Executivul a aprobat luni proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare, pe lângă care, oficialii guvernului au declarat că vor emite separat o ordonanţă de urgenţă pentru reglementarea
Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, care la 1 august va implini 72 de ani, a transmis Parlamentului o solicitare de modificare a proiectului de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul in
Evolutia situatiei epidemiologice internationale determinata de raspandirea coronavirusului SARS-CoV-2 la nivelul a peste 150 de tari si rapiditatea cu care acesta se si propaga pe teritoriul
Consiliul National pentru Intreprinderile Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR) nu sustine diferentierea salariului minim pe economie si solicita Camerei Deputatilor, ca for decizional, sa
Pe 17 ianuarie 2019 va expira perioada de doi ani pe care persoanele fizice autorizate si intreprinderile familiale au avut-o la dispozitie pentru a-si reduce numarul de clase de activitati prevazute
Legea pensiilor a reprezentat subiectul central pe care s-a axat anul acesta Ministerul Muncii, fiind adoptata in Parlament pe ultima suta de metri si, prin aprobarea acesteia, ministerul va intra in
Revolutia fiscala, intrata in vigoare la inceputul acestui an, a lovit in plin in salariatii romani. Aproape 1,2 milioane dintre ei s-au ales cu salariile scazute si alti 608.781 sunt expusi acestui
Contractul individual de munca pe care fiecare angajat din Romania il semneaza cu angajatorul sau prevede atat obligatii, dar si multe beneficii si masuri de protectie pentru salariat.
Angajatorii vor elibera la incheierea unui contract de munca o nota de lichidare pentru angajat, incalcarea acestei obligatii fiind sanctionata cu amenda de la 1.500 la 3.000 de lei, prevede o
In dezbatere publica la Senat a fost inregistrat un proiect de lege privind modificarea si completarea Legii nr.53/2003-Codul muncii, proiect ce are in vedere introducerea a doua obligatii noi:
Informatia ca Guvernul intentioneaza sa oblige prin lege angajatorii privati sa pastreze un nivel al salariului brut, dupa transferul contributiilor la angajat, i-a luat prin surprindere si pe
Modificarile la Codul Fiscal, pentru introducerea impozitului pe venitul global, anuntata de PSD pentru 1 ianuarie 2018, ii vor afecta foarte mult pe romanii care pleaca la munca in strainatate,
Proiectul de modificare a Codului Fiscal, realizat de secretarul de stat in Ministerul Finantelor, Gabriel Biris, ar avea un impact major pentru PFA-uri, insa ar fi neutru pentru salariatii angajati
In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 173 din data de 11 martie 2014 a fost publicata recent o initiativa legislativa care promoveaza un proiect de lege privind modificarea si completarea
Plenul Senatului a adoptat, marti, un proiect de lege al Guvernului prin care marii antreprenori din constructiile de autostrazi si drumuri sunt obligati, pentru a lua lucrari de la CNADNR, sa faca
Numarul contractelor colective de munca inregistrate la nivel de unitate in Romania s-a redus la aproximativ jumatate si - pe ansamblu - noile contracte incheiate confera salariatilor o protectie
Guvernul analizeaza toate cele patru combinate Mechel detinute de un investitor rus, nu doar pe cel din Campia Turzii, din cauza problemelor financiare, a declarat ministrul delegat pentru Dialog
In cazul in care nu stiti ce inseamna CPI, PMI sau ECI, inseamna ca probabil sunteti investitori incepatori. Vom explica in continuare ce inseamna toate acestea pentru a va imbogati cunostintele
Noul Cod al Muncii intra in vigoare luni, 2 mai, si prevede sanctiuni severe impotriva muncii la negru, dupa cum a subliniat premierul Emil Boc, conform NewsIn. Primirea la munca a pana la cinci
La scurt timp dupa adoptarea noului Cod al Muncii, guvernul va trebui sa modifice, la ordinele Comisiei Europene, cateva articole esentiale. Pe de o parte, se va suplimenta cu o luna perioada in care
Introducerea agentului de munca temporara, a perioadei de stagiu pentru absolventi si a obiectivelor de performanta individuala sunt printre principalele modificari aduse Codului Muncii pentru care
"Statul va folosi acest Cod al Muncii ca sa se debaraseze de functionarii care nu sunt angajati politic. De asemenea, angajatorii care de obicei abuzau de anumite prevederi deja existente si plateau
Senatorul PSD Lia Olguta Vasilescu a declarat joi ca social-democratii vor ataca la Curtea Constitutionala proiectul Codului Muncii asupra caruia isi va angaja raspunderea Guvernul Boc, in situatia
Toate prevederile referitoare la contractul colectiv de munca unic la nivel national sunt abrogate in ultima forma a proiectului Codului Muncii, obtinuta de MEDIAFAX, care urmeaza sa fie discutat,
Reprezentantii guvernului si cei ai sindicatelor se intalnesc din nou, vineri, sa discute despre controversatele modificari ale Codului Muncii, pentru care Executivul isi va asuma raspunderea in fata
Trimiterea salariatilor in concediu fara plata 15 zile, introducerea obiectivelor de performanta sau eliminarea principiilor privind negocierea colectiva sunt cateva dintre modificarile Codului
Ministerul Muncii a pus in dezbatere publica, vineri, proiectul de act normativ privind modificarea Codului Muncii (CM), prevederile privind contractele colective de munca, care in proiectul initial
Sarcina probei in conflictele de munca va reveni reclamantului, si nu angajatorului asa cum prevde legislatia in vigoare, propunerea de modificare fiind cuprinsa in proiectul de modificare a