Politistii se pregatesc ca in ultimele doua saptamani din martie sa protesteze, lista lor de nemultumiri fiind lunga, dar principala revendicare este legata de salarii.
Politistii sustin ca, in urma noii Legi a Salarizarii, ei nu au primit niciun ban si cer sa li se aplice salariul de baza prevazut in grila din Legea 153/2017, dupa cum a declarat Dumitru Coarna, presedintele Sindicatului National al Politistilor si Personalului Contractual, pentru Ziare.com.
"Revendicarea de baza este respectarea legii, adica Legea 153 din 2017, Legea Salarizarii. Le-am solicitat sa ne aplice salariul de baza prevazut in grila din Legea 153/2017, este singura lege care gestioneaza sistemul de salarizare. Ei ne tin pe noi intr-o criza din decembrie 2009, ceea ce inseamna ca pierdem jumatate din valoarea nominala a salariului de baza.
La politie nu s-a rezolvat nimic prin noua Lege a Salarizarii, suntem pe salariul de baza din 2009. Practic, suntem Cenusareasa sistemului public. Daca la invatamant acum au dat 20%, am cerut si noi 20% si au refuzat. Noi suntem, juridic vorbind, la salariul de baza pe decembrie 2009, politistii, jandarmii, pompierii si personalul auxiliar.
Daca privim asa in profunzime, o sa observam ca 90-95% din angajatii MAI, personal contractual, politisti, jandarmi, pompieri, care sunt la nivel de muncitori necalificati, platiti la baza, adica la 1.900 de lei", ne-a declarat Coarna.
Acesta a precizat ca prin noua Lege a Salarizarii politistii nu au primit... mai mult
Vineri, 09 Martie 2018, ora 13:09
Presedintele PSD Liviu Dragnea a anuntat ca, in ciuda protestelor celor din administratia publica locala, nu renunta la masura ca salariile acestora sa fie stabilite de primari si presedintii de consilii judetene.
Dragnea sustine ca "nimeni nu poate face o grila care sa fie valabila si pentru o comuna si pentru un municipiu foarte mare", salariile urmand sa se stabileasca in functie de bugetele locale.
"Daca pui o grila mare, cei de la comuna nu o pot sustine. Daca e o grila mica, asta ar insemna ca in municipii salariile sa fie mici", si-a motivat el decizia, reiterand ca va fi stabilit un salariu minim si cel maxim.
Mai exact, salariile functionarilor vor putea fi stabilite oriunde intre salariul minim pe economie si salariul viceprimarului.
Cu alte cuvinte, acesti angajati "vor fi la cheremul comunitatii", a mai spus Liviu Dragnea.
Marti, inclusiv angajatii din administratia locala s-au aflat in greva, alaturi de cei de la Mediu, Directia pentru protectia copilului sau din Politia locala, grefieri si specialisti IT. Acestia au protestat in toata tara fata de proiectul Legii salarizarii unitare, aflat in dezbaterea Camerei Deputatilor, decizionala.
Despre greva de marti, Liviu Dragnea a spus ca nu intelege cum "o lege care mareste toate salariile genereaza miscari de protest".
"Din moment ce toata lumea va avea salarii mai mari, iti pui problema de ce atata suparare?", a mai declarat presedintele PSD.
Functionarii publici din administratia locala... mai mult
Marti, 30 Mai 2017, ora 16:50
1Legea salarizarii a fost votata marti de plenul Senatului, urmand sa ajunga la Camera Deputatilor, care este decizionala.
Au fost 85 de voturi pentru, 10 impotriva si 13 abtineri, relateaza Digi24.
Proiectul a fost amendat in Comisia de munca din Senat, astfel incat printre cei care vor primi salarii mai mari se numara primarii si viceprimarii de municipii, directorii administratiilor financiare sau angajatii ANAF. De asemenea, senatorii au decis ca nu vor mai fi inghetate pensiile speciale.
Vezi aici ce modificari i-au fost aduse in Senat Legii Salarizarii
Mai multe categorii de bugetari, printre care si cei din administratia publica, s-au aratat nemultumite de noua Lege a salarizarii, amenintand cu proteste.
Opozitia a cerut ca ministrul Finantelor sa vina in Parlament sa explice de unde vor fi luati banii pentru maririle salariale, dar PSD s-a opus prin vot.
Dezbateri aprinse luni in Senat. Concluzia? O lege perfecta a salarizarii bgetarilor mai mult ca sigur nu poate exista in Romania
Luni, in cadrul dezbaterilor generale, opozitia a criticat actul normativ, despre care a spus ca introduce o serie de inechitati intre salariatii bugetari, sustinand ca va duce chiar la o scadere a veniturilor acestora.
"Este Legea salarizarii arbitrare, nu putem vorbi despre o salarizare unitara (...) E arbitrara pentru ca nu am inteles de ce primarii si viceprimarii de orase au nevoie de un supliment fata de grila initiala, iar cei care au proiecte pe fonduri... mai mult
Marti, 23 Mai 2017, ora 11:40
Plenul Senatului va dezbate si vota, luni, proiectul Legii salarizarii, dupa adoptarea, cu amendamente, in Comisia de munca in cursul saptamanii trecute. Senatorii au adus modificari proiectului initiat de PSD, majorand salariile alesilor locali, ai angajatilor din Garzile de mediu, din ANI, ANAF si din Educatie.
