Peste 2.600 de aplicanti se inscrisesera marti in portalul Programului IMM Invest Romania, cel mai mare program dedicat IMM-urilor din ultimii 30 de ani, in doar o jumatate de ora de la lansarea acestuia.
De asemenea, peste 6.200 de utilizatori erau inregistrati in diferite etape de inscriere in aplicatie, a anuntat Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN), care precizeaza ca operatorii fondului au inceput deja sa prelucreze primele solicitari, din cele peste 7.400 inregistrate dupa doar doua ore si jumatate de la deschiderea aplicatiei.
Portalul www.imminvest.ro a fost deschis marti pentru aplicantii IMM la ora 9.00.
"Inca din primele minute de la deschiderea aplicatiei, un numar impresionant de IMM-uri au accesat programul, astfel la ora 9.30 peste 6.200 de utilizatori erau inregistrati in diferite etape de inscriere in aplicatie, iar peste 2.600 de aplicanti finalizasera cu succes inscrierea", a anuntat Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) intr-un comunicat.
Portalul IMM Invest a fost repornit marti, dupa ce, la lansarea initiala, in 17 aprilie, s-a blocat, la acel moment ministrul Finantelor Florin Citu invocand posibilitatea unui atac informatic.
"Operatorii FNGCIMM au inceput deja sa prelucreze primele solicitari, din cele peste 7.400 inregistrate dupa doar doua ore si jumatate de la deschiderea aplicatiei", mai informeaza fondul.... mai mult
Marti, 28 Aprilie 2020, ora 16:32
Nucleul corporatiei Yahoo a trecut in proprietatea Verizon, in urma afacerii perfectate pentru 4,83 miliarde dolari. Insa cea care a coordonat in ultimii ani destinul gigantului IT intrat in deriva nu da semne ca va parasi pozitia din fruntea Yahoo.
Asta si pentru ca Yahoo pastreaza inca o zestre de 40 de miliarde dolari in actiuni detinute in alte companii si alte servicii pentru care nu s-au cautat sau nu s-au gasit cumparatori, dupa cum anunta Bloomberg.
"Iubesc Yahoo"
Planurile actionarilor Yahoo in legatura cu Marissa Mayer nu sunt clare inca, dar nici nu au luat sfarsit odata cu perfectarea vanzarii.
Compania pare sa fi pastrat cateva atuuri in mana, dintre care unele sunt adevarate "closti cu pui de aur". De altfel, Mayer a si trimis o notita interna prin care isi anunta subordonatii ca nu va pleca din pozitia de director executiv in viitorul apropiat.
"Intentionez sa raman, iubesc Yahoo. Pentru moment am doua obiective clare: incheierea cu bine acestei tranzactii si protejarea valorii actiunilor detinute in alte companii", a specificat Mayer.
Corporatia americana detine si alte active, care nu vor intra in proprietatea Verizon, a caror valoare este estimata la 40 miliarde dolari, asa ca Mayer va avea destul de mult de munca pentru a gestiona restul afacerii Yahoo.
Ramasitele Yahoo vor fi stranse si listate public pe bursa americana sub numele Remain. Acestea includ diverse patente detinute de companie, actiuni in cadrul Alibaba si Yahoo... mai mult
Marti, 26 Iulie 2016, ora 15:41
Yahoo si Twitter, care au pierdut din popularitatea pe care o aveau acum cativa ani, se afla in negocieri pentru o posibila fuziune.
De curand a avut loc o intalnire intre managerii platformei de socializare si Marissa Mayer, care conduce Yahoo, compania care are al doilea cel mai folosit motor de cautare pe Internet, potrivit unor surse citate de New York Post.
Yahoo se afla in plin proces de vanzare a afacerilor sale, iar pana acum a primit oferte de la cel putin 10 companii, printre care se numara operatorul de telefonie american Verizon si de la firma de investii TPG.
Sumele vehiculate se invart in ...citeste mai departe despre "Mega-fuziune in industria IT? Ce s-ar putea intampla cu Yahoo" pe Ziare.com mai mult
Vineri, 03 Iunie 2016, ora 13:20
Grupul de internet american Yahoo! Inc. a dezvaluit, miercuri seara, noul sau logo, care a pastrat semnul exclamarii si culoarea violet, dar are literele mai subtiri decat vechiul logo.
"Ne-am dorit un logo care sa ramana apropiat de originile noastre (fantezist, violet, cu semnul exclamarii), dar care sa reflecte evolutia produselor noastre", a declarat directorul de marketing al Yahoo!, Kathy Savitt.
Prin aceasta rebranduire, Yahoo!, un pionier al internetului, incearca sa se reinventeze dupa ce a fost eclipsat de gigantul Google, proprietarul celebrului motor de cautare online, mai scrie AFP.
