Colectarea selectivă a deşeurilor nu reprezintă doar o modalitate de protejare a mediului dar este o soluție de optimizare a consumului de resurse, şi totodată, formă de respect faţă de oamenii cu care interacționăm. Pentru România, colectarea selectivă este o prioritate şi este reglementată prin lege. Din fericire în vederea susţinerii prevederilor legislative şi a menținerii unui mediu curat există numeroase soluții profesionale.
Soluții profesionale pentru colectarea selectivă a deșeurilor
Prezenţa coşurilor de gunoi semnalizate corespunzător în vederea reciclării selective nu doar că ajută la crearea unor spaţii optime, organizate pentru depozitarea diferitelor resturi, dar au şi rol educativ, prezența acestora încurajând utilizatorii să le utilizeze corespunzător.
Parteneri specializaţi în producerea şi comercializarea coşurilor de gunoi vin în întâmpinarea celor ce doresc să ajute mediul înconjurător cu o varietate mare de soluţii, numeroase tipuri de coşuri de gunoi şi accesorii variate, produse care să răspundă perfect necesităților şi care să contribuie la îmbunătățirea esteticii zonale.
În portofoliile companiilor de profil există cosuri colectare selectiva lux, coşuri colectare selectivă standard, coşuri colectare selectivă pentru parcuri și zone exterioare şi multe alte tipuri. Toate produsele recomandate se evidenţiază prin calitate superioară, deci pot fi considerate... mai mult
Miercuri, 09 Februarie 2022, ora 18:04
Prefectul judetului Mures, Mara Toganel, a anuntat, luni, ca s-a decis suspendarea temporara a activitatii la groapa de gunoi de la Sighisoara, in urma incendiilor din ultima perioada, pentru luarea unor masuri de prevenite.
In urma incendiului de saptamana trecuta, a fost dispusa suspendarea temporara a activitatii la groapa de gunoi de la Sighisoara. Dupa stingerea completa a focarelor de catre pompierii mureseni, vor urma lucrarile de amenajare a depozitului si vor fi luate masuri pentru a preveni izbucnirea unor incendii de mari proportii in viitor. In sedinta de lucru de astazi, am cerut atat operatorului privat, cat si Primariei Sighisoara sa trateze cu seriozitate aceasta problema deoarece sighisorenii sunt cei mai afectati. Este datoria noastra, a tuturor sa avem grija si de mediul inconjurator", a anuntat Mara Toganel, pe pagina de Facebook.
Potrivit prefectului de Mures, Agentia pentru Protectia Mediului si Garda de Mediu vor analiza lucrarile facute de operatorul privat, urmand sa prezinte o situatie exacta si masurile care se impun pentru functionarea pe viitor a acestui amplasament.
Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta "Horea" al judetului Mures a anuntat, in data de 6 august, ca a fost transmis un mesaj RO-ALERT in zona municipiului Sighisoara si in imprejurimi, in urma degajarilor mari de fum ca urmare a unui incendiu izbucnit la gropa de gunoi din apropiere, care s-a manifestat pe circa 400 de metri patrati.
In luna iulie, la groapa de gunoi... mai mult
Luni, 10 August 2020, ora 17:43
Comisia Europeana a cerut joi Romaniei sa inchida, sa sigileze si sa ecologizeze 48 de gropi de gunoi ilegale, respectand, astfel, o decizie a Curtii de Justitie a Uniunii Europene din 18 octombrie 2018, informeaza executivul comunitar, intr-un comunicat de presa.
Romania are la dispozitie patru luni pentru a remedia situatia, avertizeaza executivul comunitar.
Potrivit directivei cadru privind deseurile (Directiva 2008/98/CE), statele membre trebuie sa recupereze si sa gestioneze deseurile intr-un mod care nu pune in pericol sanatatea umana si mediul inconjurator. Directiva interzice abandonarea, aruncarea sau eliminarea necontrolata a deseurilor.
Romania era obligata sa inchida si sa reabiliteze gropile de gunoi (municipale si industriale) care nu respecta standardele pana la data de 16 iulie 2009. Din cauza progreselor lente, Comisia a decis sa aduca aceasta problema in fata Curtii de Justitie a UE in luna februarie 2017. Hotararea CJUE a vizat 68 de gropi de gunoi, dintre care doar 20 au fost inchise definitiv pana acum.
Pana in luna ianuarie 2020, cea mai mare parte a lucrarilor necesare pentru inchiderea, sigilarea si regenerarea restului de 48 de gropi de gunoi nu au fost inca planificate, aprobate sau initiate. De aceea, Comisia a decis sa trimita Romaniei o scrisoare de notificare formala, dupa decizia CJUE.
Vezi si Decizie de infringement: Romania are la dispozitie 4 luni ca sa rezolve problema poluarii aerului ...citeste mai departe despre "Comisia... mai mult
Joi, 14 Mai 2020, ora 15:53
Municipiul Sibiu va avea un nou parc, primul amenajat pe locul unei foste gropi de gunoi si al doilea ca marime, de 6,2 hectare, in cartierul Tilisca, unde se vor investi in acest sens 14,78 milioane de lei, din care 13,45 milioane de lei sunt fonduri nerambursabile.
Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a semnat joi contractul de finantare cu directorul Agentiei pentru Dezvoltare Regionala (ADR) Centru, Simion Cretu.
"Un element esential pentru calitatea vietii in Sibiu este existenta unor zone verzi cat mai generoase si mai bine amenajate, pentru confortul sibienilor si pentru a creste calitatea mediului in oras. Parcul Tilisca va fi al doilea cel mai mare parc al Sibiului, totalizand 6,2 hectare de zona verde.
De asemenea, este primul proiect de reconversie urbana pe care Primaria Sibiu il initiaza, transformand un fost spatiu de depozitare a materialelor de constructii intr-un parc pentru promenada si agrement", a declarat Astrid Fodor, citata in comunicat.
Printre alte facilitati, in acest parc, sibienii vor beneficia de acces gratuit la Internet, prize de incarcare, piste de biciclete, un teren de sport multifunctional, unul de minigolf, dar si spatii de joaca pentru copii. ...citeste mai departe despre "Sibiul va avea primul parc amenajat pe locul unei foste gropi de gunoi" pe Ziare.com mai mult
Joi, 20 Februarie 2020, ora 22:53
Jumatate din gunoiul reciclat in Romania, in conditiile in care tara este "congestionata" de deseuri, provine din import, se arata intr-un material realizat de BBC.
"De ce o tara care este deja congestionata de gunoi ar importa si mai mult?". Raspunsul oferit de Constantin Damov, CEO al Green Group, a fost ca 50% din capacitatea firmei este asigurata de material local si 50% din material provenit din Europa si ca, daca nu ar importa, "ar trebui sa inchidem jumatate din companie".
O problema ridicata de jurnalistul Nick Thorpe este aceea a selectarii gunoiului, care, cel putin in Bucuresti, nu exista: "Oamenii arunca totul in acelasi cos, ceea ce ingreuneaza munca celor care colecteaza gunoiul".
El a intrebat cativa locuitori despre selectarea gunoiului. Unii fac acest lucru, dar doar la locul de munca, "pentru ca trebuie", nu si acasa. "Nimeni nu ne-a invatat sa facem asta", a spus o femeie.
Legat de legislatia care ar trebui sa aduca reciclarea la nivelul standardelor europene, BBC noteaza ca "a inrautatit lucrurile". Firme private colectau gunoiul, il sortau si il vindeau companiilor de reciclare. Acum, decizia apartine consiliilor, insa acestora le lipsesc resursele.
Aproximativ 90% din deseurile din Romania sfarsesc in gropile de gunoi, "oficiale si neoficiale". In ceea ce le priveste pe cele neoficiale, aici gunoiul este adus de consiliile locale, de companii private si de localnici. Thorpe a vazut un astfel de loc, o mlastina care ar trebui sa fie arie... mai mult
Marti, 15 Octombrie 2019, ora 09:43
Locuitorii Sectorului 2 platesc din acest an cea mai mare taxa de gunoi din tara: 13,25 de lei pe luna, adica 159 de lei pe an. Cei care colecteaza separat deseurile reciclabile beneficiaza de o subventie de 39 de lei, ceea ce inseamna ca achita 129 de lei anual.
De la 1 martie, de cand a intrat in vigoare taxa, si pana in prezent, la bugetul local s-au incasat 6,4 milioane de lei. In acelasi timp, pentru operatorul aflat sub contract cu primaria s-au platit 19,7 milioane lei, adica de trei ori mai mult decat incasarile din taxa de habitat.
Iar firma care se ocupa de ridicarea gunoiului in Sectorul 2 este Supercom SA. Adrian Alexandru, consilier local USR, avertizeaza ca, de 15 ani, la Sectorul 2 nu s-a mai organizat o licitatie pentru servicii de salubrizare contractele, fiindu-i atribuite doar Supercom.
Anul trecut, spune Adrian Alexandru, Primaria Sectorului 2 si Consiliul Sectorului 2 au fost obligate de Inalta Curte de Casatie si Justitie sa organizeze licitatie pentru serviciul de salubrizare. Cu toate astea, autoritatile au ignorat decizia ICCJ.
Si, mai nou, primaria vrea taxa de habitat si pentru firme, inclusiv ONG-uri, astfel ca acestea vor plati cu 2,5 ori mai mult decat in prezent pentru ridicarea gunoiului. Si totul se intampla prin negociere, tot fara licitatie, tot cu Supercom SA.
Consilierul local USR sustine ca atat primarul Sectorului 2, Mihai Mugur Toader (PSD), cat si viceprimarul Dan Cristian Popescu (PNL) vor ca Supercom SA, firma... mai mult
Miercuri, 31 Iulie 2019, ora 06:32
Ridicarea gunoiului din Sibiu va fi monitorizata digital, recipientele pentru deseuri vor fi dotate cu cipuri si vor exista controlori care vor verifica periodic continutul pubelelor din oras, de la 1 iunie. Taxa speciala de salubrizare platita de sibieni ar urma sa creasca de la 7,89 la 9,50 lei de persoana.
