Cresterea inflatiei, deprecierea leului si accentuarea blocajului financiar reprezinta principalele temeri ale investitorilor in toamna acestui an, potrivit unei analize de profil realizate in primele zile ale lunii octombrie.
"Instabilitatea politica a revenit in prim-plan, zgomotul politic fiind de natura sa accentueze semnalele de alarma privind evolutia economiei. Economia romaneasca se pregateste de vremuri tulburi.
Intr-un context international plin de provocari, de la Brexit la razboiul comercial SUA-China si problemele economice din Germania, investitorii privesc cu tot mai multa neincredere starea economiei", arata analiza Frames, realizata in cadrul campaniei "Romania, incotro?", care radiografiaza economia dupa 30 de ani de capitalism.
Potrivit unui barometru de opinie realizat in randul a 240 de oameni de afaceri, manageri si experti cu functii de raspundere din aproape intregul spectru economic, 46% dintre investitori cred ca economia merge intr-o directie gresita, 39% considera ca drumul este unul pozitiv, iar restul au evitat sa raspunda.
Principalele temeri ale investitorilor sunt legate de cresterea inflatiei, mentionata de 67% dintre respondenti, deprecierea leului (54%) si accentuarea blocajului financiar (49%).
"Cresterea preturilor se afla in prim-planul preocuparilor managerilor, in aceasta toamna. Tot mai multe companii incearca sa acopere din preturi problemele pe care le intampina, de la scaderea vanzarilor la blocajul financiar... mai mult
Vineri, 11 Octombrie 2019, ora 15:29
Cresterea inflatiei, deprecierea leului si accentuarea blocajului financiar reprezinta principalele temeri ale investitorilor in toamna acestui an. Instabilitatea politica a revenit in prim-plan, zgomotul politic fiind de natura sa accentueze semnalele de alarma privind evolutia economiei, arata o analiza Frames, realizata in cadrul campaniei,, Romania, incotro?'', care radiografiaza economia dupa 30 de ani de capitalism.
Economia romaneasca se pregateste de vremuri tulburi. Intr-un context international plin de provocari, de la Brexit la razboiul comercial SUA-China si problemele economice din Germania, investitorii privesc cu tot mai multa neincredere starea economiei.
Potrivit unui barometru de opinie realizat de compania de consultanta Frames in randul a 240 de oameni de afaceri, manageri si experti cu functii de raspundere din aproape intregul spectru economic, in perioada 1-7 octombrie, 46% dintre investitori cred ca economia merge intr-o directie gresita, 39% considera ca drumul este unul pozitiv, iar restul au evitat sa raspunda.
Principalele temeri ale investitorilor sunt legate de cresterea inflatiei, mentionata de 67% dintre respondenti, deprecierea leului (54%) si accentuarea blocajului financiar (49%).
,,Cresterea preturilor se afla in prim-planul preocuparilor managerilor, in aceasta toamna. Tot mai multe companii incearca sa acopere din preturi problemele pe care le intampina, de la scaderea vanzarilor la blocajul financiar generat de neplata la... mai mult
Vineri, 11 Octombrie 2019, ora 12:42
Romania poate gasi in instabilitatea politica si economica din Republica Moldova o oportunitate de a scoate tara de peste Prut de sub influenta Rusiei si de a consolida relatiile in cadrul Uniunii Europene.
Ipoteza apartine agentiei americane de analize Stratfor, care arata ca "incepand din anul 2009, Administratia de la Chisinau s-a orientat spre integrarea europeana a Republicii Moldova", relateaza Mediafax.
R.Moldova, la un pas de catastrofa: Triumful coruptiei si reduta politica a Rusiei Interviu
"Cu toate acestea, clivajul politic - in principal intre formatiunile proeuropene (Partidul Democrat si Partidul Liberal-Democrat) si cele proruse (Partidul Comunist si Partidul Socialist) - au generat un impas politic semnificativ la Chisinau. Aspiratiile Republicii Moldova de a se integra in Uniunea Europeana au suferit o lovitura majora recent, cand premierul proeuropean Chiril Gaburici a demisionat. (...)
R. Moldova era deja intr-o criza economica majora. Caderea Guvernului ...citeste mai departe despre "Stratfor: Instabilitatea din Republica Moldova, o oportunitate pentru Romania sa o salveze de Rusia" pe Ziare.com mai mult
Vineri, 17 Iulie 2015, ora 19:30
Eventuale perturbari in livrarea gazelor catre Europa prin Ucraina, principala ruta de tranzit din Rusia catre clientii europeni, nu vor conduce probabil la cresterea preturilor in regiune, aflate la minimul a 20 de luni, considera banca germana Commerzbank.
