Ministrul de Finante Florin Citu a sustinut marti o conferinta de presa in care a prezentat situatia economiei la acest moment, impactul masurilor luate pana acum si perspectiva de revenire in viziunea Guvernului Orban.
Citu a recunoscut ca, desi pe timpul starii de urgenta colectarea la bugetul de stat a fost mai buna decat s-ar fi asteptat, banii nu ajung pentru cheltuielile care au crescut pentru a raspunde crizei de sanatate provocate de coronavirus. In plus, daca la inceputul crizei COVID-19 Guvernul spunea ca vor fi accesate fonduri europene pentru plata somajului tehnic, acum Citu pune sub semnul intrebarii aceasta posibilitate, astfel ca peste 400 de milioane de lei au fost platite din aprilie de la bugetul de stat.
"Nu vor exista intarzieri la plata pensiilor, salariilor si ajutoarelor sociale si tot ce e nevoie. Vom lua cel mai bun pret din piata (pentru imprumuturi, n.red.). Pe partea de venituri, aici in martie au fost venituri mai mici cu aproape 10 miliarde de lei, dar acelea au fost masuri luate de acest guvern si au dat rezultate.
Incasam si reusim sa incasam mai bine decat ne asteptam, dar nu ajunge, cheltuielile pe care le avem la buget sunt mult mai mari. Dar am reusit sa platim toate cheltuielile la timp. In acest moment lucrurile arata OK, dar inca nu am trecut peste hop", a spus Florin Citu.
Ministrul a exclus categoric un imprumut de la FMI sau orice alta institutie financiara internationala care ar impune conditionari Romaniei.
"Am... mai mult
Marti, 05 Mai 2020, ora 13:51
Ministerul Finantelor Publice (MFP) a planificat, in luna mai, imprumuturi de la bancile comerciale de 4,065 miliarde de lei, din care 500 milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discount si 3,1 miliarde de lei prin sapte emisiuni de obligatiuni de stat, la care se poate adauga suma de 465 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitatiilor de obligatiuni.
Suma este cu 115 milioane de lei mai mare fata de cea programata pentru luna aprilie si va fi destinata refinantarii datoriei publice si finantarii deficitului bugetului de stat.
Conform prospectului publicat in Monitorul Oficial, pe 14 mai este programata o licitatie pentru certificate de trezorerie cu discount, in valoare de 500 de milioane de lei, pe o perioada de 364 de zile, data scadentei fiind la 17 mai 2021.
De asemenea, Finantele au programat si sapte emisiuni de obligatiuni de tip benchmark, cu o valoare totala de 3,1 miliarde de lei, urmate a doua zi de o sesiune suplimentara de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea initiala a emisiunii de obligatiuni (465 milioane de lei in total). Emisiunile vor fi de 500 de milioane lei (cinci emisiuni), 400 de milioane lei (o emisiune) si 200 milioane lei (o emisiune). ...citeste mai departe despre "Ministerul Finantelor vrea sa imprumute in aceasta luna peste 4 miliarde de lei de la banci" pe Ziare.com mai mult
Duminica, 03 Mai 2020, ora 12:36
Comisia Europeana a aprobat luni, in conformitate cu normele Uniunii Europene privind ajutoarele de stat, planul Romaniei de a acorda un imprumut temporar in valoare de 251 milioane de euro producatorului de electricitate Complexul Energetic Oltenia, care in prezent se confrunta cu dificultati financiare, informeaza un comunicat de presa al Executivului comunitar.
Vestea vine dupa ce Guvernul Romaniei a aprobat, in sedinta din 5 Februarie 2020, Ordonanta de Urgenta prin care Complexul Energetic Oltenia primeste 1,2 miliarde de lei pentru achizitionarea certificatelor de dioxid de carbon aferente anului 2019.
Pe 30 decembrie 2019 Guvernul a aprobat un memorandum care prevede planul de masuri necesar achizitionarii certificatelor de emisii, cu care avea ca tema "Imputernicirea Ministerului Finantelor Publice sa acorde un aviz de principiu privind posibilitatea acordarii unui imprumut din Trezorerie in valoarea de 1.200 milioane lei Societatii Complexul Energetic Oltenia, sub forma unui ajutor de salvare dupa parcurgerea etapelor prevazute de legislatia aplicabila privind ajutoarele de stat si dupa obtinerea deciziei de autorizare a Comisiei Europene".
Tot atunci a fost aprobata transmiterea documentatiei de prenotificare si notificarea catre Comisia Europeana a propunerii Romaniei de ajutor de salvare pentru Complexul Energetic Oltenia, urmand ca in termen de 6 luni de la acordare, Complexul Energetic Oltenia fie sa ramburseze imprumutul acordat, fie sa prezinte un... mai mult
Luni, 24 Februarie 2020, ora 13:47
Ministrul de Finante, Florin Citu, explica de ce institutia pe care o conduce trebuie sa se imprumute in luna februarie cu 5 miliarde de lei.
