Lemnul taiat ileagal sau abuziv din padurile Romaniei ajunge in casele europenilor inclusiv ca mobilier Ikea, se arata intr-un reportaj realizat de postul France 2.
Parchet, mobila, dar si hartie, carton, tapet si chiar imbracaminte - lemnul din Romania este gasit in toata Europa, intr-o forma sau alta, arata jurnalistii francezi de la emisiunea Cash Investigation de pe France 2.
"Se spune ca lemnul este cald, ecologic si bun pentru planeta. Si totusi!", atrag atentia francezii, care au cumparat o comoda de la Ikea si i-au urmarit traseu pana inapoi in padurile din Romania, unde au descoperit exploatari ilegale si subcontractori dubiosi.
"Ce valoreaza cu adevarat angajamentele numarului unu mondial din domeniul mobilei pentru o lume mai verde si mai durabila?", se intreaba jurnalistii, adaugand ca inscriptiile de pe etichete, prezente peste tot pe produse, ar trebui sa fie garantia gestionarii responsabile a padurilor.
In materialul France 2 se arata ca firme care produc mobila, precum Ikea, primesc lemne taiate ilegal din padurile romanesti, cum ar fi cele din Muntii Tarcu, din judetul Caras-Severin.
Presedintele organizatiei de mediu Agent Green, Gabriel Paun, a fost ghidul celor de la France 2.
"Am lucrat cu jurnalistii francezi cam doi ani la realizarea acestui reportaj. Acolo (in Caras-Severin - n.red.) e centrul biodiversitatii din Romania, dar si centrul distrugerii. Ideea reportajului a fost simpla.
Am mers intr-o padure virgina, am urmarit... mai mult
Marti, 31 Ianuarie 2017, ora 00:20
Ikea urmeaza sa retraga de pe piata 29 de milioane de cufere si de dulapuri vandute in SUA, pentru a le aduce modificari, in urma unor incidente care au provocat moartea a cel putin sase copii.
Anuntul a fost facut marti, de compania suedeza, al treilea comerciant de mobila al lumii.
Cei sase copii, toti cu varste de cel mult trei ani, au murit in accidente in care respectivele piese de mobilier au cazut peste ei, scrie The New York Time. In plus, peste 70 de copii au fost raniti in acest fel de incidente.
Autoritatile din America au transmis o avertizare ferma pentru proprietarii de astfel de mobila, precizandu-se ca "este pur si simplu prea ...citeste mai departe despre "Ikea retrage zeci de milioane de dulapuri si cufere - cel putin 6 copii au murit" pe Ziare.com mai mult
Miercuri, 29 Iunie 2016, ora 19:33
Gigantul suedez producator de mobila Ikea a intrat in zona electronicelor, cu o noua tehnologie care permite incarcarea telefoanelor mobile prin intermediul pieselor de mobilier.
Astfel, pervazul ferestrei sau blatul din bucatarie pot fi folosite ca un incarcator wireless pentru telefonul mobil, potrivit New York Daily News.
Telefonul cu o baterie uimitoare: O luna fara reincarcare - afla cat costa
De asemenea, piese de mobilier precum masutele de cafea sau lampile au incorporata tehnologia de incarcare, iar suporturi speciale pentru incarcat smartphone-ul poate fi amplasat oriunde in casa.
Oricine ...citeste mai departe despre "A fost inventata mobila care incarca mobilul - fara prize, fara fire" pe Ziare.com mai mult
Sambata, 18 Aprilie 2015, ora 11:54
Clientii IKEA, care s-au obisnuit deja sa-si asambleze propria mobila, ar putea trece la nivelul urmator, dupa ce directorul de design al companiei a lansat propunerea de a oferi clientilor ocazia sa-si personalizeze mobila, chiar inainte de a o cumpara.
"A-i lasa pe clienti sa faca o parte din treaba, nu este ceva nou. Pana acum, acest aspect a insemnat ca ei sa asambleze produsele pentru a mentine preturile scazute. Dar cred ca ii putem lasa sa ia parte si la procesul de creatie", a declarat pentru Reuters Marcus Engman, directorul de design al IKEA.
