Economia germana se va contracta anul acesta cu 6,6%, arata estimarile revizuite ale Institutului de cercetare economica Ifo, care previzioneaza o evolutie mult mai buna in 2021, cu un avans de 10,2%.
Alte prognoze privind declinul celei mai mari economii europene in 2020 sunt mult mai sumbre, ajungand pana la o contractare de peste 10%, in timp ce Guvernul german se asteapta la un recul de 6,3%, transmite DPA.
Chiar si asa, ar fi cea mai severa recesiune din Germania, de la Al Doilea Razboi Mondial, pe fondul scaderii activitatii economice, in urma masurilor adoptate pentru a stopa raspandirea pandemiei de coronavirus (COVID-19).
"Dupa un declin de 12,4% in trimestrul doi din 2020, economia se va redresa pana la mijlocul anului viitor. Nmai atunci se va ajunge la un nivel al productiei de bunuri si servicii similar cu cel dinaintea crizei", a precizat Timo Wollmershaeuser, director in cadrul Ifo.
El a atras atentia ca estimarea depinde semnificativ de rapiditatea cu care afacerile revin la normal.
Conform celui mai bun scenariu al Ifo, in care companiile revin la normal dupa cinci luni, PIB-ul se va contracta cu doar 3,9% anul acesta, urmand sa creasca cu 7,4% anul viitor. In cel mai rau caz, normalizarea va dura 16 luni, iar economia va inregistra un declin de 9,3% in 2020, inainte de un avans de 9,5% in 2020, ceea ce insemana ca redresarea Germaniei se va prelungi pana in 2022, avertizeaza Institutului de cercetare economica.
Economia Germaniei a... mai mult
Joi, 28 Mai 2020, ora 13:49
Economia germana va inregistra anul acesta un declin intre 6% si 7%, din cauza impactului pandemiei de coronavirus (COVID-19), cel mai sever declin din 1950, a anuntat vineri revista Spiegel, transmit Reuters si Bloomberg.
Redresarea ar urma sa se accelereze in 2021, cand PIB-ul celei mai mari economii europene este asteptat sa urce cu peste 5%, sustine Spiegel, care citeaza previziunile ce ar putea fi publicate saptamana viitoare de Ministerul Economiei.
Reprezentantii institutiei nu au comentat informatia.
Dupa impunerea masurilor de izolare la mijlocul lunii martie, Germania a inceput luni o ridicare partiala a restrictiilor, printre care redeschiderea magazinelor cu mai putin de 800 de metri patrati. Cu toate acestea, raman in vigoare regulile privind distantarea sociala.
Pentru a combate criza, Guvernul de la Berlin a anuntat ca-si va asuma noi imprumuturi, pentru prima data din 2013, ca parte a unui pachet de masuri fara precedent, ce totalizeaza 750 de miliarde de euro (800 miliarde de dolari), adoptat pentru a amortiza efectele negative ale pandemiei asupra economiei.
Si Banca Centrala a Germaniei (Bundesbank) a avertizat luni ca economia este intr-o recesiune severa si este putin probabil ca redresarea va fi rapida, deoarece o parte dintre masurile de izolare, menite sa opreasca raspandirea pandemiei, ar putea ramane in vigoare pentru o perioada extinsa.
"Restrictiile substantiale vor ramane probabil in vigoare pana cand va fi disponibila o... mai mult
Vineri, 24 Aprilie 2020, ora 23:00
Economia Germaniei s-a contractat in trimestrul doi din 2019, sporind presiunile asupra Cabinetului condus de Angela Merkel privind adoptarea unor masuri de stimulare fiscala, in conditiile in care productia industriala este puternic afectata de razboiul comercial dintre SUA si China, transmit Reuters si Bloomberg.
Economia germana a inregistrat un declin de 0,1% in trimestrul doi din 2019, dupa o crestere de 0,4% in precedentele trei luni, a anuntat miercuri Oficiul federal de statistica (Destatis) . Datele sunt in linie cu estimarile analistilor.
Cancelarul Angela Merkel avertiza marti ca tara trece printr-o "faza dificila".
Declinul celei mai mari economii europene afecteaza semnificativ ritmul de crestere al regiunii. In majoritatea statelor din zona euro, inclusiv Franta si Spania, cresterea incetineste, in timp ce Italia este aproape de recesiune.
Industria germana a fost puternic afectata de inrautatirea temerilor privind comertul global si cresterea mai slaba a economiei mondiale, care a redus cererea pentru bunuri "made in Germany".
In ritm anual, PIB-ul Germaniei a crescut cu 0,4% in trimestrul doi din 2019, dupa un avans de 0,7% in precedentele trei luni, in timp ce analistii se asteptau la un avans de 0,1%.
