Romania este cea de-a treia tara din Uniunea Europeana in topul celor mai mici salarii minime, fiind surclasata de Bulgaria si Lituania, potrivit unei analize realizate de compania de consultanta KPMG.
Astfel, dintre cele 20 de state membre ale Uniunii Europene (UE), Spatiului Economic European (SEE) si Elvetiei care au un salariu minim stabilit la nivel national, cel mai mic salariu minim brut pe economie il are Bulgaria (261 euro), urmata de Lituania (400 euro) si Romania (416 euro).
La polul opus, cele mai mari salarii minime brute pe economie se inregistreaza in Luxemburg (1.999 euro), Irlanda (1.834 euro) si Germania (1.818 euro).
In anul 2017, Romania avea al doilea cel mai mic salariu brut (323 euro), dupa Bulgaria. Aceasta schimbare de pozitie se datoreaza insa cresterii artificiale a salariului minim brut, ca urmare a transferului contributiilor sociale ale angajatorului in sarcina angajatului. Acest lucru este evidentiat si de faptul ca, din punctul de vedere al sumelor nete, pentru 2018, Romania are al doilea cel mai mic salariu net (243 euro), dupa vecina sa Bulgaria (202 euro).
Cota efectiva de impozitare in Romania este de 44%, a saptea cea mai mare cota de impozitare efectiva dintre cotele inregistrate in cele 20 de state membre ale UE, SEE si Elvetia care au un salariu minim stabilit la nivel national. Extremele sunt reprezentate de Irlanda, cu o cota efectiva de impozitare de 15%, si de Franta, cu o cota efectiva de 87%.
Consultantii KPMG... mai mult
Joi, 17 Mai 2018, ora 15:20
Raluca Turcan, prim-vicepresedintele PNL, a declarat, vineri, ca impactul masurilor fiscale luate in ultimul an de PSD-ALDE a adus "o povara fiscala uriasa pusa pe umerii mediului de afaceri" si s-a ajuns ca "munca sa fie cea mai fiscalizata in Romania din intreaga Uniune Europeana".
"Impactul este deja vizibil. Este o povara fiscala uriasa pusa pe umerii mediului de afaceri, am ajuns ca munca sa fie cea mai fiscalizata in Romania din intreaga Uniune Europeana si, din ceea ce se vede pana in momentul de fata, din veniturile stranse la bugetul statului ca urmare a impozitului pe profit in anul 2017, am avut venituri mai mici decat in 2016.
Asta inseamna ca la nivelul de ansamblu companiilor romanesti nu le merge bine, iar ca urmare a acestei supra-taxari pe munca si poveri in plus pentru agentii economici, cel mai probabil veniturile din impozitul pe profit vor fi mai mici in 2018 decat in 2017, inca o dovada ca agentilor economici le merge rau", a afirmat Raluca Turcan, intr-o conferinta de presa.
Liderul PNL Sibiu a mentionat ca un alt indicator al problemelor pe care le intampina agentii economici este scaderea investitiilor. "La nivel de ansamblu de investitii in Romania, iarasi stam foarte prost, ca si cuantum al investitiilor publice facute, ca si cuantum al investitiilor private, romanesti si straine.
La nivel de investitii straine in Romania suntem in scadere, ca sa nu mai vorbesc de partea de atragere de fonduri europene, unde anul trecut nu am fost in... mai mult
Vineri, 09 Februarie 2018, ora 15:55
Programatorii cu studii medii care urmeaza cursurile unei institutii de invatamant superior vor fi scutiti de impozitul pe salariu de la 1 februarie 2018.
Cei care vor sa beneficieze de aceasta scutire trebuie sa faca dovada inscrierii la facultate. Aproximativ 15.000 de programatori in plus fata de cei scutiti pana acum vor beneficia de aceasta masura, se arata intr-un ordin al Ministerului Comunicatiilor publicat in Monitorul Oficial.
Pana acum, in cazul angajatilor din IT cu studii superioare impozitul pe venit era 0. Transferrul contributiilor de la angajator la angajat este corelat cu scaderea impozitului de la 16 la 10% pentru angajatii din alte sectoare. Cum la IT-isti impozitul era deja zero, acestia trebuie sa scoata din buzunar diferenta, in cazul in care angajatorul nu e el dispus sa o acopere si sa-si creasca astfel costurile.
Guvernul Tudose a tot promis ca va gasi o solutie. La finalul anului trecut, ministrul de Finante anunta ca lucreaza la o ordonanta de urgenta privind un ajutor de stat care sa acopere costurile angajatilor din IT.
