”Cei 7 magnifici” (Alphabet - Google, Amazon, Apple, Meta - Facebook, Microsoft, Nvidia și Tesla) au înregistrat anul trecut pe burse câștiguri variind între 50 și 240%.
Pieţele bursiere europene au închis luni în creştere, în pofida volatilităţii continue din Orientul Mijlociu, investitorii monitorizând date economice din Germania şi aşteptând în
Principalii indici bursieri de pe Wall Street, New York, au inchis in scadere joi, 3 septembrie. Tendinta negativa se mentine si dupa deschiderea bursei de vineri dimineata.
Indicii bursieri de pe Wall Street au inregistrat, luni, cel mai grav declin consemnat dupa 1987, iar indicele S&P 500 a inchis la cel mai redus nivel din decembrie 2018, investitorii fiind
Actiunile marilor companii europene au incheiat tranzactiile de joi in scadere cu 3,6% si au intrat pe corectie, increderea investitorilor fiind afectata de temerile legate de impactul epidemiei
Indicele general al bursei de la Milano inregistra luni dimineata o scadere de 4%, cea mai mare depreciere inregistrata de bursele europene, dupa ce cresterea numarului cazurilor de infectie cu
Perspectiva sumbra ca epidemia de coronavirus ar putea deveni prima pandemie din era globalizarii pune sub semnul intrebarii stabilitatea economiei mondiale, transmite Bloomberg.
Agentia FTSE Russell, liderul mondial de clasificare a indicilor bursieri, a decis joi ca piata de capital Romania va fi reclasificata de la statutul de Piata de Frontiera la cel de Piata Emergenta
Statutul de Piata emergenta secundara acordat pietei de capital romanesti de agentia FTSE Russell inseamna mai multi bani si mai ieftini pentru finantarea firmelor romanesti, considera ministrul
Administratia presedintelui Donald Trump analizeaza daca sa impuna delistarea companiiilor chineze de la bursele americane, masura care ar fi o escaladare radicala a tensiunilor comerciale dintre
Agentia FTSE Russell, liderul mondial de clasificare a indicilor bursieri, a decis joi ca piata de capital din Romania va fi reclasificata de la statutul de Piata de Frontiera la cel de Piata
Promovarea Romaniei la statutul de Piata Emergenta de catre Agentia FTSE Russell ar putea duce la cresterea pretului actiunilor si a valorilor de tranzactionare, a declarat vineri, pentru AGERPRES,
China si Statele Unite au anuntat joi ca vor purta noi negocieri comerciale la nivel inalt la inceputul lunii octombrie, la Washington, informatie care a dus la cresterea cotatiilor actiunilor,
De ceva timp incoace mi-am dorit sa invat doua lucruri destul de complicate. Unul dintre ele il reprezinta asimilarea unui limbaj de programare, iar cel de-al doilea ar fi familiarizarea sau
Ca toate celelalte burse de valori si Bursa de Valori Bucuresti calculeaza indicii sai proprii. BVB are un indice compozit - BET si distribuie in total in timp real pentru tranzactionare 8 indici:
Bursele mondiale inregistrau luni scaderi importante, in urma degringoladei de vineri seara de pe Wall Street, afectate de ingrijorarile cu privire la incetinirea economiei mondiale.
Decizia Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale de a calcula pretul de referinta al gazelor romanesti in functie de cotatiile de la bursa vieneza arata o lipsa de suveranitate si o totala
Romania a fost inclusa oficial pe lista tarilor care prezinta "un potential substantial" de a trece la statutul de piata emergenta, pe termen mediu sau scurt.
Veniturile anuale ale romanilor care investesc pe burse sunt de aproximativ 50.000 de euro, ceea ce inseamna ca multi dintre cei care castiga peste 4.000 de euro net lunar in Romania se gandesc la
Atunci cand deschideti diferite site-uri de business, primul lucru care va va impresiona este motto-ul comun: "Sa-ti gasesti un job nu este o idee prea buna". Sloganul este o ilustrare exceptionala a
Cotatia barilului de petrol a continuat sa creasca vineri pe pietele din Asia, influentata de escaladarea violentelor din Irak si de avansul combatantilor jihadisti inspre capitala Bagdad, evolutii
"Vremea este precum guvernul. Intotdeauna gresita", a zis odata romancierul si umoristul englez Jerome K. Jerome. Regula valabila si astazi, mai ales pentru cei care vor sa organizeze un picnic sau
"O maimuta legata la ochi care arunca sageti pe pagina financiara a unui ziar poate alege portofoliul la fel de bine ca si un expert selectat cu grija", a scris Burton Malkiel, in 1973, in
Aprecierea leului in raport cu euro la final de ianuarie, cresterea pretului aurului, scaderea principalilor indici bursieri ai lumii si aniversarea a 10 ani de la infiintarea Facebook se numara
Pretul aurului a inchis joi la cel mai redus nivel din ultimii trei ani, de 1.193,6 dolari pe uncie, dupa ce Rezerva Federala a Statelor Unite a anuntat reducerea programului de achizitii de
Actiunile elene, care dupa declansarea crizei au fost evitate de investitorii ingrijorati ca Grecia ar putea intra in incapacitate de plata si sa iasa din zona euro, au devenit cele mai profitabile