Noul sistem online pentru accesarea ajutorului financiar de minimis de catre intreprinderi mici si mijlocii nu va mai functiona pe principiul "primul venit, primul servit", punctajul va fi acordat automat de sistem, iar microintreprinderile din industria prelucratoare rurala vor fi punctate maxim.
Noul sistem de acordare a ajutorului a fost aprobat, miercuri, de Guvern, platile urmand sa fie efectuate in 2014, a anuntat ministrul pentru IMM-uri, Maria Grapini.
Grapini a aratat ca deschiderea aplicatiei online va fi anuntata cu 5 zile inainte, iar inregistrarile online, fara a mai conta ora si minutul acestora, se vor desfasura timp de 10 zile.
Inregistrarile se vor face online pe formulare tip, iar software-ul va acorda automat punctajul, fara a se mai intruni o comisie speciala in acest scop.
Punctajul maxim va fi acordat pentru IMM-urile care opereaza in industria prelucratoare, iar apoi pentru cele din invatamant-cercetare. In functie de mediul in care functioneaza, vor fi punctate in plus cele din mediul rural, iar in functie de tipul de IMM, punctele vor fi acordate descrescator microintreprinderilor, intreprinderilor mici si intreprinderilor mijlocii.
Ce reguli s-au mai schimbat
Guvernul a decis si eliminarea obligativitatii prezentarii de IMM-uri a unui studiu tehnico-economic si a mentinut doar cerinta unui plan de investitii.
Schema de minimis va putea fi accesata si de firmele aflate in suspendare temporara, cu conditia sa fie in functiune de... mai mult
Joi, 31 Octombrie 2013, ora 09:11
Bugetul maxim al schemei de ajutor de minimis trebuie sa se dubleze, astfel incat sa creasca numarul estimat de intreprinderi mici si mijlocii (IMM-uri) beneficiare, de la 2.000 la 4.000 de unitati, a declarat marti, intr-o conferinta de presa, Ovidiu Nicolescu, presedintele Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR).
"Bugetul maxim al schemei de ajutor de minimis trebuie sa se dubleze. O parte din IMM-urile membre ale CNIPMMR ne-au solicitat sa intervenim pentru reducerea plafonului maxim al ajutorului acordat la 80.000 de euro, ceea ce va face ca numarul beneficiarilor sa creasca de 2,5 ori, chiar si fara acordarea de resurse suplimentare, de la 2.000 la 5.000 de intreprinderi. Este vorba de o valoare medie a ajutorului de 25.000 euro/beneficiar, fata de media de 62.500 euro/beneficiar luata in calcul in H.G. nr. 274/2013", a afirmat Ovidiu Nicolescu.
Acesta a subliniat, totodata, ca in Romania trebuie acordate ajutoarele de minimis pentru investitiile realizate de intreprinderile mici si mijlocii, care contribuie la dezvoltarea sau modernizarea acestora, la crearea de noi locuri de munca si la cresterea Produsului Intern Brut (PIB).
"Este esentiala maximalizarea efectelor schemei de ajutor, prin imbunatatirea procedurii, respectiv prin eliminarea criteriului prioritatii datei depunerii cererii si inlocuirea principiului 'Primul venit, primul servit', cu evaluarea calitativa a cererilor de ajutor de minimis.
De... mai mult
Marti, 03 Septembrie 2013, ora 14:52
Seful Finantelor, Daniel Chitoiu, ar avea deja pregatit un ordin de ministru pentru a anula procedura de depunere a proiectelor pentru obtinerea ajutorului de minimis si va organiza una noua, in aproape aceleasi conditii.
Surse din Ministerul de Finante au declarat, pentru Ziare.com ca s-a decis ca lista cu firmele care au reusit sa isi inregistreze proiectele pe site sa fie anulata.
In plus, o noua procedura va fi organizata, iar aceasta se va desfasura in conditii similare, singurele schimbari fiind la functionalitatea si securizarea site-ului, iar o posibila data fiind 9 septembrie, conform surselor citate.
Totusi, aceasta decizie ar putea fi urmata de procese. Unii reprezentanti ai firmelor care au obtinut aprobarea au amenintat ca daca acest lucru se va intampla, ei vor da in judecata Ministerul Finantelor.
Citeste mai multe despre Scandal la Finante. Cand va fi organizata o noua procedura pentru minimis pe Ziare.com. mai mult
Vineri, 30 August 2013, ora 14:35
In dimineata mult asteptatei zile de 28 august, softul prin care se distribuiau ajutoarele de minimis (fonduri nerambursabile) pentru firme s-a blocat. Pentru unii s-a blocat bine, pentru altii-rau. Bine pentru cei care primisera fonduri, rau pentru cei carora softul nu le-a "primit" aplicatia. A doua zi, le-a venit randul castigatorilor sa planga: sesiunea de inregistrare s-a anulat. Fostii castigatori cer dreptate si ameninta cu actionarea Finantelor in instanta.
