Importurile de legume au ajuns in Romania, in 2019, la valoare de 516 milioane de euro, cele mai comercializate legume fiind cele congelate, cartofii, morcovii si rosiile, potrivit unui studiu realizat de Cooperativa Tara Mea.
Tot anul trecut, Romania a reusit contra-performanta de a exporta de sase ori mai putine legume decat a importat.
Chiar si in lunile in care legumele autohtone sunt recoltate, Romania a avut cote maxime de importuri. Mai mult, daca ne uitam la topul legumelor importate vedem ca desi Guvernul sustine de mai bine de doi ani fermierii cu sume substantiale, rosiile din afara fac mare concurenta celor din tara.
"N-ar fi nici o problema daca exporturile in aceeasi perioada ar fi mult mai mari decat importurile. Din pacate, producatorii de legume romani, sunt concurati puternic si chiar in plin sezon de importuri. Si nu vorbim neaparat de legume proaspete, ci si de legume congelate, care, in iulie 2019 de exemplu, au avut cea mai mare pondere in total importuri realizate de tara noastra. Se importa de toate, iar cel mai grav, acest lucru se intampla inclusiv in perioadele in care exista marfa romaneasca din abundenta. Ori, cel care sufera, in primul rand, este producatorul roman, care de multe ori ramane cu marfa nevanduta", sustin realizatorii studiului.
Aprilie a fost luna cu importuri de aproape 100.000 de tone de legume
Doar la nivelul lunii iulie 2019, Romania a importat o cantitate de 25.635 tone de legume, in valoare de 20,6 milioane... mai mult
Marti, 07 Iulie 2020, ora 11:21
Productia interna de legume, lapte si grau este suficienta la ora actuala pentru asigurarea consumului de alimente pentru romani, a declarat, luni, secretarul de stat in Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), Emil Dumitru.
"Productia interna de legume este una sezoniera. A inceput primavara, este clar ca avem o parte din legumele proaspete produse in spatiile protejate din Romania. Nu sunt probleme, in momentul de fata, pe ceea ce avem baza de date la Ministerul Agriculturii pe productia autohtona de anumite legume. Unele dintre ele, in mod natural, veneau din import sau comert intracomunitar. Sunt ceva probleme cu transportul pe acele coridoare verzi, dar nu intampinam probleme foarte mari in aprovizionarea cu legume (...) Pe zona de legume, fiind o activitate sezoniera, vom putea sa finantam, cum de altfel si o facem, pe anumite masuri de minimis, cultivarea de legume in spatii protejate. Putem sa inlocuim foarte mult din ceea ce inseamna marfa provenita din comertul intracomunitar cu productie autohtona, prin niste masuri dedicate atat fiscale, cat si masuri de finantare, fie din fonduri europene pe agricultura, sa putem sa sustinem fermierii nostri sa produca pentru piata si sa nu avem probleme in consumul populatiei de alimente de baza", a afirmat Dumitru, la Digi 24.
Oficialul MADR a adaugat ca, in privinta pietei laptelui, desi au ramas putine canale de comercializare, exista suficiente stocuri.
"Pe piata laptelui, Romania produce suficient... mai mult
Luni, 23 Martie 2020, ora 11:35
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale anunta ca inspectorii din cadrul Directiilor pentru Agricultura Judetene si a Municipiului Bucuresti continua verificarile in toate pietele agroalimentare din Bucuresti si din tara, in pietele si depozitele en-gros, precum si in hipermarket-uri, unde au aplicat deja amenzi de 141.000 de lei, potrivit unui comunicat al ministerului.
Inspectorii au pus accentul pe indicarea corecta a localitatii de productie, a datei recoltarii pentru toate produsele autohtone, a prospetimii acestora si a tarii de origine si categoriei de calitate pentru produsele provenite din import sau comert intracomunitar.
In aceasta perioada, producatorii autohtoni pun la dispozitia consumatorilor in cadrul pietelor agroalimentare ori volante, precum si la targurile ocazionale suficiente cantitati si o gama diversificata de legume si fructe de sezon din productia autohtona. Astfel in pietele agroalimentare, in pietele de gross sau in spatiile special amenajate se gasesc legume si fructe proaspete si la preturi accesibile, precum tomate, ardei gras, ardei gogosari si kapia, vinete, cartofi, varza, morcov, radacinoase, verdeturi, conopida, pepeni verzi si pepeni galbeni, etc.
In pietele agroalimentare din municipiul Bucuresti si din tara sunt prezenti zilnic intr-un numar din ce in ce mai mare producatori autohtoni beneficiari ai Programului de sprijin pentru tomate cultivate in spatii protejate - Ciclul II de productie cu cantitati in crestere,... mai mult
Marti, 10 Septembrie 2019, ora 14:17
Un tanar fermier din Prahova produce legume bio pe tot parcusul anului.
