Un tanar fermier din Prahova produce legume bio pe tot parcusul anului.
In urma cu 8 ani, Gabriel Diaconu a hotarat ca e momentul sa isi ia viata in propriile maini si sa faca ceva ce considera util pentru societate. S-a retras de la Facultatea de Educatie Fizica si a inceput sa invete agricultura ecologica.
Si-a luat treaba in serios, s-a documentat continuu, a lucrat si a experimentat, ca sa poata invata cum sa cultive legume fara chimicale. Cand a inteles cum se face, a inceput sa-i invete si pe alti fermieri curiosi, aflati la inceput de drum. In 2017, tocmai unul dintre acesti fermieri i-a propus lui Gabriel Diaconu sa se asocieze si sa cultive impreuna legume ecologice.
Asa a ajuns fostul student la Educatie Fizica sa administreze o ferma din comuna Dumbravesti, judetul Prahova. La acel moment, in exploatatie se cultivau legume in numai 5 solarii (intinse pe 2.000 de metri patrati) si in camp, pe doar jumatate de hectar. Intre timp, numarul solariilor din ferma a crescut la 11, iar culturile din camp au fost, de asemenea, extinse.
Ferma poate livra legume proapete si iarna
Gabriel Diaconu ne spune ca in infiintarea fermei s-au investit nu mai putin de 100.000 de euro.
Mai intai s-au construit solarii pe structura trainica, din metal, invelite cu folie dubla (intre straturile careia se poate introduce aer pentru o mai buna izolare a spatiului in care se cultiva legumele).
Apoi s-au forat puturi si s-a construit un sistem de irigatii prin... mai mult
Marti, 27 August 2019, ora 08:00
Un studiu al World Wide Fund arata ca niciunul dintre retailerii participanti nu comercializeaza fructe si legume romanesti provenite din agricultura ecologica, avem un singur brand de lapte romanesc ecologic si doar trei retaileri au pe raft detergent cu certificare de mediu.
In studiul Retailer Scorecard au fost incluse, pentru a treia oara, performanta de mediu a primilor 11 retaileri FMCG din Romania.
Retailerii au o pozitie din ce in ce mai dominanta pe piata, seteaza tendinte de consum si creeaza obiceiuri intre consumatori. Sectorul influenteaza in mod decisiv si producatorii autohtoni, pentru care accesibilitatea rafturilor este un element vital in efortul lor de a ramane competitivi.
Daca studiul de anul trecut ne-a aratat ca retailerii au inteles ca trebuie sa tina cont de mediu, nu ca o favoare facuta societatii in detrimentul profitului, ci ca decizie de business care va asigura profitul pe termen lung, dupa studiul de anul acesta putem spune ca sunt necesare decizii mai curajoase.
Lipsa unui progres relevant per ansamblu ne indica faptul ca suntem inca departe de gradul de sustenabilitate dorit, desi la nivel declarativ, mai toate strategiile de comunicare ale celor mai importante institutii si companii tin cont de acest criteriu.
Cum punctam si in Raportul Planeta Vie, resursele se diminueaza si consumul creste, iar retailerii joaca un rol crucial in modelarea comportamentului consumatorilor, de aceea e important cum vor actiona de acum... mai mult
Joi, 04 Decembrie 2014, ora 11:30
Prima problema cu care se confrunta un fermier care doreste sa intre in agricultura ecologica este procurarea materiilor prime pentru infiintarea culturilor.
"In general fermierii isi produc singuri rasaduri si au o problema cu semintele certificate ecologic. Nu se gasesc. Se poate poate face o derogare pentru folosirea semintelor conventionale dare trebui sa aduci o motivare serioasa, ca nu ai seminte ecologice si nici nu poti importa" a declarat Monica Dumitrascu, Cercetator in cadrul Departamentului de Agricultura Ecologica al ICPA (Institutul de Cercetari pentru Pedologie si Agrochimie) pentru Eco Ferma.
Aceasta sustine ca o solutie pentru pastrarea autenticitatii culturilor ar fi fost perpetuarea soiurilor romanesti de legume, care acum sunt de mult uitate. Principala cauza este incetarea activitatii statiunilor de cercetare. Slaba finantare a institutelor de cercetare, cum ar fi cel de la Bacau, Vidra care erau specializati in producere de seminte a dus la aceasta lipsa de seminte romanesti.
"O solutie pentru rezolvarea acestei situatii este finantarea institutelor de cercetare de catre Ministerul Agriculturii. Este un domeniu de viitor si exista cerere pe piata. Atata timp cat exista o dinamica evidenta a pietei produselor ecologice, este normal ca si semintele, fertilizatorii si produse fitosanitare certificate sa aiba cautare. In finantare sta totul" spune cercetatorul.
