Importurile de legume au ajuns in Romania, in 2019, la valoare de 516 milioane de euro, cele mai comercializate legume fiind cele congelate, cartofii, morcovii si rosiile, potrivit unui studiu realizat de Cooperativa Tara Mea.
Tot anul trecut, Romania a reusit contra-performanta de a exporta de sase ori mai putine legume decat a importat.
Chiar si in lunile in care legumele autohtone sunt recoltate, Romania a avut cote maxime de importuri. Mai mult, daca ne uitam la topul legumelor importate vedem ca desi Guvernul sustine de mai bine de doi ani fermierii cu sume substantiale, rosiile din afara fac mare concurenta celor din tara.
"N-ar fi nici o problema daca exporturile in aceeasi perioada ar fi mult mai mari decat importurile. Din pacate, producatorii de legume romani, sunt concurati puternic si chiar in plin sezon de importuri. Si nu vorbim neaparat de legume proaspete, ci si de legume congelate, care, in iulie 2019 de exemplu, au avut cea mai mare pondere in total importuri realizate de tara noastra. Se importa de toate, iar cel mai grav, acest lucru se intampla inclusiv in perioadele in care exista marfa romaneasca din abundenta. Ori, cel care sufera, in primul rand, este producatorul roman, care de multe ori ramane cu marfa nevanduta", sustin realizatorii studiului.
Aprilie a fost luna cu importuri de aproape 100.000 de tone de legume
Doar la nivelul lunii iulie 2019, Romania a importat o cantitate de 25.635 tone de legume, in valoare de 20,6 milioane... mai mult
Marti, 07 Iulie 2020, ora 11:21
Productia interna de legume, lapte si grau este suficienta la ora actuala pentru asigurarea consumului de alimente pentru romani, a declarat, luni, secretarul de stat in Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), Emil Dumitru.
"Productia interna de legume este una sezoniera. A inceput primavara, este clar ca avem o parte din legumele proaspete produse in spatiile protejate din Romania. Nu sunt probleme, in momentul de fata, pe ceea ce avem baza de date la Ministerul Agriculturii pe productia autohtona de anumite legume. Unele dintre ele, in mod natural, veneau din import sau comert intracomunitar. Sunt ceva probleme cu transportul pe acele coridoare verzi, dar nu intampinam probleme foarte mari in aprovizionarea cu legume (...) Pe zona de legume, fiind o activitate sezoniera, vom putea sa finantam, cum de altfel si o facem, pe anumite masuri de minimis, cultivarea de legume in spatii protejate. Putem sa inlocuim foarte mult din ceea ce inseamna marfa provenita din comertul intracomunitar cu productie autohtona, prin niste masuri dedicate atat fiscale, cat si masuri de finantare, fie din fonduri europene pe agricultura, sa putem sa sustinem fermierii nostri sa produca pentru piata si sa nu avem probleme in consumul populatiei de alimente de baza", a afirmat Dumitru, la Digi 24.
Oficialul MADR a adaugat ca, in privinta pietei laptelui, desi au ramas putine canale de comercializare, exista suficiente stocuri.
"Pe piata laptelui, Romania produce suficient... mai mult
Luni, 23 Martie 2020, ora 11:35
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale anunta ca inspectorii din cadrul Directiilor pentru Agricultura Judetene si a Municipiului Bucuresti continua verificarile in toate pietele agroalimentare din Bucuresti si din tara, in pietele si depozitele en-gros, precum si in hipermarket-uri, unde au aplicat deja amenzi de 141.000 de lei, potrivit unui comunicat al ministerului.
Inspectorii au pus accentul pe indicarea corecta a localitatii de productie, a datei recoltarii pentru toate produsele autohtone, a prospetimii acestora si a tarii de origine si categoriei de calitate pentru produsele provenite din import sau comert intracomunitar.
