Chery Auto din China a semnat un acord cu EV Motors din Spania în vederea înfiinţării unei companii mixte pentru a produce maşini la prima sa fabrică din Europa, au anunţat marţi, 16 aprilie,
România se află în ultimii doi ani de aplicare al pachetului de măsuri aferente Planului Național de Redresare și Reziliență. Deși se află la nivel cu celelalte nouă țări care au aplicat
Ministrul Finanţelor din Bulgaria, Assen Vassilev, a declarat recent că procesul de aderare la zona euro a ţării vecine continuă, dar data exactă a aderării ar putea fi amânată cu până la
Guvernul spaniol a aprobat miercuri crearea unui fond dotat cu două miliarde euro (2,22 miliarde dolari) pentru a atrage investiţii străine în sectoare strategice, precum proiectele „care
Similar perspectivelor pieței imobiliare rezidențiale după creșterea puternică a costurilor împrumuturilor și presiunile inflației din ultimul an, anul 2024 este estimat să aducă cu sine
Banca Centrală a Turciei a decis joi să majoreze dobânda cheie cu 2,50 puncte procentuale, atingând nivelul de 45%, o decizie care corespunde așteptărilor analiștilor, conform unor informații
Alexandru Bonea, CEO-ul Meta Estate Trust, a vorbit în cadrul celei de-a doua ediții a Quarterly Report - evenimentul #1 pentru companii la BVB despre parcursul companiei pe care o conduce și
Sorin Nicolau este Co-Fondator al Clinicii Oana Nicolau, parte din rețeaua de clinici Regina Maria, un antreprenor care a apucat un drum neobișnuit pentru piața de business din România, și anume
Cosmin Alexandru Văleanu este fondator al firmelor Smart Balance & e-Mobility Rentals, companii care se ocupă cu închirierea și vânzarea mai multor tipuri de microvehicule electrice. Printr-un
Într-o industrie caracterizată de salarii mari, sectorul IT din România a traversat o transformare semnificativă între 2020 și 2023. Dacă înainte și în timpul pandemiei de COVID-19
Banca Mondială a publicat o actualizare a Diagnosticului Sistematic de Țară (DST) pentru România, publicat inițial în 2018 și care a identificat un set de priorități de dezvoltare prin care
În calitate de Co-fondator și Managing Partner la High Financial Solutions din noiembrie 2019, Ovidiu Dinulescu creează strategii în care examinează amănunțit punctele forte și punctele slabe
În timpul pandemiei, multe dintre activitățile românilor au fost restricționate, printre care și posibilitatea de a merge în oraș și de a servi felurile preferate de mâncare în compania
Autoritatea pentru Dezvoltare Turistică a Ras Al Khaimah (RAKTDA) anunță cel mai mare număr de vizitatori de la debutul pandemiei de Covid-19, Emiratul raportând numărul de sosiri în
Conditiile economice se vor deteriora in lunile urmatoare, sunt de parere 86% dintre participantii la un studiu Deloitte, in contextul in care COVID-19, razboiul din Ucraina si inflatia au efecte
După 2 ani de pandemie, în care românii au învățat să se reconfigureze, petrecând tot mai mult timp acasă, mai ales prin implementarea sistemelor de tip work-from-home și hibrid, piața
Începutul anului 2020 a semnificat un pas major în ceea ce privește progresul comerțului electronic. Restricțiile extrem de dure impuse de către autorități pentru a împiedica răspândirea
Nevoile, obiectivele și responsabilitățile noastre cresc de la an la an. Ne împinge de la spate costul vieții care ne obligă să devenim din ce în ce mai creativi din punct de vedere financiar
Proverbul „Desperate Times Call for Desperate Measures” (adaptat pentru România ar fi „Vremurile grele creează oameni puternici”) s-a potrivit mănușă situației economice internaționale
Deficitul bugetar a ajuns la 2,96% din Produsul Intern Brut (P.I.B.), după primele șase luni ale anului, în urcare față de minusul de 2,29% din primele cinci luni, potrivit datelor publicate,
In ciuda pandemiei, care a destabilizat economia tuturor tarilor, numarul milionarilor a crescut in 2020 cu nu mai putin de 5,2 milioane, arata un raport al grupului bancar elvetian Credit Suisse,
In Romania, scaderea investitiilor straine directe a fost semnificativa, dar capacitatile Romaniei in sectorul IT, proiectele de logistica si proiectele de dezvoltare in comertul cu amanuntul au
In Romania, scaderea investitiilor straine directe a fost semnificativa, dar capacitatile Romaniei in sectorul IT, proiectele de logistica si proiectele de dezvoltare in comertul cu amanuntul au
Dupa un an in care industria turismului a avut de pierdut din cauza pandemiei de coronavirus, prognozele din aceasta vara par sa fie pozitive. In asteptarea ridicarii restrictiilor romanii nu au stat
IMM-urile vor crearea unui fond de investitii de tip capital de risc prin care micile intreprinderi nebancabile sa fie ajutate astfel incat acestea sa poata accesa credite bancare. Programul ar urma
Federatia Sanitas a pichetat luni sediul Ministerului Finantelor pentru un buget mai mare la sanatate, pentru investitii in spitalele publice, pentru salarizarea corecta a angajatilor din sanatate si
Cele mai mari contracte ale Ministerului Economiei sunt cele care finanteaza pariciparea unor companii la targuri internationale, scrie pe facebook ministrul de resort Claudiu Nasui, care vorbeste in