Plenul Senatului este programat sa inceapa luni, la ora 16:00.
Senatorii din Comisia de munca au adoptat, joi seara, raportul asupra proiectului, dupa trei zile de dezbateri si mai bine de 25 de ore petrecute in sedinta.
Fata de forma depusa de PSD in Parlament, raportul Comisiei contine unele modificari, in principal privind cresteri salariale. Astfel, a fost adoptat un amendament propus de PNL si UDMR prin care au fost majorate cu 1.450 lei indemnizatiile tuturor primarilor si viceprimarilor de orase din Romania, mai putin pe cele ale primarului si viceprimarilor generali al Capitalei si cele ale presedintilor si vicepresedintilor de Consilii Judetene.
Au fost majorate cu 15% incepand cu 1 ianuarie 2018 si salariile angajatilor din serviciile deconcentrate aflate in subordinea Ministerului Mediului, cu 10% cele ale personalului de specialitate al Consiliului Legislativ si cu 15% salariile angajatilor Agentiei Nationale de Integritate care lucreaza cu informatii clasificate.
Salarii mai mari vor avea si angajatii ANAF, parlamentarii afirmand ca in proiectul initial a existat o "eroare materiala", pentru ca acesti bugetari nu erau introdusi in grila... mai mult
Luni, 22 Mai 2017, ora 08:50
Liberalii au cerut, in sedinta conducerii Camerei Deputatilor de saptamana trecuta, ca ministrul de Finante, Viorel Stefan, sa vina luni in plen pentru a discuta despre sustenabilitatea Legii salarizarii, PSD opunandu-se prin vot.
Potrivit stenogramei sedintei, social-democratii au vrut ca liberalii sa o invite in schimb pe Lia Olguta Vasilescu, ministrul Muncii.
Vezi si Legea salarizarii merge la votul final in Senat: Mariri de peste 100% pentru profesori pana in 2022. Cat primesc rezidentii sau politistii
Periodic, ministrii sunt chemati in plenul Camerei Deputatilor, la "Ora Guvernului", prin rotatie, de catre fiecare grup parlamentar. Pentru luni, invitatia urma sa fie facuta de catre PNL, care a cerut conducerii Camerei ca ministrul de Finante, Viorel Stefan, sa vina pentru a discuta despre "sustenabilitatea Legii salarizarii".
Potrivit stenogramelor sedintei de Birou Permanent, vicepresedintele Camerei Deputatilor, Gabriel Vlase, a comentat ca este a doua oara intr-o luna, dupa ce Viorel Stefan a venit si in aprilie, tot la solicitarea PNL. Social-democratul Marcel Ciolacu a anuntat ca nu sustine propunerea, iar la vot ea a fost respinsa cu 3 voturi "pentru" si 7 "impotriva". "Faceti alta solicitare", le-a cerut Vlase liberalilor, care au protestat, alaturi de USR, cerand un motiv pentru respingere.
"A fost invitat acum trei saptamani, si credem ca este..., dar o sa vorbim si cu domnul ministru si pe urma sa dam un raspuns scris Biroului permanent", a... mai mult
Duminica, 21 Mai 2017, ora 11:39
Ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, sustine ca nu intelege nemultumirea sindicalistilor din cauza Legii salarizarii.
"E ilogic ce se intampla cu sindicatele", a spus Olguta Vasilescu la Antena 3. "Astazi am fost anuntata ca Sanitas a solicitat sa faca proteste ca li s-au redus sporurile. Vreau sa se stie clar ca nu s-a taiat niciun spor de la nimeni. Nu am o explicatie logica, pentru ca nu inteleg de ce nu au iesit in strada cand Boc le-a taiat 25%, nu inteleg nici de ce ies acum cand li se dubleaza salariile. Nu dezavanteaza pe nimeni legea", a continuat ea.
Ministrul a explicat ca in afara de inaltii demnitari - cum ar fi presedintele sau presedintele Camerei Deputatilor si presedintele Senatului - nimeni nu are de pierdut din cauza acestei legi.
"Nu prea mai pierde nimeni in afara de inaltii demnitari. A fost ca sa se uniformizeze. Chiar nu vad pe nimeni care ar trebui sa fie nemultumiti. Legea este perfectibila. Noi am dat o varianta pe care am dus-o Parlamentului sa o imbunatateasca. Ceea ce s-a si intamplat. Legea e in linie dreapta.
E o lege buna. E o lege care ajuta foarte mult bugetarii care aveau salarii mici. E o lege care pune ordine in sistem si care are niste principii", a spus ministrul, oferind exemplul IT-istilor in domeniul justitiei care vor avea salarii mai mici.
"Nu putem sa le lasam, ca un IT-ist din justitie se duce cu salariu dupa judecator. Noua ni se pare corect si asa va fi ca un IT-ist indiferent de unde lucreaza sa aiba... mai mult
Vineri, 19 Mai 2017, ora 18:18
Presedintele ANAF, Bogdan Stan a propus ca salariile angajatilor din unitatile teritoriale ale Fiscului sa ramana la nivelul actual, in cazul in care nu se gasesc solutii pentru marirea acestora.
