Presedintele american, Donald Trump, este un mincinos inveterat care isi supune anturajul unui cod de loialitate ce reaminteste atitudinea unui sef mafiot, sustine in memoriile sale fostul director al FBI James Comey.
In aceasta carte foarte asteptata din care au aparut fragmente, joi, in presa, cu cateva zile inainte de lansare, fostul director al politiei federale il descrie pe locatarul de la Casa Alba ca fiind obsedat de detaliile indecente care il privesc, transmite AFP.
James Comey relateaza astfel ca presedintele i-a cerut sa ancheteze asupra afirmatiilor care il descriau in prezenta unor prostituate ruse, in 2013, intr-un hotel din Moscova.
Acest "dosar", amintind despre o inregistrare video cu caracter sexual in care ar aparea Donald Trump, a fost intocmit de un fost agent al spionajului britanic pentru opozantii politici ai candidatului republican. Considerat credibil la inceput de serviciile americane de informatii, autenticitatea sa a fost ulterior pusa total sub semnul intrebarii.
In cursul unei discutii avute in Trump Tower in ianuarie 2017, Donald Trump i-a cerut directorului FBI sa inabuse aceste afirmatii care ii erau foarte nefavorabile "in cazul in care ar exista o singura sansa dintr-o suta sa fie luate in serios de sotia sa, Melania", potrivit lui James Comey.
Schimbul de replici cu presedintele "m-a facut sa revin la inceputul carierei mele, cand eram procuror in fata mediului mafiot", a adaugat el.
Fostul sef al FBI a descris o... mai mult
Vineri, 13 Aprilie 2018, ora 08:27
Presedintele rus, Vladimir Putin, isi exprima speranta unei normalizari a relatiilor intre Moscova si Washington, si s-a oferit, ironic, sa ii ofere fostului director FBI James Comey azil in Rusia, comparandu-l cu Edward Snowden.
Moscova si Washingtonul pot coopera in cadrul eforturilor in vederea unei preveniri a proliferarii armamentului de distrugere in masa - inclusiv in problema programelor balistic si nuclear ale Coreei de Nord - a declarat liderul de la Kremlin joi, in cursul unei sesiuni televizate de intrebari si raspunsuri cu rusii, relateaza The Associated Press.
Americanii au de gand sa impuna sanctiuni tarilor care fac afaceri cu Coreea de Nord
El si-a exprimat de asemenea speranta intr-o cooperare intre cele doua tari in lupta impotriva saracieii si modificarilor climatice.
Putin a subliniat ca Moscova spera ca Washingtonul sa joace un "rol constructiv" in solutionarea crizei din Ucraina.
Senatul american a adoptat miercuri, cu un vot coplesitor, noi sanctiuni prin care vrea sa pedepseasca Rusia din cauza presupusului sau amestec in alegerile americane din 2016 si prin care urmareste sa-l oblige pe presedintele Donald Trump sa obtina aprobarea Congresului inainte de a decide sa relaxeze vreunele dintre sanctiunile impuse deja de catre americani rusilor.
Putin a apreciat ca politica Washingtonului de a impune sanctiuni Moscovei sub varii pretexte a vizat intotdeauna o indiguire a Rusiei, potrivit Reuters.
Presedintele rus a catalogat... mai mult
Joi, 15 Iunie 2017, ora 17:30
Presedintele SUA Donald Trump l-a calificat vineri pe fostul director al FBI James Comey drept un "informator", la o zi dupa ce acesta a depus marturie in care l-a acuzat pe Trump ca a incercat sa blocheze o investigatie si ca a spus minciuni despre el si despre FBI.
"In pofida atator declaratii false si minciuni, reabilitare totala si completa... si WOW, Comey este un turnator (leaker, in limba engleza - n.r.)! ", a scris Trump intr-un mesaj difuzat pe Twitter.
Despite so many false statements and lies, total and complete vindication...and WOW, Comey is a leaker!- Donald J. Trump (@realDonaldTrump) 9 iunie 2017
Aceasta este prima reactie a lui Trump, pe Twitter, dupa audierea fostului director al FBI de catre Comitetul pentru Informatii din Senatul american in cadrul careia fostul director al FBI l-a acuzat pe presedintele republican ca a mintit pur si simplu cu privire la motivele destituirii sale intempestive, la 9 mai, relateaza Reuters.
EFE relateaza ca, potrivit presei americane, Trump si-a petrecut ziua de joi in compania avocatului sau personal, Marc Kasowitz, si a ministrului Apararii, James Mattis, unul dintre cei mai importanti apropiati ai sai.
In pofida faptului ca unii consilieri de-ai sai se temeau ca liderul de la Casa Alba va reactiona in timp ce Comey inca era audiat, Trump si-a facut de lucru, participand la diverse evenimente si reuniuni, si a urmarit doar 45 de minute din audierea care a durat doua ore si jumatate, potrivit The New... mai mult
Vineri, 09 Iunie 2017, ora 16:14
Fostul director FBI James Comey, demis de catre presedintele american Donald Trump, a declarat joi, in cadrul audierilor din Congresul Statelor Unite, ca nu are nicio indoiala privind interferentele Rusiei in alegerile prezidentiale din SUA.
