Peste 46% din Contractele Individuale de Munca (CIM) aveau salariul de baza la un nivel echivalent sau sub nivelul salariului minim, in ianuarie anul acesta (datele includ si contractele cu norma partiala), potrivit unui analize Syndex.
Distributia salariala ramane puternic distorsionata, iar cresterea salariilor bugetarilor a impins la sase puncte procentuale peste medie ponderea angajatilor din privat remunerati la nivel minim (52%, fata de media nationala de 46%), in contextul in care economia reala nu a reusit sa tina pasul majorarilor pentru restul grilei.
Ponderea salariilor minime a fost in ianuarie 2019 in scadere fata de anul trecut (cand reprezentau 50,4% din totalul CIM cu norma intreaga), dar este o reducere aparenta, atrag atentia autorii studiului.
Cel mai probabil, diminuarea este efectul salariului minim diferentiat, dovada fiind extinderea ponderii categoriei care include salariile cu 200 de lei peste nivelul salariului minim care a urcat de la 8,4% la 9,7%.
Strategia guvernamentala, in care cresterea este bazata pe salarii (wage-led growth) genereaza si probleme majore, pe care cresterile salariale induse prin politici guvernamentale nu le pot rezolva, avertizeaza studiul.
Cresterea inegalitatilor de venit
Daca diferenta dintre salariul mediu si salariul median (nivelul de la mijlocul distributiei salariale, sub si peste care se regasesc 50% din salariati) este pozitiva si tinde sa creasca, inseamna ca veniturile mari tind sa creasca mai... mai mult
Joi, 04 Iulie 2019, ora 22:32
Majoritatea muncitorilor din Romania nu au o pregatire pentru activitatea pe care o practica, lucrand pe posturi de muncitori necalificati. Acest lucru reprezinta o problema, in conditiile in care mai bine de jumatate dintre acestia sunt obligati sa lucreze pe un salariu minim.
Chiar daca numarul personalului necalificat este foarte mare, numarul locurilor de munca vacante este unul urias, Romania trecand printr-o criza foarte mare de forta de munca.
Zi de zi sunt disponibile zeci de mii de locuri de munca in toata tara, in domenii precum constructii sau vanzari.
Criza fortei de munca. Exista solutii?
Asa cum am amintit, in Romania exista o criza foarte mare de forta de munca, care se acutizeaza de la o zi la alta. In primul rand, exista criza fortei de munca calificate.
Oamenii cu pregatire prefera sa plece in afara tarii sa lucreze pentru mai multi bani.
Totusi, cei care au o calificare pot avea salarii decente si in Romania, asadar, pot fi gasiti destul de multi medici, avocati, ingineri sau IT-isti care traiesc in Romania.
Problema majora este legata de personalul necalificat. Desi exista zeci de mii de locuri de munca pentru necalificati in Romania, acestea nu sunt ocupate din cauza discrepantei uriase intre salarii. Mai bine de 0% dintre cei care lucreaza in domenii in care nu este nevoie de calificare castiga salariul minim, care este de 1900 de lei brut. In afara tarii, acest salariu depaseste deseori 6000 de lei net, ceea ce este foarte... mai mult
Vineri, 17 Mai 2019, ora 15:41
Sistemul privat se confrunta cu o grava criza a fortei de munca, dar aceasta problema nu exista si in sectorul de stat, unde in ultimii doi ani, numarul posturilor ocupate a crescut cu 40.000.
Astfel, conform datelor oficiale, citate de Profit.ro, numarul de posturi ocupate in institutiile si autoritatile publice in ianuarie 2019 era de 1.234.563, in crestere cu 40.097 fata de 1.194.466 in ianuarie 2017.
Din numarul total de angajati ai statului, 800.000 sunt in administratia centrala, iar restul de aproape 435.000, in cea locala.
Mereu au existat avantaje in privinta unei slujbe in sectorul public fata de cel privat, printre care s-au numarat siguranta locului de munca, drepturi mai multe si respectate mai strict sau organizarea sindicala. Iar faptul ca statul a crescut accelerat salariile, oferind si vouchere de vacanta sau indemnizatii pentru hrana a lungit lista avantajelor, avand in vedere ritmul de crestere a salariilor a fost mai rapid fata de sectorul privat.
Conform unui studiu realizat de Confederatia Patronala Concordia si Institutul National de Cercetari Economice (INCE), in cinci ani va fi nevoie de peste jumatate de milion de persoane in plus pe piata fortei de munca.
Mai mult, doua milioane de persoane active nu se regasesc nici pe piata muncii, nici in sistemul educational, iar numarul pensionarilor se apropie rapid de cel al lucratorilor activi, situatie in care populatia poate scadea cu aproape 2 milioane de locuitori pana in 2030.