"Daca evenimentele de acum ar fi avut loc in urma cu patru ani, preturile ar fi urcat semnificativ in Europa. Orice presiune de crestere a preturilor este anulata in prezent, intrucat oferta de gaze de pe piata europeana este foarte mare", a declarat Nick Campbell, analist la firma britanica Inspired Energy.
In 2009, preturile au crescut puternic in urma opririi livrarilor de gaze rusesti prin Ucraina, in contextul unei dispute legate de preturi si tarifele de tranzit.
Nu mai este insa cazul. Cotatia gazelor naturale in Olanda, cel mai mare hub de tranzactionare din Europa continentala, a scazut luni pentru a cincea sedinta consecutiv, la cel mai redus nivel incepand din iunie 2012, potrivit calculelor Bloomberg, bazate pe date de la brokeri.
Rezervele inmagazinate de gaze naturale ale Europei ar putea acoperi necesarul de consum pentru o perioada chiar si dupa incheierea iernii, in eventualitatea unei perturbari a aprovizionarii cu gaze rusesti, considerata insa putin probabila, a declarat seful diviziei de cercetare pentru materii prime a Commerzbank, Eugen Weinberg.
Preturile gazelor naturale pe piata europeana au intrat pe un trend de scadere in februarie, intrucat vremea mai putin rece decat in mod... mai mult
Luni, 24 Februarie 2014, ora 16:39
Congresul a pus capat unei perioade de trei ani de instabilitate bugetara in Statele Unite, adoptand joi un buget pentru exercitiul aferent anului 2014 care finanteaza serviciile statului pana in septembrie.
Camera Repezentantilor a aprobat miercuri acest buget, in valoare de aproximativ 1.100 de miliarde de dolari, cu 359 de voturi la 67, iar Senatul l-a aprobat joi dupa-amiaza, cu 72 de voturi la 26. Legea finantelor urmeaza sa fie promulgata de catre presedintele Barack Obama.
"Am intarziat putin, dar ne-am facut treaba", a declarat senatoarea Barbara Mikulski, presedinta Comisiei insarcinate cu elaborarea legilor finantelor in Senat. Toti democratii au votat, alaturi de 17 republicani, pentru acest text de 1.528 de pagini.
Masura finanteaza Guvernul federal pana pe 30 septembrie si indeparteaza riscul unei noi blocari a administratiei.
Washington, paralizat din 2011
Washingtonul a fost paralizat, incepand din ianuarie 2011, de coabitarea parlamentara intre democrati, majoritari in Senat, si republicani, care au obtinut majoritatea in Camera Reprezentantilor in noiembrie 2010, din cauza unui program privind o reducere istorica a cheltuielilor federale. In centrul acestei majoritati republicane s-au aflat zeci de ultraconservatori din cadrul Tea Party, ostili unui compromis.
Crizele s-au tinut lant, dupa aceea, in cursul negocierilor cu privire la plafonul bugetar, incheiat in extremis in noaptea de Sf. Silvestru, in 2012.
In octombrie, acelasi... mai mult
Vineri, 17 Ianuarie 2014, ora 10:55
Bursa de la Bucuresti a scazut cu 1,76% la deschiderea sedintei de miercuri, influentata in principal de instabilitatea politica din Romania, dar si de corectiile usoare inregistrate de bursele externe.
Scaderea pietei vine dupa cinci sedinte consecutive in care indicele general BET-C a avansat cumulat cu aproape 7%.
Piata nu a reactionat marti la disputele din Parlament intre PDL si USL privind schimbarea presedintilor Senatului si Camerei Deputatilor, insa reactiile s-au vazut miercuri dimineata, cand cotatiile au deschis in scadere.
"Politicul isi pune amprenta (asupra evolutiei pietei -n.r.), insa influenteaza si scaderile usoare de pe bursele europene caer urmeaza dupa cresterile sustinute", a declarat pentru MEDIAFAX Liviu Avram, seful departamentului de vanzari al firmei de brokeraj NBG Securities Romania.
Dupa primele 37 de minute de tranzactionare, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, era in scadere cu 2,1%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,77% sub inchiderea de marti.
In acelasi timp, actiunile celor cinci SIF-uri si titlurile Fondului Proprietatea (FP) plasau indicele BET-FI cu 1,97% sub sedinta precedenta.
Indicele extins al Bursei, BET-XT, a scazut cu 2,04%. Indicele reflecta evolutia primelor 25 de actiuni romanesti in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea.