Cititi continuarea articolului pe Eco-Ferma. mai mult
Vineri, 28 Iunie 2013, ora 16:45
Teodora Aldescu este femeia care a "nasit" agricultura ecologica din Romania. A vazut potentialul acestei piete si a corelat legislatia nationala cu cea europeana, lucru ce permite fermierilor sa beneficieze, in prezent, de subventii si pe acest segment de piata.
Ea a fost responsabila cu agricultura ecologica timp de zece ani (2000-2010), in cadrul ministerului de resort. Isi aminteste de primele produse cu adevarat ecologice realizate in Romania si vorbeste cu mandrie despre boom-ul pe care l-a inregistrat aceasta piata in 2007, odata cu intrarea Romaniei in UE.
In prezent director al Asociatiei EcoR Partner, Teodora Aldescu are convingerea ca Romania concureaza, cel putin la capitolul produselor ecologice, cu celelalte state europene dezvoltate si se asteapta ca numarul operatorilor sa creasca in continuare, atat datorita subventiilor, cat si a cererii de pe piata.
PRIMELE PRODUSE ECOLOGICE DIN ROMANIA
V-ati ocupat de acest segment al produselor ecologice inca din anul 2000, cand putina lume din Romania cunostea beneficiile acestor produse. Cum era vazuta aceasta piata atunci si care este situatia in prezent?
Prima data s-a auzit de aceste produse ecologice in 1992, cand statiunea de legume Bacau a infiintat primele culturi comparative: agricultura conventionala si ecologica.
Produse ecologice se fac in Romania, as spune, din anii 1997, primul producator a fost Asimature care avea sediul in Sibiu la Tichindeal. Ei, in colaborare cu afaceristi... mai mult
Miercuri, 05 Iunie 2013, ora 09:02
Magazinul de legume si fructe organice deschis acum opt ani de printul Charles la Gloucestershire a cazut victima recesiunii - din cauza dificultatilor economice prin care trece Regatul Unit el a fost nevoit sa-l inchida.
Charles a fost nevoit sa puna capat afacerii deoarece magazinul sau nu era in masura sa concureze cu serviciile online de livrare a produselor la domiciliu si cu supermarketurile obisnuite, relateaza Reuters, citand un reprezentant oficial de la resedinta din Londra a printului.
Legumele si fructele comercializate de magazinul The Veg Shed au fost dintotdeauna mai scumpe decat cele din magazinele obisnuite. Costul ridicat al produselor se explica prin faptul ca atat legumele, cat si fructele sunt cultivate in mod ecologic, in cantitati mici si toate operatiunile de ingrijire si de prelucrare sunt manuale.
Costurile ridicate de productie, principala problema a afacerii
O particularitate a The Veg Shed era considerata comertul cu legume si fructe de forme si marimi neobisnuite. Astfel de produse sunt de regula respinse de marile lanturi de supermarketuri, dar printul Charles a insistat asupra faptului ca acestea nu sunt diferite de "verii" lor de forme standard si ca sunt la fel de gustoase si sanatoase.
Si inainte de a fi inchis magazinul printului Charles s-a confruntat cu probleme. Astfel, cu cativa ani in urma, ferma unde erau cultivate fructele si legumele de vanzare a fost transferata pe teritoriul altei gospodarii din cauza costurilor... mai mult
Miercuri, 08 Mai 2013, ora 11:15
Germania investigheaza o posibila frauda masiva cu privire la productia si etichetarea oualor ecologice, pe fondul unor ingrijorari crescute provocate de scandalul carnii de cal.
In landul Saxonia Inferioara nord, un important centru al agriculturii din nordul tarii, a fost demarata verificarea a aproximativ 150 de ferme suspectate de a fi vandut in mod gresit, sub eticheta de oua organice, oua produse de gaini tinute in conditii de suprapopulare, informeaza Reuters.
In alte doua landuri sunt, de asemenea, controlate alte 50 de ferme.
"Daca se constata ca acuzatiile impotriva fermelor sunt adevarate, atunci vorbim de frauda la scara larga: frauda impotriva consumatorilor, dar si impotriva multor fermieri producatori de oua ecologice in Germania, care muncesc in mod cinstit", a declarat luni intr-un comunicat ministrul german al Agriculturii, Ilse Aigner.
Dna Igner a facut apel la guvernele de land sa asigure aplicarea deplina a legislatiei aspre germane si europene privind productia de alimente ecologice. In opinia sa, consumatorii trebuie sa aiba deplina incredere in etichetarea produselor.
Industria de alimente ecologice, bine dezvoltata in Germania
Ouale ecologice costa cu circa 10 eurocenti mai mult pe bucata decat cele produse in conditii industriale standard.