Astfel, spune Florin Citu, exista doua motive: deficitul bugetar estimat pentru acest an si plata imprumuturilor care vin la scadenta din anii anteriori.
"Transparenta 100%! In luna februarie MF a anuntat ca are in plan sa imprumute 5 miliarde lei. Bineinteles este vorba de o tinta. Totul depinde de conditiile pietei iar suma finala poate sa fie mai mare sau mai mica.
Dar de ce trebuie sa se imprumute MF? Doua motive:
- deficitul bugetar ESTIMAT pentru acest an
- plata imprumuturilor care vin la scadenta din anii anteriori.
De aceea eu doresc surplus la buget. Sa platesc imprumturile facute de socialisti din surplus si sa nu fie nevoie sa ma imprumut din nou. Lucrurile sunt simple si ma mira ca exista confuzie si nu doar la socialisti", a scris Florin Citu pe Facebook.
Ministrul de Finante explica si cum s-a ajuns in situatia in care este nevoie de aceste imprumuturi, acuzandu-i pe social democrati ca sunt incompetenti si iresponsabili.
"Cum am ajuns aici? Foarte simplu. Socialistii de la PSD sunt incompeteneti, iresponsabili si interesati doar de buzunarul propriu, nu de sanatatea economiei.
Au trecut prin parlament doua legi cu impact bugetar negativ major - fara sursa de finantare, legea salarizarii si legea pensiilor", subliniaza ministrul.
Florin Citu detaliaza apoi si la ce sunt folositi, in fiecare... mai mult
Miercuri, 05 Februarie 2020, ora 14:09
Autoritatea pentru gestionarea datoriei publice din Grecia a anuntat luni ca a demarat procedurile pentru a emite obligatiuni pe 15 ani, cea mai lunga perioada pe care Grecia se imprumuta de la debutul crizei financiare din 2010, transmit AFP si Reuters.
Acest anunt vine la doar 48 de ore dupa ce agentia de evaluare Fitch a imbunatatit ratingul suveran al Greciei de la "BB minus" la "BB".
Daca in urma cu 10 ani Grecia era persona non grata pe pietele financiare internationale, acum intentioneaza sa imprumute intre 2 si 2,5 miliarde de euro la o dobanda de 2% prin emiterea de euroobligatiuni cu scadenta in 2035, a declarat un responsabil grec.
Autoritatea pentru gestionarea datoriei publice din Grecia a precizat ca a mandatat bancile Barclays, BNP Paribas, BofA (Bank of America Securities), Goldman Sachs International Bank, HSBC si JP Morgan sa intermedieze acest imprumut. Emisiunea ar urma sa fie lansata in viitorul apropiat, in functie de conditiile de pe piata.
Grecia vrea sa profite de nivelul redus al dobanzilor existente in prezent pe piete financiare, precum si e imbunatatirea ratingului sau suveran. Conform proiectului de buget pe 2020, autoritatile de la Atena intentioneaza sa imprumute intre patru si opt miliarde de euro de pe pietele financiare.
Dupa un deceniu de criza si mai multe planuri de asistenta internationala, economia Greciei s-a imbunatatit in ultimii ani, iar tara a revenit pe pietele financiare in luna ianuarie 2019 printr-o emisiune... mai mult
Luni, 27 Ianuarie 2020, ora 17:32
Fostul ministru al Finantelor, Eugen Teodorovici, afirma ca nu si-a dat acordul pentru imprumutul de 775 milioane de lei atras luni de la banci si ii solicita noului ministru, Florin Citu, o analiza a operatiunii.
"Ieri nu ne-am imprumutat noi pentru ca ieri a fost alt guvern. Eu, ca ministru de Finante, nu mi-am dat acceptul pe niciun fel de operatiune sau tranzactie de acest fel. Probabil ca cineva din ministerul de Finante a incalcat ceea ce trebuia sa respecte", a afirmat marti Teodorovici, inainte de predarea mandatului catre Florin Citu.
Intrebat daca are si un nume pentru persoana din minister responsabila de aceasta situatia, fostul ministru a raspuns: "Probabil ca secretarul de stat coordonator pentru politica de trezorerie, daca dansul a facut. Pentru operatiunea de ieri eu nu mi-am dat un acord in acest sens".
In aceste conditii, Eugen Teodorovici ii solicita lui Florin Citu o analiza inclusiv asupra operatiunii de luni.
"O sa il rog de domnul ministru Citu sa faca o analiza inclusiv asupra operatiunii de ieri si daca are toate argumentele necesare sa propuna o schimbare in prima zi de lucru a domniei sale", a subliniat Teodorovici.
Referitor la costurile cu care s-a imprumutat statul, fostul ministru al Finantelor a precizat ca dobanzile sunt ale pietei si a aratat ca nu crede ca cineva sa se fi putut imprumuta la costuri mai mici.