Noul logo face parte din strategia actualului director general al companiei, Marissa Mayer, care, anul trecut, in iulie, a preluat conducerea Yahoo parasind compania Google.
"Din moment ce grupul nostru a evoluat, logoul nostru - esenta brandului nostru - trebuie de asemenea sa evolueze", a mai spus Kathy Savitt.
Pentru a starni curiozitatea utilizatorilor sai, Yahoo! a postat timp de o luna un logo diferit in fiecare zi, inainte de a dezvalui, miercuri seara, logoul care va reprezenta de acum inainte imaginea grupului.
Investitiile Yahoo
Grupul Yahoo! Inc. incearca sa isi revigoreze imaginea si sa atraga mai multi tineri, sub conducerea actualului director general al companiei, Marissa Mayer.
In acest sens, Mayer a cheltuit in ultima perioada peste 1,2 miliarde de dolari pentru a cumpara peste 20 de start-up-uri.
Yahoo! a anuntat, recent, ca a cumparat... mai mult
Vineri, 06 Septembrie 2013, ora 08:56
Grupul de internet american Yahoo! Inc. a cumparat, luni, IQ Engines, o aplicatie de recunoastere a imaginilor, pe care o va folosi pentru imbunatatirea serviciului sau de fotografii Flickr.
Echipa IQ Engines a confirmat achizitia start-up-ului de catre Yahoo, insa valoarea tranzactiei nu a fost facuta publica.
"IQ Engines s-a alaturat echipei Flickr de la Yahoo!", se spune intr-un anunt postat pe site-ul IQ Engines. In anunt se mai spune ca echipa IQ Engines este un admirator al aplicatiei Flickr, precizand ca abia asteapta sa lucreze la imbunatatirea modului de organizare a fotografiilor de pe Flickr.
De cand a devenit director general al Yahoo!, in iulie anul trecut, Marissa Mayer a actualizat aplicatia Flickr pentru fotografii si a facut numeroase achizitii.
IQ Engines este un start-up a carui tehnologie permite analizarea, trierea si clasificarea imaginilor, prin utilizarea tehnicilor de recunoastere faciala.
Grupul Yahoo! Inc. incearca sa isi revigoreze imaginea si sa atraga mai multi tineri, sub conducerea actualului director general al companiei, Marissa Mayer.
In acest sens, Mayer a cheltuit in ultima perioada peste 1,2 miliarde de dolari pentru a cumpara peste 20 de start-up-uri.
Yahoo! a anuntat, recent, ca a cumparat browser-ul Rockmelt, care combina navigarea pe internet cu accesul la retelele sociale, precum Facebook si Twitter. De asemenea, Yahoo! a cumparat platforma de comert electronic Lexity. Totodata, la inceputul lunii iulie,... mai mult
Marti, 27 August 2013, ora 16:17
Grupul de internet american Yahoo! Inc. a anuntat, vineri, ca a cumparat browser-ul Rockmelt, aceasta fiind cea de-a 21-a achizitie de cand conducerea companiei a fost preluata de Marissa Mayer.
Valoarea tranzactiei nu a fost dezvaluita, insa ea este estimata la o suma de 60 - 70 de milioane de dolari, potrivit site-ului AllThingsD.com.
Rockmelt Inc. este un start-up lansat in anul 2010. Rockmelt este un browser care combina navigarea pe internet cu accesul la retelele sociale, precum Facebook si Twitter.
"Yahoo si Rockmelt impartasesc acelasi obiectiv: vor sa ajute oamenii sa descopere pe internet cel mai bun continut din lume", au spus reprezentantii Rockmelt, citati de bloomberg.com.
Astfel, echipa de la Rockmelt va ajuta Yahoo sa elaboreze instrumentele necesare pentru accesarea continutului pe internet si pe dispozitivele mobile.
Grupul Yahoo! Inc. incearca sa isi revigoreze imaginea si sa atraga mai multi tineri, sub conducerea actualului director general al companiei, Marissa Mayer.
In acest sens, Mayer a cheltuit in ultima perioada peste 1,2 miliarde de dolari pentru a cumpara peste 20 de start-up-uri.
Yahoo! a anuntat, miercuri, ca a cumparat platforma de comert electronic Lexity. Totodata, la inceputul lunii iulie, Yahoo! a anuntat ca a cumparat compania Qwiki, care dezvolta o aplicatie care ii ajuta pe detinatorii de telefoane inteligente sa realizeze propriile filme cu ajutorul fotografiilor.
In luna mai, Yahoo! a anuntat ca va prelua... mai mult
Duminica, 04 August 2013, ora 09:18
Grupul de internet american Yahoo! a anuntat, miercuri, ca a cumparat platforma de comert electronic Lexity, aceasta fiind cea de-a 20-a achizitie de cand conducerea companiei a fost preluata de Marissa Mayer.
Valoarea tranzactiei nu a fost insa dezvaluita, scrie AFP.