Ministrul Agriculturii din noul executiv al landului Saxonia Inferioara, Christian Meyer, a promis ca va adopta o pozitie dura fata de orice fermier gasit vinovat de incalcarea legislatiei.... mai mult
Luni, 25 Februarie 2013, ora 16:04
Romania nu importa legume si fructe ecologice in acest an, insa exporta o cantitate de 2.715 tone de fructe si circa 400 tone de legume in tari membre ale Uniunii Europene (UE), potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR)."Conform declaratiilor operatorilor in fisele de inregistrare, in anul 2011 nu se importa legume si fructe ecologice, in timp ce o cantitate de 2.715 de tone fructe (mere, pere si fructe de padure) si circa 400 de tone de legume sunt destinate comertului intracomunitar", sustin reprezentantii ministerului, citati de NewsIn.
Pentru anul 2011, informatiile referitoare la numarul de operatorii supusi inspectiei si certificarii in sistemul de agricultura ecologica, vor fi finalizate dupa 15 octombrie, data la care se va incheia perioada de depunere la Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura, a cererilor aferente sprijinului financiar alocat perioadei de conversie, in conformitate cu HG nr.759/2010.
Din datele statistice detinute de Ministerul Agriculturii, pe piata romaneasca s-au comercializat in 2010 aproximativ 310 tone de legume certificate ecologic provenite din tari membre UE.
Pentru anii 2009 si 2010 nu au fost raportate exporturi la legumele ecologice certificate. mai mult
Duminica, 02 Octombrie 2011, ora 15:42
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) estimeaza pentru acest an o crestere cu 20% a productiei totale de legume ecologice, de la un nivel de 1.370 de tone in 2010, in conditiile in care suprafetele cultivate vor creste cu circa 17%, potrivit datelor ministerului furnizate NewsIn. "Pentru anul 2011 estimam o suprafata de aproximativ 820 hectare si o productie cu 20% mai mare fata de cea din anul 2010.
Din datele preliminare pe care le detinem, suprafata totala cultivata cu legume in sistem ecologic in anul 2010 a fost de aproximativ 700 hectare, iar productia totala estimata cu legume ecologice (cultivate in camp si in spatii protejate) a fost de aproximativ 1.370 tone", sustin reprezentantii ministerului.
In 2010, productia totala de legume ecologice s-a dublat fata de cea inregistrata in anul 2009, datorita cresterii suprafetelor cultivate cu legume ecologice.Din datele statistice detinute de Ministerul Agriculturii, pe piata romaneasca s-au comercializat in 2009 aproximativ 160 tone de legume certificate ecologic provenite din tari membre UE, iar in anul 2010 s-au comercializat aproximativ 310 tone.
Pentru anii 2009 si 2010 nu au fost raportate exporturi la legumele ecologice certificate, sustin reprezentantii ministerului.
In 2010, suprafata totala cultivata cu pomi fructiferi a fost de aproximativ 2.200 hectare, cu o productie totala de fructe ecologice de 8.700 tone. Ministerul Agriculturii precizeaza ca anul trecut au fost inregistrati 4.322 de... mai mult
Duminica, 08 Mai 2011, ora 14:38
Suprafata cultivata cu legume in sistem ecologic este estimata pentru anul agricol 2009, care se va incheia la 30 iunie 2010, la 510 hectare, de aproape doua ori mai mare (cu 97%) decat in anul agricol anterior, cand au fost cultivate legume ecologice pe o suprafata de 259 hectare.In schimb, cantitatea de legume ecologice estimata a fi recoltata in anul agricol 2009 ar urma sa creasca cu numai 23%, la 3.500 tone, comparativ cu anul agricol 2008, cand au fost culese 2.850 tone de legume ecologice, potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) la solicitarea NewsIn.
Cat priveste planurile pentru anul agricol viitor, reprezentantii Ministerului Agriculturii estimeaza ca va fi cultivata cu legume ecologice o suprafata de circa 620 hectare, din care s-ar putea obtine o productie de circa 4.200 tone.
In plus, datele MADR mai arata ca in 2009 s-au inregistrat la minister 3.316 operatori ecologici, din care 3.093 de producatori, 74 de procesatori si 149 de comercianti. In anul 2008 au fost inregistrati 4.191 de operatori ecologici, dintre care 3.947 de producatori, 85 de procesatori si 159 de comercianti.
Presedintele Federatiei Nationale de Agricultura Ecologica (FNAE), Ion Toncea, declara recent pentru NewsIn ca intreaga suprafata cultivata in sistem ecologic estimata pentru anul 2009 se ridica la 240.000 hectare, in crestere cu 9% fata de anul precedent, cand a fost de circa 220.000 ha, pentru anul 2010 fiind asteptata o majorare a acesteia... mai mult
Duminica, 21 Februarie 2010, ora 23:14