Vară, soare, concediile sunt în toi iar litoralul românesc iți stă la dispoziție în vârf de sezon. Astfel că, un sejur pe litoral pornește de la circa 3.000 de lei și poate ajunge până la 9.000 de lei pentru două persoane, în timp ce ofertele premium pot atinge și 15.000 de lei, releva datele prezentate de agenții de turism și hoteluri. Prețurile nu includ băutura, distracția și nici transportul, astfel că, per total, un concediu pe litoral va costa mai mult decât calculele iniţiale.
Totodată, potrivit consultanților în turism, tarifele pentru cazarea pe litoral sunt în creștere cu 5% față de anul trecut iar daca în România un sejur de o săptămână este 1.000 de euro în sistem all inclusive în vârf de sezon, în Bulgaria există prețuri care pornesc de la 500 de euro.
În acest moment, gradul de ocupare este de peste 90% a locurilor de cazare de pe litoral, iar trendul se va menţine până spre finalul lunii august, potrivit Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). Consultanții atrag atenţia pe această cale că, în această perioadă, este foarte greu să mai găseşți camere libere, daca nu ți-ai făcut rezervare din timp.
“Toate preţurile sunt la nivel maxim. Fiecare hotel, în funcţie de plaja de clienţi pe care o are, îşi fixează tarifele”, a declarat vicepreşedinte al FPTR, Dragoş Răducan.
„Se vă vinde orice, deoarece de ani buni românii îşi iau concediile în august.... mai mult
Joi, 29 Iulie 2021, ora 23:00
Firmele din industria HoReCa reclama ca se confrunta in aceasta perioada cu o lipsa majora de personal, in plin sezon estival.
Potrivit estimarilor, de pe litoralul din Romania lipsesc 25.000 de angajati, fapt care afecteaza calitatea serviciilor, constata deputatul USR-PLUS Cristina Pruna, intr-o postare pe Facebook.
"Pe litoral este o lipsa crunta de personal sezonier. Lipsesc aproximativ 25.000 de angajati si suntem deja in plin sezon.
Nu este primul an in care industria HoReCa se confrunta cu aceasta problema, dar este anul in care acutizarea acesteia va fi reflectata in calitatea serviciilor de pe litoral.
Motivele angajatilor sunt totusi de inteles. In ultimul an, industria HoReCa a fost grav afectata de criza sanitara, iar salariile nu pot fi destul de competitive astfel incat sa compenseze instabilitatea locurilor de munca. Acum, fostii lucratori sezonieri evita sa mai mearga pe litoralul romanesc, iar unii dintre acestia aleg sa munceasca sezonier in alte tari.
Fara masuri cu impact bugetar direct, care sa permita consolidarea unei forte de munca stabile, litoralul romanesc se va confrunta anual cu aceasta problema. Drept urmare, din ce in ce mai multi turisti vor incepe sa aleaga destinatii cu servicii mai bune.
Ca solutie, USR PLUS sustine implementarea masurii Zero Taxe pe primii 2.300 lei din salariu in Industria HoReCa. Scutirea de taxe si impozite pe echivalentul salariului minim ar conferi un stimulent financiar relevant care sa readuca... mai mult
Miercuri, 07 Iulie 2021, ora 12:23
Cea mai cautata destinatie de vacanta din Romania in aceasta perioada este litoralul romanesc, in special statiunile Mamaia si Eforie Nord, unde preturile cresc de la 1 iulie si cu 40%. Lucian Badircea, CEO IRI Travel, a declarat pentru News.ro ca daca un pachet pentru cinci nopti la un hotel de trei stele din Mamaia, cu mic dejun, costa in iunie 670 lei de persoana, acelasi pachet in lunile iulie si august costa 890 lei. Pachetele pe litoral se vor ieftini insa din 20 august cu pana la 25-30%, sustine el.
"Cel mai cautat ramane litoralul, in special statiunile Mamaia si Eforie Nord, dar cererea a crescut si pentru Jupiter, Saturn, Venus, Neptun-Olimp. La mare cautare sunt si statiunile balneare -Baile Felix, Baile Herculane, Calimanesti, Caciulata dar si statiunile montane de pe Valea Prahovei", a declarat Lucian Badircea, CEO IRI Travel, pentru News.ro.
De exemplu, pentru Mamaia, la un hotel de doua stele, un pachet costa 260 lei de persoana, pentru cinci nopti cu mic dejun in luna iunie si creste la 400 lei pentru acelasi pachet turistic in luna iulie si august.
La un hotel de trei stele din Mamaia, pretul in iunie este 670 lei de persoana, tot pentru cinci nopti cu mic dejun, si creste la 990 lei pentru acelasi pachet turistic in luna iulie si august.
La un hotel de patru stele in Mamaia, pachetul este 1.120 lei de persoana in luna iunie, pentru cinci nopti cu mic dejun, si ajunge la 1.590 lei in luna iulie si august.
