Intrevederea cancelarului german Angela Merkel cu presedintele rus Vladimir Putin a fost "serioasa si detaliata", a declarat un reprezentant al Kremlinului, precizand ca scopul nu a fost acela de a incheia vreun acord, doar de a "sincroniza ceasurile" in privinta unor chestiuni internationale urgente.
Cei doi lideri au discutat sambata, in cadrul unei intrevederi la Schloss Meseberg, langa Berlin, despre o serie de subiecte de interes international, cum ar fi conflictele din Ucraina si Siria, situatia refugiatilor sirieni sau proiectul unui gazoduct submarin care a atras opozitia SUA si mai multor tari UE.
Dmitri Peskov, purtatorul de cuvant al Kremlinului, a sustinut ca intrevederea, care a durat trei ore, a fost "foarte serioasa si detaliata", informeaza agentia de stiri Tass.
"Nu a existat niciun obiectiv de a ajunge la un acord. A fost o discutie utila de sincronizare a ceasurilor in ceea ce priveste o serie de chestiuni urgente", a adaugat Peskov.
Intrevederea bilaterala, care s-a desfasurat la Schloss Meseberg, un palat in stil baroc aflat la aproximativ 65 de kilometri nord de capitala germana, a fost prima reuniune intre liderii de la Berlin si Moscova care are loc in Germania dupa anexarea de catre Rusia a regiunii Crimeea, in urma cu patru ani.
Niciun acord intre Merkel si Putin la primul summit din ultimii 4 ani
Nord Stream 2 este un proiect pur comercial
Cei doi lideri au afirmat ca Nord Stream 2 este un proiect pur comercial, a declarat... mai mult
Duminica, 19 August 2018, ora 12:22
Guvernul Angela Merkel l-a avertizat, duminica, pe presedintele Statelor Unite, Donald Trump, sa nu negocieze in mod unilateral cu omologul sau din Rusia, Vladimir Putin, intrucat risca pierderea aliatilor din Europa, exprimand speranta ca liderul american va aborda tema neproliferarii nucleare.
Donald Trump este criticat frecvent pentru relatia buna cu Vladimir Putin, mai ales in contextul acuzatiilor privind influenta pe care Rusia a avut-o asupra rezultatului scrutinului prezidential din Statele Unite. Cei doi urmeaza sa aiba luni o noua intrevedere, in Helsinki.
Donald Trump si Vladimir Putin, in fata unei intalniri controversateIntalnirea Trump - Putin nu este oprita de noile tensiuni privind implicarea rusilor in prezidentialele din 2016La ce sa ne asteptam de la intalnirea dintre Donald Trump si Vladimir PutinTrump spera ca intr-o zi Putin ii va deveni prieten
Ministrul german de Externe, Heiko Maas, i-a atras atentia lui Donald Trump inaintea intrevederii cu liderul de la Kremlin. "Dialogul aduce claritate. Dar din sistemul de coordonare cu presedintele Trump lipseste claritatea. Atunci cand iti ofensezi partenerii, in final riscul este sa pierzi. Acordurile unilaterale adoptate in detrimentul partenerilor vor avea efectul ca Statele Unite vor avea de pierdut", a afirmat Heiko Maas, citat de publicatiile germane Bild am Sonntag si Die Zeit.
Heiko Maas a exprimat speranta ca Donald Trump va aborda macar tema reducerii proliferarii nucleare cu Vladimir... mai mult
Duminica, 15 Iulie 2018, ora 15:01
Cancelarul german Angela Merkel l-a vizitat pe Vladimir Putin, vineri, la resedinta sa de vara de la Soci, pentru a discutat despre proiectul Nord Stream 2, prin care si mai multe gaze rusesti vor ajunge in Germania.
Presedintele Rusiei a promis sa continue tranzitul de gaze rusesti via Ucraina cu conditia ca acesta sa fie profitabil dupa lansarea gazoductului subacvatic Nord Stream 2 intre Rusia si Germania prin Marea Baltica, proiect criticat de Kiev si de unele tari europene, informeaza France Presse.
"Dupa lansarea Nord Stream 2, nu se prevede oprirea tranzitului de gaze prin Ucraina. Livrarile vor continua daca se vor dovedi intemeiate si oportune pentru actorii economici", a declarat Putin in cadrul unei conferinte de presa comune cu cancelarul german, care a cerut, la randul sau, "garantii" in acest sens pentru Kiev.
"Am vazut intotdeauna acest proiect ca fiind exclusiv economic si l-am tinut departe de orice proces politic", a spus el.
Nord Stream 2 este destinat sa dubleze pana la sfarsitul anului 2019 capacitatile Nord Stream 1 si sa permita ca o cantitate mai mare de gaze rusesti sa ajunga direct in Germania, ocolind Ucraina.