Inceputul lui 2018 a fost marcat de luptele interne din PSD, astfel ca aceasta problema nu si-a gasit loc pe agenda guvernantilor.
Potrivit modificarilor Codului Fiscal, de la 1 ianuarie 2018, contributiile sociale au trecut de la angajator la angajat, iar impozitul pe venit a scazut de la 16% la 10%.
Nivelul contributiilor platite pentru salariul brut scadade cu 2 puncte procentuale, de la 39,25% la 37,25%,... mai mult
Joi, 18 Ianuarie 2018, ora 22:45
Ministrul Finantelor, Ionut Misa, a declarat, joi, ca scaderea impozitului pe venit de la 16% la 10% se va aplica nu numai la salarii, ci si la alte tipuri de venit, precum cele din pensii, chirii, dobanzi, activitati agricole.
"Avem azi 4,85 milioane de salariati care vor plati un impozit mai mic pe veniturile din salarii. Sunt 10 milioane de romani care au depozite bancare si care vor plati astfel un impozit mai mic pe dobanzi. Sunt peste 250.000 de pensionari care au pensii mai mari de 2.000 lei si care vor plati dupa aceasta modificare un impozit dedus pe suma care depaseste acest prag de 2.000 de lei. Sunt peste 500.000 de cetateni care vor plati un impozit mai mic pe veniturile din activitati independente sau din drepturi de autor, inclusiv o mare parte dintre jurnalisti.
Toti romanii care au inchiriat o locuinta, un teren sau alte bunuri vor plati, de asemenea, un impozit redus pe chiria primita. Toti romanii si firmele care desfasoara activitati agricole vor plati un impozit redus de 10% pentru veniturile obtinute", a afirmat Misa la inceputul sedintei de guvern.
El a precizat ca o alta masura fiscala avuta in vedere se refera la cei cu salariul minim, care, potrivit spuselor sale, "vor ramane cu mai multi bani in mana dupa aplicarea taxelor si impozitelor".
"Se prevede cresterea cu 60% a deducerilor personale pentru romanii cu salarii mici, ceea ce inseamna ca acestia vor ramane cu mai multi bani in mana dupa aplicarea taxelor si impozitelor. Astfel,... mai mult
Joi, 26 Octombrie 2017, ora 16:55
Angajatii companiilor IT beneficiaza de scutirea pe impozitul pe veniturile din salarii si cele asimilate salariilor, incepand cu 1 iulie, conform unui ordin publicat joi, in Monitorul Oficial.
Pentru a beneficia de aceste facilitati fiscale, acestia trebuie simultan sa:
sa detina o diploma dupa finalizarea studiilor universitare de lunga durata sau o diploma acordata dupa finalizarea ciclului I de studii universitare de licenta, eliberata de o institutie de invatamant superior acreditata,sa ocupe un post dintr-un compartiment specializat de informaticaactivitatea fiecarui programator scutit de impozitul pe venit sa fi generat venituri de cel putin 10.000 de euro pe an
De aceste prevederi beneficiaza si angajatii societatiilor de IT nou infiintate, companii care nu vor trebui sa faca dovada ca au realizat venituri de 10.000 de euro/programator, potrivit Mediafax.
Conform ordinului, angajatorul va trebui sa intocmeasca separat statul de plata pentru angajatii care beneficiaza de scutirea de impozit pe venit.
Companiile IT cu vechime, care nu fac parte din categoria Start-Up, vor beneficia de facilitatile fiscale, chiar daca nu realizeaza un produs final software, insa trebuie sa justifice realizarea unor venituri de 10.000 de euro/programator/an, a declarat, vineri, ministrul Comunicatiilor, Augustin Jianu.
"La ora actuala, exista facilitati acordate programatorilor inca din 2004. Singurul lucru pe care il aduce nou acest ordin, ce va intra in vigoare de la 1... mai mult
Vineri, 23 Iunie 2017, ora 18:57
Romania ocupa locul sase intre statele UE in ceea ce priveste taxarea salariului de referinta, care reprezinta 67% din cel mediu, pentru o persoana singura si fara copii in ingrijire.
Diferenta de 43,5% intre suma bruta care figureaza in contract si cea neta ("bani in mana"), denumita in limba engleza "tax wedge", este semnificativ mai ridicata decat in majoritatea tarilor Uniunii si peste toate tarile din regiune, cu exceptia Ungariei.
Guvernul a decis: Creste salariul minim pe economie - vezi de cand si cu cat
Diferenta de salarizare pentru un muncitor neinsurat si fara copii care are un castig salarial de 67% din media nationala (%):
Mai mult, din datele oferite recent de Eurostat in lucrarea "Taxation Trend in Europe 2015", rezulta ca nivelul de taxare in Romania a crescut de la 40,9% in anul 2008 spre 43,5% in anul 2013, datele pentru 2014 nefiind disponibile pentru includerea in statistica UE.
