Termenul de intrare in vigoare a legii care introduce pentru prima data in Romania procedura de insolventa pentru persoanele fizice a fost amanat, joi, pentru a treia oara, printr-o Ordonanta a Guvernului, care s-a aflat in dezbatere publica pe site-ul Ministerului Economiei.
Astfel, legea va intra in vigoare in 1 ianuarie 2018, si nu in 1 august 2017, asa cum era stabilit ultima data, arata textul ordonantei adoptate astazi de guvern.
"Decizia a fost luata de Executiv avand in vedere complexitatea domeniului reglementat prin aceasta lege, precum si punctul de vedere al Consiliului Superior al Magistraturii in care semnaleaza faptul ca este nevoie de pregatirea riguroasa a capacitatii administrative a instantelor chemate sa aplice procedurile insolventei persoanelor fizice.
De asemenea, in adresa CSM se mentioneaza si faptul ca legislatia recent adoptata privind darea in plata ofera solutii alternative pentru ipotezele in care dezechilibre contractuale au dus la pierderea utilitatii contractului pentru una din parti.
Prin urmare, prelungirea termenului de aplicare a Legii privind procedura insolventei persoanelor fizice are scopul sa asigure timpul necesar pentru pregatirea personalului responsabil", se arata intr-un comunicat de presa remis de guvern.
Legea privind procedura insolventei persoanelor fizice ar fi trebuit initial sa intre in vigoare la 26 decembrie 2015, insa termenul a fost amanat pentru 31 decembrie 2016. Ulterior, intrarea in vigoare a... mai mult
Joi, 27 Iulie 2017, ora 17:43
Legea insolventei persoanelor fizice nu mai intra in vigoare luni, asa cum hotarase Parlamentul, pentru ca presedintele Klaus Iohannis cere reexaminarea actului normativ prin care s-a stabilit acest termen.
Presedintele se opune ca legea sa intre in vigoare azi, cu doua luni mai devreme decat stabilise Guvernul prin ordonanta de urgenta, adica 31 decembrie.
Seful statului considera ca intervalul de timp nu a fost suficient pentru ca toate institutiile si autoritatile implicate in aplicarea legii sa se pregateasca pentru intrarea ei in vigoare.
Pe de o parte, sustine Iohannis, termenul nu a oferit posibilitatea ca procedura de adoptare, promulgare si publicare sa fie constitutionala, legea fiind prea rapid trecuta prin Parlament fata de momentul in care ar trebui sa intre in vigoare.
Devansarea termenului de intrare in vigoare a Legii 151/2015, chiar si cu doua luni, "poate afecta procesul de asigurare a masurilor concrete privind alocarea resurselor umane si bugetare ...citeste mai departe despre "Legea falimentului personal nu mai intra in vigoare azi. Iohannis a retrimis-o in Parlament" pe Ziare.com mai mult
Luni, 31 Octombrie 2016, ora 12:12
Presedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul pentru promulgarea Legii privind procedura insolventei persoanelor ...citeste mai departe despre "Legea falimentului personal, promulgata de Iohannis" pe Ziare.com mai mult
Joi, 18 Iunie 2015, ora 15:40
Legea falimentului persoanelor fizice, adoptata de Parlament, a ajuns pe masa presedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.
Reglementarea se adreseaza romanilor care nu isi mai pot plati datoriile si care, astfel, vor putea beneficia de o reesalonare a acestora conform unui program de plati, pentru 5 ani, sub supravegherea unei comisii de insolventa.
In tot acest timp, daca isi respecta obligatiile, nu pot fi executati silit.
Legea insolventei persoanelor fizice, adoptata - Nu poti sa-ti platesti ratele, te ajuta statul
De la adoptarea actului normativ au aparut cel putin trei semne de intrebare in privinta lui:
Va favoriza legea cresterea numarului creditelor nerambursate, fiind privita ca o scapare de datorii?Este ea doar in avantajul debitorului insolvent sau implica obligatii pe masura?Sunt instantele pregatite pentru acest tip de noua cazuistica ce se anunta consistenta?
Avocatul Gabriel Biris, specializat in fiscalitate si insolventa, considera ca noua ...citeste mai departe despre "Falimentul personal ca o liberare conditionata. "Nu poti continua in huzur sub protectia legii"" pe Ziare.com mai mult
Vineri, 29 Mai 2015, ora 07:37