Mai multe tari, cu Polonia in frunte, se opun acestui proiect ce ar diminua tranzitul de gaze rusesti prin Ucraina, denuntand semnificatia sa politica.
"Rolul Ucrainei ca tara de tranzit trebuie mentinut si Germania este gata sa joace un rol in acest sens", a declarat Merkel, potrivit afirmatiilor sale traduse in limba... mai mult
Vineri, 18 Mai 2018, ora 18:11
Angela Merkel a anuntat, marti, la Berlin ca intentioneaza sa aiba o intalnire in curand cu presedintele rus, Vladimir Putin, in contextul unui conflict crescand intre tari occidentale si Rusia.
"Cred ca ne vom intalni intr-un viitor previzibil", a spus Merkel. Cu toate ca nu a fost stabilita o data pentru intalnire, "cred ca numeroasele probleme pe care le avem, de la Ucraina, inclusiv gazul, si pana la marea, marea problema privind Siria, necesita ca noi sa avem un schimb direct de opinii intr-un viitor previzibil", a declarat cancelarul german, conform DPA.
Merkel a precizat ca a discutat marti la telefon cu Putin despre conflictul din Siria si despre conducta de gaz Nord Stream 2, care face legatura direct intre Rusia si Germania pe sub Marea Baltica.
Potrivit unor declaratii facute in urma cu o saptamana de Angela Merkel, conducta de gaz natural, care are drept scop dublarea volumului de gaz actual care este transportat prin conducta existenta, nu ar putea avansa daca Ucraina, pe teritoriul careia Rusia livreaza de asemenea gaz catre Europa de Vest, va avea de suferit.
Dupa intalnirea cu presedintele ucrainean, Petro Porosenko, dna Merkel a cautat sa atenueze temerile Ucrainei referitoare la conducta de gaz Nord Stream 2. "Este imposibil ca Ucraina sa nu mai aiba un rol in transportul de gaz natural din cauza Nord Stream 2", declara ea.
In comentariile facute in cotidianul german Handelsblatt inainte de vizita sa la Berlin, presedintele Porosenko a... mai mult
Miercuri, 18 Aprilie 2018, ora 09:30
Doi dintre cei mai longevivi lideri ai Europei si unii dintre cei mai puternici oameni ai planetei, presedintele rus Vladimir Putin si cancelarul german Angela Merkel, se vor intalni in aceasta saptamana la Summit-ul G20 de la Hamburg.
Una dintre primele lor intalniri oficiale a avut loc in urma cu 10 ani, in iunie 2007. Atunci, Putin a vrut sa o intimideze pe Merkel aducandu-si labradorul, Connie (Konni), la intrevederea oficiala, aminteste USA Today. De altfel, presedintele rus obisnuia sa ia cainele la intalniri cu lideri mondiali.
Asta nu ar fi fost neaparat un impediment sau incident diplomatic, doar ca de zeci de ani lui Merkel ii este frica de caini si asta se stia.
Evenimentul s-a petrecut in cadrul unei intalniri de la resedinta din Soci a presedintelui rus. Dupa mai multi ani, Putin a sustinut ca nu a intentionat sa o sperie pe Merkel cu cainele sau si ca nu stia despre fobia acesteia.
Merkel le-a spus apoi jurnalistilor, potrivit CNN: "Inteleg de ce a fost nevoie sa faca asta - sa dovedeasca faptul ca este barbat. Ii este frica de propriile slabiciuni. Rusia nu are nimic - politica sau economie de succes. Tot ce are e asta".
Citeste si: Prima intalnire Trump - Putin: La ce ne putem astepta de la summitul care poate schimba lumea
Acest eveniment subliniaza o relatie politica incordata care va fi testata din nou atunci cand cei doi lideri vor participa la summit-ul de vineri si sambata, la care va veni si presedintele american Donald Trump. Cei... mai mult
Miercuri, 05 Iulie 2017, ora 09:31
Doi dintre cei mai puternici oameni ai planetei, cancelarul german Angela Merkel si presedintele rus Vladimir Putin s-au intalnit, marti, la Soci, iar apoi au facut declaratii presei pe mai multe subiecte, printre care implicarea Kremlinului in alegerile din alte tari si drepturile persoanelor gay din Cecenia.
"Nu interferam niciodata in viata politica si in procesele politice din alte tari", a spus Putin.
"Si am vrea foarte mult sa vedem ca nimeni nu interfereaza cu viata noastra politica si in politica noastra interna", a completat liderul de la Kremlin, citat de Sputnik News
Acesta a mentionat ca, din pacate pentru Rusia, acest lucru se intampla.
"De multi ani, am vazut incercari de a influenta procesele politice interne din Rusia, atat direct, cat si prin intermediul asa-ziselor ONG-uri. Desi vedem tot raul pe care astfel de eforturi il cauzeaza, precum si inutilitatea acestor eforturi, niciodata nu ni s-a intamplat sa intervenim in procesele politice ale altor tari", a mai spus Vladimir Putin.