"Evolutia comertului extern a incetinit economia deoarece exporturile au inregistrat un declin trimestrial mai accentuat decat importurile". Contributiile pozitive au venit din partea cererii pe plan intern, in urma cresterii in trimestrul... mai mult
Miercuri, 14 August 2019, ora 11:26
Fondul Monetar International (FMI) si-a revizuit joi in scadere estimarile privind ritmul de crestere inregistrat in acest an de economia germana, de la 2,5% pana la 2,2%, explicand ca avansul protectionismului si amenintarea unui Brexit dur expun cea mai mare economie europeana la riscuri semnificative pe termen scurt.
In schimb, pentru 2019 FMI mizeaza pe o crestere a Produsului Intern Brut al Germaniei de 2,1%, usor peste estimarile anterioare privind un avans de 2%, informeaza Reuters.
"Riscurile pe termen scurt sunt substantiale, in conditiile in care cresterea semnificativa a protectionismului mondial, un Brexit dur si o reevaluare a riscurilor suverane in zona euro, ar antrena noi tensiuni financiare care ar putea afecta exporturile si investitiile germane", se arata intr-un raport al FMI.
Presedintele american Donald Trump a anuntat tarife vamale suplimentare pentru o gama larga de importuri, tarife care risca sa declanseze un razboi comercial global, in timp ce Londra si Bruxelles-ul nu au ajuns inca la un acord cu privire la conditiile in care se va face iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana.
Chiar daca a aprobat proiectele noului guvern de coalitie condus de Angela Merkel vizand majorarea investitiilor publice si sustinerea cresterii pe termen lung, FMI estimeaza ca autoritatile de la Berlin ar putea face mai mult. Tinand cont de imbatranirea rapida a populatiei Germaniei, directorii FMI recomanda continuarea cresterii investitiilor publice in... mai mult
Joi, 05 Iulie 2018, ora 11:11
Economia Germaniei, cea mai puternica din zona euro, devine mult prea fragila pentru a scoate UE din criza financiara? Intrebarea vine pe fondul unei cresteri modeste. in al treilea trimestru al acestui an, de doar 0,1%, a produsului intern brut, si a unor masuri economice controversate.
"Lumea nu isi permite o decada europeana pierduta", este de parere Jacob Lew, secretarul Trezoreriei americane, citat intr-un material al The Economist.
In al treilea trimestru al acestui an, zona euro a crescut cu doar 0,6% la o rata anualizata, iar fenomenul nu este cauzat de tarile lovite sever de recesiune - Grecia a inregistrat cel mai mare avant economic in acest interval, iar Spania si Irlanda incep si ele sa isi revina -, ci de tarile cu economii solide care par sa oboseasca sa traga dupa ele intreaga zona euro. Germania, cea mai puternica dintre ele, este un exemplu elocvent in acest sens, in contextul unei cresterii economice de numai 0,1% in ultimele luni.
Masurile cancelarului german, Angela Merkel, sunt tot mai criticate, dat fiind ca Germania ar trebui sa se implice mai mult in stimularea consumului local si cresterea investitiilor. Astfel de masuri ar ajuta tari ca Franta si Italia, care traverseaza o perioada dificila, marcata de reforme structurale severe. Totodata, importurile mai mari ar reduce excedentul actual al Germaniei, cel mai mare din lume si principalul motiv al dezechilibrelor europene si nu numai.
Stimularea cererii ar duce la majorarea preturilor,... mai mult
Luni, 24 Noiembrie 2014, ora 13:59
Economia Germaniei va inregistra o crestere slaba in ultimul trimestru din acest an, pe fondul cererii scazute si al incetinirii revenirii economice in cele mai multe state din Uniunea Europeana, potrivit Bundesbank, care a reiterat opozitia fata de extinderea cheltuielilor bugetare.
"Inrautatirea asteptarilor privind economia germana si stagnarea volumului de comenzi noi indica o evolutie mai degraba slaba a economiei in Germania cel putin pana la finalul anului 2014", se arata intr-un raport al bancii centrale a Germaniei, citat de Mediafax.
Produsul intern brut al Germaniei a urcat cu doar 0,1% in trimestrul al treilea prin comparatie cu trimestrul anterior, ceea ce a alimentat ingrijorarile legate de faptul ca preturile scazute ale energiei, beneficiile aduse de o moneda europeana slaba pentru exporturi si cresterea consumului nu vor fi suficiente pentru a sustine elanul celei mai mari economii din UE.
De asemenea, cresterea investitiilor va fi slaba, in conditiile in care volumul comenzilor din industrie nu a mai avansat de la inceputul anului, potrivit raportului.
Cu toate acestea, Bundesbank si-a reafirmat opozitia fata de extinderea cheltuielilor publice pentru sustinerea cresterii economice.
"Un pachet suplimentar de masuri de stimulare ar aduce beneficii nesemnificative situatiei economice din Germania si din restul zonei euro", se arata in raport.