Sursa... mai mult
Vineri, 17 Mai 2019, ora 13:18
USL a lansat, pana acum, sapte programe construind viziunea sa despre economie, educatie, administratie, agricultura, turism, mediu si energie, printre promisiuni numarandu-se crearea unui milion de noi locuri de munca si introducerea impozitului diferentiat.
In viziunea sa despre economie, USL a avansat promisiunea de a face un milion de noi locuri de munca, astfel incat numarul de angajati sa devina cel putin egal cu numarul de pensionari, promitand, totodata, o crestere economica de 4% anual.
Obiectivul de a crea un milion de noi locuri de munca va fi posibil, in viziunea USL, in principal, prin reducerea costului muncii si prin scaderea fiscalitatii.
USL a promis reducerea CAS cu 5% pentru angajatori, reducerea integrala a platii CAS datorate de angajatori pentru un an, precum si zero taxe pentru angajarea in regim part-time si cresterea salariului minim pe economie la 800 lei/luna.
USL va pastra plafonul de 16% si va introduce impozitul diferentiat pe venitul salarial cu deductibilitati fiscale, astfel: cota 8% - pana la 800 lei/luna, cota 12% - de la 800 lei/luna pana la 1600 lei/ luna si cota 16% - pentru ce depaseste 1600 lei luna.
Dupa patru ani de mandat USL promite ca TVA va reveni la 19%. USL promite, totodata, deduceri de impozite la jumatate din plata pentru pensie privata si asigurari private de sanatate, cu plafon stabilit.
De asemenea, USL va introduce cota redusa de TVA la productia de cereale, paine, carne proaspata, lapte si legume... mai mult
Luni, 30 Aprilie 2012, ora 10:01
Crearea de noi locuri de munca s-a transformat intr-o problema majora pentru toate statele Europei. Se vorbeste din ce in ce mai des despre o piata globala a fortei de munca. Reprezentantii mediului privat, contactati de Business24, s-au intrecut in a propune solutii viabile pentru crearea de noi locuri de munca.
Maria Grapini
- Din 2009, cand s-a recunoscut ca este criza, autoritatile au inceput sa creasca taxele si au inceput cu impozitul minim. Tot din 2009, s-au scos anumite cheltuieli deductibile, ori se stie ca intr-o politica fiscala inteleapta pentru a avea conformare voluntara, sa nu creasca evaziunea, dar sa-i permiti si intreprinzatorului sa se dezvolte, trebuie sa existe un echilibru intre taxe, impozite si nivelul de cheltuieli deductibile.
- Pentru prima data in istoria Romaniei, pe perioada de criza s-au introdus cheltuieli zero pentru mijloacele de transport la companii private, ceea ce este absurd.
- Companiile au scazut ca si profitabilitate. Daca au pierdere un an, acestea nu mai pot investi ci se gandesc la cum sa iasa din piata. Nu exista nicio masura care sa stimuleze acum un intreprinzator sa investeasca, fara sa mai vorbim de crearea de noi locuri de munca.
- In primul rand, ar trebui refacuta toata legislatia fiscala si cea a muncii. Pentru IMM-uri ar trebui o politica fiscala diferentiata fata de companiile mari pe modelul unui scut fiscal. De exemplu, nu as pune IMM-urile sa plateasca taxele decat o data pe trimestru. Companiile... mai mult
Luni, 30 Ianuarie 2012, ora 18:01
Boc a declarat, sambata, intr-o conferinta de presa la Cluj, ca pentru firmele care indeplinesc aceste criterii se pot acorda ajutoare de stat, potrivit Mediafax."Am cerut ministrului Finantelor sa urgenteze aplicarea schemelor de ajutor de stat pentru firmele care creeaza peste 50 de locuri de munca si peste cinci milioane de euro investitii, in functie de aceste lucruri se pot acorda ajutoare de stat", a spus Emil Boc.
Decizia face parte din masurile luate de Guvern pentru sustinerea mediului de afaceri.
"Am preluat Centrul pentru promovarea exporturilor si am facut inventarul a 21 de proiecte care se afla in diverse faze de negociere pentru atragerea de investitii in Romania, inclusiv in Cluj. Le voi urmari personal ca mod de implementare.
