Negocierile colective cu salariatii privind transferul contributiilor sociale ar putea fi munca in zadar pentru multi dintre angajatori. Motivul: membrii unei comisii senatoriale au decis in unanimitate sa ceara revenirea la vechile reglementari privind negocierea colectiva. Iar acelea ar fi obligatorii doar pentru angajatorii cu peste 20 de salariati.
Guvernul hotarase la jumatatea lunii noiembrie transferarea contributiilor sociale de la angajator la angajat, incepand cu anul viitor. Prin intermediul OUG 82/2017, Executivul le-a impus de asemenea tuturor angajatorilor sa initieze negocieri colective cu salariatii, in perioada 20 noimebrie - 20 decembrie, privind majorarea salariilor brute aferente transferului de contributii sociale.
Desi s-au scurs deja doua treimi din aceasta perioada de negociere, parte dintre senatori vor acum sa schimbe regulile jocului. Mai exact, intentioneaza sa ii scuteasca de obligatia negocierii colective pe angajatorii care au mai putin de 20 de salariati, potrivit Profit.ro..
Vestea proasta pentru micii angajatori este ca propunerea senatorilor nu poate fi pusa in practica in timp scurt. Pentru ca ea sa castige putere de lege si sa produca efecte ar trebui sa fie adoptate mai intai de plenul Senatului, apoi de cel al Camerei Deputatilor. In plus, ar trebui promulgata de presedintele Klaus Johannis si publicata in Monitorul Oficial. Iar sansele ca toate aceasta sa se intample pana pe 20 decembrie sunt aproape nule.
In consecinta,... mai mult
Luni, 11 Decembrie 2017, ora 15:22