La cinci stele, un pachet pentru... mai mult
Joi, 01 Iulie 2021, ora 07:50
In anul acesta, vacantele pe litoralul romanesc se vor face dupa anumite reguli impuse de autoritati, reguli ce vor trebui implementate de hotelieri si administratorii de plaje, potrivit ordinului privind stabilirea masurilor specifice de prevenire a raspandirii virusului SARS-CoV-2 pentru activitatile de operare a plajelor turistice. In total este vorba despre 22 de masuri.
Acestia trebuie sa amplaseze la loc vizibil regulamentele de acces si de comportament pe plaja si sa asigure masuri pentru respectarea unei distante de doi metri (stanga/dreapta, fata/spate) intre sezlongurile care sunt utilizate de persoane din familii diferite.
Administratorii trebuie sa asigure accesul pe plaja in limitele de capacitate adoptate, cu mentinerea distantei fizice, descurajarea aglomerarii si limitarea adunarilor mari, se arat in masurile impuse de Ordinul comun emis de Ministerul Sanatatii (MS), Ministerul Economiei, Antreprenoriatului si Turismului (MEAT) si Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor (MMAP).
De asemenea, pentru atingerea obiectivelor de reducere a riscului de transmitere a infectiei cu virusul SARS-CoV-2, administratorii plajelor trebuie sa adopte masuri pentru:
- restrictionarea accesului la plaja daca limitele de capacitate stabilite sunt depasite si distanta fizica nu poate fi mentinuta;- asigurarea accesului prin puncte de intrare clar semnalizate; stabilirea de culoare unidirectionale, separate, de intrare si de iesire;- rezervarea utilizarii plajei pe... mai mult
Joi, 03 Iunie 2021, ora 04:05
Preturile reale pentru serviciile de pe litoralul romanesc ar trebui sa fie cele pe care le obtinem atunci cand cumparam o oferta "early booking" cu reducere de 50%, sunt de parere specialistii in turism intervievati de Ziare.com.
Discrepanta calitate/pret este cu atat mai mare cu cat pe litoralul romanesc ne asteapta camera de hotel slab dotata, cu mobilier invechit, iar angajatii, de la cel mai mic pana la managerul de hotel, nu au nici o pregatire.
"Intr-adevar in varf de sezon apar unele tarife care sunt exagerat de mari comparativ cu nivelul de dotari si servicii oferit oaspetilor. Aceasta tendinta despre care se vorbeste in fiecare an poate porni de la anumite cauze. Fie se vand prea multe pachete "early-booking" la tarife reduse cu 30-50% pentru aceeasi perioada si, probabil, ca acest tarif redus ar trebui sa fie pretul corect al serviciilor oferite, fie se manifesta o tendinta evidenta de rezervari last-minute (ex.: nu se stie cum va fi vremea si se asteapta prognoza cat mai aproape de perioada de sejur pentru a fi siguri turistii ca se pot bucura de timp favorabil). Daca timpul nu este bun, un turist pe litoralul romanesc are foarte putine optiuni de petrecere a timpului liber", a declarat Mircea Draghici, Managing Director la EST Hospitality Consulting.
Pe de alta parte, consultantul in turism Traian Badulescu este de parere ca avem si in Romania structuri de cazare pe litoral unde camera este de 100-200 de lei pe noapte, in sudul litoralului sau in... mai mult
Duminica, 12 Iulie 2020, ora 12:15
Litoralul romanesc a fost, in ultima decada, subiectul criticilor pentru ca ofera servicii extrem de scumpe la o calitate precara in comparatie cu ale concurentilor directi din Bulgaria, Grecia sau Turcia.
In plus, operatorii de turism din Grecia si Turcia ofera servicii net superioare celor intalnite pe litoralul romanesc al Marii Negre.
Cu toate acestea, cele trei tari, Bulgaria, Turcia si Grecia, sunt acuzate de fosta presedinta a Autoritatii Nationale pentru Turism, Anca Pavel Nedea, de faptul ca finanteaza masiv o campanie de presa vizand denigrarea litoralului romanesc.
In prezent, Nedea este director al Organizatiei Patronale Mamaia Constanta si impreuna cu fratele sau administreaza un hotel in Cap Aurora. Mai mult, familia detine si o cunoscuta platforma online de rezervari - litoralulromanesc.ro.
"Este foarte frustrant pentru un manager, antreprenor, consultant sa vada in continuare aversiunea pe care o avem fata de litoralul romanesc. Este la moda de foarte multi ani. Alte destinatii, cum sunt Bulgaria, Grecia si Turcia, finanteaza masiv presa de litoral si presa din Romania in general sa spuna lucruri bune despre ele si lucruri foarte rele despre propriul litoral. Am observat campania sustinuta impotriva litoralului romanesc", a spus Nedea, citata de Stirile Pro TV.
Desi acuzatiile sunt destul de grave la adresa celor trei tari, fosta sefa ANT nu a venit cu nici o proba in a-si sustine afirmatiile.
