In data de 26.07.2019 si in data de 14.08.2019, Ministerul Finantelor Publice a pus in dezbatere publica doua proiecte de Ordonanta pentru modificarea si completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala.
Astfel, in cadrul primul proiect de ordonanta se propune transpunerea in legislatia nationala a prevederilor Directivei (UE) 2017/1852 a Consiliului din 10 Octombrie 2017 privind mecanismele de solutionare a litigiilor fiscale in Uniunea Europeana (in continuare "Directiva 1852" sau "Directiva"), iar prin intermediul celui de-al doilea proiect de ordonanta se aduc modificari substantiale regulilor de procedura fiscala.
In ceea ce priveste primul proiect de ordonanta, respectiv transpunerea Directivei 1852, trebuie precizat ca Romania avea obligatia de a asigura transpunerea acestor prevederi, inca de la data de 30 iunie 2019.
In mod firesc, identic cu obiectivul Directivei, primul Proiectul de Ordonanta urmareste asigurarea unui cadru legal pentru contribuabil in scopul eliminarii interpretarii sau aplicarii diferite ale dispozitiilor acordurilor si conventiilor fiscale bilaterale, care prevad eliminarea dublei impuneri. In acest sens, prin transpunerea prevederilor Directivei in legislatia interna, se stabileste un mecanism de solutionare a litigiilor intre Statele Membre, in situatia in care apar interpretari si aplicari diferite cu privire la veniturile si, dupa caz, capitalurile societatilor contribuabile.
Referitor la dispozitiile... mai mult
Luni, 26 August 2019, ora 11:32
Noul Cod de Procedura Fiscala, ce urmeaza sa intre in vigoare la 1 ianuarie 2016, aduce cele mai substantiale modificari din ultimii 12 ani.
Intr-un comunicat remis Ziare.com, specialistii EY Romania remarca faptul ca exista si schimbari pozitive pentru contribuabili, dar si negative.
De ce a respins Iohannis Codul Fiscal, dar l-a promulgat pe cel de Procedura Fiscala - explicatii si implicatii
Ce masuri cuprinde Codul de Procedura Fiscala si cand intra in vigoare
Inspectia fiscala
O modificare pozitiva o reprezinta incetarea inspectiei fiscale in situatia in care aceasta depaseste dublul duratei legale de desfasurare.
Totusi, in cazul marilor contribuabili, o inspectie fiscala nu va putea depasi 1 an si sase luni, avand in vedere posibilitatea de suspendare a inspectiei doar pe o perioada de maxim 6 luni, arata specialistii EY Romania.
Penalitatea de nedeclarare
Pe de alta parte, un impact negativ il reprezinta introducerea penalitatii de nedeclarare, ...citeste mai departe despre "Noul Cod de Procedura Fiscala: Creste povara pentru contribuabili" pe Ziare.com mai mult
Vineri, 16 Octombrie 2015, ora 12:05
Desi la nivel oficial si al mass-media, s-a vorbit despre o rescriere a Codului de procedura fiscala, modificarile recente nu sunt atat de substantiale incat sa putem vorbi de doua coduri, unul vechi si altul nou, cum a fost cazul altor acte normative importante din peisajul legislativ romanesc (ex: Codul Civil, Codul de procedura civila, Legea insolventei).
Prin noul proiect al Codului de procedura fiscala - cel putin in varianta oficiala aprobata de Guvernul Romaniei - nu sunt puse in discutie conceptele fundamentale in materie si nici nu s-a urmarit o reasezare a raporturilor dintre fisc si contribuabil pe baze noi, moderne si care sa creeze un echilibru intre participantii la procedura fiscala, bineinteles fara a aduce atingere caracterului de drept public al raportului dintre autoritatea fiscala si contribuabil, sustine Lucian Tanase, Avocat, Radu si Asociatii SPRL, Casa de avocatura afiliata EY Romania.
In principal, spune Lucian Tanase, cu fiecare modificare a Codului de procedura fiscala, am observat intentia autoritatilor fiscale de a rezolva pe cale legislativa anumite probleme presante pentru autoritatea fiscala - dar punctuale, rezultate din aplicarea dispozitiilor anterioare. Un bun exemplu in acest sens este modul in care a evoluat regimul accesoriilor (dobanzi, penalitati, majorari de intarziere) datorate de contribuabil si cel datorat de stat contribuabililor, regim ce la nivelul anului 2009 era similar pentru ambele parti.
Ceea ce surprinde la... mai mult
Marti, 07 Aprilie 2015, ora 13:04
Contribuabilii ar putea scapa de plata taxei extrajudiciare de timbru pentru obtinerea certificatului de atestare fiscala, Noul Cod de procedura fiscala eliminand aceasta obligativitate, se mentioneaza intr-un comunicat al Ministerului Finantelor (MFP), remis ieri redactiei.
De asemenea, reglementarile, pe marginea carora MFP poarta discutii cu mediul de afaceri, dar care nu au fost publicate inca pe site-ul ministerului, mai cuprind o serie de modificari, fata de legislatia actuala.
Taxa extrajudiciara de timbru care trebuie platita obligatoriu pentru eliberarea certificatului de atestarea fiscala va fi eliminata de Noul Cod de procedura fiscala, se arata intr-un comunicat al MFP
Citeste mai multe despre Noul Cod de procedura fiscala: Taxa de timbru pentru eliberarea certificatului de atestare fiscala ar putea fi eliminata pe AvocatNet.ro mai mult
Vineri, 01 August 2014, ora 16:10
Proiectul de lege al Noului Cod fiscal si cel al Noului Cod de procedura fiscala au fost lansate ieri in dezbatere publica pe site-ul Ministerului Finantelor. Rescrierea celor doua documente vine la aproape 11 ani de la intrarea acestora in vigoare, perioada in care au suferit numeroase modificari ce au ingreunat consultarea lor.
