Potrivit clasamentului Forbes, în prezent există mai mulţi miliardari decât oricând înainte. Lumea are 2.781 de persoane cu averi care depăşesc 1 miliard de dolari, o creştere cu 141 faţă
Mumbai a devenit capitala asiatică cu cel mai mare număr de miliardari, depăşind Beijingul, potrivit unei liste a bogaţilor la nivel mondial, realizată de Hurun Research Institute, transmite
România are şase reprezentanţi în clasamentul miliardarilor lumii publicat marţi, 2 aprilie, de revista Forbes: Daniel Dines, Ion Ţiriac, fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl, Ion Stoica şi Matei
La nivel global, sunt 63 miliardari cu varste sub 40 ani, care au o avere totala de 265 miliarde lei, cei mai tineri fiind Kylie Jenner, surorile Alexandra si Katharina Andresen, si Gustav Witzoe.
Valoarea criptomonedelor a atins, intr-un interval de timp scurt, culmi la care nici fondatorii lor probabil ca nu au visat. Cei care le-au vazut potentialul, dar si cei care au fost pur si simplu
Majorarea preturilor in sectorul imobiliar din China a alimentat o crestere a numarului de miliardari din Asia, care pentru prima data in istorie ii depasesc, ca numar, pe omologii lor din America,
Surorile Andresen si Gustav Magnar Witzoe din Norvegia domina clasamentul dupa varsta al miliardarilor, realizat de Forbes, cu averi transferate de parinti, fiind urmati de numele cunoscute din
Facebook a dezvaluit in premiera cat cheltuieste pentru protectia lui Mark Zuckerberg, fondatorul companiei si unul dintre cei mai cunoscuti miliardari din noua generatie. Paza acestuia a costat in
Unul dintre antreprenorii miliardari chinezi, Jia Yueting, presedintele si directorul executiv al corporatiei LeEco, afirma ca nu are motive sa se teama de rivali precum Apple, acestia fiind deja
Capitala Chinei a devenit orasul cu cei mai multi oameni superbogati, dupa ce inca 32 de chinezi au depasit anul trecut pragul primului miliard de dolari.
Sfarsitul erei Putin a fost propovaduit in mai multe randuri de intelectualii de dreapta din Rusia, prima data dupa anuntarea rocadei cu Dmitri Medvedev, a doua oara dupa anexarea Crimeii si, mai nou
Niciun semn de ingrijorare nu s-a putut citi pe fata participantilor la Forumul Naval Grecesc, desfasurat la sfarsitul lunii februarie la hotelul Hilton din Atena.
Pentru prima data in istorie, India are mai multi miliardari decat orice alta tara din lume, cu exceptia SUA si China, potrivit unui clasament anual al celor mai bogati oameni din lume, realizat de
Averea celor mai bogati romani a scazut in ultimul an, pe primul loc in topul miliardarilor aflandu-se omul de afaceri Ioan Niculae. Pe de alta parte, la nivel mondial, numarul persoanelor instarite
Averea celor mai bogati 1.000 de britanici a crescut cu 15,4% fata de anul trecut, la 518,9 miliarde de lire sterline (874 miliarde de dolari), nivel record echivalent cu o treime din Produsul Intern
Eric Schmidt, presedintelui Google, a avut anul trecut un pachetul salarial de 19,3 milioane de dolari, de peste doua mai mare decat anul precedent, in conditiile in care sumele alocate altor trei
Ioan Niculae este cel mai bogat roman cu o avere de 1,2 miliarde de dolari, ceea ce il plaseaza pe locul 1.372 la nivel mondial, potrivit ultimei editii a topului miliardarilor realizat de revista
Bill Gates a revenit in fruntea miliardarilor dupa o pauza de patru ani, averea sa ridicandu-se la 76 de miliarde de dolari, potrivit revistei americane Forbes, in clasamentul din acest an fiind
SUA si China au cei mai multi miliardari, conform ultimului clasament realizat de Forbes, iar Rusia are o prezenta puternica in acest clasament. Totusi, nici tarile din Europa nu duc lipsa de oameni
Conform unui studiu realizat de oranizatia Oxfam, averea primilor 85 cei mai bogati din lume este egala cu cea a jumatate din populatia globului, 3.5 miliarde de oameni, relateaza mirror.co.uk.
Topul Forbes 500 de miliardari din acest an, realizat de revista Forbes Romania, este condus de omul de afaceri Ioan Niculae, proprietarul grupului Interagro, cu o avere estimata la 1,1 miliarde de
Cel mai bogat roman este, in acest an, Ioan Niculae cu o avere de 1,1 miliarde de euro, potrivit Top 500 miliardari Forbes. O mare absenta in acest top este Dinu Patriciu, care a "retrogradat" la
Cel mai tanar milionar al tarii, Iustin Paraschiv, omul de afaceri de 31 de ani cu business-uri de 75 de milioane de euro, este cercetat de procurori in cea mai mare frauda din industria alimentara
Impreuna, primii cinci miliardari ai lumii au o avere de aproximativ 220 miliarde de euro). Pe lista figureaza nume sonore, ocupanti cu vechime ai clasamentului, precum magnatul mexican al
Topul bogatilor din Marea Britanie, realizat de publicatia Sunday Times, contine o schimbare importanta, pozitia intai, ocupata pentru opt ani consecutiv de magnatul otelului de origine indiana
Ioan Niculae, proprietarul grupului InterAgro, este singurul roman prezent in Topul Forbes al miliardarilor lumii pentru anul 2013, cu o avere estimata la 1,1 miliarde de dolari, pe locul 1.268 in
Averea celor mai bogati 100 de oameni la nivel global a crescut anul trecut cu 241 miliarde dolari, la 1.900 miliarde dolari, cu un avans de 22% pentru liderul topului, mexicanul Carlos Slim Helu, la