IKEA, cel mai mare producator de mobila din lume, va intra pe piata electronicelor de consum, lansand o gama de articole de mobilier cu televizor si sistem audio integrat, dezvoltate in parteneriat cu compania chineza TCL Multimedia.
IKEA vrea sa lanseze o gama de mobilier cu televizor si sistem audio integrat, produsele urmand sa apara in iunie in cinci orase europene, in toamna pe sapte mari piete din Europa, iar pana in vara anului viitor vanzarile sa se extinda la nivel mondial, potrivit Reuters.
Televizoarele, sistemele audio wireless si playerele CD/DVD/Blu-ray integrate in aceasta gama de mobilier sunt dezvoltate special pentru IKEA.
"Este un pas important pentru noi. Vom avea o oferta unica pe piata. Lansam un nou concept, care presupune sa poti cumpara din acelasi loc mobila si electronicele, gandite impreuna din start", a declarat Magnus Bondesson, seful diviziei IKEA pentru living room.
Prin aceasta gama de produse, grupul suedez vrea sa reduca aglomeratia de cabluri si telecomenzi din living, a adaugat el.
Directorul de vanzari al IKEA Suedia, Tolga Oncu, a spus ca preturile vor porni de la 6.500 coroane suedeze (730 euro) pentru cea mai simpla combinatie de unitati de mobilier, televizor si sistem audio. Acesta a refuzat sa comenteze privind costurile proiectului sau estimarile privind vanzarile si profitul noii game de mobilier cu electronice integrate.
IKEA nu este la prima investitie in afara sectorului mobilier
Parteneriatul cu TCL... mai mult
Marti, 17 Aprilie 2012, ora 11:44