Fostul sef al Hidroelectrica Mihai David a declarat joi, referindu-se la managementul privat in companiile de stat, ca un Steve Jobs se poate gasi si in Romania, iar mai multi consultanti si directori afirma ca procesul va reusi daca scade influenta politica si sunt stabilite obiective clare, potrivit Mediafax."Un Steve Jobs (fostul director general al Apple si cofondator al companiei - n.r.) gasim si in Romania. Problema este cine il mandateaza pe noul manager, ce ii cere, pentru ca exista situatia in care omul care reprezinta statul intr-o companie nu stie ce sa ii cerara directorului general in contractul de mandat. Cand alegi un manager trebuie sa stii ce sa ii ceri.
Directorul general al unei companii ar trebui sa aiba parte din profitul companiei atunci cand isi depaseste obiectivele", a declarat David, membru in Consiliul de Administratie al producatorului de energie electrica Hidroelectrica, prezent la o dezbatere ZF Expert cu tema "Management privat la companiile de stat. Functioneaza, nu functioneaza?".
Mai multi consultanti si directori au aratat ca succesul managementului privat depinde de reducerea influentei politice in conducerea companiilor de stat, stabilirea clara a obiectivelor in contractele de mandat ale directorilor si de pachete salariale corelate cu profitul obtinut.
Radu Manolescu, director in firma de head hunting KM Trust & Partners, a spus ca doar simpla inlocuire a directorilor nu este suficienta si ca sunt necesare stabilirea obiectivelor... mai mult
Joi, 01 Septembrie 2011, ora 17:46
Compania Nationala a Huilei (CNH) Petrosani vinde de 21 de ani in pierdere carbunele pe care il livreaza pentru productia electricitatii, la fel ca si inainte de 1990, a declarat, luni, agentiei MEDIAFAX, directorul general al companiei, Constantin Jujan."De 21 de ani vindem sub costuri. Inainte de 1990 era la fel, numai ca atunci la sfarsit de an se stergeau datoriile. Apoi, in anii '90 aveam mai multe societati carora le vindeam carbune. Acum vindem doar la termocentralele Deva si Paroseni", a afirmat Jujan.
CNH vinde toata productia anuala de huila, de 1,9 milioane tone, la pretul de 58 lei (13,6 euro) pe gigacalorie (170 lei pe tona) catre CET Deva, respectiv 64 lei (15 euro) pe gigacalorie (230 lei pe tona) catre CET Paroseni.
"In Romania, subventia este 8 euro pe gigacalorie, in timp ce in Germania este 100 euro pe gigacalorie", a adaugat Jujan.
Jujan nu a precizat care este costul de productie al huilei la CNH, motivand ca este o informatie "confidentiala", mentionand ca este in jurul a 300 lei pe tona.
CNH are in portofoliu sapte mine, respectiv Lonea, Petrila, Livezeni, Vulcan, Paroseni, Lupeni si Uricani.
Jujan spune ca una dintre solutiile de rentabilizare a activitatii CNH ar fi cresterea pretului de vanzare a huilei catre termocentralele Deva si Paroseni.
El nu crede ca reducerea numarului de angajati ar putea contribui la eficeintizarea companiei.
"Nu stiu daca reducerea numarului de angajati este o solutie, dar egalizarea pretului de vanzare cu cel de... mai mult
Luni, 07 Februarie 2011, ora 23:22
D-l Mihai David, fost director general al Hidroelectrica, a considerat de cuviinta ca, de curand, cu prilejul plecarii sale din functia detinuta in cea mai valoroasa intreprindere de stat romaneasca, sa-si faca publice cateva opinii despre sistemul energetic care merita luare aminte. De departe cea care ar trebui sa starneasca maxim interes este aceea ca sistemul energetic ar fi amenintat de un fel de bubble precum cel care a existat anii trecuti in imobilar si care ar putea exploda in cativa ani, incepand din zona energiei regenerabile.
"Urmatorul bubble care se va sparge este energia, iar prima va fi energia regenerabila - spune textual d-l David. Valoarea capacitatilor de productie este supralicitata, iar in cinci-sase ani am putea asista la o spargere a acestei bule."
Explicatiile d-lui David sunt legate de sistemul de compensare introdus pentru a face atractive investitiile in energia verde, in conditiile in care tehnologiile in domeniu sunt mai scumpe, in Romania sistemul agreat fiind acela al certificatelor verzi acordate pentru fiecare MWh produs din surse regenerabile.
Cu aceste certificate pe care le cumpara, furnizorii de electricitate fac dovada indeplinirii obligatiei pe care o au ca o parte din energia livrata catre consumator sa fie energie verde.