Potrivit ei, se afla in desfasurare o campanie... mai mult
Miercuri, 08 Iulie 2020, ora 14:22
Administratia Bazinala de Apa Dobrogea Litoral a lansat, pe platforma SICAP, o licitatie in valoare de 1,67 miliarde lei, pentru reabilitarea unor parti din litoralul romanesc, in zonele Costinesti, Olimp, Venus-Aurora sau Mangalia-Saturn.
Potrivit anuntului de licitatie postat pe SICAP, se au in vedere lucrari la componente ale sistemului de protectie costiera pentru reducerea eroziunii si asigurarea unui grad corespunzator de protectie a plajelor, care, in unele zone au disparut ca urmare a eroziunii.
"Protectia si reabilitarea litoralului romanesc al Marii Negre in zona Costinesti, protectia si reabilitarea litoralului romanesc al Marii Negre in zona Olimp, protectia si reabilitarea litoralului romanesc al Marii Negre in zona Jupiter-Neptun, protectiassi reabilitarea litoralului romanesc al Marii Negre in zona Balta Mangalia-Venus-Aurora, protectia si reabilitarea litoralului romanesc al Marii Negre in zona Mangalia-Saturn, protectia si reabilitarea litoralului romanesc al Marii Negre in zona 2 Mai, din cadrul proiectului 'Reducerea eruziunii costiere, aza II (2014-2020)'", se arata in anuntul de pe SICAP.
In cadrul proiectului se face, intre altele, lucrari de innisipari artificiale a plajelor si lucrari de demolare/constructie/reabilitare a structurilor costiere pentru toate loturile.
Valoarea totala estimativa a proiectului este de peste 1,67 miliarde lei fara TVA, iar contractul este impartit in sase loturi.
Termenul limita de depunere a ofertelor... mai mult
Miercuri, 25 Decembrie 2019, ora 16:20
Scaderea TVA la alimente a facut ca valoarea cosului de vacanta in statiunile de pe litoralul romanesc sa scada la 43 de euro, acesta devenind astfel cea mai ieftina destinatie din zona.
Un studiu efectuat de site-ul Post Office Travel Money monitorizeaza, anual, preturile a opt produse alimentare si nealimentare de uz comun, in 40 de destinatii de vacanta, de pe intreg mapamondul, mai putin Romania. FPTR a continuat acest studiu, introducand preturi pentru produse si servicii similare din tara noastra.
Anul acesta, rezultatul studiului arata ca Romania se afla pe locul I, (fata de locul IV, anul trecut) fiind destinatia turistica de litoral cea mai ieftina dintre cele noua analizate, unde turistii cheltuie, in medie, 43,56 Euro pentru cele opt produse alimentare si nealimentare de uz comun. In clasamentul celor mai ieftine destinatii de litoral, dupa Romania se afla competitori precum Bulgaria, Spania, Turcia, Grecia, Croatia, Franta, Egipt si Italia.
"Scaderea TVA la alimente in luna iunie a facut ca Romania sa devina cea mai ieftina destinatie dintre cele monitorizate. Preturile au ramas pe loc, in timp ce in alte destinati au crescut cu 20%, in medie, fata de anul trecut datorita inflatiei si ratei de schimb lira, dolar, euro. Daca s-ar introduce si impozitul specific pentru turism, am putea scadea si mai mult preturile", a declarat Dragos Raducan, prim-vicepresedintele executiv FPTR.
Cosul de vacanta analizat in acest raport a inclus urmatoarele articole:... mai mult
Vineri, 28 August 2015, ora 14:13
Pe litoralul romanesc sunt mai multe hoteluri renovate si plaje modernizate, iar Venus devine cea de-a doua statiune modernizata aproape in totalitate, dupa Mamaia.
De asemenea, acum, la inceput de iunie, gradul de ocupare pe litoral este cu mult mai mare decat anul precedent.
Acestea sunt cateva dintre concluziile celei de-a zecea editii a Master InfoTrip-ului organizat de catre Bibi Touring, unul dintre touroperatorii de top pentru vacantele organizate in Romania.
Acest infotrip a reunit peste 100 de agenti de turism din Romania si din Republica Moldova, care au vizitat toate statiunile de pe Litoralul romanesc, precum si Delta Dunarii, intre 26 si 31 mai.
Agentii au avut ocazia de a vizita aproape 100 de structuri de cazare si au completat, la final, formulare de analiza a bazei de cazare de pe Litoral si din Delta Dunarii.
"Pot sa afirm, cu mandrie, ca in cei 10 ani de cand organizeaza infotripuri pe Litoral, Bibi Touring a asigurat educarea si informarea a peste 700 de agenti de turism, care au avut ocazia sa verifice la fata locului starea rivierei romanesti, de la Mamaia pana la Vama Veche.
In acest an, marea surpriza a constituit-o statiunea Venus, unde au fost modernizate majoritatea hotelurilor, iar media ca numar de stele este de 4 stele.
Totusi am o observatie, anume ca profesionistii din turism trebuie sa pozitioneze statiunea inaintea hotelurilor. Venus nu are inca un brand, o identitate proprie, asa cum are, de exemplu, de mai mult timp,... mai mult
Joi, 04 Iunie 2015, ora 16:21