Noul regulament, de inspiratie occidentala, urmeaza sa fie dezbatut si votat joi si vine ca urmare a modificarilor impuse prin modificarea legislatiei nationale in domeniu, care obliga autoritatile locale sa implementeze pana cel mai tarziu la data de 30 iunie 2019 asa-numitul instrument economic "plateste pentru cat arunci", astfel incat la finele anului viitor sa fie atins un procent de reutilizare si reciclare de 50% din masa totala de deseuri generate, scrie publicatia locala Turnul Sfatului.
Este mai simplu pentru cei care stau la casa
In cazul celor care locuiesc la casa, lucrurile sunt simple: fiecare membru al familiei plateste 9,50 lei, iar numarul ridicarilor de gunoi "din partea autoritatilor" creste odata cu numarul membrilor de familie.
"O familie cu trei persoane, care locuieste la casa, va plati, lunar, o taxa de salubrizare de 28,5 lei. Pentru acesti bani, va beneficia de doua ridicari lunare a deseurilor reziduale, patru ridicari lunare a deseurilor biodegradabile, de doua ridicari lunare ale deseurilor de plastic si metal si o ridicare lunara a deseurilor de hartie si carton", informeaza publicatia locala.
Mai departe, fiecare ridicare... mai mult
Marti, 28 Mai 2019, ora 17:41
Ambitia primarilor bucuresteni de a infiinta companii proprii si de a pune monopol pe contracte duce la situatii in care totul se face dupa ureche, in dispretul legii si al cetatenilor.
In septembrie 2018, Primaria Sectorului 3 si-a infiintat propria directie de salubritate si a preluat atributiile de colectare si gestionare a deseurilor de la operatorul privat care ridica gunoaiele din sector.
Decizia s-a luat peste noapte, fara ca directia nou infiintata sa fie pregatita pentru o asemenea sarcina. Primarul Robert Negoita a constatat, astfel, ca nu dispune de suficiente masini pentru cate deseuri trebuie sa ridice in fiecare saptamana.
Asa ca gunoiaele au ramas pe strazi pret de mai multe zile.
Pentru a iesi din acest impas, Negoita a recurs la o carpeala romaneasca: a suplimentat numarul masinilor de gunoi cu camionetele de la intretinerea parcurilor si a scurtat drumul acestora pana la groapa.
Ca sa faca mai multe curse, masinile nu duc gunoaiele la groapa de la Vidra (Glina a fost inchisa in februarie), ci le descarca pe un spatiu aflat la intersectia bulevardului Nicolae Grigorescu cu Splaiul Unirii.
"E doar o rampa de transfer", se justifica Robert Negoita. "S-a inchis groapa de gunoi de la Glina si trebuie sa caram deseurile la peste 20 de kilometri, intr-un trafic infernal. Pe cale de consecinta, gunoierele descarca aici si apoi incarcam in remorci mari si ducem la groapa".
Legislatia spune, insa, ca infiintarea unei "rampe de transfer" trebuie... mai mult
Luni, 25 Martie 2019, ora 13:11
Primaria Targu-Jiu intentioneaza sa instaleze un sistem video de supraveghere a ghenelor de gunoi din oras, pentru a vedea daca societatea care se ocupa de serviciul de salubrizare ridica deseurile, dar si pentru depistarea si sanctionarea celor care arunca gunoiul la intamplare.
Autoritatile din Targu-Jiu vor sa instaleze camere video de supraveghere in toate punctele de colectare a gunoiului.
Proiectul a fost anuntat, miercuri, dupa ce, in luna ianuarie, politistii locali au amendat operatorul serviciului de salubrizare cu 2.000 de lei, pentru nerespectarea obligatiei de a asigura curatenia in locurile special amenajate de depozitare a reziduurilor menajere.
"A fost o propunere care a venit in urma unor discutii pe care le-am avut cu seful Serviciului de Gospodarire Comunitara. Cred ca ar fi, pe de-o parte, in interesul majoritatii cetatenilor din municipiul Targu-Jiu, care respecta regulile, in primul rand regulile de bun simt, nu neaparat de lege, dar si in interesul autoritatii care ar putea sa verifice mult mai atent modul in care se face colectarea deseurilor din cartierele din municipiul Targu-Jiu.
Avem, in ultimul timp, destul de multe reclamatii venite de la cetatenii din Targu-Jiu, ca nu se ridica gunoiul la timp de la ghenele de gunoi din acele cartiere si, de aceea, am considerat ca este binevenita o astfel de masura", a declarat Marcel Romanescu, primarul din Targu-Jiu.
Deocamdata nu se cunosc costurile unei astfel de investitii, Romanescu... mai mult
Miercuri, 06 Februarie 2019, ora 22:55