Laura Codruta Kovesi a fost demisa din functia de procuror sef al DNA pentru ca asta s-a dorit, afirma fostul presedinte al Curtii Constitutionale, Augustin Zegrean.
Potrivit acestuia, Directia Nationala Anticoruptie nu se va prabusi acum, insa, spune Zegrean, este trist ca Laura Codruta Kovesi isi incheie mandatul intr-un asemenea mod.
"Nu cred ca se va prabusi DNA prin plecarea Laurei Codruta Kovesi, institutia nu sta intr-un singur om. E trist ca isi termina astfel cariera, nu este ea vinovata de ceea ce se intampla.
Daca asta s-a dorit, asta s-a avut. Asta le place politicienilor nostri, ei in loc sa conduca tara se lupta intre ei", a declarat Zegrean la Realitatea TV.
Fostul presedinte CCR a mai spus ca, desi sunt voci care spun ca PSD nu va mai demara acum procedura de suspendare a presedintelui Klaus Iohannis, seful statului trebuie sa se teama in continuare.
"Sunt voci care spun ca acum presedintele nu va mai fi suspendat. Dar presedintele trebuie sa se teama si de acum. Toata mutarea aceasta a fost pregatita din timp", a mai afirmat Zegrean.
Purtatorul de cuvant al Administratiei Prezidentiale, Madalina Dobrovoschi, a anuntat, luni dimineata, ca presedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de demitere a Laurei Codruta Kovesi din functia de sef al DNA.
Purtatorul de cuvant a subliniat ca Romania "este si trebuie sa ramana un stat de drept", in care deciziile Curtii Constitutionale "trebuie respectate si aplicate nu numai de presedintele... mai mult
Luni, 09 Iulie 2018, ora 10:40
Procurorul-sef al DNA, Laura Codruta Kovesi a precizat, vineri, ca nu isi da demisia si ca nu au fost delegate atributiile manageriale, in contextul deciziei Curtii Constitutionale privind procedura revocarii sale de catre presedintele Klaus Iohannis.
"Nu imi dau demisia. Atributiile manageriale nu au fost delegate si se exercita potrivit legii", se arata intr-un raspuns al Laurei Codruta Kovesi, pentru MEDIAFAX.
Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) a stabilit, la inceputul lunii iunie, cu majoritate de voturi, existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre Ministrul justitiei si Presedintele Romaniei, generat de refuzul sefului statului de a da curs propunerii de revocare din functie a procurorului-sef al Directiei Nationale Anticoruptie, Laura Codruta Kovesi.
Curtea Constitutionala a aratat, in comunicatul oficial privind decizia de existenta a conflictului institutional intre presedinte si ministrul Justitiei, ca seful statului urmeaza sa emita decretul de revocare din functie a procurorului-sef al Directiei Nationale Anticoruptie, Laura Codruta Kovesi.
Citeste si:
Toader: Suntem in intarziere cu punerea in aplicare a deciziei de demitere a lui KovesiUn eurodeputat PSD a reclamat in Parlamentul European faptul ca Iohannis nu o revoca pe KovesiDe ce Liviu Dragnea nu-l mai poate suspenda pe Klaus Iohannis si, totusi, va incerca s-o faca? ...citeste mai departe despre "Kovesi anunta ca nu isi va da demisia si nici nu-si deleaga... mai mult
Vineri, 06 Iulie 2018, ora 17:58
Peste 100.000 de oameni au semnat, intr-o saptamana, petitia prin care o sustin pe sefa Directiei Nationale Anticoruptie si ii cer presedintelui Klaus Iohannis sa respinga cererea de revocare a Laurei Codruta Kovesi de la conducerea institutiei.
Pana joi seara, petitia fusese semnata de peste 103.600 de persoane.
Organizatia Declic, care a initiat aceasta petitie, spune ca luni a instiintat Administratia Prezidentiala in legatura cu petitia si ca va trimite si semnaturile la Palatul Cotroceni.
"Declaratiile ministrului Justitiei ne-au facut sa retraim angoasa momentului OUG 13. Este mai clar ca niciodata ca agenda Guvernului este facuta de penalii corupti. Discursul ministrului Tudorel Toader nu a fost bazat pe argumente juridice care sa demonstreze ca Laura Codruta Kovesi, procurorul-sef al Directiei Nationale Anticoruptie, a incalcat legea. Consiliul Superior al Magistraturii a confirmat ca nu exista motive intemeiate", a declarat directorul executiv Declic, Tudor Bradatan.
De asemenea, pe langa avizul negativ dat de CSM, in decizia sa presedintele Klaus Iohannis trebuie sa tina cont si de rapoartele MCV, care au aratat de fiecare data progresele facute de procurorii DNA, mai spun reprezentan'ii Declic.
Petitia a fost initiata in urma cu o saptamana, imediat dupa anuntul facut de ministrul Justitiei, care a cerut revocarea din functie a procurorului sef al DNA.
Petitia pentru sustinerea Laurei Codruta Kovesi poate fi semnata AICI
Sectia pentru... mai mult
Joi, 01 Martie 2018, ora 20:56
Procurorul-sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, afirma, referitor la actiunea disciplinara exercitata de Inspectia Judiciara, ca totul a inceput "intamplator", anul trecut, odata cu atacurile asupra Justitiei, aratand ca, in opinia sa, nu trebuie sa demisioneze.
