Franklin Templeton, administratorul FP, recomanda actionarilor listarea Fondului pe piata Specialist Fund Market (SFM) a bursei de la Londra, pana la sfarsitul anului 2014.
Administratorul Fondului a selectat un consortiu de banci de investitii pentru a-i oferi suport in listarea secundara, format din Jefferies International Limited, ca unic consultant financiar din Marea Britanie, privind introducerea si admiterea la tranzactionare a actiunilor Fondului pe piata londoneza, impreuna cu BRD Societe Generale si Swiss Capital, drept consultati locali, si Clifford Chance Badea, consultant juridic al Fondului.
Tranzactionarea de actiuni intre Londra si Bucuresti ar putea fi realizata prin intermediul Depositary Interests (DIs) in Marea Britanie.
"In acest scop, un depozitar inregistrat in Marea Britanie va face legatura intre piata de la Londra si cea de la Bucuresti prin detinerea de actiuni prin intermediul unui custode (cu sediul in Bucuresti) via Clearstream (sistem de compensare si decontare conectat la Depozitarul Central din Bucuresti) si emiterea de DIs in Londra", potrivit unui comunicat FP.
Alternativ, listarea poate fi realizata prin intermediul Global Depository Receipts (GDR), dar reglementarile din Romania restrictioneaza emiterea de GDR-uri doar pentru listarile initiale, si pentru ca Fondul sa poata emite astfel de instrumente este nevoie ca legislatia sa fie modificata sau ca Autoritatea de Supraveghere Financiara sa emita o exceptie in cazul... mai mult
Vineri, 07 Martie 2014, ora 10:51
Franklin Templeton Investment Management Limited isi pastreaza intentia de listare secundara a FP pe Bursa de la Varsovia.
"Hotararea AGEA nr. 11/27 iunie 2012 pentru imputernicirea Administratorul Fondului in vederea efectuarii demersurilor pentru listarea secundara la Bursa de Valori din Varsovia a devenit valida si obligatorie pentru Fond si actionarii sai imediat dupa adoptarea sa cu o majoritate de 99% in Adunarea Generala a Actionarilor din 27 iunie 2012. Administratorul Fondului si consortiul de brokeri au lucrat asiduu cu institutiile si depozitarii relevanti in vederea realizarii pasilor necesari pentru atingerea acestui obiectiv", a aratat administratorul FP intr-un comunicat de presa, citat de Agerpres.
In mai 2012, in urma unei intalniri dintre Administratorul Fondului, CNVM si Depozitarii Centrali din Romania si Polonia, a fost confirmat faptul ca sunt necesare unele modificari ale Regulamentelor CNVM nr. 13/2005 si nr. 5/2010 pentru a permite stabilirea unei legaturi directe intre cei doi depozitari.
Ulterior modificarii acestor regulamente vor fi necesare modificari corespunzatoare ale Codului Depozitarului Central, modificari care necesita de asemenea aprobarea CNVM si a Bancii Nationale a Romaniei, reaminteste administratorul FP.
"Intelegem faptul ca CNVM este in proces de elaborare a modificarilor la regulamentele CNVM respective si asteptam cu interes in viitorul foarte apropiat informatii despre orice progres in acest sens, pentru a le... mai mult
Joi, 01 Noiembrie 2012, ora 15:52
Onorariile totale care vor fi platite consortiului de banci de investitii care furnizeaza asistenta Fondului Proprietatea pentru listarea la Bursa din Varsovia (WSE) vor fi limitate la 1,075 milioane euro (fara TVA si orice alte taxe
aplicabile), inclusiv costurile Consortiului.
Onorariile datorate consortiului constau intr-un "Onorariu de listare" pentru serviciile prestate pentru listarea tehnica si un "Onorariu de stimulare" datorat la finalizarea fiecarui plasament de actiuni.
La data de 4 aprilie 2012, actionarii Fondului au aprobat, in principiu, listarea secundara a Actiunilor la WSE si furnizarea unei instructiuni catre Managerul de Fond cu privire la prezentarea catre actionari, cel tarziu la data de 31 mai 2012, a unui plan specific care trebuie sa prevada toate actiunile necesare pentru listarea actiunilor Fondului la WSE si programarea unei adunari a actionarilor pentru a vota toate aceste chestiuni necesare cel tarziu la data de 30 iunie 2012.
In urma aprobarii actionarilor, managerul Fondului a finalizat procesul de selectie pentru consortiul de banci de investitii care sa furnizeze asistenta Fondului, fiind selectat Consortiul compus din J.P. Morgan si UniCredit Group in calitate de coordonatori globali comuni si KBC Securities in calitate de co-manager.