Totodata, noul indice al BVB, BET-BK, a coborat cu 1,44%. BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de... mai mult
Miercuri, 04 Iulie 2012, ora 10:55
Romania, pe langa criza economica, trebuie sa "reziste" unei instabilitati politice. Dupa dispute pe tema reprezentarii la Bruxelles, acuzatii de plagiat care au ajuns si in presa internationala, o noua confruntare politica atrage atentia asupra Romaniei: USL cere revocarea presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului. Cine mai reactioneaza?
_________________________________________________________________________________
UPDATE - 20:42 - Basescu: Cer incetarea actiunilor impotriva institutiilor statului roman
_________________________________________________________________________________
Presedintele Traian Basescu a facut o scurta declaratie de presa, marti seara, la Palatul Cotroceni.
Ziare.com a transmis in format LIVE TEXT declaratiile sefului statului:
- Cer majoritatii parlamentare sa inceteze imediat actiunile impotriva institutiilor statului roman
- Actiunile Guvernului vor avea efecte economice extrem de grave pentru Romania si populatiei Romaniei
- Au pus statul roman si pe cei 22 de milioane de romani intr-o situatie extrem de dificila
- Suspendarea presedintelui este o etapa intermediara, conform planificarii lor va avea loc zilele urmatoare
- Prin actiunile Guvernului si ale majoritatii parlamentare se incalca grav regulamentelor Uniunii Europene
- Privind la evenimentele care s-au desfasurat in ultimele saptamani si au culminat cu actiunile de astazi, cer lui Victor Ponta, Crin Antonescu, Daniel Constantin, Gabriel Oprea,... mai mult
Marti, 03 Iulie 2012, ora 17:46
Masurile de retrogradare a unor ratinguri suverane in Europa au avut un impact semnificativ in regiune si au dovedit potentialul de a provoca instabilitate financiara, se arata intr-un raport al FMI, citat de Bloomberg si preluat de Mediafax.Studiul a fost publicat marti, in aceeasi zi in care Standard&Poor's a retrogradat ratingurile Greciei si Portugaliei.
Masura S&P a amplificat presiunile asupra liderilor europeni de a tine sub control criza datoriilor, care a obligat Grecia si Irlanda sa solicite sprijin financiar international.
Retrogradarea ratingurilor unor economii "relativ mari", precum Grecia, aproape de cel mai redus nivel recomandat pentru investitii a avut impact asupra altor tari din zona euro.
Criza datoriilor din Europa "a fost teatrul unor revizuiri in scadere ale ratingurilor suverane, marind spreadul obligatiunilor suverane si costul asigurarii datoriilor (CDS-uri), dar si presiunile pe pietele de capital", au constatat autorii raportului, Rabah Arezki si Amadou S.R. Sy.
In studiu se arata ca toate pietele financiare din zona euro au fost sub presiune, chiar daca masurile de revizuire a ratingurilor s-au concentrat pe cateva tari, precum Grecia, Islanda, Irlanda, Portugalia si Spania.
Autoritatile europene au criticat agentiile de evaluare financiara pentru faptul ca au retrogradat ratingurile in perioada crizei, amplificand tensiunile din piata.
Comisia Europeana a anuntat ca pana in septembrie va face propuneri pentru inasprirea... mai mult
Miercuri, 30 Martie 2011, ora 18:03
Consilierul economic al premierului Emil Boc, Andreea Paul-Vass, a declarat miercuri ca instabilitatea politica, indiferent de cine este generata, de catre Putere sau de catre Opozitie, lezeaza semnificativ perspectivele relansarii cresterii economice, precizeaza NewsIn."Instabilitatea politica, indiferent de cine este generata, fie de catre Opozitie, fie de catre partidele aflate la guvernare, lezeaza semnificativ perspectivele relansarii cresterii economice.
Anul 2011, si nu numai, intreaga perioada actuala trebuie sa evite capcane majore si in aceeasi masura sa valorifice sansele majore pe care le-a deschis criza economica si financiara globala", a spus Vass.Potrivit acesteia, flexibilizarea pietei muncii este o provocare foarte importanta pentru Romania."Principala capcana pe care Romania trebuie sa o evite acum, am numit capcana venitului mediu, adica foarte multe tari reusesc sa treaca de la grupul tarilor cu venituri mici la grupul tarilor cu venituri medii, saltul la clasa de venituri superioara este in cele mai multe cazuri ratata din cauza faptului ca aceste tari cresc costurile si pierd competitivitatea.
Principala provocare careia Romania trebuie sa-i ofere un raspuns este flexibilizarea pietei muncii, si cine are senzatia ca Romania este o insula solitara in economia globala se inseala amarnic", a adaugat Vass. mai mult
Miercuri, 23 Februarie 2011, ora 13:24