Zeci de documente care au apartinut lui Jean-Etienne-Marie Portalis, ministru al cultelor al lui Napoleon I, au fost adjudecate pentru 650.000 de euro sambata la Marseille (sudul Frantei), relateaza AFP.
'Vanzarea a avut loc in fata unei sali pline, fiind necesare sase telefoane pentru a inregistra licitatiile', a precizat intr-un comunicat casa de licitatii Leclere.
Este vorba de 150 de loturi de manuscripte originale, prezentate intr-un catalog de 300 de pagini, scrisori autografe si suveniruri, pastrate pana in prezent in proprietatea familiei.
Organizatorul incoronarii imparatului, la 2 decembrie 1804, Portalis (1746-1807) a beneficiat de funeralii nationale la Pantheon. Ministrul lui Napoleon este unul din artizanii Codului civil, stalp al dreptului privat francez, si al Concordatului intre Biserica si stat, aflat inca in vigoare in Alsacia si departamentul Moselle.
Doua mari tratate, 'Despre utilizarea si abuzul spiritului filosofic in timpul celui de-al XVIII-lea secol' si 'Despre societati politice', au fost vandute pentru 23.000, respectiv 18.000 de euro.
O bijuterie exceptionala a Marelui Vultur al Legiunii de Onoare a fost vanduta cu 150.000 de euro, valoarea sa fiind estimata intre 80.000 si 120.000 de euro. mai mult
Duminica, 25 Noiembrie 2012, ora 12:02
Napoleon Bonaparte, cel mai celebru personaj istoric francez, nu are inca un muzeu al sau, de aceea francezii s-au gandit sa-i dedice un intreg parc de distractii, care sa reconstituie faptele sale istorice.
Investitia pentru realizarea acestui parc se ridica la 180 de milioane de lire si va crea 3.000 de joburi, scrie Dailymail.co.uk.
Parcul, poreclit "Napoleonland" urmeaza sa fie construit pe locurile unde s-a dat batalia de la Montereau in 1814, unde Napoleon i-a invins pe austrieci, in Montereau-Fault-Yonne, in apropierea Parisului.
Parcul isi doreste sa retraseze toate marile batalii ale lui Napoleon, inclusiv cele din care a iesit infrant, inclusiv Waterloo, iar vizitatorii vor putea chiar lua parte la reconstituiri ale luptelor.
De asemenea, planurile prevad ca in interiorul parcului sa se construiasca si un hotel, un muzeu, magazine si restaurante.
Politicianul frances, Yves Jego, unul din sustinatorii proiectului, spera ca lucrarile de constructie sa inceapa in 2014, pentru ca in 2017 sa fie inaugurat. mai mult
Vineri, 20 Ianuarie 2012, ora 20:05