Ministerul Finantelor Publice (MFP) a imprumutat, luni, 775 de milioane de lei de la banci, printr-o emisiune de... mai mult
Marti, 05 Noiembrie 2019, ora 12:09
Consilierii municipali se vor intruni in sedinta marti, de la ora 11.00, pe ordinea de zi figurand 57 de proiecte de hotarare, printre care se numara: contractarea unui imprumut de 574.000.000 lei pentru refinantarea datoriei provenita din emisiunea de obligatiuni, conferirea titlului de Cetatean de onoare al Capitalei lui Mugur Isarescu si prelungirea cu doua luni a termenului de valabilitate pentru eco-vouchere.
Astfel, CGMB va dezbate urmatoarele proiecte:
* Acordarea titlului de Cetatean de onoare al Capitalei guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu. In referatul de aprobare, semnat de primarul general, Gabriela Firea, se arata ca Isarescu, nascut pe 1 august 1949 la Dragasani, judetul Valcea, este academician, presedinte al Sectiei de Economie, Sociologie si Stiinte Juridice a Academiei Romane. Pe langa functia de guvernator al BNR, indeplineste responsabilitati si pe plan international, fiind guvernator pentru Romania al FMI, membru al Consiliului guvernatorilor Bancii Centrale Europene, membru al Clubului de la Roma si al Trilateralei.
* Pe ordinea de zi a aceleiasi sedinte figureaza si un proiect initiat de consilierul PNL Cristian Olteanu vizand conferirea titlului de cetatean de onoare sefului Clinicii ORL a Spitalului Universitar de Urgenta Militar Central, conf. univ. Corneliu Romanitan, in semn de apreciere a activitatii medicale.
* Termenul de valabilitate a eco-voucherelor ar putea fi prelungit cu doua luni, respectiv pana la... mai mult
Marti, 17 Septembrie 2019, ora 07:53
Peste un sfert dintre angajati recunosc ca nu le ajung banii din salariu de la o luna la alta si, prin urmare, nu numai ca nu reusesc sa economiseasca nimic, ba chiar trebuie sa se imprumute mai mereu de la familie sau prieteni pana la urmatorul salariu pentru a se putea descurca, arata datele unui sondaj efectuat de platforma de recrutare online BestJobs.
Alti 27% dintre respondenti se gasesc si ei deseori in situatia de a nu mai avea bani pana la salariu si de a imprumuta, iar 26%, doar uneori, in conditiile in care jumatate dintre respondenti castiga mai putin de 2.500 de lei pe luna net, aproape un sfert au un salariu de pana la 3.500 de lei pe luna net, iar restul depasesc acest nivel.
"Nu ajuta nici ca situatia financiara in ansamblu a angajatilor nu s-a imbunatatit deloc sau chiar s-a deteriorat in ultimul an, desi costul de trai a crescut.
Aproape 37% dintre respondenti spun ca au aceeasi situatie financiara ca anul trecut, in timp ce 32% dintre respondenti sustin ca situatia lor financiara s-a inrautatit in decursul ultimelor 12 luni, iar 10% afirma chiar ca a avut un declin major", arata sondajul BestJobs.
Doar 20,7% au vazut o imbunatatire a situatiei financiare in ultimul an.
Prin urmare, 3 din 10 respondenti spun ca peste 45% din salariul lunar se duce, in mod obisnuit, pe datorii. Alti 25% sustin ca dau intre 25% si 45% din salariu pentru a acoperi toate datoriile acumulate, iar o treime dintre respondenti platesc cel mult un sfert din salariu... mai mult
Luni, 12 August 2019, ora 13:52
Ministerul Finantelor Publice (MFP) a planificat, in august 2019, imprumuturi de la bancile comerciale de 3,995 miliarde de lei, din care 200 milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont si 3,3 miliarde de lei prin noi emisiuni de obligatiuni de stat.
La acesti bani se poate adauga suma de 495 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitatiilor de obligatiuni.
Fata de luna iulie, imprumuturile programate de MFP in august sunt mai mici cu 215 milioane de lei, respectiv cu 5,1%. Sumele vor fi destinate refinantarii datoriei publice si finantarii deficitului bugetului de stat.
Conform prospectelor de emisiune, MFP are in program o licitatie, in data de 8 august, pentru certificate de trezorerie cu discont, in valoare de 200 de milioane de lei, pe o perioada de 364 de zile. Data scadentei este la 10 august 2020. Valoarea nominala individuala a unui certificat de trezorerie cu discont este de 5.000 de lei.
De asemenea, Finantele anunta si sase emisiuni de obligatiuni de tip benchmark, cu o valoare totala de 3,3 miliarde de lei, care vor fi urmate a doua zi de o sesiune suplimentara de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea initiala a emisiunii de obligatiuni (495 milioane de lei in total) . Emisiunile vor fi de 400, 500 si de 600 de milioane de lei (patru emisiuni).
In luna iulie, Ministerul Finantelor Publice a planificat imprumuturi de la bancile comerciale de 4,21 miliarde de... mai mult
Duminica, 04 August 2019, ora 11:03