Romania este o alternativa viabila pentru investitorii israelieni, oferind multiple avantaje, atat ca membru al Uniunii Europene, cat si din punctul de vedere al pozitiei geografice si mediului investitional, a subliniat, marti, ministrul Economiei, Constantin Nita, in cadrul unei intalniri cu ministrul Infrastructurii Nationale, Energiei si Resurselor de Apa al Statului Israel, Silvan Shalom.
Constantin Nita a mai mentionat, in cadrul intalnirii, la care au participat si ambasadorul Israelului in Romania, Dan Ben-Eliezer, si reprezentanti ai unor importante companii israeliene din domeniile energetic, gaze naturale si management-ul resurselor de apa, ca Romania constituie una dintre cele mai atractive destinatii pentru investitorii interesati sa patrunda sau sa-si consolideze pozitia in Europa, potrivit Agerpres.
Conform unui comunicat al ME, desfasurarea celei de-a doua sedinte comune a guvernelor roman si israelian, la Ierusalim, in data de 24 iunie 2014, a marcat atingerea unui nou stadiu al relatiilor bilaterale, iar intalnirea de marti a fost o buna ocazie pentru cei doi demnitari de a analiza in detaliu evolutia acestora.
Cu aceasta ocazie, au fost abordate teme referitoare la problematica energetica globala si regionala, avand in vedere atat pozitiile de consumator de materii prime energetice ale celor doua tari, cat si faptul ca Israel va deveni in curand exportator de gaze naturale.
In cadrul discutiilor, ministrul roman al Economiei si ministrul... mai mult
Miercuri, 17 Septembrie 2014, ora 09:30
Miliardarul Eyal Ofer isi vinde divizia de servicii medicale Willbrook Medical Services, care este in faliment.
Se pare ca afacerile omului de afaceri israelian Eyal Omer, care a investit 500 milioane de euro in Romania, nu evolueaza asa cum isi dorea acesta. In februarie 2013, Eyal Ofer a vandut cladirea de birouri Cathedral Plaza, dupa ce a fost implicat in zeci de procese cu Arhiepiscopia Romano-Catolica Bucuresti, anunta Capital.
Cathedral Plaza a fost cumparata de investitorul grec Ioannis Papalekas, care a preluat pe langa imobil si problemele juridice aferente.
Willbrook Medical Services, divizia de servicii medicale a lui Eyal Ofer, a intrat in faliment in luna februarie ...citeste mai departe despre "Cel mai bogat israelian din Romania isi vinde afacerea medicala in faliment" pe Ziare.com mai mult
Joi, 26 Decembrie 2013, ora 15:40
Ministrul delegat pentru Mediul de Afaceri, Lucian Isar, considera ca impactul israelian in economia romaneasca ar trebui sa se concentreze mai ales pe aportul de tehnologie in parteneriate public-privat.
"Cred ca partea israeliana poate sa ne ajute fenomenal de mult. Pana acum (investitorii israelieni) au fost mai degraba prezenti in zona de real estate, dar noi consideram ca valoarea ajutorului sau impactul israelian in economia romaneasca ar trebui sa se concentreze pe alte dimensiuni, in sensul in care pot sa vina cu aport de tehnologie, pot sa vina cu aport de know-how exact pe zonele astea de parteneriat public-privat, poli de crestere", a declarat ministrul delegat pentru Mediul de Afaceri, Lucian Isar, intr-un interviu acordat corespondentului RRA in Israel.
Acesta a adaugat ca, israelienii "au foarte multa experienta in fonduri de private equity si venture capital, in diferite structuri de investitii care nu sunt foarte dezvoltate in Romania si de care avem nevoie".
In legatura cu cei opt mari poli de crestere, Lucian Isar a mentionat "un proiect similar Silicon Valley-ului" in zona Clujului, un parc aeronautic la Brasov, "o dezvoltare a Portului Constanta similara dezvoltarii din zona Rotterdam". Astfel, portul Constanta poate sa devina poarta estica de intrare in Europa.
Referindu-se la alte posibilitati pe care investitorii straini le au, ministrul delegat pentru Mediul de Afaceri a amintit proiectul pan-european privind dezvoltarea cursului... mai mult
Joi, 12 Iulie 2012, ora 16:59
Ministrul delegat pentru Mediul de Afaceri, Lucian Isar, s-a intalnit marti cu ministrul industriei, comertului si muncii din Israel, Shalom Simhon, discutiile vizand cadrul investitional din Romania si oportunitatile de investitii existente in prezent, a anuntat miercuri MECMA.
