Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională, a adoptat marți, 9 aprilie 2024, în plen, unul dintre cele mai importante proiecte de lege în domeniul energiei din ultimii ani: Legea
În contextul în care România înregistrează cea mai mare creștere a consumului final de energie din Uniunea Europeană în ultimii ani, în timp ce media europeană este în scădere, Directiva
România a depășit în 2023 pragul de 1 GW de capacitate solară instalată, printr-o combinație între proiectele prosumatorilor și instalații solare de mari dimensiuni.
Impozitarea progresiva a salariilor si majorarea taxelor pe proprietate sunt printre recomandarile pe care OCDE le-au sugerat Guvernului condus de Marcel Ciolacu, dupa intrevederea secretarului
Guvernul a recunoscut, într-un document oficial citat în presă că există întârzieri foarte mari în efectuarea plăților compensatorii destinate furnizorilor de electricitate și gaze
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat că în perioada următoare va promova în Guvern un act normativ cu măsuri pentru reducerea facturilor la energie, dar fără a modifica nivelul
Potrivit unui draft de Ordonanță de Urgență care nu a fost încă făcut public de Executiv, a fost propusă recent modificarea legislației de plafonare a prețurilor la energie electrică și
Din punct de vedere statistic, salariile din sectorul bugetar au avut o evoluție ciclică începând din 2017, începând cu o creștere puternică înainte de pandemie și continuând cu
Conform unui proiect de ordonanță de urgență propus de Ministerul Finanțelor, se anticipează o reducere semnificativă a finanțărilor pentru programul Casa Verde Fotovoltaice în anul
Inițiativa legislativă privind modificarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 înaintată de senatorul UDMR Antal Lóránt, președintele Comisiei pentru energie,
Radu Burnete, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia, a anunțat prin intermediul unui comunicat de presă că instituția va aviza negativ în Consiliul Social și Economic
Noua lege a salarizării în sectorul bugetar, un subiect dezbătut cu recurență atât în ultimele zile în Guvern, cât și de către patronatele și sindicatele din numeroase domenii, este și
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat transmiterea în avizare interministerială a proiectului de lege privind măsurile necesare pentru exploatarea energiei eoliene offshore.
Pachetul de măsuri fiscale al Guvernului Ciolacu va suferi noi modificări, conform unor surse oficiale. Legea a trecut miercuri de Curtea Constituțională și urmează să fie promulgată de
Conceptul de sărăcie energetică se referă la un fenomen social caracterizat de lipsa totală a accesului la energie sau la surse eficiente și moderne de energie.
Un coridor energetic verde între Grecia și Polonia ar permite transmiterea surplusului de energie fotovoltaică din Balcani către nord-vestul Europei și a energiei eoliene în direcția opusă.
În anii trecuți foarte mulți fermieri, agricultori, societăți din mediul rural au beneficiat de fonduri nerambursabile de stat și prin Uniunea Europeană în diferite programe de finanțare din
La nici jumatate de an de la demararea procesului de racordare gratuita la gaze si electricitate, proiectul a fost blocat de numarul prea mare de solicitari venit din partea consumatorilor casnici.
Remus Florian conduce afacerea Oriflame in Romania de la inceputul anului 2018 in functia de Director General, insa cariera in cadrul companiei si-a inceput-o in anul 2011, cand s-a alaturat echipei
Departamentul pentru Comert al Statelor Unite a incheiat luni un acord preliminar cu Rosatom, compania de stat pentru energie nucleara din Rusia, pentru reducerea importurilor americane de uraniu
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a afirmat, joi, in debutul sedintei de Guvern, ca legea care interzice timp de doi ani vanzarea de participatiilor statului, propusa si votata de PSD, "este marul
PSD, ALDE si Pro Romania depun, la Parlament, un proiect de lege care prevede o serie de facilitati fiscale pentru persoane fizice si companii, intre care amanarea platii contributiilor sociale
Atunci cand vine vorba de amenajarea livingului in stilul minimalist, e bine sa ai tot timpul in cap ideea ca Less is More, lansata de catre arhitectul si designerul Mies van der Rohe prin anii '60.
Romania are nevoie de resursele de gaze din Marea Neagra pentru a-si atinge tintele ambitioase de reducere a emisiilor de dioxid de carbon pe care si le-a asumat prin Green Deal, a afirmat, luni,
In 2020, in Capitala, ligheanul se anunta a fi un obiect la mare cautare. Multi dintre cei peste 1,3 milioane de bucuresteni conectati la reteaua de termoficare ar putea ajunge sa se spele cu apa
Polonia ar putea pune deoparte aproximativ trei miliarde zloti (792 milioane dolari) in bugetul pe 2021, bani ce vor fi folositi pentru acordarea de despagubiri gospodariilor afectate de cresterea