În mijlocul unui dialog public marcat de incertitudine în ceea ce privește cauzele deficitului ridicat de colectare a TVA și a economiei subterane foarte mari, Guvernul pare să fi scos ca
Într-un climat pre-electoral în care membrii guvernului susțin că una din reformele asumate în cadrul Planului Național de Reziliență și Redresare (PNRR) are în centru pentru 2024 o
Regimul microîntreprinderilor se află printre formele de organizare juridică ce au suferit cele mai puternice modificări de impozitare conform ultimului proiect de Lege privind măsurile
Executivul a aprobat luni proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare, pe lângă care, oficialii guvernului au declarat că vor emite separat o ordonanţă de urgenţă pentru reglementarea
Înainte de asumarea răspunderii de către premier și membrii guvernului pentru proiectul Legii privind măsurile fiscal-bugetare, Ministerul Justiției a emis un aviz favorabil care atacă însă,
Desfășurarea activităților independente este tot mai comună în ultimii ani, cu atât mai mult cu cât domeniile precum marketing digital sau IT&C s-au dezvoltat tot mai mult, iar specialiștii
Atat Amazon cat si Facebook vor intra sub incidenta noilor propuneri privind impozitul minim de 15% pe profitul companiilor, valabil la nivel global, convenit sambata de ministrii de Finante ai
Firmele care fac export ar putea sa nu mai primeasca direct bani pentru participarea la targuri, aceste cheltuieli urmand sa se deduca din impozitul pe profit, a anuntat ministrul Economiei, Claudiu
Politistii Directiei de Investigare a Criminalitatii Economice au descins miercuri, 28 octombrie, la mai 18 adrese din Bucuresti, Dambovita si Arges, intr-un dosar penal de evaziune fiscala in
Amanarea platii obligatiilor fiscale fara instituirea accesoriilor pana la 30 de zile de la incetarea situatiei de urgenta este considerata cea mai utila masura luata de guvern in contextul pandemiei
Societatea romaneasca nu considera ca fiind bun public un buget situat la echilibru sau aproape de echilibru, cu deficite mici, iar acest lucru se vede foarte bine in cele noua iluzii inregistrate,
Ministerul Finantelor a anuntat, miercuri, ca a fost agreat un set de modificari importante ale Codului fiscal si Codului de procedura fiscala, iar ministrul Eugen Teodorovici a subliniat ca
Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR) nu sustine o noua impozitare forfetara si o crestere a fiscalizarii IMM-urilor si, in acelasi timp, solicita
Economia Romaniei, cu o crestere bazata in primul rand pe consum, arata precum un castel de nisip care poate fi spulberat, intr-o clipa, de un singur val sau o adiere de vant (de criza).
80% din deciziile de impunere emise de Fisc firmelor, pentru care acestea au initiat procese, au fost anulate de instante, arata un studiu realizat de PwC Romania.
Dupa ce ministrul de Finante, Eugen Teodorovici, i-a cerut sefului ANAF sa stranga pana la finalul anului, din TVA si accize, venituri suplimentare de 2,4 miliarde de lei, Fiscul pregateste mai multe
Un cetatean sirian din Alep a infiintat mai multe firme fantoma in Romania si ar fi emis mai multe facturi fictive unor firme in schimbul unui comision, potrivit procurorilor DNA. Detaliile apar in
Conferinta Tax & Law, aflata la a 16-a editie, este organizata de revista Business Review si va avea loc in data de 13 martie, la Hotel Sheraton Bucuresti, Sala Platinum, incepand cu ora 8:30.
Subiectul care a tinut mediul de afaceri pe jar in ultimele luni pare ca se apropie de o finalitate. Caruselul TVA split a pornit cu aplicare universala, amenzi disproportionate si incalcarea
Schimbarea filosofiei de taxare a veniturilor personale, prin trecerea la impozitul pe gospodarie, si decizia de transfer a contributiilor sociale de la angajator la angajat au reprezentat cele mai
Companiile cu venituri sub un milion de euro vor anula majoritatea contractelor de munca incheiate cu personalul, in conditiile in care impozitul pe cifra de afaceri este de 1% si salariul minim brut
Ministrul Finantelor, Ionut Misa, a anuntat, joi, ca firmele care au o cifra de afaceri de sub un milion de euro vor plati un impozit de 1% pe cifra de afaceri.
Impozitarea companiilor pe baza cifrei de afaceri, in locul impozitului pe profit, are efecte secundare care destabilizeaza societatea civila: 80% dintre firmele cu profit din Romania nu vor mai
Daca Guvernul va decide sa impoziteze cifra de afaceri, in loc de cea a profiturilor, pentru firmele cu venituri sub 1 milion de euro, acestea nu vor mai avea nicio "motivatie fiscala" sa acorde
Patronatele au convenit cu premierul Mihai Tudose ca masurile bugetar fiscale anuntate joi de Executiv sa nu fie aprobate in urmatoarea sedinta de guvern.
ANAF a reusit sa identifice o retea evazionista formata din peste 100 de firme care a creat un prejudiciu 21,4 milioane de lei (4,6 milioane de euro), reprezentand taxa pe valoare adaugata si impozit
Ionut Misa, ministrul de Finante, sustine ca mii de firme vor sa aplice de la 1 octombrie masura privind defalcarea TVA, optionala, si da asigurari ca Guvernul are bani suficienti, incat nu se pune