Leasingul pentru persoanele fizice, aproape inexistent in prezent dupa ce a atins un varf de 24% ca pondere in totalul finantarilor companiilor de profil, ar putea fi revigorat prin ridicarea pragului de indatorare a clientilor de la 10% pentru euro si 30% pentru lei, dar si prin scutirea de TVA.
"Unul dintre elementele care fac aproape imposibila finantarea in leasing a persoanelor fizice este gradul de indatorare reglementat de Banca Nationala pentru companiile de leasing in cazul unor persoane fizice care ar fi interesate si care nu au deja un grad de indatorare foarte mare din cauza unui credit imobiliar.
Aici el este limitat la 10% la credite in euro si de 30% pentru lei. Piata de leasing se concentreaza pe finantarea in euro, dar chiar si daca as considera 30% cat inseamna pe lei, eu personal o consider tot o limitare in ceea ce ar trebui sa insemne apetit de leasing pentru persoane fizice", a declarat joi presedintele Asociatiei Societatilor Financiare ALB Romania, Felix Daniliuc, care detine si functia de director general al Raiffeisen Leasing.
El a aratat ca gradul de indatorare de 10% este prea mic si ca ar putea fi ridicat de BNR, avand in vedere ca leasingul este o industrie care a demonstrat rezistenta la soc, astfel incat nu ar trebui sa se faca o diferentiere intre finantarea in leasing si cea prin credit.
"Sunt foarte putine persoane fizice care se incadreaza in pragul de indatorare. (...) Spre exemplu, daca un tanar ar vrea sa-si ia masina in... mai mult
Joi, 26 Februarie 2015, ora 15:25
Finantarea achizitiilor de vehiculele comerciale grele a sustinut cresterea pietei de leasing in primele noua luni, de 18,7%, ajungand la 987,5 milioane euro, intrucat transportatorii cumpara camioane pentru a le utiliza doar pe rute din strainatate si trebuie sa scoata Euro 5 din circulatie.
"Cresterea pietei vine din mijloace de transport, vorbim in general de vehicule comerciale grele, ceea ce inseamna ca economia incepe sa functioneze. In plus, de anul viitor transportatorii nu mai au voie cu Euro5 la vehicule comerciale grele, iar unii deja au inceput sa schimbe parcurile auto. Sunt camioane care circula numai in strainatate pe rute europene", a afirmat luni directorul general al BCR Leasing, Bogdan Speteanu.
Din toalul pietei, de aproape un miliard de euro in primele noua luni, leasingul de vehicule a avansat cu 27,25%, la 737,42 milioane euro, din care circa jumatate au reprezentat vehiculele comerciale grele, potrivit datelor estimate de Asociatia Societatilor Financiare - ALB Romania pe baza cifrelor comunicate de aproximativ jumatate dintre membrii sai.
"Servim Vestul Europei cu soferi si camioane, finantam exportul de servicii. Vrem sa crestem piata de leasing, dar nu ne dorim cresteri spectaculoase, ne-am invatat lectia din criza", afirma directorul general al VB Leasing, Liviu Serban.
Transportatorii s-au reorientat de la constructii spre agricultura
Speteanu a mentionat ca transportatorii s-au reorientat de la constructii spre agricultura, de... mai mult
Marti, 21 Octombrie 2014, ora 08:33
Perspectivele pentru volumele de finantari noi in urmatoarele sase luni sunt pozitive, 90% din cei intervievati asteaptandu-se ca acestea sa creasca, in timp ce doar 2% anticipeaza o scadere, reiese din sondajul realizat de Leaseurope, organizatia europeana a industriei de leasing, impreuna cu Invigors EMEA, pe tema "Increderea in Mediul de Afaceri la nivel European".
"Optimismul evidentiat de studiul realizat la nivelul industriei europene de leasing reprezinta un semnal bun, confirmat si la nivelul pietei romanesti de o buna dinamica de crestere a volumelor finantate in primele 6 luni ale acestui an, comparativ cu perioade similare ale anilor trecuti. La nivelul asociatiei de leasing, suntem cu totii angajati intr-un demers menit sa transpuna acest optimism intr-un sentiment de incredere in randul clientilor, prin repozitionarea leasingului ca solutie de finantare simpla, cu efect si beneficii imediate in cresterea afacerii acestora.In egala masura, dorim sa evidentiem concret impactul direct si indirect, pe care industria de leasing il are in cresterea economica a tarii", a declarat Felix Daniliuc, presedintele ALB.
In studiul se mai arata ca 57% dintre repondenti nu anticipeaza nicio schimbare in ceea ce priveste marjele de profit, in timp ce 29% estimeaza ca marjele vor scadea in organizatiile lor, la fel cum se evidentia in sondajul precedent. De asemenea, peste 58% dintre participantii la sondaj estimeaza ca profitul lor net va creste in urmatorul semestru,... mai mult
Miercuri, 27 August 2014, ora 15:32
Agentii economici care produc cu echipamente achizitionate in leasing vor putea beneficia de scutire la impozitul pe profit la productia obtinuta cu aceste echipamente, pana in 2015, a declarat marti, pentru Agerpres, secretarul general al Asociatiei Societatilor Financiare din Romania (ALB), Adriana Ahciarliu.
