Acţiunile Nissan Motor au scăzut vineri cu 12%, cea mai mare scădere din mai mult de două decenii, după ce câştigurile trimestriale au ratat cu mult aşteptările şi a revizuirii în sens
Nissan Motor a anunţat duminică că va vinde vehicule electrice dezvoltate în China, la nivel global, în timp ce a încheiat şi un acord cu cea mai mare universitate a ţării pentru a mobiliza
Elgeka-Ferfelis urmează trendul Shell la nivel global și, începând cu acest an, a dat start unui mini proiect de siguranță rutieră prin care partenerii și colaboratorii companiei, dar si
Grupul francez PSA si producatorul auto italo-american Fiat Chrysler Automobiles (FCA) au anuntat miercuri ca au finalizat un acord de fuziune cu caracter obligatoriu, care va crea al patrulea
Alianta Renault - Nissan - Mitsubishi a pierdut titlul de cel mai mare cel mai mare producator mondial in functie de vanzari, in primul semestru din 2019, fiind depasita de rivalele Volkswagen AG si
Rusia ar putea sa-si inaspreasca restrictiile vizand produsele provenite din statele occidentale, fiind posibila chiar interdictia importului de autoturisme, daca SUA si Uniunea Europeana vor impune
Cu o luna inainte de lansarea marcii Lexus in America, in 1989, Toyota pregatise o reclama al carei mesaj era ca, dupa ce au dominat piata masinilor de lux aproape 60 de ani, producatorii germani de
Renault ar avea probleme daca celalalt mare producator auto francez, PSA Peugeot Citroen, ar intampina dificultati serioase, deoarece lanturile de furnizori ale celor doua companii se suprapun in
Grupul francez Renault, care detine Dacia, va construi o fabrica in China in parteneriat cu grupul Dongfeng Motor, vizand sa comercializeze in anul 2016 pe piata chineza primele autoturisme de
Directorul general al aliantei Renault - Nissan, Carlos Ghosn, a declarat, miercuri, ca cei doi producatori auto probabil nu vor reusi sa-si atinga obiectivul de a vinde pe plan mondial 1,5 milioane
Marii producatori auto americani, General Motors (GM), Ford Motor si Chrysler Group, au inregistrat cresteri puternice ale vanzarilor din SUA in luna octombrie, dupa blocajul de 16 zile al
Grupul auto francez Renault ar putea produce vehicule electrice in China printr-o societate mixta in valoare de 1,2 miliarde de dolari, pentru a-si majora vanzarile pe cea mai mare piata auto din
Piata auto europeana va parcuge in 2013 un nou an dificil si nu va reveni la crestere cel putin pana in 2016, a declarat vineri presedintele Renault si al Nissan Motor, Carlos Ghosn, la prezentarea
Grupul francez Renault pregateste lansarea unui proiect de 7,2 miliarde de yuani (1,2 miliarde de dolari) pentru productia de autovehicule in China impreuna cu Dongfeng Motor, parte a planurilor de
Fiat va prezenta miercuri, la salonul auto de la Los Angeles, prima versiune electrica a modelului compact 500, urmand ca masina sa fie comercializata anul viitor in SUA de Chrysler, divizia
Ford a inregistrat vanzari record pe piata chineaza, in luna septembrie si pare sa fie singurul beneficiar al conflictului dintre China si Japonia, dupa ce a inregistrat vanzari record pe piata
Producatorul auto nipon Nissan se asteapta la mai multi ani cu vanzari scazute in Europa, "care, desi afectata de supracapacitatea fabricilor de pe continent, nu se va confrunta cu un scenariu de tip
Vanzarile celor mai importanti producatori auto americani, General Motors (GM) si Ford, au scazut luna trecuta, piata auto din SUA fiind afectata de increderea scazuta a consumatorilor si rata
General Motors (GM), Toyota, Chrysler si Nissan Motor au inregistrat in luna mai cresteri ale vanzarilor sub asteptarile analistilor, dupa ce ofertele acordate cumparatorilor nu au fost convingatoare
Anul 2012 este anul lansarilor pentru Dacia, iar reprezentantii companiei au facut dezvaluiri promitatoare la Salonul auto de la Geneva. Cel putin trei modele Dacia sunt asteptate sa-si faca aparitia
Nissan Motor, cel mai mare investitor asiatic in China, intentioneaza sa investeasca 50 de miliarde de yuani (7,8 miliarde de dolari) in aceasta tara, pana la sfarsitul lui 2015, accelerand
Numerosi producatori de automobile au anuntat, marti, cresteri importante ale capacitatilor de productie in China, in prima zi a salonului auto de la Shanghai, relateaza AFP, citat de Mediafax
Producatorul auto nipon Nissan Motor a anuntat ca va relua operatiunile la o fabrica din Japonia, inchisa din cauza celui mai mare cutremur din istoria tarii, concomitent cu eforturile de a organiza
Producatorul auto nipon Nissan Motor Co a anuntat vineri ca a inceput in Japonia productia noului sau model electric Leaf, care va avea o autonomie de 160 km cu ajutorul bateriei de litiu-ion,
Chiar daca producatorii auto se chinuie sa iasa din criza, nu renunta la spectacol in momentul cand se prezinta la un show auto, iar cel din Geneva nu face exceptie.Insa, dupa usile inchise ale
Vanzarile auto din Statele Unite au scazut cu 23 de procente, in luna septembrie, dupa incheierea programului de casare sprijinit de stat. General Motors (GM) si Chrysler au fost cele mai
General Motors discuta cu Renault despre o posibila preluare a brandului Saturn de catre producatorul auto francez, care l-ar putea folosi ca platforma de dezvoltare a operatiunilor in America de
Ministrul german a calificat ca "interesant" proiectul italian, dar a reiterat ca si un alt investitor, producatorul canadian Magna, este luat in considerare ca potential candidat. Viitorii
Seful producatorului auto Fiat a prezentat un plan "interesant" de creare a celui mai mare constructor european de automobile, dar va avea nevoie de sustinere financiara guvernamentala de 5-7