La recomandarea Consortiului, listarea actiunilor la WSE va fi realizata mai intai printr-o listare tehnica (listare fara ofertarea simultana de actiuni), in timp ce noii investitori locali... mai mult
Vineri, 25 Mai 2012, ora 11:23
Fostul presedinte al Fondului Proprietatea (FP) Daniela Lulache a spus, pentru The Money Channel, ca listarea Fondului este un esec atat din punct de vedere al pretului actiunii, cat si al scopului pentru care a fost creat, informeaza Newsin. Daniela Lulache, care a condus Fondul Proprietatea timp de patru ani, spune ca tergiversarile de pe parcursul celor cinci ani cat au trecut de la crearea si pana la listarea Fondului, se reflecta in pretul actiunii.
"Ne listam, nu ne listam. Maine, poimaine, peste o luna, peste un an, peste cinci. Acestea sunt toate elementele care au concurat de-a lungul timpului la acest pret de sub 0,6 lei / actiune", a declarat Daniela Lulache Pe de alta parte, pagubitii sunt si ei nemultumiti de actuala situatie.
"Si eu ma intreb de ce in acest Consiliul de Administratie este domnul Ionut Popescu si nu sunt eu sau cineva ca mine", sustine Marie Rose Mociornita, unul dintre cei 200.000 de mostenitori care ar fi trebuit sa fie despagubiti in actiuni.
Actiunile Fondul Proprietatea sunt listate la Bursa de Valori Bucuresti incepand din 25 ianuarie. In prima luna de la listare au fost tranzactionate peste 1,6 miliarde de actiuni FP, reprezentand 11,8% din capitalul Fondului.
Totodata, valoarea tuturor tranzactiilor cu actiunile Fondului a depasit 1 miliard de lei, iar numarul total de tranzactii a fost de peste 27.191 in prima luna. mai mult
Miercuri, 02 Martie 2011, ora 15:38
Calin Popescu Tariceanu, Verestoy Attila si Ionut Popescu sunt cativa din politicienii carora listarea Fondului Proprietatea a reusit sa le aduca milioane de euro, in numai o zi.Senatorul UDMR Verestoy Attila detine 41,2 milioane de actiuni la Fondul Proprietatea, potrivit propriei declaratii de avere, publicata in noiembrie 2010, potrivit Gandul.
Si Ionut Popescu, fost ministru de Finante si fost director general al FP pana la preluarea administrarii fondului de catre Templeton, detinea, potrivit ultimelor informatii obtinute de Ziarul Financiar, circa 16 milioane de actiuni, in valoare de circa 2,5 milioane euro.
Alt politician care este actionar la Fondul Proprietatea este fostul premier Calin Popescu Tariceanu, acesta fiind prezent, in primul rand, la Bursa de Valori Bucuresti pe 25 ianuarie la festivitatea ocazionata de inceperea tranzactionarii la bursa a actiunilor FP.
Calin Popescu Tariceanu a marturisit pentru Gandul ca este investitor la Bursa de 15 ani, anul trecut cumparand actiuni la FP de la un intermediar.
Tariceanu nu doreste sa vanda actiunile FP pe care le are, achizitia lor fiind de fapt o forma prin care doreste sa dea un semnal pentru increderea pe care o are in fondul creat de guvernul pe care l-a condus pentru despagubirea celor cu averi confiscate inainte de 1989.
"Daca as fi avut un comportament speculator, imi marcam cum se spune profitul, pac-pac. Vreau sa dau un semnal pentru investitia pe bursa.
Trebuie sa se inteleaga ca economia se poate... mai mult
Vineri, 28 Ianuarie 2011, ora 10:28
Lansarea actiunilor Fondului Proprietatea la Bursa a reinviat sperantele jucatorilor, care au vazut in sfarsit "o sedinta bursiera adevarata" in ultimii trei ani, la finalul careia brokerii vorbesc cu bucurie despre o zi in care n-au avut timp sa respire, pentru ca telefoanele sunau incontinuu, potrivit Mediafax."Nu prea am avut timp nici sa respir. Putem spune ca a fost o zi de tranzactionare «adevarata», cel putin in prima ei parte. Atmosfera de azi mi-a adus aminte de vremurile bune din 2007, dar si de operatiuni speciale precum oferta de vanzare de la Transgaz, in care am fost si noi distribuitori.
Au fost multe telefoane, multe tranzactii si multa agitatie, asa cum este si normal pe o piata de capital dinamica", spune directorul general al Intercapital Invest, Razvan Pasol.
Seful Intercapital recunoaste ca evolutia actiunilor FP i-a depasit asteptarile, atat in ceea ce priveste numarul de tranzactii, al volumelor de titluri transferate, cat si al numarului de clienti, care au tranzactionat prin firma de borkeraj pe care o conduce.