In aceasta perioada, producatorii autohtoni pun la dispozitia consumatorilor in cadrul pietelor agroalimentare ori volante, precum si la targurile ocazionale suficiente cantitati si o gama diversificata de legume si fructe de sezon din productia autohtona. Astfel in pietele agroalimentare, in pietele de gross sau in spatiile special amenajate se gasesc legume si fructe proaspete si la preturi accesibile, precum tomate, ardei gras, ardei gogosari si kapia, vinete, cartofi, varza, morcov, radacinoase, verdeturi, conopida, pepeni verzi si pepeni galbeni, etc.
In pietele agroalimentare din municipiul Bucuresti si din tara sunt prezenti zilnic intr-un numar din ce in ce mai mare producatori autohtoni beneficiari ai Programului de sprijin pentru tomate cultivate in spatii protejate - Ciclul II de productie cu cantitati in crestere,... mai mult
Marti, 10 Septembrie 2019, ora 14:17
Legumele si fructele din productia autohtona, comercializate in pietele agroalimentare din intreaga tara, sunt sigure pentru consum, iar analizele realizate pentru depistarea depasirilor de reziduuri de pesticide nu au relevat depasiri ale limitelor maxime admise, informeaza marti Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR).
"In cadrul Planului National de Monitorizare a reziduurilor de pesticide din legume, fructe si cereale, Autoritatea Nationala Fitosanitara a prelevat pana in prezent la nivel national 1.790 de probe, din care au fost analizate 1.696 de probe, in vederea depistarii depasirilor de reziduuri de pesticide. Rezultatele analizelor de laborator confirma faptul ca legumele si fructele din productia autohtona indeplinesc standardele de calitate si nu prezinta risc pentru consumatori", precizeaza MADR intr-un comunicat remis AGERPRES.
MADR si Directiile pentru Agricultura Judetene (DAJ) efectueaza controale permanente in toate pietele agroalimentare din Bucuresti si din celelalte municipii din tara, punand accent pe indicarea corecta a localitatii de productie si a datei recoltarii pentru toate produsele autohtone cat si a tarii de origine pentru produsele provenite din import.
"Actiunile MADR si ale DAJ realizate pana la jumatatea lunii iulie in Municipiul Bucuresti precum si in toate judetele din tara au constatat in verificarea tuturor pietelor agroalimentare, precum si a majoritatii hypermarket-urilor si a depozitelor en-gros de legume si... mai mult
Marti, 23 Iulie 2019, ora 11:45
Inspectorii din cadrul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) au sanctionat cu 63.500 de lei operatori economici care comercializau legume si fructe din import ca fiind produse de origine autohtona, se arata intr-un comunicat de presa al ministerului de resort.
Potrivit datelor oficiale, pana la aceasta data, in Municipiul Bucuresti si in toate judetele din tara, au fost verificate 294 de piete agroalimentare si 102 depozite en-gros de legume si fructe, transmis marti AGERPRES.
De asemenea, au fost verificati 3.410 operatori, dintre care 1.820 persoane fizice si 1.590 persoane juridice. In acelasi timp, au fost prelevate 52 de probe din urmatoarele specii: mere, cartofi, ardei, castraveti, rosii, patrunjel, dovlecei, lamai, salata verde, ridichi, capsuni, ciuperci, ceapa verde, usturoi verde, cartofi noi.
In urma controalelor efectuate si a abaterilor constatate, au fost aplicate amenzi contraventionale in valoare totala de 63.500 lei, precum si un numar de 239 avertismente cu planuri de remediere.
MADR precizeaza ca principalele obiective urmarite in cadrul acestor actiuni de monitorizare si inspectie sunt: asigurarea unui spatiu distinct si semnalizat corespunzator pentru minim 40% din numarul total de tarabe din piata pentru producatorii agricoli autohtoni, persoane fizice sau producatori agricoli, depistarea si sanctionarea fenomenului de substituire a legumelor si fructelor autohtone cu cele provenite din import sau comert intracomunitar,... mai mult
Marti, 23 Aprilie 2019, ora 14:22
Romania a importat legume si fructe in valoare de 1,14 miliarde euro in primele 10 luni din 2018, in timp ce valoarea exporturilor a fost de 192,6 milioane euro, conform datelor centralizate de Institutul National de Statistica.