Voi fi un element suplimentar de mediere intre Guvern si autoritatile locale pentru acordarea de avize si a nu se intarzia emiterea autorizatiilor, cum se mai intampla in tara", a spus Boc.
mai mult
Sambata, 01 Octombrie 2011, ora 15:58
Salariile din mediul privat au crescut in medie cu 5,1% in 2011, mai mult decat in 2010, dar sub estimarile de la inceputul anului, cand companiile planificau o majorare medie de 6,8%, nivel bugetat insa pentru 2012, potrivit studiului salarial si de beneficii PayWell, realizat de PwC Romania. Potrivit rezultatelor studiului, aproape jumatate dintre companiile participante au efectuat deja cresteri salariale, in vreme ce o treime intentioneaza sa efectueze cresteri salariale in perioada de timp ramasa pana la sfarsitul anului, relateaza Mediafax.
In schimb, 23% dintre companiile participante fie nu intentioneaza sa majoreze salariile, fie nu au luat inca nicio decizie in acest sens.
"Datele studiului PayWell indica faptul ca firmele din Romania au depasit mentalitatea de supravietuire si de conservare a resurselor din perioada recesiunii si au revenit la un optimism moderat.
Cresterea salariala medie efectuata anul acesta se va situa cel mai probabil la acelasi nivel cu rata inflatiei.
Se remarca faptul ca sectoarele in care functioneaza contracte colective de munca ce leaga evolutia salariala de nivelul inflatiei in anul anterior, asa cum sunt sectorul industrial si cel de productie auto, au fost cele care au oferit si cele mai mari cresteri salariale in 2011", a declarat, intr-un comunicat, Peter de Ruiter, partener, liderul Departamentului de Consultanta Fiscala si Juridica, PwC Romania.
Pentru 2012, aproape 60% dintre companiile participante la studiul PayWell... mai mult
Marti, 27 Septembrie 2011, ora 13:19
Angajatii care lucreaza la stat pe meserii foarte bine platite in mediul privat, precum programatorii cu experienta sau juristii, ar putea primi facilitati in plus si ar putea beneficia de o crestere semnificativa a salariilor, ca urmare a modificarilor avute in vedere pentru Legea salarizarii, precizeaza NewsIn. Reprezentantii Ministerului Muncii iau in calcul acordarea unor facilitati pentru specialistii care lucreaza la stat, pentru a reduce migratia angajatilor buni de la stat catre sectorul privat, din cauza diferentele mari de salarizare.
"Vom incerca sa echilibram raportul dintre conditiile de lucru si nivelul de salarizare dintre angajatii de la stat si cei din mediul privat. Evaluarea dintre functiile de la stat si din sectorul privat se va face pe trei niveluri: direct, indirect si o comparatie la nivel general care va arata daca exista dezechilibre mari intre diferite meserii, daca exista posibilitatea sa apara presiuni financiare sau de alta natura care sa duca la o migratie a fortei", a declarat pentru NewsIn secretarul de stat in Ministerul Muncii, Valentin Mocanu.
"Nivelul direct de raportare a functiilor din sectorul public si din privat va analiza, de exemplu, raportarea muncii si valoarea acesteia in invatamantul de stat si cel privat - educatori de la gradinite, invatatori, profesori, asistente si medici, ori functiile similare din sistemul sanitar de stat si cel din clinicile particulare.
Nivelul indirect de raportare va viza, spre exemplu, toate... mai mult
Joi, 04 Februarie 2010, ora 18:14
Aproape 200.000 de angajati din sectorul privat ar putea ramane someri intre 1 si 15 februarie daca Guvernul nu va decide prelungirea perioadei de somaj tehnic, a declarat, marti, presedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, citat de NewsIn."Ministrul Muncii va discuta astazi (marti n.r.) cu primul ministru despre posibilitatea prelungirii somajului tehnic de la 1 ianuarie 2010, prevedere ce ar putea fi promulgata in procedura de urgenta pentru a evita disponibilizarile masive care se anunta in mediul privat. Dupa aceste discutii vor avea loc intalniri si cu patronatele pe aceasta tema", sustine Hossu.Presedintele Cartel Alfa a declarat ca angajatorii au facut deja liste cu salariatii ce urmeaza sa fie disponibilizati in luna februarie, in conditiile in care statul nu-i mai ajuta pe patroni sa-si tina oamenii in somaj tehnic."Ne-au anuntat ca ar fi vorba de aproape 200.000 deoameni care ar putea ramane someri in lipsa unei legislatii ce prevede prelungirea somajului tehnic.
Deocamdata patronii au ales sa-i trimita pe angajati in concedii de odihna anticipate, care se dau pentru anul 2010, sau partial concedii fara salarii, dar acest lucru nu poate tine mai mult de o luna, o luna si jumatate", a mai spus Hossu.Liderul sindical Cartel Alfa a precizat ca "disponibilizari in masa" ar putea avea loc in "domenii ca metalurgia, chimia, petrochimia, constuctii de masini, constructii civile si industia usoara, adica textile si pielarie". mai mult
Marti, 19 Ianuarie 2010, ora 14:03