Revitalizanta atat pentru intermediari, cat si pentru investitori, asa vede prima sedinta cu actiunile FP Liviu Avram, seful departamentului de vanzari la firmei de brokeraj NBG Securities Romania.
"Nu am avut timp deloc deoarece sunau telefoanele, primeam mail-uri, practic toate mijloacele de comunicatii erau folosite la maxim. Sedinta asta este pentru trezirea tuturor din amorteala muribunda care a caracterizat piata de... mai mult
Marti, 25 Ianuarie 2011, ora 23:25
Bursa a crescut foarte usor, cu 0,17%, pe un rulaj asigurat in proportie de 88% de operatiunile cu actiunile Fondului Proprietatea, care in prima zi de tranzactionare la BVB au dus lichiditatea pietei la cel mai ridicat nivel din ultimele 11 luni, informeaza Mediafax.
Investitorii au realizat in total tranzactii cu titluri reprezentand 2,42% din toate actiunile Fondului, iar operatiunile au totalizat 213,6 milioane lei (50,1 milioane euro). Astfel, titlurile FP au sustinut 88% din lichiditatea pietei, de 243,3 milioane lei (57 milioane euro).
Un rulaj mai mare decat cel de marti a fost inregistrat la jumatatea lunii februarie 2010, cand operatiunile au cumulat 283,9 milioane lei (68,9 milioane euro). La 15 februarie 2010 s-au realizat tranzactii speciale cu 15,7% din actiunile Rompetrol Rafinare (RRC), de 248,4 milioane lei (60,3 milioane euro).
La finalul sedintei, titlurile FP erau cotate la 0,6495 lei. Tranzactiile de marti au fost realizate la preturi care au variat intre 0,602 lei/titlu si 0,675 lei/titlu. Cotatia cea mai redusa a fost inregistrata la deschiderea sedintei, iar punctul maxim a fost atins cu putin inainte de ora 12:00.
Ultimele operatiuni cu actiuni FP pe "piata gri" au fost realizate in luna decembrie a anului trecut la preturi care au variat intre 0,48 si 0,52 lei/titlu.
Analistul Tradeville Dragos Darabut crede ca pretul actiunilor Fondului Proprietatea se va stabiliza la un nivel "corect" numai dupa cateva sedinte.
"Piata are nevoie de mai multe... mai mult
Marti, 25 Ianuarie 2011, ora 18:08
Franklin Templeton Investment Management Limited, manager de investitii si administrator unic al Fondului Proprietatea, a anuntat joi aprobarea listarii Fondului de catre Bursa de Valori Bucuresti, programata pentru 25 ianuarie 2011,relateaza NewsIn.Fondul Proprietatea a colaborat cu un consortiu de brokeri - Raiffeisen Capital Investment (Lead Manager), BRD Groupe Societe Generale, ING Bank NV Amsterdam Sucursala Bucuresti - si cu consultantii juridici, Schoenherr si Asociatii SCA si White & Case, Pachiu SCA, pentru pregatirea listarii, inclusiv pentru realizarea unei serii de prezentari in Romania si cateva orase importante din Europa, se arata in comunicat.
mai mult
Joi, 06 Ianuarie 2011, ora 18:40
Problema principala cu care se confrunta Fondul Proprietatea in listarea la bursa de valori este credibilitatea, in conditiile in care bursa presupune transparenta si disciplina, a spus joi reprezentantul Romaniei la Fondul Monetar International (FMI), Mihai Tanasescu, potrivit NewsIn.
"Listarea Fondului Proprietatea are, in esenta, problema credibilitatii. Bursa inseamna transparenta, este o alternativa importanta de finantare, dar presupune disciplina si a da socoteala. Aceasta inchistare a foarte multor companii cu capital de stat face bursa slaba", a spus Tanasescu.
El a adaugat ca problema principala a companiilor de stat este la nivelul conducerii, iar atat timp cat comportamentul managerial nu va fi unul deschis si transparent, Romania va avea probleme in atragerea surselor si a increderii pentru a se dezvolta rapid.
"Problema este la nivel managerial. Vorbeam zilele trecute daca putem privatiza managementul, care pune multe frane catre dezideratul dezvoltarii accelerate", a adaugat Tanasescu.
Astfel, Romania are nevoie de schimbarea imediata a mentalitatii in ce priveste conducerea companiilor de stat pentru a putea crea parghii mai transparente ca sa pastreze capitalul in tara.
"Cu cat vom crea parghii mai transparente pentru pastrarea capitalului si indreptarea catre o zona buna va fi bine. Daca nu, capitalul este liber si poate pleca", a incheiat reprezentantul Romaniei la FMI.
Fondul Proprietatea estimeaza ca a incheiat 2009 cu afaceri de 1,29 miliarde lei, de... mai mult
Joi, 28 Ianuarie 2010, ora 13:00