Castigatorii ajutoarelor de minimis, din 28 august, refuzau, initial, a doua zi sa accepte realitatea. Se agatau ca inecatii de pai de sperante desarte. Nici anuntul oficial al ministerului nu ii convinge ca sesiunea de inscrieri a fost anulata. Citeau printre randuri si se bucurau ca nu scrie negru pe alb ca cei care au fost "admisi" nu vor primi fondurile.
"Am decis ca sesiunea de inregistrare on-line desfasurata pentru schema de minimis sa fie anulata si reluata ulterior pentru a oferi egalitate deplina de sanse tuturor IMM-urilor interesate sa inregistreze cereri de finantare, eliminand orice suspiciune cu privire la corectitudinea derularii acestei proceduri", a declarat miercuri Ministrul Daniel Chitoiu. Declaratia ministrului a starnit revolta castigatorilor...
In asteptarea calendelor grecesti
Daca in urma cu o zi vorbeau despre proiectele pe care intentionau sa le dezvolte, astazi sunt nemultumiti de decizia ministrului Daniel Chitoiu si considera ca nu este normal sa se anuleze sesiunea de... mai mult
Joi, 29 August 2013, ora 18:43
Sesiunea de inregistrare online a cererilor de ajutor pentru IMM-uri a fost declarata inchisa miercuri dimineata la ora 8:35:41, dupa numai cinci minute de la deschidere, in urma epuizarii bugetului in valoare de 500 de milioane de lei alocat schemei, potrivit unui anunt postat pe site-ul Ministerului Finantelor.
"Conform prevederilor art. 4, alin. (3) din Anexa la H.G. nr. 274/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, inregistrarea Cererilor de acord pentru finantare se suspenda atunci cand se constata ca finantarea solicitata prin Cererile de acord pentru finantare inregistrate atinge nivelul bugetului anual alocat schemei.
Avand in vedere ca din finantarea solicitata prin Cererile inregistrate on-line bugetul anual de 500 milioane lei alocat schemei a fost epuizat, incepand cu data de 28 august 2013, ora 8:35:41, sesiunea de inregistrare on-line a cererilor de acord pentru finantare in baza HG nr. 274/2013 cu modificarile si completarile ulterioare este declarata inchisa", se precizeaza in anuntul Ministerului Finantelor.
Potrivit listei cererilor de acord pentru finantare inregistrate on-line pe pagina de Internet a Finantelor au fost admise 644 de cereri de finantare.
Solicitantii ajutorului de minimis acuza probleme cu site-ul Ministerului Finantelor
Irina Rusu, persoana care s-a ocupat de proiectul pentru aceasta schema de minimis al firmei Kara Distrib.SRL, ne-a declarat ca a intampinat probleme la logarea pe site-ul Ministerului.
"Am... mai mult
Miercuri, 28 August 2013, ora 18:00
Cererile de acord pentru finantare pe schema de ajutor de minimis vor fi inregistrate online, in perioada 16 august - 31 octombrie, de luni pana vineri, intre orele 08:30 - 17:00, in limita bugetului anual alocat schemei de 400 milioane lei, precizeaza un comunicat al Ministerului Finantelor Publice.
MFP a publicat pe site procedura de inregistrare online a cererilor de acord pentru finantare pe schema de ajutor de minimis. Dupa epuizarea bugetului anual alocat schemei, sistemul informatic va respinge cererile de inregistrare online.
Potrivit MFP, dupa completarea cererii si parcurgerea timpului necesar pentru procesarea/verificarea informatiilor, pana la sfarsitul zilei, sistemul va pune la dispozitie o recipisa de inregistrare a cererii care va contine toate datele transmise de intreprindere - ziua, ora, minutul si secunda la care a fost inregistrata online cererea de acord pentru finantare, precum si informatii privind perioada in care se poate depune/transmite la Registratura generala a Ministerului Finantelor Publice cererea de acord pentru finantare insotita de documentele justificative.
In urma validarii inregistrarii on-line a cererilor de acord pentru finantare, firmele trebuie sa le depuna, insotite de documentele justificative, sau sa le transmita prin posta sau alte servicii de curierat la Registratura generala a Ministerului Finantelor Publice.
MFP va publica zilnic, la ora 10:30, pe pagina web, lista cererilor de acord pentru finantare... mai mult
Vineri, 09 August 2013, ora 08:56