Comisia Europeană a criticat deschis în cadrul unei vizite oficiale la București în perioada 18-21 martie întârzierile înregistrate de România în implementarea reformelor asumate prin Planul
Una dintre cele mai recente inițiative ale Guvernului în drumul către digitalizarea sistemului fiscal al României este introducerea sistemului e-TVA, care ar avea ca prim rol redefinirea modului
Desi bugetul Romaniei nu pare a fi intr-o forma foarte buna, in anul 2024 se vor putea inscrie in Programul Prima Casa sau cum se numeste acum, Noua Casa, si finantatori care nu au participat la
O misiune a Fondului Monetar Internaţional, condusă de Jan Kees Martijn, a sosit luni la Bucureşti, pentru a analiza recentele evoluţii economice şi financiare şi pentru o revizuire a
O misiune a Fondului Monetar Internaţional, condusă de Jan Kees Martijn, va veni la Bucureşti în 29 ianuarie, la aproximativ patru luni după precedenta vizită, pentru a analiza recentele
Războiul declanșat de Vladimir Putin în Ucraina a scindat lumea în două tabere: țările care au impus sancțiuni contra Moscovei și state ce nu au luat astfel de măsuri. Printre acestea din
Banca Centrală a Turciei a decis joi să majoreze dobânda cheie cu 2,50 puncte procentuale, atingând nivelul de 45%, o decizie care corespunde așteptărilor analiștilor, conform unor informații
Negocierile cu Comisia Europeană pe revizuirea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) s-au încheiat, a anunțat joi, 16 noiembrie, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene
Autoritățile din Ministerul Transporturilor au făcut precizări legate de marile proiecte de infrastructură din Moldova în cadrul unei întâlniri care a avut loc la Iași luni, 20 noiembrie.
Bitcoin, pionierul din lumea criptomonedelor, a înregistrat o creștere care a depășit orice așteptare, atingând pragul de 41.000 de dolari, o performanță nemaiîntâlnită în ultimele 18
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor Mircea Fechet a precizat, joi, că programul Rabla ar putea fi modificat, iar unul dintre aspectele vizate ar fi valoarea maximă a unui autoturism care
Coaliția PSD-PNL lucrează în prezent la definirea direcției bugetare pentru anul 2024, preponderent pe baza datelor brute oferite de Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP), care a
Noua lege a salarizării în sectorul bugetar, un subiect dezbătut cu recurență atât în ultimele zile în Guvern, cât și de către patronatele și sindicatele din numeroase domenii, este și
Până în prezent, România a reușit să direcționeze cu succes către reformele și programele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) doar 7% din cele 9 miliarde de
Dacă măsurile fiscale din Legea propusă de Coaliția PNL-PSD au fost iterate cu claritate, partea dedicată reducerii cheltuielilor bugetare și restructurării instituțiilor de stat conține
Guvernul a adoptat miercuri, 29 iunie, ordonanta de urgenta prin care persoanele fizice si juridice pot amana plata ratelor bancare pentru o perioada de 9 luni.
Grecia le va solicita clientilor restaurantelor, barurilor si cafenelelor care detin spatii in interior sa faca dovada vaccinarii impotriva COVID-19 sau a testarii negative in ultimele 72 de ore, ca
Ministerul Muncii a transmis, luni, ca nu exista discutii in Guvern cu privire la majorarea stagiului minim de cotizare pentru pensie si nici nu doreste eliminarea pensionarii anticipate. Ministerul
O treime din unitatile HoReCa vor intra in faliment, daca nu se acorda imediat ajutoarele de stat promise, in conditiile in care un sfert dintre acestea sunt deja in faliment, a declarat presedintele
Liderii coalitiei PNL-USR-PLUS-UDMR au anuntat vineri, 18 decembrie, ca au ajuns la o decizie finala in ceea ce priveste impartirea ministerelor. Acestia au anuntat ca nominalizarea pentru premier
Noul ministru al Muncii si Protectiei Sociale, Raluca Turcan, afirma ca si-a propus ca in mandatul sau "sa scoata subiectul pensiilor din logica politica si politicianista".
Vlad Voiculescu, fost ministru al Sanatatii in Guvernul tehnocrat Ciolos, este varianta USR/PLUS pentru conducerea acestui minister, in urma negocierilor finalizate ieri cu PNL si UDMR. Reamintim ca
Liderii aliantei de centru-dreapta PNL, USR-PLUS si UDMR reiau duminica, 20 decembrie, negocierile pentru a pune pe picioare viitorul guvern. Pana acum, partidele s-au pus de acord asupra faptului ca
Politicul ar putea deveni, in perioada urmatoare, fata de economia Romaniei, elefantul din magazinul de portelanuri pentru care romanii vor trebui sa plateasca toate cioburile daca nu se misca cu
Aeroportul Fiumicino din Roma a anuntat joi, 26 noiembrie, ca va gestiona curse catre SUA cu pasageri testati pentru noul coronavirus, operate de Delta Air Lines si Alitalia, adaugand ca va fi primul