"O facilitate pe care am obtinut-o prin bunavointa Ministerului Finantelor Publice este scutirea la impozitul pe profit la achizitiile care sunt destinate anumitor sectoare de echipamente care sustin economia romaneasca. Am reusit sa includem si leasingul ca fiind un produs de finantare recunoscut de guvern pentru clientii care il folosesc ca si finantare pentru echipamentele respective. Incepand din primavara, ei sunt scutiti pe perioada anului 2014 - 2015 la impozitul pe profitul realizat cu aceste echipamente", a spus ea.
Ahciarliu a aratat ca parteneriatul public privat (PPP) trebuie, de asemenea, incurajat.
"Proiectele de infrastructura reprezinta un model care poate fi urmat, ca in Italia, Germania sau Franta, unde gradul de penetrare a leasingului depaseste 20% din PIB si unde PPP este foarte important pentru ca este vorba de o institutie financiara care-si asuma si responsabilitatea proiectului, nu doar finanteaza achizitiile'', a explicat aceasta.
Secretarul general al ALB a precizat ca o tinta a operatorilor din sectorul de leasing este atingerea nivelului de penetrare a leasingului in PIB din 2008.
"In 2008, leasingul avea un grad de... mai mult
Miercuri, 11 Iunie 2014, ora 08:40
Piata de leasing financiar din Romania inregistra, dupa primul trimestru din acest an, un volum total nou finantat in valoare de 310 milioane euro, in crestere cu 28% fata de aceeasi perioada a anului 2013.
Pe tipuri de active finantate, distributia a fost 78% (242 milioane euro) - autoturisme si vehicule comerciale, 19% (59 milioane euro) - echipamente si 3% (9 milioane euro) - imobiliare.
Prin aceasta evolutie la finele primului trimestru al anului 2014, rezultatul inscris de firmele de leasing financiar indica faptul ca leasingul este un instrument financiar ancorat in realitatea economica a Romaniei si poate reprezenta o sursa accesibila si flexibila necesarului de finantare al acesteia. Relansarea creditarii economiei romanesti este o necesitate pe care leasingul financiar o sustine si pentru care acest produs are capacitatea tehnica de a se adapta realitatii economice.
"Evolutia economiei din primele trei luni ale acestui an a influentat pozitiv performanta industriei de leasing, care a resimtit o consolidare de 28% in primul trimestru din 2014, fata de acelasi interval al anului trecut, dupa o perioada prelungita de stagnari si scaderi. In acest context, daca previziunile de crestere economica vor fi confirmate si spre finalul anului, trendul de recuperare al pietei de leasing ar putea atinge cea mai buna crestere din ultimii patru ani. Asa cum am mai declarat anterior, leasingul este un barometru exact al evolutiei economiei, rezultatele industriei fiind... mai mult
Marti, 27 Mai 2014, ora 15:35
Piata de leasing financiar din Romania a inregistrat, la 30 iunie 2013, un volum total nou finantat in valoare de 546 milioane euro, in scadere cu 16% fata de aceeasi perioada a anului 2012, potrivit Asociatia Societatilor Financiare - ALB Romania.
"Un motiv obiectiv care a afectat negativ si direct finantarea pietei de leasing in domeniul vehiculelor rulate il constituie instituirea timbrului de mediu in baza OUG 9/2013. Un alt factor il constituie scaderea volumului de achizitii de vehicule noi, indiferent de sursa de finantare, in contextul in care finantarea domeniului transportatorilor ramane o nisa de interes major pentru societatile de leasing financiar", se arata in comunicat.
Astfel, finantarile acordate in primele 6 luni ale anului 2013 s-au indreptat catre diverse domenii, cel al mijloacelor de transport ramanand in continuare cu o pondere majoritara de 73%, 400 milioane euro, in comparatie cu finantarea echipamentelor in pondere de 24%, 133 milioane euro, si a sectorului imobiliar cu o pondere de 3%, 13 milioane euro.
Potrivit ALB Romania, in domeniul finantarii mijloacelor de transport se observa pastrarea unui interes relativ constant al pietei in finantarea majoritara a autoturismelor (56%) urmata de finantarea vehiculelor comerciale grele (peste 3,5 tone - 26% ), a vehiculelor comerciale usoare (sub 3,5 tone - 15%) precum si a altor categorii de vehicule (3%).
"In contextul economic si politic al anului 2013 finantarea echipamentelor agricole... mai mult
Marti, 13 August 2013, ora 15:34
Piata de leasing a inregistrat in primul trimestru o scadere de 12% fata de aceeasi perioada a anului trecut, la 242,86 milioane euro, pe fondul reducerii cu 19% a segmentului auto, la 173,2 milioane euro, a declarat marti presedintele ALB Romania, Antoaneta Curteanu.
