Secretarul de Stat american Mike Pompeo a declarat miercuri ca Statele Unite vor sustine tarile care considera ca China le-a incalcat drepturile maritime in Marea Chinei de Sud, dar a sugerat ca vor face acest lucru prin mijloace diplomatice, nu militare, transmite Reuters.
"Vom sustine tarile din lume care recunosc ca China le-a incalcat drepturile teritoriale, precum si cele maritime", a declarat Pompeo reporterilor.
"Le vom acorda asistenta, fie prin organismele multilaterale, fie prin ASEAN, fie prin mijloace legale, ne vom folosi de toate instrumentele posibile", a spus Pompeo intr-o conferinta de presa, referindu-se la sociatia Natiunilor din Sud-Estul Asiei (ASEAN), care reuneste 10 membri.
Statele Unite au respins, luni, pretentiile Chinei la resursele offshore din majoritatea Marii Chinei de Sud, fiind criticate de China, care a afirmat ca pozitia americana provoaca tensiuni in regiune.
Declaratia de luni a marcat prima oara cand Statele Unite au luat pozitie fata de pretentiile Chinei in Marea Chinei de Sud, pe care le considera "complet ilegale".
Statele Unite se opun de mult timp pretentiilor expansioniste ale Chinei in Marea Chinei de Sud, trimitand in mod regulat nave de lupta in acele ape strategice, pentru a demonstra libertatea navigatiei in regiune. Comentariile de luni au reflectat un ton mai aspru.
China are pretentii asupra a 90% din Marea Chinei de Sud, unde ar putea exista resurse energetice, dar Brunei, Malaezia, Filipine, Taiwan... mai mult
Joi, 16 Iulie 2020, ora 07:32
Indonezia a sfidat ambitiile teritoriale ale Beijingului in regiunea Marii Chinei de Sud si a redenumit partea de nord a zonei sale exclusive economice "Marea Natuna de Nord".
Adjunctul ministrului pentru Suveranitate Maritima Arif Havas Oegroseno a prezentat intr-o conferinta de presa, la Jakarta, o noua harta cu noul nume al teritoriului respectiv, relateaza CNN.
"Este necesar sa actualizam numele marii si sa prezentam ONU un raport despre noile frontiere", a declarat Oegroseno pentru agentia proguvernamentala de stiri Antara.
"Acest (sistem) va permite comunitatii internationale sa stie al cui teritoriu strabat", a adaugat el.
Revendicari teritoriale
Marea Chinei de Sud, presarata de sute de insulite, recife si bancuri de nisip, este o ruta cruciala in transportul maritim, iar pe fundul ei ar exista numeroase zacaminte de petrol si gaze naturale.
China revendica intreaga mare, insa Vietnamul, Taiwanul, Filipinele, sultanatul Brunei si Malaysia, tari riverane, au formulat la randul lor revendicari teritoriale concurente asupra unor parti ale marii in zona tarmurilor lor.
China a investit masiv, in ultimii ani, in construirea si militarizarea unor insulite artificiale in Marea Chinei de Sud.
Alte tari din regiune au desfasurat la randul lor, la o scala mai mica, mijloace militare pentru a-si sustine revendicarile.
Indonezia insista ca nu se amesteca in disputa de la Marea Chinei de Sud, in pofida unui conflict cu Beijingul cu privire la un... mai mult
Duminica, 16 Iulie 2017, ora 14:46
China si-a exprimat "opozitia ferma" fata de declaratiile sefului Pentagonului, Jim Mattis, care a criticat, in timpul unui summit de aparare regional din weekend, "militarizarea" Marii Chinei de Sud.
Washingtonul si-a exprimat in repetate randuri ingrijorarea fata de constuirea de insule artificiale in regiune de catre China, actiune care ar reprezenta o amenintare la adresa libertatii navigatiei in zona care reprezinta o importanta artera pentru comertul international, informeaza AFP.
Marea Chinei de Sud, in care se crede ca s-ar afla depozite insemnate de petrol si de gaze si care este revendicata de mai multe state, este o potentiala zona de conflict militar in Asia.
"Scopul si efectul activitatii Chinei in Marea Chinei de Sud sunt diferite de cele ale altor tari in cateva aspecte importante", a declarat Mattis. Potrivit acestuia, "militarizarea" promovata de Beijing si "ignorarea dreptului international" demonstreaza "nepasarea" Chinei fata de interesele altor natiuni.
Un purtator de cuvant al Ministerului chinez de Externe a numit comentariile lui Mattis "iresponsabile" si a acuzat "anumite tari din afara regiunii" ca fac "declaratii eronate".
Beijingul "respecta si protejeaza libertatea de navigare si de survolare a tuturor tarilor", dar se opune "spectacolului de forta al anumitor tari", care "ameninta suveranitatea si securitatea Chinei", a spus purtatorul de cuvant.