"Lucrez in procuratura de peste 22 de ani si in acesti 22 de ani nu am avut niciodata o cercetare disciplinara sau o actiune disciplinara. In mod cu totul intamplator, anul trecut, cand au inceput atacurile asupra justitiei, cand IJ a dat un comunicat de presa in care sustinea modificarile la Legile Justitiei propuse la acea vreme de ministrul Justitiei, au inceput, in mod cu totul intamplator mai multe sesizari din oficiu ale IJ. Cred ca sunt peste 15 sau 16. Deci, este foarte dificil de comentat.
Dar ce pot sa va spun categoric, ca in aceasta cercetare disciplinara, care vizeaza o inregistrare care a fost distribuita publicului in luna iunie anul trecut, s-a facut un raport de constatare, o expertiza criminalistica in care s-a stabilit ca inregistrarea nu este originala, ca inregistrarea a suferit editari. Au fost audiati toti colegii participanti la sedinta. O sa-mi fac apararea in cadrul Sectiei pentru procurori si o sa vedem ce se intampla cu aceste actiuni disciplinare", a declarat sefa DNA, intr-un interviu pentru Agerpres.
Citeste mai multe despre: Laura Codruta Kovesi, cercetata disciplinar. Inspectia Judiciara o acuza pe sefa DNA de 3 abateri.
Kovesi a negat ca procurorii s-ar fi plans ca ar avea... mai mult
Luni, 29 Ianuarie 2018, ora 14:18
Procurorul-sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, a spus, luni seara, dupa intalnirea cu ministrul Justitiei, Tudorel Toader, ca acesta nu i-a cerut demisia si ca nici nu intentioneaza sa faca acest lucru.
"Nu mi-a cerut demisia, nu intentionez sa-mi dau demisia, nu am de ce sa-mi dau demisa", a spus Kovesi, jurnalistilor, dupa discutia cu Toader de la sediul Ministerului Justitiei, privind evaluarea activitatii procurorului-sef, facuta de acesta.
Sefa DNA nu a dat mai multe detalii despre intalnirea cu ministrul.
In schimb Kovesi, a aparat activitatea institutiei pe care o conduce: "DNA si-a facut treaba, a fost o discutie despre care nu intentionez sa dau mai multe detalii, veti afla dupa ce se va incheia aceasta etapa".
"Nu doresc sa dau niciun fel de detaliu din cadrul intalnirii. Totdeauna am actionat corect", a mai spus procurorul-sef al DNA.
Laura Codruta Kovesi a ajuns la Ministerul Justitiei in jurul orei 17:00, deoarece Toader a transmis ca ea trebuie "sa se deplaseze" pentru a discuta evaluarea.
Tot luni, ambasadorul american Hans Klemm a fost la randul sau la minister, pentru discutii cu Tudorel Toader - iata ce au vorbit cei doi.
Prim-ministrul Sorin Grindeanu a declarat ca asteapta ca Toader sa ii prezinte rezultatul evaluarii procurorului general Augustin Lazar si sefei DNA, inainte de a-l face public, miercuri.
Referitor la decizia ce urmeaza sa o ia Toader, presedintele PSD, Liviu Dragnea, a spus duminica seara ca va sprijini orice... mai mult
Luni, 27 Martie 2017, ora 18:11
Intrebarea care sta pe buzele tuturor dupa retragerea spectaculoasa si vijelioasa a lui Florian Coldea din fruntea SRI este daca sefa DNA, Laura Codruta Kovesi, ii va impartasi soarta.
Faptul ca in ziua in care seful operativ al SRI, Florian Coldea, a fost trecut in rezerva sefa DNA a dat trei interviuri mie imi indica faptul ca putina panica s-a instalat la varful a ceea ce popular se numea odata binomul SRI-DNA.
Pentru cine nu crede in sensul si forta acestei intrebari nu trebuie decat sa-i fie reamintit ca omul care a bagat spaima in clasa politica si a reusit sa reziste in fruntea SRI 12 ani, Florian Coldea, s-a prabusit din norii puterii cvasi-totale in urma unor alegatii facute de un inculpat disparut din tara in conditii suspecte si dat in urmarire internationala.
Daca SRI l-a putut trage pe linie moarta pe Florian Coldea, in urma unor acuzatii aduse de Sebastian Ghita mai slabe si mai putine decat cele facute deja la adresa Laurei Codruta Kovesi, succesul acestei victorii se presupune ca ar trebui sa-i dea aripi lui Ghita si sa-l impinga sa dea din "casa" si mai multe picanterii despre sefa DNA.
Eu cred ca incapatanarea cu care Laura Codruta Kovesi refuza sa comenteze acuzatiile pe care i le aduce Sebastian Ghita o vulnerabilizeaza mai mult decat probele, mai mult sau mai putin credibile, pe care acesta le-a produs pana acum in cele opt inregistrari pe care le-a difuzat dupa fuga.
Ca decapitarea lui Florian Coldea din fruntea SRI o vulnerabilizeaza... mai mult
Joi, 19 Ianuarie 2017, ora 09:45