Cel mai probabil, pe fondul cresterii sustinute a salariului mediu ...citeste mai departe despre "Impozitul pe salarii in Romania si UE: Diferenta dintre suma bruta si banii in mana" pe Ziare.com mai mult
Luni, 04 Ianuarie 2016, ora 10:05
Fostii ministri ai Educatiei Ecaterina Andronescu si Mihnea Costoiu sustin o initiativa legislativa care prevede ca angajatii din domeniul inovarii si cercetarii aplicate sa nu mai plateasca impozit pe venit.
In categoria scututilor ar intra cercetatorii si cadrele didactice universitare, potrivit propunerii de modificare a Codului Fiscal, informeaza
Mediafax.
Cei astfel scutiti de impozit vor putea fi angajati in institute de cercetare, universitati, centre de cercetare si dezvoltare sau societati comerciale.
In expunerea de motive se arata ca tara noastra cheltuie pentru cercetare si dezvoltare, pe cap de locuitor, de aproape 20 de ori mai putin decat media europeana, fiind pe ultimul loc in UE ca pondere din PIB.
Citeste si: Romania, pe ultimul loc in UE intr-un domeniu esential pentru viitor: Nu dam doi bani!Fals, santaj si amenintare impotriva cercetatorilor. Adevarul despre laserul de la Magurele InterviuCercetatorii de la Magurele fac acuzatii grave si anunta ...citeste mai departe despre "Fara impozit pe venit in cercetare - proiect de lege" pe Ziare.com mai mult
Vineri, 01 Ianuarie 2016, ora 21:10
Progamatorii din Romania vor fi scutiti de plata impozitului pe salarii, potrivit unui ordin al Ministerului Societatii Informationale publicat, joi, in Monitorul Oficial.
De aceasta facilitate vor beneficia angajatorii care au ca obiect de activitate "crearea de programe pentru calculator" si se aplica pentru fiecare angajat, doar daca venitul realizat in anul precedent a fost de cel putin 10.000 de dolari din comercializarea softurilor.
Prin impartirea cifrei de afaceri din vanzarile de soft la acest plafon, se va determina numarul maxim de salariati ce beneficiaza de aceasta scutire.
Iata ce contine ordinul publicat in Monitorul Oficial:
"Angajatii operatorilor economici care isi desfasoara activitatea pe teritoriul Romaniei in conformitate cu legislatia in vigoare, al caror obiect de activitate include crearea de programe pentru calculator, precum si angajatii persoanelor juridice romane de drept public beneficiaza de scutirea de impozit pe veniturile din salarii, ...citeste mai departe despre "Programatorii, scutiti de impozitul pe salarii - Ce conditii trebuie indeplinite" pe Ziare.com mai mult
Vineri, 31 Iulie 2015, ora 15:32
Introducerea impozitului forfetar va avea consecinte dramatice din punct de vedere social si va provoca pierderi semnificative bugetului de stat, impactul fiind extrem de grav in cazul unitatilor de servicii din segmentul auto, se arata intr-un comunicat al Confederatiei Patronatului Roman (CPR).
"Niciuna dintre propunerile de amendare nu a fost luata in seama, iar avizele in diferite comisii au fost date in absenta reprezentantilor celor care lucreaza efectiv in domeniu. In cazul in care legea va fi adoptata de Camera Deputatilor, pierderile provocate firmelor din domeniu vor fi uriase, respingerea proiectului fiind singura decizie logica", a declarat Victor Balas, presedintele executiv al Asociatiei Specialistilor Auto din Romania (ASAR), membra a CPR.
Potrivit acestuia, aplicarea Legii impozitului forfetar ar afecta doar unitatile care functioneaza legal si care platesc deja impozit.
"Efectele imediate ar consta in inchiderea sau restrangerea activitatii majoritatii firmelor, cu efecte sociale grave, precum si trecerea in zona 'gri' sau chiar 'neagra' a mai multor ateliere. In noile conditii, este obligatorie cresterea tarifelor la manopera, cei afectati fiind clientii. Este absurd sa consideram ca un service cu trei angajati, care isi desfasoara activitatea intr-o hala de o mie de metri patrati, apartinand unui fost CAP din Tulcea, Calarasi sau Valea Jiului, poate plati un impozit forfetar de 120.000 de lei pe an, asa cum reiese din proiectul de lege", a mai... mai mult
Vineri, 11 Aprilie 2014, ora 08:59