Intentia unor lideri politici din zona estica a Uniuni Europene de a crea o axa de putere ca un culoar de promovare a contrarevolutiei culturale in Europa a ajuns sa divida blocul comunitar in
Conferinta dedicata tarilor din vestul Peninsulei Balcanice, organizata la Paris sub patronajul Presedintiei franceze, i-a dat Angelei Merkel ocazia sa iasa la rampa pentru a da asigurari ca procesul
Atacurile teroriste din Paris pun criza refugiatilor din Europa in prim plan pentru politicienii de pe intreg continentul. Majoritatea ideilor aduse in dezbatere fac referire la suspendarea dreptului
Croatia, care peste patru saptamani va adera la UE, face ultimele pregatiri pentru aceasta etapa "istorica", insa pentru numerosi cetateni croati atmosfera nu este una de sarbatoare din cauza
Zeci de milioane de euro sunt investite de companiile grecesti, in ultimul interval de timp in pietele imobiliare din Balcani, in special, in cele din Bulgaria si Romania si, mai nou, din Serbia,
MAGYAR HRLAP (Ungaria), 4 decembrie 2007 - Emil Constantinescu, fost presedinte al Romaniei, nu sustine autonomia teritoriala a secuilor. Domnia sa opineaza ca, potrivit exemplului Kosovo, exista
Cu aderarea Bulgariei si a Romaniei, Uniunea Europeana a pus capat parantezei deschise dupa al doilea razboi mondial, prin ocupatia sovietica a estului Europei si ridicarea cortinei de fier.Alt
Odata cu ultima extindere a Uniunii Europene de la 1 ianuarie si cu aderarea Bulgariei si Romaniei la Uniunea Europeana, Balcanii de vest sunt si mai indeaproape incercuiti de granitele externe. In
Abonează-te la notificările Business24.ro:
Pentru a vă abona la notificările Business24.ro apăsați butonul de sus Allow sau Permite