Spre exemplu, in cazul unei canapele, clientii ar putea gandi anumite ajustari sau sa creeze propriul imprimeu al tapiteriei prin intermediul site-ului IKEA.
"Nu ne aflam departe (n.r. de acest stadiu) din punct de vedere al tehnologiei. Ceea ce avem nevoie este sa gasim o metoda prin care sa oferim acest serviciu si sa mentinem preturile reduse in continuare", a mai adaugat Engman. mai mult
Vineri, 26 Octombrie 2012, ora 14:25
Grupul IKEA a finalizat redactarea propunerii de investitie in India. Suedezii vor investi aproximativ 1,5 miliarde de euro pe piata asiatica.
In India Ikea va deschide aproximativ 25 de magazine, anuntase anterior guvernul indian.
Ikea a redactat documentul dupa schimbarea legislatiei indiene privind investitiile straine directe de anul trecut. Companiile de retail cu capital strain in proportie de 100% au acum posibilitatea sa isi vanda in magazine doar marcile proprii, transmite The Wall Street Journal.
Anterior, astfel de firme puteau detine doar 51% din operatiunile de retail locale.
IKEA face pasul spre India: Va investi peste 1,5 miliarde de euro
"Imediat ce aceasta aplicatie este aprobata, vom dezvolta un plan solid de infiintare a mazinelor IKEA pentru multi ani de-acum inainte, generand investitii si locuri de munca noi", a declarat CEO-ul Mikael Ohlsson, precizand ca aplicatia companiei urmeaza prevederile noii legislatii.
IKEA in expansiune pe piata mondiala
IKEA a inregistrat in anul fiscal 2011, incheiat pe 31 august, un profit de 2,97 miliarde de euro, la vanzari de 25,2 miliarde euro.
IKEA, un brand de noua miliarde de euro
Desi nu este listat la bursa, retailerul suedez de mobila isi evalueaza brandul la noua miliarde de euro, bazandu-se pe date interne si analize externe.
Compania a deschis anul trecut sapte magazine, fata de 12 inaugurate in anul fiscal 2009-2010. La sfarsitul lunii august 2011, IKEA avea 287 de magazine... mai mult
Marti, 09 Octombrie 2012, ora 10:42
Ikea, retailerul suedez de mobila si decoratiuni interioare, a uimit pietele cu o strategie de marketing neobisnuita. Ikea a construit un apartament intreg, pe care l-a mobilat, intr-o statie de metrou pariziana.
Ikea a construit, intr-o statie de metrou un apartament cu mai multe camere, printre care o sufragerie, dormitor, bucatarie, spatiu de depozitare si baie, scrie Business Insider.
Pentru a fi si mai autentic, in apartament exista aproape in fiecare moment al zilei cineva.
Pasagerii care circula cu metroul parizian pot vedea apartamentul doar din exterior, pentru ca la intrare exista o usa inchisa, iar accesul nu este permis decat celor angajati de Ikea.
Bucataria este complet mobiliata si sufficient de incapatoare, in timp ce livingul se transforma noaptea in dormitor. De asemenea, in apartament exista si un dormitor de sine statator, cu mai multe paturi suprapuse.
mai mult
Sambata, 14 Ianuarie 2012, ora 13:18
Proprietarul grupului Mobexpert, Dan Sucu, spune ca in prezent tinerii antreprenori nu pot avea succes in afaceri doar cu entuziasm, asa cum se intampla la inceputul anilor '90, ci au nevoie si de competenta si experienta."Orice activitate economica o faci in momentul de fata din ce in ce mai greu doar cu dorinta, asa cum am inceput eu de exemplu (...) si trebuie din ce in ce mai multa competenta. Din pacate competenta se dobandeste in timp", a declarat Sucu pentru MEDIAFAX.
El a afirmat ca daca ar porni afacerea Mobexpert in acest an, cu experienta deja dobandita, nu i-ar fi foarte dificil sa aiba succes. Pe de alta parte, el admite ca daca ar fi avut informatiile din prezent la inceputul anilor '90, ar fi existat posibilitatea sa nu lanseze business-ul de mobila.
