Dominique Strauss-Kahn, fostul director al Fondului Monetar International (FMI), a ajuns in noua sa resedinta din New York, aflata sub supravegherea politie, anunta Mediafax.Dominique Strauss Kahn a ajuns in cursul serii pe strada Franklin, numarul 153, la Tribeca, un fost cartier de uzine si hangare transformat in anii '90 in imobile de locuit.
Un judecator din New York a aprobat anterior schimbarea de resedinta a lui Dominique Strauss-Kahn la Manhattan, unde va continua supravegherea sa la domiciliu, a anuntat o sursa judiciara.
Dominique Strauss-Kahn se afla, de la iesirea din inchisoare, vineri, intr-o locuinta temporara apartinand companiei de securitate care se ocupa de supravegherea sa.
Din noua sa locuinta, fostul director al FMI va putea sa mearga sub escorta politiei la intalniri cu avocatii sai, la tribunal, la medic sau la sinagoga.
Avocatii sai au declarat miercuri intr-un comunicat ca nu au avut niciun contact cu camerista care il acuza pe clientul lor de infractiuni de natura sexuala, nici cu familia sa, si s-au declarat convinsi ca acesta va fi "complet exonerat".
"Informatiile potrivit carora avocatii sau reprezentantii lui Strauss-Kahn sunt in contact cu reclamanta sunt false", afirma Benjamin Brafman si William Taylor in acest document.
"Continuam sa credem ca Strauss-Kahn va fi complet exonerat", au adaugat ei.
Acuzat de agresiune sexuala si tentativa de viol impotriva unei angajate a unui hotel, Dominique Strauss-Kahn urmeaza sa... mai mult
Joi, 26 Mai 2011, ora 10:38
Un judecator a ordonat, vineri, transferarea lui Dominique Strauss-Kahn din inchisoarea Rikers Island (New York) in arest la domiciliu, intr-o locuinta temporara din sudul Manhattan, informeaza Mediafax. Dominique Strauss-Kahn a iesit din inchisoare "in aceasta seara", dupa ora 21.00 GMT (24.00 ora Romaniei), a afirmat garantul sau judiciar.
Judecatorul precizeaza ca acesta a fost consemnat la domiciliu "in sudul Manhattan, in apropiere de Ground Zero", zona in care se aflau turnurile gemene distruse in atentatele din 11 septembrie.
Potrivit presei locale, fostul director general al Fondului Monetar International va locui intr-un apartament al companiei de supraveghere Stroz Friedberg, care va asigura supravegherea sa la domiciliu.
Intr-o prima faza, judecatorul a primit si validat cautiunea de un milion de dolari si garantia de cinci milioane de dolari ceruta, dar un purtator de cuvant al tribunalului din New York a explicat ca trebuie indeplinite si alte conditii, la sase zile de la arestarea lui Dominique Strauss-Kahn, la bordul unui avion care se pregatea sa decoleze catre Paris.
Fostul director al FMI si sotia acestuia, Anne Sinclair, nu au gasit, vineri dupa-amiaza, un apartament in Manhattan, potrivit site-ului de Internet al New York Post.
Potrivit tabloidului, Anne Sinclair a inchiriat un apartament in Bristol Plaza, in Manhattan, dar administratia acestui imobil prestigios de pe strada 65 a anulat tranzactia cand a aflat ca se va muta Strauss-Kahn.... mai mult
Sambata, 21 Mai 2011, ora 00:25