"In momentul de fata, lucrurile intra pe fagasul normal. Mai avem niste situatii izolate la Braila, Constanta si Hunedoara. Noi avem astazi o intalnire cu liderul de sindicat Vasile Marica si cu consiliul sindicatelor din tara, inclusiv sindicatul finantistului. (...) Speram sa aducem lucrurile pe fagasul normal si activitatea institutiilor afectate ieri de aceste proteste sa se reia in conditii normale", a declarat presedintele ANAF, miercuri, la finalul intalnirii de lucru cu premierul Sorin Grindeanu.
Bogdan Stan a explicat care sunt categoriile de angajati ai ANAF care pierd bani din salariu in urma aplicarii legii salarizarii in varianta actuala.
"Nu se mai regasesc sporurile de salarizare ale celor de la vama, un spor de 25%, precum si sporul celor de la antifrauda, care era stabilit printr-o ordonanta de urgenta de pana la 25%. Practic, aceste sporuri, prin adoptarea noii legi a salarizarii, vor disparea.
In cele mai afectate categorii de salariati din cadrul ANAF sunt cei din teritoriu, mai ales cei din aparatul vamal si cei din conducerea AJFP si directiilor regionale. Avem un numar de aproximativ 3.500 de angajati in aceasta situatie - la nivelul ANAF de 14,5%. Aceste lucruri le-am infatisat si domnului prim-ministru si speram ca impreuna cu sindicatele sa... mai mult
Miercuri, 17 Mai 2017, ora 15:33
Comisia Juridica a Senatului a dat luni, cu 6 voturi "pentru" si 4 voturi "impotriva", un aviz favorabil noii Legi a salarizarii, Comisia de Munca fiind raportoare in acest caz.
Sase senatori de la PSD si ALDE au votat pentru aviz favorabil, in timp ce patru parlamentari de la PNL si USR au votat impotriva.
Senatorul PNL Daniel Fenechiu a declarat ca liberalii nu vor vota pentru un aviz favorabil, deoarece in lege nu exista un studiu al impactului bugetar.
"Pozitia grupului parlamentar PNL este aceea ca nu putem aviza proiectul in lipsa studiului de impact. Din punctul acesta de vedere, ar fi o avizare in orb. Motiv pentru care luati act ca senatorii din Comisia Juridica ai PNL se vor opune avizarii pozitive", a precizat Daniel Fenechiu.
Senatorul USR George Dirca a afirmat, la randul sau, ca legea salarizarii unitare va produce un impact bugetar "semnificativ".
"Grupul USR apreciaza ca, din estimarile pe care le avem, aceasta lege va produce un impact bugetar semnificativ. Consideram ca (...) nu exista un studiu de impact bugetar si aici sunt doua cauze: fie de la inceput Guvernul a bugetat cheltuieli mult mai mari pentru a acoperi in acest moment acest impact bugetar, pe de alta parte, pe termen lung, aceasta lege nu este sustenabila.
Preconizam ca in curand vom ajunge intr-o situatie similara anului 2010, in care statul a fost nevoit sa aplice taieri salariale.
Pe de alta parte, un lucru foarte grav este ca aceasta lege nu introduce criterii de... mai mult
Luni, 15 Mai 2017, ora 13:27
Aproximativ 22.000 de angajati ai Ministerului Finantelor au declansat un protest spontan, luni dimineata, nemultumiti de proiectul legii salarizarii unitare.
Vasile Marica, liderul Sed Lex, a declarat ca protestul afecteaza toate marile orase din tara.
Angajatii din Finante sustin ca proiectul Legii salarizarii ii defavorieaza, ei urmand sa piarda la salariu intre 10 - 35%, "salarii castigate intr-o batalie cu regimul Basescu".
"Noua lege nu-i favorizeaza sub nicio forma. E inacceptabil", a declarat Vasile Marica pentru Digi24, care sustine ca s-a discutat "cu toti ministrii", dar nu s-a ajuns la vreo concluzie.
"Nu putem accepta lucrul acesta si n-o sa-l acceptam", mai afirma liderul de sindicat.
In plus, mai spune el, salariatii de la Finante sunt nemultumiti si de angajarea consultantilor fiscali, care ar urma sa aiba venituri duble fata de actualii angajati. Cu alte cuvinte, pentru acestia se gasesc bani, nu insa si pentru actualii angajati din minister, mai spune el.
La randul sau, presedintele Sindicatului National Finante Publice - SindFISC, Liviu Toader, a declarat pentru News.ro ca au intrat in greva angajatii din Bucuresti si cel putin zece judete.
"Legea salarizarii e in primul rand factorul declansator. La Bucuresti sunt 200-300 de persoane care au intrerupt lucrul, in tara sunt cateva mii. Principalele revendicari sunt cele semnalate de-a lungul timpului, plecand de la nefinantarea serviciilor in care lucreaza acesti oameni, plus... mai mult
Luni, 15 Mai 2017, ora 10:07