"Daca ma gandesc retrospectiv, daca in 1993 as fi avut informatiile de acum, nici macar nu stiu daca as mai fi pornit afacerea, nu-mi dau seama.
Poate ca mi-ar fi fost atat de teama ca nici macar nu m-as fi apucat. In 1991-1993 entuziasmul era suficient. In clipa de fata, si entuziasm, si inconstienta, si competenta sunt trei lucruri de care ai nevoie", a spus omul de afaceri.
El afirma ca in prezent nu este interesat nici de cedarea afacerii, nici de achizitia unor competitori.
"Nu ne intereseaza ideea de achizitii. Noi promovam un anumit concept de magazin. Sa achizitionam un magazin cu un concept diferit n-ar avea nicio logica", a spus Sucu.
Intrebat cand a primit ultima oferta pentru cedarea afacerii,... mai mult
Duminica, 17 Aprilie 2011, ora 23:38
Fondatorul gigantului de mobila Ikea, Ingvar Kamprad, a "picat" de pe locul 11 pe locul 162, in topul celor mai bogati oameni din lume.Din averea de 23 de miliarde de dolari, cat a raportat anul trecut, batranul de 84 de ani, cunoscut pentru zgarcenia sa, a ramas cu numai 6 miliarde.
O pierdere cel putin ciudata, avand in vedere ca Ikea nu duce lipsa de clienti sau de profituri.Potrivit Forbes, Kamprad a pierdut voit banii, dupa ce avocatii sai au gasit o cale legala de a dovedi ca fondurile care apartin fundatiei cu sediul in Liechtenstein si care detine de facto Ikea nu pot fi considerate parte a averii personale a lui Kamprad.Fundatia, care are o subsidiara si in Luxemburg numita Inter Ikea Systems, detine toate drepturile asupra produselor gigantului de mobila.3% din totalul vanzarilor sunt directionate catre Liechtenstein sub forma de redevente.
Desi fundatia in sine valoreaza 12 miliarde de dolari, numai 60 de milioane de dolari au fost directionati catre actiuni caritabile pana acum. Citeste mai mult despre Ingvar Kamprad - Boss-ul Ikea, de la fascism la zgarcenie
Vezi top 10 cei mai bogati oameni din lume - Oligarhi, moguli si investitori abili in topul celor mai bogati din lume mai mult
Joi, 10 Martie 2011, ora 15:29
Desi este unul dintre cei mai bogati oameni din lume, cu o avere estimata la 23 de miliarde de dolari, conduce aceeasi masina de 15 ani, zboara la clasa economica si incurajeaza miile de angajati ai imperiului pe care l-a construit sa nu risipeasca hartia.Ingvar Kamprad, fondatorul Ikea, este recunoscut pentru avaritia sa, in ciuda faptului ca este pe locul 11 in topul celor mai bogati oameni de pe planeta, informeaza NZ Herald. Recent, presa suedeza a facut o serie de dezvaluiri, potrivit carora Kamprad si-ar conduce imperiul printr-o fundatie cu sediul in Liechtenstein, pentru a ocoli plata unor taxe in Suedia.Kamprad, in varsta de 84 ani, care locuieste acum in Elvetia, a afirmat ca el si familia lui si-au pierdut orice control asupra Ikea. Totusi, un material realizat de un post de televiziune suedez arata ca miliardarul conduce inca Ikea si ca acesta a creat o fundatie in Liechtenstein, un paradis fiscal. Potrivit postului TV, exista doua fete ale Ikea, una publica si una ascunsa. Prima ipostaza este reprezentata de Inka Holdings, compania care detine cele 280 de magazine Ikea din lume. A doua fata, cea din umbra, este fundatia Intergo, infiintata in urma cu 20 de ani, in Liechtenstein. Fundatia, care are o subsidiara si in Luxemburg numita Inter Ikea Systems, detine toate drepturile asupra produselor gigantului de mobila. 3% din totalul vanzarilor sunt directionate catre Liechtenstein sub forma de redevente, ceea ce a permis fundatiei sa stranga peste 15 miliarde de... mai mult
Miercuri, 09 Februarie 2011, ora 23:25