In urma cu 8 ani, Gabriel Diaconu a hotarat ca e momentul sa isi ia viata in propriile maini si sa faca ceva ce considera util pentru societate. S-a retras de la Facultatea de Educatie Fizica si a inceput sa invete agricultura ecologica.
Si-a luat treaba in serios, s-a documentat continuu, a lucrat si a experimentat, ca sa poata invata cum sa cultive legume fara chimicale. Cand a inteles cum se face, a inceput sa-i invete si pe alti fermieri curiosi, aflati la inceput de drum. In 2017, tocmai unul dintre acesti fermieri i-a propus lui Gabriel Diaconu sa se asocieze si sa cultive impreuna legume ecologice.
Asa a ajuns fostul student la Educatie Fizica sa administreze o ferma din comuna Dumbravesti, judetul Prahova. La acel moment, in exploatatie se cultivau legume in numai 5 solarii (intinse pe 2.000 de metri patrati) si in camp, pe doar jumatate de hectar. Intre timp, numarul solariilor din ferma a crescut la 11, iar culturile din camp au fost, de asemenea, extinse.
Ferma poate livra legume proapete si iarna
Gabriel Diaconu ne spune ca in infiintarea fermei s-au investit nu mai putin de 100.000 de euro.
Mai intai s-au construit solarii pe structura trainica, din metal, invelite cu folie dubla (intre straturile careia se poate introduce aer pentru o mai buna izolare a spatiului in care se cultiva legumele).
Apoi s-au forat puturi si s-a construit un sistem de irigatii prin... mai mult
Marti, 27 August 2019, ora 08:00
Legumele si fructele din productia autohtona, comercializate in pietele agroalimentare din intreaga tara, sunt sigure pentru consum, iar analizele realizate pentru depistarea depasirilor de reziduuri de pesticide nu au relevat depasiri ale limitelor maxime admise, informeaza marti Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR).
"In cadrul Planului National de Monitorizare a reziduurilor de pesticide din legume, fructe si cereale, Autoritatea Nationala Fitosanitara a prelevat pana in prezent la nivel national 1.790 de probe, din care au fost analizate 1.696 de probe, in vederea depistarii depasirilor de reziduuri de pesticide. Rezultatele analizelor de laborator confirma faptul ca legumele si fructele din productia autohtona indeplinesc standardele de calitate si nu prezinta risc pentru consumatori", precizeaza MADR intr-un comunicat remis AGERPRES.
MADR si Directiile pentru Agricultura Judetene (DAJ) efectueaza controale permanente in toate pietele agroalimentare din Bucuresti si din celelalte municipii din tara, punand accent pe indicarea corecta a localitatii de productie si a datei recoltarii pentru toate produsele autohtone cat si a tarii de origine pentru produsele provenite din import.
"Actiunile MADR si ale DAJ realizate pana la jumatatea lunii iulie in Municipiul Bucuresti precum si in toate judetele din tara au constatat in verificarea tuturor pietelor agroalimentare, precum si a majoritatii hypermarket-urilor si a depozitelor en-gros de legume si... mai mult
Marti, 23 Iulie 2019, ora 11:45
Inspectorii din cadrul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) au sanctionat cu 63.500 de lei operatori economici care comercializau legume si fructe din import ca fiind produse de origine autohtona, se arata intr-un comunicat de presa al ministerului de resort.
Potrivit datelor oficiale, pana la aceasta data, in Municipiul Bucuresti si in toate judetele din tara, au fost verificate 294 de piete agroalimentare si 102 depozite en-gros de legume si fructe, transmis marti AGERPRES.
De asemenea, au fost verificati 3.410 operatori, dintre care 1.820 persoane fizice si 1.590 persoane juridice. In acelasi timp, au fost prelevate 52 de probe din urmatoarele specii: mere, cartofi, ardei, castraveti, rosii, patrunjel, dovlecei, lamai, salata verde, ridichi, capsuni, ciuperci, ceapa verde, usturoi verde, cartofi noi.
In urma controalelor efectuate si a abaterilor constatate, au fost aplicate amenzi contraventionale in valoare totala de 63.500 lei, precum si un numar de 239 avertismente cu planuri de remediere.
MADR precizeaza ca principalele obiective urmarite in cadrul acestor actiuni de monitorizare si inspectie sunt: asigurarea unui spatiu distinct si semnalizat corespunzator pentru minim 40% din numarul total de tarabe din piata pentru producatorii agricoli autohtoni, persoane fizice sau producatori agricoli, depistarea si sanctionarea fenomenului de substituire a legumelor si fructelor autohtone cu cele provenite din import sau comert intracomunitar,... mai mult
Marti, 23 Aprilie 2019, ora 14:22
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) a verificat, de la inceputul lunii aprilie, peste 670 de operatori economici care comercializeaza legume si fructe, 78% dintre acestia fiind sanctionati.
