Leonard Orban si-a deschis firma de consultanta pe fonduri europene, bazandu-se pe exeperienta acumulata ca ministru al Afacerilor Europene. Intr-un interviu acordat Business24, Orban vorbeste despre strategiile firmei sale si despre perspectivele Romaniei de a absorbi fonduri europene.
Orban spune ca a investit "cateva zeci de mii de euro", iar obiectul de activitate a companiei este, pe de o parte, consultanta pentru acordarea fondurilor europene, iar pe de alta parte, sustinerea afacerilor europene.
"In principal, ne dorim, pe zona afacerilor europene sa reprezentam mai bine interesele companiilor care opereaza in Romania in procesul decizional atat la nivel national cat si la nivel european (...) Este vorba si de lobby in sensul in care prezentam, atat institutiilor nationale, cat si celor europene, punctele de vedere legate de diferite dosare", a declarat Leonard Orban.
Fostul ministru mizeaza pe acest segment afacerilor europene, spunand ca noua companie va fi un promotor al acestei nise.
Ati pus bazele unei firme de consultanta in domeniul fondurilor europene. Asta dovedeste ca aveti semnale ca lucrurile vor functiona. Ce asteptari aveti de la aceasta companie?
Avem doua dimensiuni ale activitatii: afaceri si fonduri europene. Am deschis aceasta companie impreuna cu avocatul Gabriel Biris, deci suntem doi parteneri in ideea de a raspunde, pe de o parte, unei nevoi reale existente in domeniul fondurilor europene si, pe de alta parte, sa dezvoltam... mai mult
Luni, 22 Aprilie 2013, ora 16:43
Ministrul Afacerilor Europene Leonard Orban a anuntat miercuri ca UE ar putea aplica unele corectii suplimentare la sumele pe care trebuie sa le ramburseze Romaniei, un fel de "suma de protectie" care sa acopere eventuale nereguli descoperite ulterior.
"S-au reluat platile pe Axa prioritara 2. Speram ca in scurt timp se vor relua pe toate programele. Suntem in discutii cu CE, discutii foarte serioase si foarte dure. (...) In momentul de fata, exista intentia UE de a aplica o corectie suplimentara la suma pe care o avem pregatita.
Repet, suntem chiar acum in discutie, in negocieri, exista aceasta intentie de a ne aplica unele corectii suplimentare - sa existe un fel de suma de protectie initiala, care sa acopere eventuale probleme existente si care ulterior, daca nu se constata neregularitati, sa fie si ea rambursata", a explicat ministrul Orban.
El a precizat ca suma care ar urma sa fie rambursata "se situeaza undeva intre 400 si 500 milioane de euro", insa cifra exacta va fi anuntata la finalul negocierilor, pe care spera sa le incheie saptamana aceasta. mai mult
Miercuri, 21 Decembrie 2011, ora 19:36
Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat marti ca este posibil ca masurile luate la Consiliul european din 9 decembrie sa nu fie suficiente pentru calmarea pietelor si ca nu este exclus sa fie convocata o noua reuniune a Consiliului european.
"S-ar putea ca masurile luate la Consiliul european din zilele de 8 si 9 decembrie sa nu fie suficiente pentru calmarea pietelor si de altfel am si constatat ieri ce s-a intamplat in diferite orase din UE. In momentul de fata n-as vrea sa speculez in niciun fel in ceea ce priveste eventualele masuri suplimentare care ar fi necesare" a declarat Ministrul Afacerilor Europene.
"Sunt foarte multe discutii in momentul de fata, sunt foarte multe optiuni. Unii spun de exemplu ca ar trebui sa existe o garantare fara o limita fixa ale diferitelor mecanisme, fie ca vorbim de facilitatea europeana de stabilitate financiara, fie ca vorbim de viitorul mecanism european de stabilitate", a mai spus Orban.
Orban: Ar trebui avuta in vedere emiterea de eurobonduri
"Sunt diferite alte masuri care sunt discutate. In momentul de fata, ele sunt respinse de unele state membre, in principal de Germania. Este greu sa anticipam in prezent daca se va merge cu aceste formule sau daca vor fi alte idei care vor fi luate in considerare. Eu am spus ca nu este exclus ca, datorita masurilor necesare pe termen scurt, sa fie convocata o noua reuniune a Consiliului european inainte de termenul normal, inainte de luna martie a anului viitor", a... mai mult
Marti, 13 Decembrie 2011, ora 16:15