"In 2010-2011 am vazut o crestere usoara a pietei in primul trimestru, insa estimarile nu s-au adeverit, iar in primele trei luni ale acestui an suntem cu 12% sub aceeasi perioada de anul trecut", a declarat Curteanu intr-o conferinta de presa a Asociatiei Societatilor Financiare ALB Romania.
Timbrul de mediu dauneaza pietei de leasing
Ea a aratat ca scaderea pietei a fost generata de mai multi factori, precum efectul introducerii timbrului de mediu, amanarea programului Rabla si lipsa de incredere a firmelor de a investi in aceasta perioada.
"Exista interes pentru reinnoirea parcului auto sau a celui industrial cu echipamente, dar clientii prefera sa amane decizia de a investi pana se va vedea o stabilitate economica si vor avea predictibilitate", a explicat Curteanu.
Declin de 60% pentru segmentul de leasing imobiliar
Segmentul de leasing imobiliar a avut in primul trimestru un declin de 60%, la 8,3 milioane de euro, echipamentele reprezentand motorul de sustinere a pietei de profil, cu un avans de 41%, la 61,34 milioane euro.
Ponderea autovehiculelor a scazut cu sase puncte procentuale, la 71%, cea a echipamentelor a avansat de la 16% la 25%, iar imobiliarele si-au diminuat cota cu... mai mult
Marti, 28 Mai 2013, ora 15:14
Piata de leasing ar putea consemna anul viitor o crestere de 10%-15% fata de acest an, pentru care se estimeaza o stagnare la nivelul anului 2011, de 1,35 miliarde euro, numai daca mediul economic isi va reveni, iar investitorii isi vor recapata increderea, apreciaza reprezentanti ai industriei.
"Speram ca daca lucrurile se vor stabiliza la nivel economic, investitorii vor avea anul viitor mai mult curaj pentru a demara proiecte de investitii. Speram pentru 2013 o crestere categorica a pietei, insa e greu de spus daca va fi una de 10%-15%, trebuie sa vedem ce se intampla", a declarat joi presedintele Asociatiei Societatilor Financiare - ALB Romania, Antoaneta Curteanu, la Conferinta Nationala ALB.
La randul sau, directorul general al BCR Leasing, Bogdan Speteanu, a declarat pentru Mediafax ca piata de leasing va ramane in 2013 cel mai probabil aproape de nivelul acestui an, cu un mic plus.
Pentru finele anului curent, Speteanu anticipeaza ca piata va avea o scadere de 5%-10% fata de 2011, intrucat a doua jumatate a anului a fost foarte slaba, pe fondul situatiei economice dificile, care include si o scadere a numarului de masini vandute la nivel national.
"Daca anul viitor incepe sa mearga economia cat de cat, sa continue restructurarile si sa creasca absorbtia fondurile europene, am putea reusi sa avem o crestere de 15% pentru piata de leasing", a spus Speteanu.
Piata de leasing financiar a inregistrat in primele noua luni o scadere de 3% fata de aceeasi... mai mult
Joi, 15 Noiembrie 2012, ora 16:03
Piata romaneasca a leasingului de echipamente a crescut, in ultimii sapte ani, de la 14 la suta in 2005, la 26 la suta, la 30 septembrie 2011, potrivit datelor publicate de Asociatia de Leasing Bancar pe pagina sa de Internet.
Piata a cunoscut pe total un varf de finantare la 30 septembrie 2008, pana la valoarea de 4,170 miliarde euro, dupa care, odata cu declansarea crizei financiare, a coborat pana la 1,078 miliarde euro, la 30 septembrie 2009.
In 2010, scaderea s-a adancit (minus 27 la suta), pana la 780,209 milioane euro.
Finantarile de vehicule reprezentau 83 la suta, in 2005, pe total piata ALB si au scazut pana la 65 la suta, la 30 septembrie 2011, cu finantari totale in valoare de 1,002 miliarde euro, la 30 septembrie 2011, in crestere cu 28,5 la suta, fata de 30 septembrie 2010.
Datele la 30 septembrie 2011 arata o revigorare a pietei de leasing financiar, cu o crestere de 28,5 la suta, pana la 1,002 miliarde euro.
Finantarile de echipamente au totalizat 265,504 milioane euro, crestere de 30 la suta, fata de o scadere de 27 la suta, in intervalul septembrie 2009 - septembrie 2010.
Cea mai puternica reducere in intervalul septembrie 2009 - septembrie 2010 s-a inregistrat la leasingul imobiliar, de 41 la suta, de la 183,044 milioane euro, la 107,305 milioane euro, iar tendinta de deteriorare a continuat, in intervalul septembrie 2010 - septembrie 2011, cu minus 16 la suta, pana la 90,085 milioane euro, la sfarsitul trimestrului trei 2011.
Pe... mai mult
Luni, 16 Ianuarie 2012, ora 12:58