De asemenea, liderul de la Moscova a negat implicarea Rusiei in alegerile prezidentiale din anul 2016, spunand ca asemenea acuzatii sunt "simple zvonuri" care sunt folosite ca parte a luptei politice interne din Statele Unite.
Agentiile americane de informatii spun ca au dovezi ca Rusia s-a aflat in spatele atacului informatic asupra serverelor democrate, spre folosul lui Donald Trump in cursa prezidentiala impotriva lui Hillary Clinton.
Dezacord pe tema... mai mult
Marti, 02 Mai 2017, ora 21:11
Cu o intarziere de trei zile, cauzata de furtuna de zapada care a lovit SUA, Angela Merkel il intalneste vineri pe Donald Trump, la Washington.
Felul in care evolueaza relatia celor doi lideri cu vederi foarte diferite va avea consecinte majore asupra viitorului Europei, comenteaza BBC.
Trump si Merkel sunt si doua personalitati foarte diferite; el este un tip bombastic, impetuos, caruia ii place sa vorbeasca, in timp ce ea este rezervata, pragmatica si nu ia decizii in graba.
Intalnirea dintre cei doi dureaza doua ore si, scrie BBC, Merkel s-a pregatit inclusiv studiind discursurile lui Trump, chiar unul mai vechi din Playboy.
Din delegatia cancelarului german fac parte si directorii executivi de la BMW si Siemens.
Analistii asteapta cu sufletul la gura sa vada cum vor decurge discutiile dintre cei doi. De-a lungul vremii, Trump nu s-a sfiit deloc sa o critice pe Merkel. A criticat-o vehement legat de faptul ca a permis intrarea refugiatilor in Germania, calificand aceasta decizie a cancelarului german o "greseala catastrofala".
Apoi, intr-o postare pe Twitter din decembrie 2015, se plangea ca nu este el cel ales "omul anului" in Time, desi e "marele favorit". "Au ales-o pe persoana care ruineaza Germania", scria el.
Subiecte de discutie
Pe agenda discutiilor de vineri se afla NATO, Orientul Mijlociu si terorismul international. E posibil insa sa fie atinse si alte subiecte, pe care cei doi au pareri diametral opuse. Schimbarea globala este una... mai mult
Vineri, 17 Martie 2017, ora 11:05
Cancelarul german Angela Merkel a marturisit, sambatam ca "nu este cert" ca initiativa de pace in Ucraina prezentata vineri in intalnirea Merkel-Hollande-Putin la Moscova va avea succes.
"Dupa discutiile de ieri (vineri - n.r.) de la Moscova pe care le-am avut eu si presedintele francez (Francois Hollande - n.r.), nu este sigur daca initiativa va avea succes", a declarat ea in cadrul conferintei de la Munchen, la care sunt prezenti si presedintele ucrainean Petro Porosenko si ministrul rus de externe, Serghei Lavrov.
"Dar in opinia mea si a presedintelui francez merita incercat. Datoram macar acest lucru oamenilor afectati din Ucraina", a spus cancelarul german in cadrul conferintei pentru securitate, potrivit Reuters.
Planul Putin-Merkel-Hollande pentru Ucraina: Cum reactioneaza Porosenko
Intrevederea cu miza uriasa dintre presedintele rus Vladimir Putin, cancelarul german Angela Merkel si presedintele francez ...citeste mai departe despre "Intalnire cu miza istorica la Moscova: Merkel spune ca "nu e cert" ca planul de pace pentru Ucraina va avea succes" pe Ziare.com mai mult
Sambata, 07 Februarie 2015, ora 12:39
Intrevederea cu miza uriasa dintre presedintele rus Vladimir Putin, cancelarul german Angela Merkel si presedintele francez Francois Hollande, desfasurata vineri seara, s-a incheiat dupa mai bine cinci ore de discutii.
Kremlinul, citat de Russia Today, a anuntat ca un text al viitorului plan de pace este in curs de pregatire.
Intalnire cu miza uriasa la Moscova: Merkel si Hollande au plecat direct la aeroport, dupa 5 ore de discutii cu Putin (Video)
In anuntul Moscovei se arata ca "negocierile tripartite au fost constructive si substantiale", urmand ca duminica sa aiba loc discutii telefonice intre cei trei lideri.
Documentul va fi publicat dupa ce isi vor da acordul toate partile implicate in conflictul din Ucraina.
Cancelarul german Angela Merkel si presedintele francez Francois Hollande s-au intalnit, vineri seara, la ...citeste mai departe despre "Anuntul Kremlinului, dupa intalnirea Putin-Merkel-Hollande" pe Ziare.com mai mult
Sambata, 07 Februarie 2015, ora 07:10