Comportamentul Chinei in Marea Chinei de Sud, care este revendicata partial de... mai mult
Luni, 05 Iunie 2017, ora 15:00
Testele cu racheta realizate recent de Coreed de Nord ingrijoreaza Statele Unite ale Americii.
SUA considera ca aceste teste pun in pericol America si alte natiuni, fiind o amenintare clara, dupa cum a declarat secretarul american al apararii, Jim Mattis, noteaza The Washington Post.
Citeste si Coreea de Nord ameninta SUA cu rachete: Vom trimite un cadou si mai mare yankeilor
Vorbind la o conferinta internationala de securitate din Singapore, Mattis a spus ca administratia Trump se simte incurajata de faptul ca a fost reinnoit angajamentul Chinei de a lucra cu SUA si alte state pentru a lasa Coreea de Nord fara armele nucleare. Mattis a precizat ca in opinia sa China, care este cel mai apropiat aliat al Coreei de Nord, va vedea acest lucru ca pe o datorie.
Totusi, China a blocat unele sanctiuni dure propuse de SUA fata de Coreea de Nord la Consiliul de Securitate al ONU, dar cele doua tari s-au inteles in anumite privinte. Astel, Consiliul de Securitate al ONU a votat in unanimitate pentru a adauga 15 persoane si patru entitati cu legaturi cu programele nucleare ale Coreei de Nord pe lista neagra de sanctiuni a ONU.
Intrebat daca SUA ar putea ataca nord-coreeni fara un avertisment in avans, Mattis a spus ca se lucreaza pe cale dilomatica pana cand vor epuiza toate alternativele posibile.
SUA, avertisment pentru China
Dupa comentariile pline de speranta la adresa Chinei in legatura cu testele Coreei de Nord, Jim Mattis a lansat si un avertisment. Acesta... mai mult
Sambata, 03 Iunie 2017, ora 16:40
Un vas american de razboi a navigat aproape de o insula artificiala construita de China in Marea Chinei de Sud - reciful Mischief -, aceasta fiind prima contestare la adresa revendicarii de catre Beijing a acelor ape, de cand presedintele Donald Trump a fost investit in functie.
Surse anonime citate de presa americana sustin ca USS Dewey a trecut la 12 mile nautice (aproximativ 22 de kilometri) de Reciful Mischief, relateaza BBC.
Autoritatile chineze sustin ca vasul american a intrat in apele sale "fara permisiune", iar marina sa a avertizat sa paraseasca zona.
"Actiunea intreprinsa de vasul american submineaza suveranitatea si interesele de securitate ale Chinei", a spus purtatorul de cuvant al Ministerului de Externe, Lu Kang.
De asemenea, un purtator de cuvant al Ministerului Apararii a spus ca americanii au afectat situatia care se imbunatateste in Marea Chinei de Sud si nu favorizeaza pacea si stabilitatea.
Statele Unite insista insa ca pot desfasura operatiuni in orice ape internationale.
Americanii spun ca nu sunt de partea nimanui in disputele teritoriale, insa au trimis vase si avioane militare in apropierea insulelor disputate, cu scopul de a asigura accesul la rute cheie de navigatie si de zbor.
China revendica aproape toata Marea Chinei de Sud, inclusiv recife si insule care sunt revendicate si de alte tari.
Reciful Mischief se afla in insulele Spratly, la circa 250 de kilometri vest de Filipine, fiind ocupat de chinezi din 1995, si... mai mult
Joi, 25 Mai 2017, ora 15:22
1Intentia liderilor militari de la Tokyo de a trimite cel mai mare vas de razboi al Japoniei in Marea Chinei de Sud, pentru a participa la un exercitiu militar programat de Marina americana in luna mai, a starnit riposta imediata a Beijingului.
Deplasarea vasului heliport Izumo in apele marii revendicate in proportie de 80% de China este vazuta ca o provocare de catre liderii de la Beijing, acestia amenintand cu riposte pe masura, informeaza IB Times.
Nava ar urma sa execute un tur de forta intre Singapore, Indonezia, Filipine si Sri Lanka, inainte de a se alatura flotei americano-indiene care va participa la exercitiul Malabar, din Oceanul Indian, in luna iulie.
Traseul ar fi o premiera pentru marina nipona, care a stationat in apele controlate de Japonia inca de la incheierea celui de-Al Doilea Razboi Mondial, iar traversarea regiunii maritime pe care China o disputa cu Vietnam, Filipine, Brunei, Malaezia si Taiwan pare chiar un act de bravura.
"Daca Japonia insista sa adopte masuri gresite si ia in considerare chiar interventii militare care sa ameninte suveranitatea si securitatea Chinei, atunci vom fi pregatiti sa raspundem in aceeasi masura", a comentat Hua Chunying, purtatorul de cuvant al Ministerului de Externe de la Beijing.