James Comey si-a inceput declaratia cu mentiunea ca intelege faptul ca presedintele are dreptul sa demita un director al FBI in orice moment al mandatului de 10 ani, informeaza site-ul agentiei Reuters.
Intrebat de senatorul Mark Warner daca are vreo indoiala ca Rusia a interferat in alegerile prezidentiale din SUA, James Comey a raspuns "nu".
Apoi, Comey a spus ca este increzator ca niciun vot exprimat in cadrul alegerilor din 2016 nu a fost modificat, potrivit Mediafax.
Citeste si: Fostul sef al FBI, la audieri: Trump a spus pur si simplu minciuni. A incercat sa creeze o relatie de patronaj
Ce zice de Hillary Clinton si ce raspunsuri a evitat sa dea Comey
Intrebat daca crede ca ar fi fost concediat daca Hillary Clinton ar fi ajuns presedinte, Comey a spus ca aceasta este o intrebare buna.
"Este o intrebare excelenta. Nu stiu, poate ca as fi fost concediat de Clinton", a raspuns fostul director FBI, dat afara de presedintele Donald Trump de 9 mai. "Asa cum am spus, a fost o perioada extraordinara si dificila pentru mine", a adaugat el, potrivit News.ro.
"Am facut ceea ce am crezut ca trebuie sa fac. Daca ar fi fost aleasa ea (Hillary Clinton), poate ca as fi fost concediat, chiar nu stiu", a mai declarat el.... mai mult
Joi, 08 Iunie 2017, ora 21:29
J. Brien Comey a declarat ca presedintele Statelor Unite, Donald Trump, era "speriat de moarte" de fiul sau - fostul director al Biroului Federal de Investigatii (FBI), James Comey.
De asemenea, acesta a sustinut ca demiterea fiului sau de la conducerea agentiei americane este o "afacere tipica lui Trump", relateaza CNN.
Citeste si Fostul director al FBI, James Comey, a acceptat sa depuna marturie in Senat
"Comey nu i-a dat 100% loialitate, iar el cere asta de la oamenii cu care lucreaza. El a spus ca-i va da 100% sinceritate, dar nu loialitate", a declarat tatal directorului demis al FBI.
J. Brien Comey a explicat ca presedintele american a decis sa-l demita pe fiul sau - pe care l-a descris drept un "tip sincer si direct" - pentru ca "Jim spune adevarul, in vreme ce Trump isi petrece toata ziua mintind".
Aceste comentarii din partea tatalui directorului demis vin dupa o saptamana tumultoasa la Washington, care a inceput odata cu demiterea neasteptata a lui James Comey de la conducerea FBI.
De asemenea, presedintele american a recunoscut ca demiterea sa are legaturi cu investigatia cu privire la implicarea rusilor in alegerile prezidentiale din Statele Unite si posibilele legaturi dintre asociatii campaniei Trump si agentii Moscovei.
Vezi si NYT: Trump le-a spus rusilor ca prin demiterea "nebunului" de Comey de la sefia FBI a eliminat o mare presiune
"De ce a fost concediat? Cred ca motivul se schimba in fiecare zi pentru Trump. A avut trei motive... mai mult
Duminica, 21 Mai 2017, ora 19:44
Fostul director al Biroului Federal de Investigatii (FBI) James Comey va depune marturie in fata comisiei pentru serviciile de informatii din Senatul Statelor Unite, a anuntat vineri comisia intr-o declaratie preluata de Reuters.
CNN: Raportul fostului sef FBI reprezinta o amenintare existentiala pentru presedintia lui Donald Trump
Comey a fost concediat saptamana trecuta de presedintele Donald Trump, in timp ce FBI ancheteaza implicarea Rusiei in alegerile prezidentiale desfasurate in 2016 in SUA.
Marti, ziarul New York Times a publicat un articol in care afirma ca Trump i-a cerut lui Comey, in februarie, sa puna capat unei anchete asupra fostului consilier national pentru securitate Michael Flynn.
Trump i-ar fi cerut fostului sef al FBI sa opreasca ancheta impotriva lui Flynn. Un oficial al Casei Albe neaga
Acesta tocmai demisionase, dupa ce s-a aflat ca s-a intalnit cu ambasadorul rus la Washington, Serghei Kisliak, iar ulterior l-a indus in eroare pe vicepresedintele Mike Pence cu privire la discutiile purtate cu diplomatul.
Flynn "e baiat bun", i-ar fi explicat presedintele directorului FBI, care a intocmit imediat dupa aceea o nota scrisa privind discutia de la Casa Alba.
Audierea fostului director va fi programata dupa vacanta de Ziua Eroilor (Memorial Day), care anul acesta este sarbatorita pe 29 mai.