"Din cauza schemelor de sprijin care aduc o supracompensare pentru investitiile in energia verde, vom avea acest bubble, spune d-l David.
Practic aceste scheme vor duce la o supracapacitate de productie in... mai mult
Luni, 07 Februarie 2011, ora 02:18
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producator de electricitate din tara, vrea sa atinga un nivel al investitiilor de 2 miliarde lei in 2012, fata de o valoare de 1,5 miliarde in acest an, a declarat vineri directorul general al companiei, Mihai David, informeaza NewsIn."Avand in vedere ca pretul combustibilului fosil o sa creasca, acest fapt ne duce la concluzia ca trebuie sa ne concentram pe investitiile in energie regenerabila.
In 2011, va trebui sa marim ritmul investitiilor, atat in demararea constructiilor de hidrocentrale noi, cat si in finalizarea amenajarilor hidroenergetice incepute", a declarat Mihai David, in cadrul unei intalniri cu presa in judetul Caras-Severin.
Mihai David a reiterat faptul ca energia este unul dintre putinii piloni pe care Romania ii are pentru reluarea cresterii economice, alaturi de agricultura.
Potrivit acestuia, valoarea de piata a Hidroelectrica este de 3 miliarde euro.
"Echilbrul intregului Sistem Energetic National este tinut de Hidroelectrica. Romania consuma anual circa 60 TWh, iar productia Hidroelectrica se ridica in anii ei buni la 18 TWh", a precizat David.
Acesta a mai spus, totodata, ca daca toata electricitatea produsa de Hidroelectrica s-ar fi vandut pe burse, traderii de energie ar fi cumparat de la companie, lucru care ar fi creat probleme celorlalti producatori de electricitate, care vand energie la preturi mai mari. mai mult
Vineri, 12 Noiembrie 2010, ora 16:38
Hidroelectrica a inregistrat in primele noua luni din acest an un profit brut de 414 milioane lei, fata de o pierdere de 106 milioane lei in perioada similara din 2009, a declarat marti directorul general al companiei, Mihai David, potrivit Newsin. In perioada ianuarie-septembrie 2010, Hidroelectrica a avut venituri de 2,53 miliarde lei, in crestere cu 38% fata de acelasi interval din 2009, cand au fost de 1,82 miliarde lei.
Pe de alta parte, cheltuielile companiei au crescut in primele noua luni din acest an cu 9,8%, de la 1,93 miliarde lei la 2,12 miliarde lei.
Totodata, Hidroelectrica a produs in primele noua luni 14,9 TWh de electricitate, in crestere cu 24% fata de 12 TWh de energie in aceeasi perioada de anul. trecut. mai mult
Miercuri, 27 Octombrie 2010, ora 00:35
Directorul general al Hidroelectrica, Mihai David, a declarat marti ca societatea vinde energie electrica sub costuri doar pe piata reglementata, nu si prin contractele bilaterale directe cu furnizorii privati, informeaza Newsin."Cel mai mare efort al companiei este sa sustina cosul de consum pentru populatie si micii agenti economici. Pretul cosului pleaca de la gradul de suportabilitate al consumatorilor captivi", a declarat David Potivit acestuia, pentru 2010, Hidroelectrica livreaza pentru piata reglementata 4TWh la un pret sub costurile de productie, de circa 84 lei pe MWh.
"Aceste pierderi inregistrate de societate pe piata reglementata sunt acoperite de profitul obtinut din vanzarea energiei prin contractele bilaterale directe. Hidroelectrica are in derulare 17 contracte bilaterale negociate direct cu furnizorii privati la un pret mediu de 130 lei pe MWh.
Acest pret de 130 lei pe MWh l-am negociat anul trecut cu furnizorii, operand o majorare de circa o treime fata de pretul la care am livrat energia acestor companii in 2009. Furnizorii care au acceptat majorarea de pret ne-au solicitat prelungirea contractului.
Am acceptat doar ca sa obtinem un profit mare pentru Hidrolelectrica si negocierea anuala a tarifelor", a spus David.
Pe de alta parte, acesta a mai precizat ca Alro a cumparat de la Hidroelectrica energie la preturi cuprinse intre 105 si 120 lei pe MWh.
Potrivit acestuia, este falsa ideea ca populatia plateste un pret foarte mare pentru energia electrica... mai mult
Miercuri, 27 Octombrie 2010, ora 00:30
Fostul ministru al Economiei Varujan Vosganian a obligat Hidroelectrica, in 2008, sa cumpere, pentru o perioada de zece ani, electricitate scumpa de la termocentrala Paroseni, care are "costuri marginale", a declarat, marti, directorul general al companiei, Mihai David
. David a prezentat presei o solicitare in acest sens a Termoelectrica, semnata la 15 iulie 2008 de Vosganian, prin care care Hidroelectrica era obligata sa cumpere energia de la Paroseni, pentru ca termocentrala sa aiba fonduri pentru investitiile de mediu.
