La 15 ani dupa introducerea in circulatie a monedelor si bancnotelor euro, valuta adoptata in 19 state din cele 28 ale Uniunii Europene tinde sa dezbine mai mult decat sa integreze, unii dintre
Riscurile geopolitice si economice de la inceputul lui 2016 par sa se multiplice pe zi ce trece, remarca economistul Nouriel Roubini. Profetul crizei din 2008 priveste cu ingrijorare la tensiunile
Democratia se refera la efectuarea unor alegeri reale, dar in Grecia, criza financiara le-a luat elenilor acest drept, FMI si UE purtand o mare responsabilitate in acest sens. In negocieri, Greciei i
Agresivitatea de care a dat dovada guvernul grec Syriza in negocierile cu creditorii internationali nu este pe placul partenerilor europeni. Cerbicia Greciei ar putea fi insa combatuta cu ajutorul
Epopeea Greciei continua si nu se va termina cu bine, daca cei implicati in aceasta tragedie economica nu recunosc ca se agata de o serie de mituri prafuite in dialogul lipsit de progres dintre
Ministrii de Finante din zona euro se intalnesc, miercuri, pentru a discuta despre situatia Greciei, in contextul in care liderii de la Atena vor sa renunte la masurile de austeritate si sa
In cazul in care lucrurile nu vor lua o turnura favorabila pentru Grecia, ministrul de Finante Yanis Varoufakis sustine ca este posibil sa emita o moneda digitala paralela operabila pe piata din
Iesirea Greciei din zona euro este o cale de salvare sau una de prabusire economica rapida a Eladei, se intreaba economistii lumii, odata cu trecerea in platforma electorala a Partidului Syriza a
Zicala "Sa te feresti de greci si cand vin cu daruri" se transforma pe zi ce trece in "Sa te feresti de greci si cand le faci daruri!". Concluzia risca sa fie trasa de cancelaria de la Berlin dupa
Grecia a depasit pericolul unei iesiri umilitoare din zona euro, dar trebuie sa mentina ritmul reformelor pentru a evita "o recidiva", a afirmat duminica premierul elen Antonis Samaras, transmite AFP.
Uniunea Europeana se afla intr-un "moment critic", a afirmat fostul premier socialist grec Georgios Papandreou, estimand ca problemele din zona euro sunt "mult mai profunde" decat cele ale tarii sale
Europa trece printr-o perioada extrem de stresanta, in care pericolul de a se sparge zona euro devine iminent. Economistul Citigroup, Michael Saunders, a explicat pentru Forbes ce s-ar intampla in
Iesirea Greciei din zona euro si potentiala destramarea a uniunii monetare din Europa ar putea avea efecte negative puternice asupra Romaniei. De la sistemul bancar, la exporturi, toate ar fi
Premierul britanic, David Cameron, cel care a refuzat ani la randul ideea ca Marea Britanie sa se alature zonei euro, a enuntat de curand ideea necesitatii unui guvern pentru intreaga zona euro, care
Grecia este foarte aproape de momentul in care va fi nevoita sa paraseasca zona euro, pe masura ce masurile de austeritate dauneaza revenirii economiei statului elen.
Grecia a fost retrogradata de Standard & Poor's (S&P) la nivelul de faliment controlat. Economia Romaniei nu va incasa "socuri majore", in opinia analistilor. Problemele vor aparea in momentul in
Reducerile aplicate de agentiile de rating ar putea avea efect asupra burselor, cred unii dintre analisti. Specialistul financiar Mircea Cosea atrage atentia ca agentiile de rating au in vedere
"Niciun membru al zonei euro nu poate parasi regiunea", a atras atentia Comisia Europeana, dupa ce Germania si Olanda au sugerat public pentru prima data ca o astfel de miscare ar trebui sa fie luata
Cresterea costurilor de imprumut ale Italiei ar putea determina guvernul sa nu participe la urmatoarea transa din finantarea externa acordata de statele din zona euro Greciei, programata pentru luna
Chiar daca s-a gasit o solutie in problema "Grecia", integritatea Uniunii Europene este in continuare foarte fragila. Daca pana anul acesta, intrarea un UE era tanjita de toti "saracii" continentului