Citeste si Trump le-a spus rusilor ca prin demiterea "nebunului" de Comey de la sefia FBI a eliminat o mare presiune ...citeste mai departe... mai mult
Sambata, 20 Mai 2017, ora 09:20
Presedintele Donald Trump i-ar fi cerut fostului sef al FBI James Comey sa opreasca ancheta federala in cazul fostului sau consilier pe probleme de securitate nationala Michael Flynn. Un oficial de la Casa Alba a negat, insa, ca presedintele Trump ar fi facut o astfel de solicitare.
Solicitarea, relateaza New York Times, ar fi fost formulata in luna februarie, cu ocazia unei intalniri in Biroul Oval, si este mentionata intr-un memo scris de Comey la putin timp dupa aceea.
Comey ar fi detaliat in memo conversatia cu presedintele SUA imediat dupa intalnire, care a avut loc in ziua ulterioara demisiei lui Flynn, mai scrie New York Times, invocand afirmatiile a doua persoane care au citit documentul redactat de fostul sef al FBI.
Conform CNN, un oficial al Casei Albe a negat ca presedintele Donald Trump i-ar fi cerut lui Comey sau oricui altcuiva sa inchida vreo investigatie, inclusiv pe cea vizandu-l pe Flynn, desi in repetate randuri a apreciat ca fostul sau consilier este o persoana decenta, care si-a slujit si aparat tara.
Sursa citata a precizat ca ceea ce a fost prezentat nu reflecta corect si riguros conversatia dintre presedinte si Comey.
Vineri dimineata, Trump a scris pe Twitter o amenintare voalata la adresa lui Comey, aparent sugerand ca ar putea exista discutii intre cei doi ce ar putea fi transmise presei, pentru a contracara eventuale acuzatii lansate de fostul director FBI.
"James Comey ar face bine sa spere ca nu exista "inregistrari" ale... mai mult
Miercuri, 17 Mai 2017, ora 09:20
Presedintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat in timpul noptii scrisoarea de demitere a directorului Biroului Federal de Investigatii (FBI), James Comey.
Demiterea acestuia a socat Washingtonul, iar democratii au acuzat ca eliminarea lui Comey are legatura cu investigatia condusa de FBI cu privire la legaturile dintre campania Trump si Rusia, relateaza BBC.
Insa, demiterea directorului agentiei a avut loc la doar cateva ore dupa ce FBI a recunoscut ca Comey a prezentat o serie de informatii eronate in Congres cu privire la e-mailurile clasificate descoperite pe dispozitivele lui Anthony Weiner, sotul vicepresedintei de campanie a lui Hillary Clinton.
Presedintele Trump a precizat in scrisoarea de demitere ca este de acord cu recomandarea procurorului general, Jeff Sessions, care a sustinut ca "nu esti capabil sa conduci in mod eficient Biroul Federal de Investigatii".
Sessions a explicat ca departamentul Justitiei este "angajat sa respecte un nivel inalt de disciplina, integritate, precum si statul de drept", mentionand ca exista nevoia "unui nou inceput" la FBI.
Casa Alba a precizat ca va incepe imediat cautarea unui inlocuitor pentru James Comey, unul dintre putinii directori numiti de administratia Obama si pastrati in functie de Donald Trump.
Si James Comey a fost surprins de vestea demiterii sale. Acesta se adresa agentiilor FBI din Los Angeles, atunci cand un membru al echipei sale l-a infomat printr-un bilet ca tocmai a fost eliberat din... mai mult
Miercuri, 10 Mai 2017, ora 06:46
Jurnalistii New York Times sustin ca presedintele Donald Trump ar urma sa-l pastreze pe James Comey la conducerea Biroului Federal de Investigatii (FBI).
Asta in ciuda faptului ca este vizat de o ancheta lansata de Inspectoratul General al Departamentului de Justitie, care pune sub semnul intrebarii deciziile luate in investigatia serverului privat de e-mail al democratei Hillary Clinton.
James Comey i-a anuntat deja pe agentii de rang inalt ca a fost rugat sa ramana la conducerea FBI chiar de presedintele Donald Trump.
Decizia de a-l pastra in pozitie pe James Comey l-ar scuti pe miliardarul republican de o batalie grea pentru confirmarea unui nou director al Biroului Federal de Investigatii, dupa ce o parte din demnitarii propusi de presedintele republican au intampinat dificultati si intrebari dure in timpul audierilor din Senat.
De asemenea, directorul agentiei ar urma sa ramana la conducerea anchetei FBI cu privire la legaturile suspecte dintre mai multi consilieri ai presedintelui american si Kremlin.
Totusi, decizia este cel putin surprinzatoare avand in vedere ca miliardarul republican a criticat dur in timpul campaniei electorale Biroul Federal de Investigatii si Departamentul de Justitie pentru ca nu au inculpat-o pe Hillary Clinton. Dupa victoria in alegerile prezidentiale, acesta a precizat ca nu s-a decis daca il va demiste sau nu pe Comey.
Legea federala arata ca directorul agentiei este numit pentru un mandat de zece ani, pentru a se... mai mult
Marti, 24 Ianuarie 2017, ora 17:38