O serie de modificari aduse Codului muncii au fost oficializate saptamana trecuta si au inceput sa se aplice de sambata, 3 octombrie, conform unei legi noi. Documentul vizeaza, in principal,
Consiliul Concurentei face recomandari in contextul redeschiderii mall-urilor si recomanda firmelor care au spatii inchiriate in centrele comerciale sa-si negocieze independent conditiile
Procedura divortului pe cale notariala ramane in vigoare, precizeaza intr-un comunicat de presa Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania. (UNNPR) Anuntul vine dupa ce mai multe surse de
Hotarat sa joace rolul de mediator, presedintele francez Emmanuel Macron il primeste, luni, pe omologul sau rus, Vladimir Putin, la resedinta sa de vacanta de la Bregancon, cu cinci zile inainte de
Papa Francisc este deschis ideii de a juca un rol de mediator in Venezuela numai daca i se va solicita acest lucru de catre ambele parti angrenate in criza politica.
Eurodeputatul olandez Hans van Baalen, presedinte al partidului ALDE Europa, spune ca Romania este pregatita sa exercite presedintia rotativa a Consiliului UE, insa trebuie sa fie un "mediator
Sindicalistii de la metrou amana greva generala programata pentru miercuri, 21 noiembrie. Motivul: inainte sa protesteze, ar vrea sa negocieze cu viitorul ministrul al Transporturilor semnarea unui
Europarlamentarul PNL Siegfried Muresan atrage atentia ca mai sunt 100 de zile pana cand Romania va prelua, pentru prima data, presedintia Consiliului UE, insa Guvernul Dancila nu are niciun obiectiv
Co-fondatorul Miscarii Romania Impreuna, fostul premier Dacian Ciolos, sustine ca pe termen scurt si mediu ar trebui sa se ajunga in Romania la alegeri anticipate, astfel incat o majoritate politica
Presedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, sustine ca SUA si-au pierdut rolul de mediator in Orientul Mijlociu dupa decizia de a recunoaste Ierusalimul drept capitala Israelului si mutarea ambasadei
Chiar daca guvernul german este orientat clar spre Vest, Germania joaca adesea rolul de mediator in relatia cu Rusia, iar interesele economice incurajeaza relatii stranse.
Alegerea unui produs este unul dintre primii pasi care trebuie urmati in acest business si acesta trebuie facut cu grija si ca urmare a unui studiu de piata amanuntit.
Departamentul de Stat de la Washington a confirmat mutarea sediului Ambasadei SUA din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim in luna mai, o decizie pe care liderii palestinieni au catalogat-o drept o
Nouasprezece asociatii cer presedintelui Klaus Iohannis sa foloseasca "toate mijloacele" astfel incat "Romania sa nu devina un proiect blocat, esuat din punctul de vedere al statului de drept,
Romanii cred ca lucrurile merg intr-o directie gresita in tara lor si privesc cu pesimism anul care vine, arata un sondaj recent al Institutului Roman pentru Evaluare si Strategie (IRES).
Presedintele palestinian Mahmoud Abbas nu il va primi in vizita pe vicepresedintele american Mike Pence, a anuntat sambata un consilier al lui Abbas, dupa decizia presedintelui Donald Trump de a
Premierul Benjamin Netanyahu prezinta luni la Paris in cadrul intalnirii Ministrilor de Externe ai UE pozitia tarii sale privind recunoasterea Ierusalimului drept capitala a statului Israel. In ajun,
In ciuda scandalului legat de recunoasterea de catre Statele Unite a capitalei Ierusalim pentru statul Israel, vicepresedintele american Mike Pence va merge totusi in aceasta luna in vizita pe care o
Ar fi putut UE sa medieze in conflictul dintre Barcelona si Madrid? Da, daca i s-ar fi permis. Dar acum e vorba despre viitor si nu exista alta optiune decat sprijinirea guvernului spaniol.
Parchetul din Florenta, in regiunea Toscana, a deschis o noua ancheta impotriva lui Silvio Berlusconi, suspectat de implicare in crime comise de Mafie la inceputul anilor '90.
Sosit in vizita oficiala la Bucuresti, presedintele Frantei Emmanuel Macron a fost primit cu mare entuziasm si nu a avut nicio dificultate in a-si impune punctele de vedere.
Presedintele Turciei intentioneaza sa puna la bataie resursele diplomatice pentru a se aseza in postura de mediator al conflictului inregistrat intre Qatar si vecinii sai.
Liderii lumii care participa la summitul G20, organizat timp de doua zile incepand de vineri la Hamburg, trebuie sa acorde "o prioritate absoluta" problemelor cu care se confrunta persoanele sarace
Presedintele Klaus Iohannis a declarat, marti, ca politicienii trebuie sa asculte si sa inteleaga mesajul oamenilor care protesteaza in Piata Victoriei.
Presedintele Klaus Iohannis a venit, vineri, cu noi explicatii referitoare la cererea pe care i-a adresat-o procurorului general Augustin Lazar, si anume de a rezolva mai rapid dosarele, in special