S-au verificat aproape cinci sute de tone de produse, iar 60 de tone nu se incadrau in prevederile legale.
ANPC a verificat, de la inceputul lunii aprilie, operatorii economici care comercializeaza legume si fructe proaspete in lanturi de magazine de tip hipermarket si supermarket, depozite si piete en-gros.
"Au fost controlati 678 operatori economici, dintre care la un numar de 532 (78%) s-au constatat abateri de la prevederile legale in vigoare. A fost verificata cantitatea de 487 de tone de fructe si legume proaspete din care 60 tone (12%) nu se incadrau in prevederile legale", a transmis, vineri, ANPC.
Ca urmare a deficientelor constatate, s-a dispus oprirea definitiva si retragerea de la comercializare a circa 9,5 tone de fructe si legume, in valoare de 60.479 lei, produse improprii consumului uman.
De asemenea, s-a dispus oprirea temporara de la comercializare a 135 tone fructe si legume in valoare de 204.852 lei, pana la remedierea neconformitatilor constatate.
Au fost aplicate 608 sanctiuni contraventionale, dintre care 260 avertismente si 348 amenzi contraventionale, in valoare de 1.723.600 lei pentru incalcarea reglementarilor privind protectia consumatorilor.
Ce probleme s-au constatat
Inspectorii au depistat fructe si legume... mai mult
Vineri, 19 Aprilie 2019, ora 11:19
Peste 80 de tone de legume si fructe, intre care 23 de tone de ceapa uscata din Polonia si 200 de kilograme de usturoi din China, au fost confiscate in cadrul actiunii "Demetra", prin care se verifica circuitele de comercializare a legumelor si fructelor.
Potrivit unui comunicat transmis, duminica, de Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor, incepand de joi au avut loc mai multe controale la nivel national pentru depistarea reziduurilor de pesticide din legumele si fructele provenite atat din comertul intracomunitar, cat si din import.
Actiunea este parte a operatiunii de control "Demetra", aflata sub coordonarea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.
Inspectorii sanitari-veterinari au verificat toate mijloacele de transport sigilate de catre inspectorii ANAF.
Dupa amenintarile lui Dragnea, institutiile au blocat zeci de mii de tone de legume si fructe la intrarea in tara
Pana acum au fost controlate 430 de mijloace auto destinate transportului de legume-fructe si 3 depozite.
Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicare 31 de sanctiuni in valoare totala de 602.200 de lei.
A fost retinuta oficial si dirijata catre neutralizare o cantitate de 81,35 tone de legume si fructe, intre care 23 de tone de ceapa uscata din Polonia, 10 tone de morcovi din Ungaria si Serbia, 23,04 tone de mere din Polonia, 200 de kg de usturoi din China, - 6,45 tone de cartofi din Polonia, 1,82 tone de ciuperci din Polonia, 6,78 tone... mai mult
Duminica, 14 Aprilie 2019, ora 13:53
Comisia Europeana (CE) a alocat Romaniei suma de 10,815 milioane de euro pentru programul de distribuire a laptelui in scoli si suma de 6,866 milioane de euro pentru programul de incurajare a consumului de fructe si legume in scoli, conform datelor prezentate miercuri de executivul comunitar.
Aceste cifre arata ca, fata de anul scolar 2018/2019, Romaniei i-a fost alocata o suma mai mare de bani, 10,815 milioane euro fata de 10,743 milioane euro, pentru programul Uniunii Europene (UE) de distribuire a laptelui in scoli, in timp ce suma alocata pentru programul UE de incurajare a consumului de fructe si legume in scoli a ramas nemodificata, la 6,866 milioane euro.
Executivul comunitar a precizat ca peste 20 milioane de copii din aproximativ 159.000 de scoli au participat, in anul scolar 2017/2018, la programul UE de incurajare a consumului de lapte, fructe si legume in scoli. In perioada mentionata, o cantitate totala de 255.500 de tone de fructe si legume proaspete si 178 de milioane de litri de lapte au fost distribuite scolarilor europeni gratie unei sume de peste 182 milioane euro de la bugetul UE.
"Gratie acestui program, tinerii nostri cetateni pot beneficia de produse alimentare hranitoare, sigure si de calitate ridicata pe care fermierii europeni le produc, si in acelasi timp pot invata de unde provin aceste produse", a declarat comisarul european pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, Phil Hogan.
Pe langa deciziile ce tin de modul de implementare a... mai mult
Miercuri, 27 Martie 2019, ora 14:21