O delegatie MECMA condusa de Ministrul delegat pentru Mediul de Afaceri, Lucian Isar, se afla in perioada 10 - 11 iulie intr-o vizita in Israel, unde se intalneste cu oficialitati israeliene, precum si cu firme si fonduri de investitii de referinta din aceasta tara.
In cadrul discutiei cu Shalom Simhon, partile au evidentiat faptul ca schimburile comerciale bilaterale nu sunt inca la nivelul posibilitatilor reale ale celor doua economii si ca sunt inca multe oportunitati neexplorate.
Demnitarul roman a prezentat cadrul investitional din Romania, oportunitatile de investitii existente in prezent, accentuand asupra faptului tara noastra este una dintre cele mai favorabile destinatii in Europa pentru investitorii straini, accentuand asupra stabilitatii economice a tarii, potentialului de crestere in anii urmatori, resurselor naturale si umane, politicilor de dezvoltare preconizate de guvern etc.
"Partea romana a subliniat din nou interesul de a identifica si coopera cu parteneri israelieni in domeniul energiei, chimiei si sectorului minier, facand referire la proiectele aprobate, care sunt in coordonarea ministerului", se spune in comunicatul MECMA.
Cooperarea in domeniul clusterelor... mai mult
Miercuri, 11 Iulie 2012, ora 14:16
Investitorii israelieni sunt interesati sa-si extinda afacerile in Romania, inclusiv in domeniul apararii, a declarat marti, pentru NewsIn, ministrul de externe, Teodor Baconschi, la finalul unei vizite de doua zile in Israel si la Autoritatea Palestiniana, conform NewsIn.Seful diplomatiei romane a explicat pentru NewsIn ca majoritatea oamenilor de afaceri din Israel cu care s-a intalnit luni s-au aratat multumiti de evolutia afacerilor lor in Romania.
"Multi dintre ei au, inclusiv in domeniul industriei alimentare, dar si in domeniul apararii, planuri de extindere a propriei prezente", a declarat ministrul Teodor Baconschi.
El a adaugat ca a fost stabilit un culoar de comunicare prin care sa poata fi transmise ministerelor de resort din Guvernul roman toate semnalele comunitatii de afaceri din Israel.Cooperarea dintre Romania si Israel in domeniul apararii a fost consolidata in vara anului trecut, Israelul cautand teren de antrenament aerian, dupa ce a fost exclus de la exercitii militare comune in Turcia, in urma disputei cu Ankara privind convoiul international cu ajutoare pentru Fasia Gaza.
In ceea ce priveste vizita in Israel si la Autoritatea Palestiniana, ministrul Teodor Baconschi a declarat pentru NewsIn ca si-a facut o impresie la fata locului atat despre situatia interna a celor doi parteneri importanti ai Romaniei, cat si despre evolutiile regionale.In vizita din Israel, ministrul Teodor Baconschi a avut intalniri cu omologul sau israelian, Avigdor Liebereman,... mai mult
Marti, 01 Martie 2011, ora 18:30
Ministrul de externe Teodor Baconschi a exprimat, intr-o intrevedere cu oamenii de afaceri din Israel, interesul partii romane pentru derularea unor proiecte comune pe terte piete si a mentionat ca Romania poate constribui cu expertiza in domenii precum exploatarea resurselor energetice sau IT, relateaza NewsIn. Ministrul Teodor Baconschi a avut luni o intrevedere cu reprezentantii mediului de afaceri din Israel.
El a exprimat interesul partii romane pentru incurajarea investitiilor israeliene in Romania si pentru derularea unor proiecte comune pe terte piete. De asemenea, ministrul de externe a mentionat ca Romania poate contribui la aceste proiecte, printre altele, cu expertiza in domenii precum exploatarea resurselor energetice, constructii civile si industriale, IT si agricultura, informeaza MAE.Aflat in vizita in Israel, ministrul Teodor Baconschi a avut, de asemenea, luni o intrevedere cu membrii comunitatii cetatenilor israelieni originari din Romania. Ministrul Teodor Baconschi a subliniat rolul important al comunitatii cetatenilor israelieni originari din Romania in consolidarea relatiilor romano-israeliene si a incurajat mentinerea si aprofundarea legaturilor cu Romania, inclusiv prin optarea pentru realizarea studiilor in tara noastra.Ministrul de externe a subliniat, de asemenea, interesul Romaniei de a deschide un lectorat de limba si civilizatie romana in cadrul Universitatii Tel Aviv, ca instrument suplimentar de promovare a limbii, culturii si civilizatiei... mai mult
Luni, 28 Februarie 2011, ora 22:48