Rata anuală a inflaţiei va continua să scadă în următoarele luni într-un ritm încetinit faţă de anul 2023 şi pe o traiectorie uşor mai ridicată decât cea anticipată în prognoza pe
Ministerul Finanțelor a lansat vineri, 23 februarie, în consultare publică continuarea programului IMM Plus 2024, prin care microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii din România vor
Anul 2024 a debutat tumultuos în ceea ce privește dialogul public privind salariile românilor. Salariul minim pe economie s-a majorat de la 1 ianuarie la 3.300 de lei și este programat să mai
Angajații Tesla au declarat public că presiunea la care sunt supuși adesea îi face să nu rezolve pe deplin potențialele probleme ale mașinilor care ies din fabrică.
Banca Națională a României a informat, miercuri, într-un comunicat, că rata anuală a inflaţiei este aşteptată să crească în debutul anului viitor, sub impactul majorării şi introducerii
Într-un climat pre-electoral în care membrii guvernului susțin că una din reformele asumate în cadrul Planului Național de Reziliență și Redresare (PNRR) are în centru pentru 2024 o
Noua lege a salarizării în sectorul bugetar, un subiect dezbătut cu recurență atât în ultimele zile în Guvern, cât și de către patronatele și sindicatele din numeroase domenii, este și
Executivul a aprobat luni proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare, pe lângă care, oficialii guvernului au declarat că vor emite separat o ordonanţă de urgenţă pentru reglementarea
Dezvoltarea tehnologiei medicale a adus o serie de opțiuni diverse atunci când vine vorba de augmentarea mamară. În prezent, există o varietate de forme și dimensiuni de implanturi mamare
Fluctuația de personal poate afecta performanța unei afaceri din cauza perioadei de timp necesare pentru orice angajat nou pentru acomodare și preluare a sarcinilor. Descoperă cum poți să
Sapte din zece angajati romani (70%) se asteapta la venituri mai mari cu cel putin 20%, dar ezita sa solicite angajatorului o marire de salariu si prefera sa plece la o alta firma, releva o analiza
In timp ce inflatia a depasit 15%, romanii au puterea de cumparare din ce in ce mai scazuta. Iar din salarii le raman din ce in ce mai putini bani, avand in vedere scumpirile din ultima perioada.
In trecut, cei mai multi dintre cei care vizitau cabinetele stomatologice o faceau pentru a-si trata cariile sau pentru extractia unui dinte. Aceste proceduri reprezentau doar rezolvari de moment,
Noua din zece mariri salariale primite de angajatii romani nu acopera inflatia, iar puterea de cumparare a scazut si cu 50%, releva rezultatele unui sondaj efectuat de o platforma de recrutare.
Amenajarea unei băi de mici dimensiuni poate reprezenta de multe ori o provocare. Cu toate acestea, spațiul redus nu trebuie să îți diminueze confortul. Există soluții practice și diverse
In aceasta perioada, nici un angajator nu se mai grabeste sa dea mariri de salariu, oricat de bun profesionist ai fi fost tu in pandemie, ca angajat. De aceea, va trebui sa-i ceri sefului cu totul
Guvernul a stabilit majorarea alocatiei de stat pentru copii incepand din anul 2022 si indexarea cu rata medie a inflatiei incepand din anul 2023, a anuntat premierul Florin Citu.
Un proverb nascut din intelepciunea populara spune ca nu trebuie sa te scumpesti la tarate si sa te ieftinesti la malai. Cu alte cuvinte, este considerat a fi o greseala majora sa alegi sa faci
Productivitatea din cadrul unei companii este direct proportionala cu randamentul angajatilor. De aceea, daca angajatorii vor sa se asigure ca salariatii vor aduce plus valoare, fiind motivati zi de
Vergeturile sunt acele semne pe piele care apar sub forma de crapaturi albe sau roz, in special la nivelul feselor, sanilor si abdomenului. Desi vergeturile nu pun in pericol sanatatea in niciun fel,
Una dintre cele mai dificile decizii de luat de catre un barbat este achizitionarea unui cadou pentru sotie, pentru partenera de viata, pentru femeia cu care imparte si bune si rele.
Pandemia de coronavirus si-a lasat amprenta pe mai multe dintre sectoarele de business, dar mai ales pe piata muncii. In timp ce o mare parte dintre romani sunt someri, probabil esti descurajat de la
Presedintele ALDE, Calin Popescu Tariceanu, afirma ca majorarea pensiilor cu doar 14% fata de 40% cat prevede legea inseamna ca respecta legea doar in proportie de 35%. "Pedeapsa pentru voi este ca
Dupa doua luni de stare de urgenta, 63% dintre angajatii romani care au raspuns la un sondaj realizat de platforma de recrutare BestJobs spun ca au reusit sa puna bani deoparte in aceasta perioada,
Ministrul Sanatatii, Victor Costache, a anuntat, marti, ca peste 25.000 de medici au parasit, in ultimii zece ani, sistemul de sanatate din Romania, iar solutia majorarii salariilor nu a fost cea mai
Patronii sustin cresterea salariilor, respectiv a salariului minim pe economie, dar cu gasirea de solutii compensatorii, iar diferenta de 180 de lei sa nu fie impozitata, a declarat, luni, in cadrul
Reprezentantul firmei care executa lucrarile de constructie la stadioanele Steaua si Giulesti a explicat motivul pentru care arenele pe care ar trebui sa se antreneze echipele ce vin in tara noastra