In schimb, banca centrala a Germaniei a precizat ca unele modificari aduse politicii fiscale ar... mai mult
Luni, 17 Noiembrie 2014, ora 16:20
Indiscutabil Germania are punctele sale forte: se bucura de prestigiul unor companii de renume mondial, un somaj scazut, un rating de credit excelent. Dar, totodata Germania are puncte slabe: o evolutie demografica sumbra, cresterea productiei destul de anemica si lipsa de perspective pentru cresterea exporturilor.
Pornind de la aceste constatari si urmarind datele statistice, putem observa caeconomia Germaniei n-a crescut decat cu 3,6% fata de anul crizei financiare globale 2008, comparabil cu Franta sau Marea Britanie, dar cam pe jumatate cat cresterea inregistrata de Suedia, Elvetia sau Statele Unite.
Euro n-a avantajat Germania
Incepand cu anul 2000, cresterea Produsului Intern Brut s-a limitat la o medie de 1,1%, clasandu-se pe locul 13 din cele 18 locuri ale zonei euro.
Se intreaba multi de unde a pornit aceasta incetinire a economiei germane, ajunsa la un moment dat printre cele mai infloritoare din intreaga Europa? Daca ne aducem bine aminte, pana la intrarea in circulatie a monedei euro, marca germana trona in finantele Europei, nesuportand comparatie cu niciuna dintre celelalte monezi nationale.
Deodata, la inceputul primului deceniu al secolului nostru, Germania a inceput sa fie prudenta in fata impactului datorat aparitiei euro. A scazut avantul economic si a adoptat o politica de reducere a costurilor, reflectata imediat in scaderea consumurilor.
In PIB, investitiile au scazut de la 22,3% in anul 2000 la 17% in anul 2013, iar scaderea... mai mult
Miercuri, 24 Septembrie 2014, ora 18:00
Companiile germane se bazeaza in tot mai mare masura pe piata din Statele Unite, in contextul recesiunii din zona euro si incetinirii din China, iar exporturile peste ocean reprezinta un element critic pentru cresterea economica a Germaniei, potrivit unei analize a Wall Street Journal (WSJ).
Trendul este subliniat de datele economice recente, inclusiv de cresterea increderii investitorilor germani in economie in luna iulie, dupa trei luni consecutive de declin.
"In SUA are loc o renastere pentru companiile germane", comenteaza pentru WSJ Andreas Rees, economist la UniCredit Frankfurt.
Exporturile catre SUA, a doua mare piata externa pentru Germania dupa Franta, au crescut in primele patru luni cu 3,5% fata de nivelul din aceeasi perioada a anului trecut, potrivit datelor UniCredit.
In acelasi timp, livrarile catre Franta au coborat cu 1,2%, iar exporturile catre China cu 2%. China este pe locul 5 in topul pietelor de export pentru Germania. Exporturile germane catre China au crescut constant dupa criza financiara asiatica de la sfarsitul anilor '90.
Exporturile reprezinta 40% din economia germana, care genereaza o treime din Produsul Intern Brut al zonei euro, find de departe cea mai mare putere economica a Europei.
Expertii BGA, un grup patronal care reprezinta 60.000 de companii germane cu activitati in zona comertului, anticipeaza ca exporturile catre SUA vor creste cu 15% in acest an, la o cifra de afaceri de circa 100 miliarde euro, aproape de... mai mult
Miercuri, 17 Iulie 2013, ora 12:57
Economia Germaniei surprinde analistii cu o crestere de 0,5% in primul trimestru, insa Franta este in stagnare, potrivit datelor oficiale prezentate marti de cele mai mari economii din Europa.
Produsul Intern Brut al Germaniei a urcat in primele trei luni ale anului cu 0,5% fata de trimestrul al patrulea din 2011, cand inregistra o contractie de 0,2%.
Intre timp, economia Frantei a stagnat, dupa ce a crescut usor in ultimele trei luni ale anului trecut.
Media estimarilor economistilor indica o contractie economica de 0,2% la nivelul zonei euro in primul trimestru, dupa scaderea de 0,3% din trimestrul al patrulea din 2011, care ar marca astfel a doua runda de recesiune in Europa in ultimii trei ani.
Evolutia neasteptat de solida inregistrata in Germania ar putea atenua insa scaderea la nivelul zonei euro, deoarece o astfel de crestere a celei mai mari economii europene nu a fost anticipata de analisti.
Performantele divergente ale celor mai mari economii europene vor alimenta dezbaterea "austeritate versus crestere" la nivelul zonei euro, aflata la marginea unei noi crize, cu epicentrul tot in Grecia.
Presedintele ales al Frantei, Fracois Hollande, va fi investit marti si va merge ulterior la Berlin, pentru discutii cu cancelarul german Angela Merkel.
Hollande vrea masuri de sustinere a cresterii economice in Europa si nu este de acord cu strategia de austeritate adoptata de UE sub indrumarea Germaniei. De cealalta parte, Merkel nu a indicat ca ar... mai mult
Marti, 15 Mai 2012, ora 11:24