impactul COVID-19 asupra mediului de afaceri este inca la inceput iar continarea activitatii si finantarea companiilor, vor fi prioritatile perioadei urmatoare, pentru mediul de afaceri si cel financiar.
In aceste conditii, Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), in conformitate cu misiunea sa si cu mandatul acordat, va sustine in totalitate masurile Guvernului Romaniei ce au ca scop sprijinirea mediului de afaceri.
FNGCIMM poate acorda sprijin companiilor si sectorului financiar prin preluarea partiala a riscurilor de credit, facilitand in acest fel accesul la finantare in conditii si la costuri cat mai avantajoase.
Finantarea investitiilor sau a activitatii curente a IMM-urilor, pe perioade scurte, medii sau lungi, se poate face solicitand bancilor partenere accesarea garantiilor financiare oferite de FNGCIMM.
Procesul de acordare va fi simplu si rapid, pe baza aceleiasi documentatii solicitate la acordarea creditului, fara alte deplasari sau costuri suplimentare.
"Garantiile financiare sunt instrumente anticiclice intens utilizate in atenuarea socurilor economice asupra mediului antreprenorial, cu efecte semnificative in perioadele de criza si post-criza, iar din aceasta perspectiva, ii asiguram pe toti beneficiarii si partenerii nostri ca FNGCIMM ofera un parteneriat solid pentru continuarea activitatii companiilor.
Transmitem acelasi mesaj de sustinere si pentru clientii nostri, care au achizitionat Prima Casa, Prima... mai mult
Marti, 17 Martie 2020, ora 15:23
Unul dintre efectele trecerii pietei bancare la normele Basel III va fi limitarea creditarii pentru IMM-uri. Micile companii nu vor mai putea lua credite decat de la marile banci.
Noile norme aduse de implementarea Basel III, programata pentru 1 ianuarie 2013, vor pune o presiune foarte mare pe bancile mici, mai ales in termeni de calcul al riscului. Astfel, acestea nu vor mai putea acorda credite la fel de lejer ca pana acum, iar una dintre categoriile de clienti pe care risca sa o piarda sunt intreprinderile mici si mijlocii.
"Daca ne uitam cu atentie cum se calculeaza riscul, cum se pondereaza cu risc diversele expuneri ale bancilor comerciale, conform acordului de capital Basel III, o sa vedem ca IMM-urile sunt considerate cu risc maxim, adica de 100%. De exemplu, daca vrei sa dai 100 lei credit unui IMM trebuie sa ai liber in capital sau in fondurile proprii tot 100 de lei, ca sa nu iti degradeze indicatorul de adecvare a capitalului", a explicat recent Presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), Radu Ghetea.
"Marile banci, cu capital foarte solid si foarte mare, vor putea sa acorde credite in continuare, dar bancile mici nu vor mai putea oferi credite in opinia noastra", a adaugat acesta.
Analistul economic Aurelian Dochia considera ca implementarea Basel III va avea efecte dramatice intr-o piata afectata deja de limitarea creditarii.
"Discutiile legate de Basel III au fost foarte mult timp tergiversate tocmai din cauza problemelor pe care... mai mult
Luni, 09 Aprilie 2012, ora 12:16
CEC Bank anunta ca a primit avizul Bancii Nationale a Romaniei privind aplicarea noilor norme de creditare, iar incepand de luni, banca ofera clientilor produse ajustate in conformitate cu prevederile noului regulament al BNR privind creditele destinate persoanelor fizice.
"Clientii care inregistreaza dificultati financiare in rambursarea creditelor vor beneficia in continuare de sustinerea CEC Bank in vederea identificarii unor solutii de restructurare adaptate la noile posibilitati de rambursare ale acestora", a declarat presedintele CEC Bank, Radu Gratian Ghetea.
Mai multe informatii despre produsele si serviciile CEC Bank pot fi obtinute de catre clienti in orice unitate a bancii, apeland numarul de telefon de la Call Center 0.800.800.848 sau accesand site-ul de Internet www.cec.ro. mai mult
Marti, 28 Februarie 2012, ora 15:49
Creditarea nu isi va reveni nici anul acesta, spun bancherii. Din cauza noilor reglementari introduse de BNR, unele banci vor fi obligate sa foloseasca un grad maximum de indatorare al clientului de 20%. Pana acum, doar trei banci s-au aliniat noilor reglementari.
Noile norme de creditare vor obliga unele banci sa foloseasca un grad maximum de indatorare al clientului de 20%. Romanii vor putea imprumuta fie sume mai mici, fie pe o perioada mai mare de timp. Doar trei banci s-au aliniat, pana acum, la noile norme.