"Scopul nostru este sa testam capacitatea de lupta a navei Izumo in misiuni de lunga durata. Se va antrena cu Marina Americana in Marea Chinei de Sud", a precizat o sursa din Ministerul Apararii de la Tokyo, citata de Reuters.... mai mult
Luni, 20 Martie 2017, ora 17:53
Disputa teritoriala din Marea Chinei de Sud este pe cale sa cunoasca un nou episod incins intre Beijing si Hanoi.
Conform datelor prezentate de Centrul de Studii Strategice Internationale, Vietnamul a demarat lucrari la o pista de aterizare pe una din insulele din zona disputata cu China, relateaza Reuters.
Lucrarile ar permite aterizarea aeronavelor militare si de supraveghere, dupa ce vietnamezii au lungit dimensiunile pistei din arhipelagul Spratly de la 760 metri la 1,2 km.
Insulele din zona sunt un adevarat mar al discordiei intre China si alte cinci state, printre care si Vietnam, arhipelagul Spratly fiind pozitionat chiar pe una din cele mai circulate rute maritime internationale, valoarea marfurilor transportate anual ajungand la 5.000 miliarde dolari.
China a fost cea care a dat startul militarizarii regiunii, construind mai multe insule artificiale pe care a ridicat diverse baze militare si instalatii de radar, iar acum liderii de la Hanoi par sa raspunda cu aceeasi moneda.
Imaginile din satelit supuse analizei expertilor in securitate de la Centrul de Studii Strategice Internationale au aratat ca lucrarile demarate de Vietnam sunt in plina desfasurare.
Oficialii de la Washington recunosc ca sunt la curent cu activitatea intensa demarata de vietnamezi in zona in care China are deja trei insule artificiale amenajate pentru a adaposti avioane de lupta si nave militare.
"Noi ii incurajam pe toti cei implicati in aceasta disputa sa faca pasul... mai mult
Vineri, 18 Noiembrie 2016, ora 08:08
Curtea Permanenta de Arbitraj de la Haga a dat, marti, o decizie istorica potrivit careia Beijingul nu are nicio baza legala sa revendice cea mai mare parte a Marii Chinei de Sud, asa cum o face din 1947.
Beijingul considera ca are drepturi istorice asupra unei mari parti a Marii Chinei de Sud, pe care a delimitat-o pe o harta publicata in 1947, insa nu si-a formulat niciodata oficial pretentiile. China foloseste o "linie in noua puncte" pentru delimitare, fata de care au protestat celelalte tari cu iesire la aceasta mare: Filipine, Vietnam, Malaysia, Brunei si Indonezia.
Citeste mai multe despre conflictul din Marea Chinei de Sud.
Instanta internationala de la Haga a hotarat marti intr-un litigiu intre China si Filipine, dand ...citeste mai departe despre "Decizie istorica: Filipine castiga la Haga intr-un proces legat de abuzurile Beijingului in Marea Chinei de Sud" pe Ziare.com mai mult
Marti, 12 Iulie 2016, ora 14:50
Armata Chinei a modificat brusc modul de organizare a exercitiilor de lupta pe mare, pe care le deruleaza zilele acestea in Marea Chinei de Sud, zona in care tensiunile sunt in crestere. Au fost introduse pe neasteptate mai multe elemente care sa simuleze conditiile reale de lupta.
Exercitiile au debutat inca de pe 7 aprilie intr-o zona a Marii Chinei de Sud si includ pana si simularea conditiilor de razboi electronic (bruiaj radar/sonar, bruiaj rachete etc.), informeaza IB Times.
Un articol aparut in revista Armatei din China, PLA Daily, anunta ca navele implicate in exercitiul din marea Chinei de Sud au efectuat antrenamente cu simularea tuturor conditiilor de vreme, trageri la tinta si atacuri aeriene pentru a tine in forma pilotii militari.
"Am gandit situatii cat mai complexe care sa faca si mai periculoasa o confruntare cu inamicii, pentru a da realism mediului de lupta, asigurand o cale importanta de conlucrare intre fortele navale si cele aeriene", a explicat Tian Junqing, comandantul diviziei din Marea Chinei de Sud.
Flota va continua sa se antreneze in conditii de lupta continua, exercitiile incluzand si raiduri aeriene la joasa inaltime si alte tactici militare menite sa asigure coeziunea intre fortele navale, aeriene si alte unitati militare ale armatei chineze.
China reclama aproape 80% din Marea Chinei de Sud, inclusiv teritorii care fac obiectul unor dispute cu alte 5 tari din regiunea Asiei de Sud-Est.
Marea Chinei de Sud este un culoar... mai mult
Luni, 18 Aprilie 2016, ora 14:23