Apple a inregistrat prima infrangere in fata Samsung intr-un caz legat de patente judecat in SUA, iar decizia ar putea insemna interdictia importurilor pe piata americana pentru unele dispozitive mai vechi ale companiei americane.
Comisia Internationala pentru Comert din SUA vizeaza iPhone 4 si iPad 2 3G, la vanzare prin retele operate de AT&T, T-Mobile US si doi operatori regionali, inclusiv iPhone 4, potrivit Bloomberg.
Apple si Samsung au in derulare zeci de procese pe patru continente, in incercarea de a obtine o cota mai mare pe piata mondiala a smartphone-urilor, de 293,9 miliarde de dolari anual. Fiecare din cei doi producatori are acum la activ o victorie in SUA.
Avand in vedere ca mai sunt de rezolvat numeroase litigii, victoria Samsung nu va aduce cele doua parti mai aproape de o intelegere, a declarat Will Stofega, conducatorul unui program de cercetare la IDC.
"A ajuns atat de urat, incat nu cred ca vor ajunge la o intelegere. Ambele companii au foarte multi bani si genereaza profitui mari. Nu e ca si cum ar trebui sa-si faca griji in privinta facturilor cu avocatii", a spus el.
Obama va avea ultimul cuvant in aceasta decizie
Interdictia de import impotriva unor produse Apple trebuie sa fie analizata si de presedintele SUA, Barack Obama. Presedintele o poate respinge, insa astfel de decizii sunt luate foarte rar. Apple poate vinde in continuare cele doua dispozitive pe perioada de 60 de zile in care este analizata hotararea Comisiei.... mai mult
Miercuri, 05 Iunie 2013, ora 14:01
Apple si-a reformulat comunicatul prin care isi cere scuze fata de Samsung si l-a postat din nou pe site-ul sau dupa ce Curtea de Apel a Marii Britanii a considerat ca acesta a fost initial "fals" si "incorect".
Noul comunicat vine in urma a saptamani de lupte juridice, dupa pierderea procesului intentat de Apple in Marea Britanie, prin care americanii acuzau Samsung ca ar fi incalcat un patent privind design-ul iPad, scrie cNet,.
Pe 18 octombrie, Inalta Curte a Marii Britanii a decis ca Apple trebuie sa publice pe site-ul sau din Marea Britanie, dar si in mai multe publicatii tiparite din aceasta tara, o declaratie prin care recunoaste ca Samsung nu a incalcat patentele Apple, iar astfel nu a incalcat legea din Regatul Unit. Aceasta declaratie trebuia sa se regaseasca pe site-ul companiei din Cupertino timp de o luna.
Ulterior, Samsung a depus o plangere prin care a aratat ca declaratia publicata de Apple este "inexacta", iar joi Curtea a obligat-o pe aceasta sa schimbe comunicatul prin care "cosmetiza scuzele" adaugand amanunte suplimentare, care nu fusesera anterior aprobate de curte.
Pe site-ul Apple din Marea Britanie se poate citi acum un anunt prin care firma americana recunoaste ca declaratia anterioara nu era conforma cu hotararea Curtii. mai mult
Duminica, 04 Noiembrie 2012, ora 17:25
Apple a pierdut o lupta juridica in fata Samsung, in Marea Britanie, in care acuza compania sud-coreeana ca a incalcat un patent referitor la designul iPad, relateaza Financial Times.
Inalta Curte din Londra a mentinut o decizie anterioara a judecatorului Colin Birss, potrivit careia tabletele Galaxy "nu sunt suficient de cool" pentru a fi confundate cu iPad.
Un juriul format din trei judecatori a decis totodata ca timp de cel putin o luna Apple trebuie sa plaseze un link pe pagina principala a site-ului sau prin care utilizatorii sa poata citi decizia.
"Recunoasterea trebuie sa vina direct de la sursa. Nimic mai putin nu va avea indeplini pe deplin aceasta sarcina", a afirmat judecatorul Robin Jacob in decizia scrisa.
Apple a sustinut ca trei modele ale Galaxy Tab seamana prea mult cu designul iPad. Un tribunal britanic a stabilit insa ca exista diferente intre tablete, legate de grosime si alte elemente.
Decizia Inalte Curti "este una pragmatica, care impiedica Apple sa monopolizeze o serie de aparate, astfel ca va fi mentinuta concurenta", a declarat Adam Leach, analist la firma de consultanta Ovum.
In acest an vor fi vandute la nivel mondial 130 de milioane de tablete, numarul acestora urmand sa ajunga la 350 milioane de unitati in 2017, potrivit Ovum.
Disputa juridica dintre Apple si Samsung are loc in numeroase jurisdictii din intreaga lume, in tari precum Spania, Germania si Coreea de Sud.
In august, Samsung a suferit o mare lovitura, cand un... mai mult
Vineri, 19 Octombrie 2012, ora 08:44