Valoarea exporturilor a scazut in perioada mentionata la 7,3%, in timp ce, in cazul importurilor, s-a inregistrat o crestere ce 4,1%, comparativ cu perioada ianuarie-octombrie 2017.
In aceste conditii, deficitul Romaniei in comertul international cu legume si fructe se ridica la 946,4 milioane euro.
In primele 10 luni din 2018, exporturile FOB au totalizat 57,19 miliarde euro, in crestere cu 9,2% comparativ cu perioada similara a anului trecut, iar importurile CIF au insumat 69,03 miliarde euro (plus 10,3%) . mai mult
Miercuri, 23 Ianuarie 2019, ora 10:03
Romania a importat legume si fructe in valoare de 783,1 milioane de euro in primul semestru din acest, in timp ce valoarea exporturilor a fost de aproape zece ori mai mica, conform datelor centralizate de Institutul National de Statistica.
Valoarea exporturilor de legume si fructe s-a cifrat la numai 78,6 milioane euro in primul semestru din acest an.
In aceste conditii, deficitul Romaniei in comertul international cu legume si fructe se ridica la 704,5 milioane euro.
Statistica arata ca importurile de legume si fructe au crescut cu 4,8% in perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2018, comparativ cu perioada similara a anului trecut, in timp ce exporturile au consemnat un avans cu 9,6% fata de primele sase luni din 2017.
In primul semestru din 2018, exporturile FOB au depasit 33,977 miliarde euro, in crestere cu 10% comparativ cu perioada similara a anului trecut, iar importurile CIF au insumat circa 40,282 miliarde euro (plus 9,7%) . mai mult
Luni, 15 Octombrie 2018, ora 10:25
Serviciul federal pentru supravegherea veterinara si fitosanitara din Rusia (Rosselhoznadzor) a anuntat restrictionarea importurilor de fructe si legume din Polonia pe teritoriul Federatiei Ruse incepand cu 1 august, a precizat miercuri un consilier al sefului Rosselhoznadzor, Aleksei Alekseenko, citat de RIA Novosti.
"Am luat decizia de a impune restrictii practic restrictii tuturor importurilor de fructe si legume din Polonia din cauza incalcarilor repetate de certificare si de identificare a obiectivelor de carantina", a indicat oficialul rus.
Alekseenko afirmase marti ca, in cursul acestei saptamani, Moscova ar putea interzice importul de varza din Polonia, din cauza daunatorilor 'de carantina'.
Rusia a impus embargo la 29 iulie la importul de fructe si legume, precum si de conserve de peste din Ucraina, invocand de asemenea deficiente fitosanitare.
Moscova anuntase zilele trecute ca si-ar putea limita in curand importurile de unele fructe provenind din tari ale Uniunii Europene si pui provenind din SUA, in contextul in care Uniunea Europeana este pe cale sa instituie sanctiuni economice impotriva Rusiei pentru rolul acesteia in criza ucraineana. mai mult
Miercuri, 30 Iulie 2014, ora 11:37
Rusia a interzis importurile de legume proaspete din UE din cauza raspandirii bacteriei E.coli, conform NewsIn.Anuntul a fost facut de Ghennadi Oniscenko, seful institutiei de supraveghere sanitara a Rusiei.
"Instauram o interdictie, din cauza faptului ca situatia nu a fost adusa sub control nici dupa o luna", a declarat Oniscenko. "Sursa infectiei si factorii de transfer nu au fost stabiliti", a aratat oficialul.
Cel putin 1.200 de oameni din nordul Germaniei s-au imbolnavit in urma infectarii cu Escherichia coli. Dupa ce mai intai s-a suspectat ca sursa infectiei ar fi castraveti bio importati din Spania, testele de laborator au aratat ca pista este falsa si originea epidemiei inca nu a fost stabilita in prezent.
Bilantul epidemiei a ajuns la 17 morti, majoritatea in Germania.
"Situatia s-a inrautati dramatic in ultima vreme, asa ca trebuie sa luam aceste masuri neplacute pentru populatie", a comentat Oniscenko. mai mult
Joi, 02 Iunie 2011, ora 11:21