In plus, reprezentantii MFP au anuntat de nenumarate ori ca cele doua coduri vor fi rescrise, insa acest lucru a fost amanat. Potrivit celor mai recente declaratii ale lui Dan Manolescu, codurile rescrise ar urma sa intre in vigoare in 2015.
Variantele rescrise ale Noului Cod fiscal si Noului Cod de procedura fiscala au fost lansate ieri in dezbatere publica pe site-ul Ministerului Finantelor.
Citeste mai multe despre Proiectele rescrise ale Noului Cod fiscal si Noului Cod de procedura fiscala, publicate de Finante pe AvocatNet.ro mai mult
Marti, 01 Iulie 2014, ora 16:41
Incepand din 1 martie 2014, Codul de Procedura Fiscala a fost modificat si completat. Printre noutatile introduse se numara reducerea dobanzii de intarziere aplicata contribuabililor, noi obligatii declarative pentru rezidentii altor state membre si modificarile aduse la prevederile din CPF referitoare la popriri.
In Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 151/28.02.2014, a fost publicata Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea si completarea unor acte normative si alte masuri fiscal-bugetare.
Principalele modificari si completari aduse Codului de Procedura Fiscala prin OUG 8/2014, prevederi care au intrat in vigoare incepand cu 1 martie 2014, sunt:
Secretul fiscal: S-au completat prevederile referitoare la secretul fiscal prevazute la art. 11 din Codul de Procedura Fiscala in sensul ca informatiile referitoare la impozite, taxe, contributii si alte sume datorate bugetului general consolidat pot fi transmise si oricarui solicitant, cu acordul scris al contribuabilului in cauza.
Date de identificare : Prevederile referitoare la prezentarea de inscrisuri prevazute la art. 56 din Codul de Procedura Fiscala s-au modificat in sensul ca ori de cate ori contribuabilul depune la organul fiscal un document semnat de catre o persoana fizica sau juridica care exercita activitati specifice unor profesii reglementate cum ar fi consultanta fiscala, audit financiar, expertiza contabila, evaluare, documentul trebuie sa contina in mod obligatoriu si... mai mult
Vineri, 14 Martie 2014, ora 10:54
Codul de procedura fiscala a fost modificat de Guvern, printr-o ordonanta de urgenta publicata luni, care revizuieste, incepand cu 1 iulie, modul de percepere a penalitatilor de intarziere.
Potrivit actului normativ, pentru datoriile neachitate la timp, penalitatile nu vor mai fi fixe, ci se vor calcula procentual pentru fiecare zi de intarziere, fiind datorate chiar din ziua urmatoare scadentei.
Noile reguli privind penalitatile de intarziere sunt cuprinse in OUG nr. 50/2013, publicata in Monitorul Oficial nr. 320 din 3 iunie 2013, si se vor aplica de la 1 iulie.
Potrivit actului normativ, contribuabilii vor achita, incepand din iulie, o penalitate de 0,02% pe fiecare zi de intarziere, ceea ce ar insemna o penalitate de 7,3% anual.
Noile prevederi din Codul de procedura fiscala penalitatile de intarziere vor avea caracter sanctionatoriu si se calculeaza pentru fiecare zi de intarziere, incepand cu ziua imediat urmatoare termenului de scadenta si pana la data stingerii sumei datorate inclusiv.
Cititi continuarea articolului pe Avocatnet. mai mult
Miercuri, 05 Iunie 2013, ora 17:34
Guvernul a aprobat in sedinta de marti hotararea care modifica Normele de aplicare a Codului fiscal.
Noul act normativ aduce clarificari in ceea ce priveste aplicarea sistemului de TVA la incasare, dar si precizari in ceea ce priveste povizioanele tehnice care se deduc la calculul profitului impozabil sau modul de recuperare a pierderii fiscale inregistrata de contribuabilii care se reorganizeaza juridic.
Potrivit informatiilor de pe pagina de internet a Guvernului, cele mai importante modificari si completari aduse prin actul normativ aprobat marti se refera la:
- Precizari privind provizioanele tehnice care se deduc la calculul profitului impozabil;
- Modul de recuperare a pierderii fiscale inregistrata de contribuabilii care se reorganizeaza juridic;
Citeste mai multe despre Normele de aplicare a Codului fiscal au fost modificate de Guvern pe Avocatnet. mai mult
Miercuri, 07 Noiembrie 2012, ora 11:30
OG nr. 2/2012, prin care s-a modificat Codul de procedura fiscala in luna ianuarie, a fost aprobata printr-o lege publicata luni in Monitorul Oficial. Aceasta lege amana intrarea in vigoare a unor prevederi din ordonanta.
OG nr. 2/2012, publicata in Monitorul Oficial nr. 71 din 30 ianuarie, a modificat substantial Codul de procedura fiscala.
Spre exemplu, prin modificarile aduse s-a reglementat accesul contribuabililor la fisele de evidenta analitica pe platitor, asigurandu-se, in acest fel, transparenta in ceea ce priveste informatiile existente in acestea.
Citeste mai multe despre Aplicarea anumitor prevederi din Codul de procedura fiscala, amanata pana in 2015 pe AvocatNet.ro. mai mult
Miercuri, 10 Octombrie 2012, ora 10:30