Directorul general al Hidroelectrica a adaugat ca in urma acestei note Hidroelectrica este obligata sa cumpere anual 1 TWh de electricitate de la Paroseni, unitate detinuta de Termoelectrica, la preturi reglementate care variaza intre 179 lei si 230 lei pe MWh, mult mai mari decat cele de pe piata de energie OPCOM.
Comparativ, Hidroelectrica are costuri de productie de 90 lei pe MWh si preturi medii de vanzare de 130 lei pe MWh.
"Implicit Vosganian recunoaste ca singurul mod de finantare este contractul pe termen lung", a afirmat David, intr-o intalnire cu presa. Vosganian nu a putut fi contactat pana la ora transmiterii stirii pentru declaratii. mai mult
Marti, 26 Octombrie 2010, ora 23:59
Compania Nationala a Huilei (CNH) ar putea fi restructurata prin impartirea in doua societati, dintre care una ar urma sa fie inchisa, a declarat, marti, directorul general al Hidroelectrica, Mihai David, intr-o intalnire cu presa, potrivit Mediafax."Una dintre cele doua societati ar urma sa aiba minele Petrila, Uricani si Paroseni, care ar urma apoi sa fie inchise. Celalata societate desprinsa din CNH va prelua minele Lonea, Livezeni, Vulcani si Lupeni", a afirmat David.
El a precizat ca justificarea acestei operatiuni este ca Hidronergetica sa aiba contracte pe termen lung cu minele Lonea, Livezeni, Vulcani si Lupeni pentru achizitia de carbune destinat productiei de electricitate.
"Hidroenergetica fie va prelua aceste patru mine in strcutura sa, fie va lucra cu ele in parteneriat", a mai spus David.
Guvernul vrea sa creeze doua societati energetice nationale, Electra si Hidroenergetica, care sa comaseze principalii producatori de electricitate si carbune.
Din Electra vor face parte complexurile energetice Turceni si Rovinari, Nuclearelectrica, Societatea Nationala a Lignitului Oltenia, sucursalele Hidroelectrica de la Ramnicu Valcea, Sibiu, Targu Jiu si Hidroserv Ramnicu Valcea.
Hidroenergetica va cuprinde Electrocentrale Deva, Electrocentrale Bucuresti, sucursalele Termoelectrica Paroseni si Termoserv Paroseni, sucursalele Hidroelectrica de la Bistrita, Buzau, Cluj, Curtea de Arges, Hateg, Portile de Fier, Oradea, Sebes si Slatina.
In Hidroenergetica vor fi integrate... mai mult
Marti, 26 Octombrie 2010, ora 23:34
Directorul general al producatorului de energie Hidroelectrica, Mihai David, a declarat miercuri ca "energia, pe langa agricultura, sunt cei doi vectori prin care Romania se poate reintoarce la cresterea economica" si totodata ca Romania poate deveni cel mai mare pol energetic din regiune, relateaza NewsIn."Avem sansa noastra istorica de a deveni cel mai mare pol energetic din sud-estul Europei.
Timpul nu ne asteapta insa. Am vrea sa stim ce avem noi de facut in Europa.
Investitorii vor sa ne comportam ca niste stakeholder-i responsabili.
Europa se asteapta ca in zona de transport sa fim un pilon important. Ei se bazeaza pe noi.
Iar noi inca dezbatem ce capacitati de huila tinem in functiune si pe care le inchidem. Acestea nu vor fi inchise niciodata.
Europa se bazeaza pe noi si se asteapta sa fim un pilon important in ceea ce se priveste securitatea energetica", a declarat Mihai David, intr-o conferinta pe teme energetice.
Acesta a afirmat ca, daca vrem sa producem energie electrica pe huila, trebuie sa ne gandim si la captarea carbonului si stocarea lui.
"Problema insa este cum facem acest lucru", a adaugat David.
Seful celui mai mare producator de electricitate din tara a mentionat totodata ca toate capacitatile de gaze, cu exceptia unui singur grup de 200 MW, au tehnologie din anii '60.
"Ne-am gandit din ce resurse le vom inlocui?", a intrebat David.
"Trebuie sa fim atenti cat si de ce sprijinim anumite domenii. Oare costul produselor noastre nu cumva va fi... mai mult
Miercuri, 29 Septembrie 2010, ora 17:03