Un grad de indatorare de 20% inseamna ca rata lunara nu poate depasi 20% din valoarea venitului. Bancile care nu implementeaza noile norme, validate de banca centrala, vor acorda, in continuare, credite cu un grad de indatoare de 35%, explica Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR.
"Deoarece activitatea de creditare a bancilor comerciale nu va cunoaste o revigorare nici in 2012, ne asteptam la continuarea trendului de restructurare a retelei teritoriale a bancilor si implicit si la reducerea personalului bancar, care va fi redimensionat in concordanta cu activitatea bancara curenta care s-a contractat puternic comparativ cu perioada anterioara crizei", spune Melania Hancila, economist sef Volksbank, pentru Business24.
"Maximul de indatorare sau unicul grad de indatorare este de 35%. Dar asta numai in cazul bancilor care nu vin la banca nationala cu un regulament propriu de creditare, pe care sa il valideze BNR.
Este o singura banca, din... mai mult
Joi, 09 Februarie 2012, ora 12:59
Normele privind creditele de consum pentru persoane fizice ar putea intra in vigoare la sfarsitul lunii octombrie, conform consilierului guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, relateaza NewsIn."Astazi (marti, 20 septembrie, n.r.) se va incheia dezbaterea. Propunerile vor fi sintetizate, apoi se va face un document care va fi inaintat Consiliului de Administratie, unde va fi dezbatut. Nu pot sa spun ce va trece din normele propuse, fiind vorba de vot care trebuie sa aiba cel putin cinci «da». (...) Banuiesc ca vor intra in vigoare pana la sfarsitul lui octombrie", a precizat Vasilescu.
Potrivit unui proiect BNR care stabileste regulamentul privind creditele destinate persoanelor fizice, creditele de consum ar putea fi acordate pe o perioada de cel mult cinci ani, iar solicitantii trebuie sa aduca garantii de cel putin 133% din valoarea imprumutului.
In ceea ce priveste creditele imobiliare, regulamentul aduce precizari in privinta garantiei. "Valoarea unui credit pentru investitii imobiliare nu poate depasi 85% din valoarea imobilului pentru achizitionarea caruia se solicita creditul si/sau din valoarea devizului estimativ in cazul creditelor acordate in lei, 70% in cazul creditelor denominate in euro sau indexate la cursul euro si 60% in cazul creditelor denominate in alte valute sau indexate la cursul unor alte valute", se mai arata in document.
Aceste prevederi nu se aplica in cazul creditelor pentru investitii imobiliare garantate integral sau partial de... mai mult
Marti, 20 Septembrie 2011, ora 15:29
Costurile imprumuturilor in valuta raman mai mici decat ale celor in lei, pana la un curs de 4,7 lei/euro. La creditele ipotecare in lei se cereau venituri mai mari.Romanii care au contractat in ultimii doi ani creditele ipotecare in euro sau franci elvetieni platesc mai putin decat daca ar fi ales varianta unui credit in lei, chiar si atunci cand cursul ar atinge 4,7 lei/euro sau 3,26 lei/franc elvetian, in ipoteza in care dobanzile nu s-ar fi modificat. In realitate, diferenta dintre dobanzile in lei si cele in valuta chiar s-a marit in ultima perioada, iar costul creditelor in euro ar fi egal cu cel al imprumuturilor in lei, la un curs de peste 5 lei/euro.
In prezent, conform noilor norme de creditare impuse de BNR, creditele ipotecare in lei sunt cu 60% mai scumpe decat cele in euro, ceea ce inseamna ca un imprumut in euro ramane mai ieftin decat unul in lei, pana la un curs de 6,86 lei/euro. Calculul rece al costurilor explica de ce, desi leul s-a devalorizat constant fata de euro, romanii nu marseza la indemnul bancherilor si nu aleg sa se imprumute in lei.
Chiar daca romanii cu imprumuturi in valuta au intrat in panica o data ce leul s-a depreciat accelerat, acestia nu trebuie sa omita ca, daca ar fi optat pentru creditarea in lei, ori nu s-ar fi incadrat in rigorile bancilor, ori ar fi platit cu mult mai mult.
Iata un studiu de caz pe un credit ipotecar in echivalent de 70.000 euro, cu rambursare pe 25 de ani. Daca in iunie 2007, imprumutul ar fi fost contractat in... mai mult
Joi, 05 Februarie 2009, ora 11:41