Lexity este un start-up lansat in urma cu patru ani de Amit Kumar, un fost angajat al Yahoo!. Lexity este o aplicatie software care ajuta companiile mici sa atraga consumatori si sa le satisfaca cerintele acestora. Lexity are mii de clienti in 114 tari.
Oficialii Yahoo! au anuntat ca, intr-o prima faza, Lexity va continua sa functioneze intr-un mod independent. "Pe termen mediu, ne-am propus sa integram aceasta aplicatie in oferta Yahoo! de servicii destinate micilor companii", au mai spus acestia.
Achizitia face parte din incercarea grupului de a-si revigora imaginea si a atrage mai multi tineri, sub conducerea actualului director general al companiei, Marissa Mayer.
Ce "cumparaturi" a mai facut Yahoo
Astfel, la inceputul lunii iulie, Yahoo! a anuntat ca a cumparat compania Qwiki, care dezvolta o aplicatie ce ii ajuta pe detinatorii de smartphone sa realizeze propriile filme cu ajutorul fotografiilor si clipurilor lor.
Totodata, in luna mai, Yahoo! a anuntat ca va prelua Tumblr, serviciu care gazduieste 108 milioane de bloguri, pentru 1,1 miliarde de dolari, dupa cum a relatat la momentul respectiv Bloomberg. Tranzactia urmeaza sa fie finalizata in a doua jumatate a lui 2013, conform... mai mult
Joi, 01 August 2013, ora 12:47
Yahoo a oferit intre 600 si 800 de milioane de dolari pentru serviciul premium de video streaming Hulu, potrivit surselor apropiate afacerii.
Suma nu este exacta pentru ca Yahoo a depus mai multe oferte, in functie de mai multi factori, precum drepturile de autor pentru continut, dar si in functie de proprietarii Hulu - Comcast, Disney si News corp.
Hulu este o platforma de video streaming, pe baza de abonament, care ofera utilizatorilor sai show-uri TV, filme, seriale, dar si alte tipuri de continut media, precum trailere si clipuri, de la televiziuni precum NBC, Fox, ABC sau TBS.
In prezent, continutul video oferit de Hulu este disponibil doar utilizatorilor din Statele Unite.
Filmele disponibile difuzate prin Hulu sunt disponibile in formate de 288, 360, 480 si, in unele cazuri, 720 si 1080 pixeli.
Surse apropiate companiei au declarat ca Yahoo ia in considerare achizitia unei companii din zona mobile, dar si o companie de comunicatii, fiecare la un pret intre 150 si 200 de milioane de dolari.
Intentia de achizitie a Hulu face parte dintr-o incercare mai ampla a Yahoo de a intra in zona de continut video. In luna aprilie, Yahoo a anuntat ca a ajuns la o intelegere exclusiva pentru difuzarea continutului emisiunii de divertisment Saturday Night Live.
Yahoo e pornita pe cumparaturi - doar cu o saptamana in urma compania a cheltuit 1,1 miliarde de dolari pentru platforma de blogging Tumblr, iar cateva zile mai tarziu a achizitionat startup-ul... mai mult
Luni, 27 Mai 2013, ora 16:55
Yahoo! lucreaza la o tehnologie care va personaliza continutul web pentru utilizatorii de aparate mobile, a declarat vineri directorul general al companiei Marissa Mayer, transmite Bloomberg.
Datele utilizatorilor vor face posibila crearea unui asa-numit grafic al intereselor, care sa permita generarea unui Internet personalizat, a spus Mayer intr-un interviu acordat la Forumul Mondial de la Davos.
Datele vor fi detinute de utilizatori, care vor putea sa isi transfere informatiile intre platforme.
Mayer a investit in tehnologia wireless, in incercarea de a atrage utilizatori si venituri din publicitate de la Facebook si Google.
De cand a devenit director general al Yahoo! in iulie anul trecut, Mayer a actualizat aplicatia Flickr pentru fotografii, a cumparat firma startup de aplicatii mobile Stamped si a anuntat planuri de angajare a unor ingineri specialisti in smartphone-uri si tablete PC.
"Web-ul devine atat de vast, exista atat de mult continut, iar acum, cu aparatele mobile, atatea activitati. Cum punem toate astea la un loc? Raspunsul Yahoo! va fi o aplicatie de ordonare a informatiilor, personalizata, pentru telefoanele mobile", a aratat sefa Yahoo!.
Mayer, al cincilea CEO al Yahoo! din ultimii cinci ani, vrea sa inverseze declinul din ultimii trei ani al vanzarilor, in conditiile in care utilizatorii de Internet s-au indreptat catre Facebook si Google.
De la preluarea functiei de CEO de catre Mayer, actiunile Yahoo! au urcat cu circa 30%. mai mult
Sambata, 26 Ianuarie 2013, ora 12:04