Vicepresedintele PNL Relu Fenechiu a sustinut joi, intr-o declaratie remisa presei cu aproximativ jumatate de ora inaintea pronuntarii sentintei in cazul sau, ca a avertizat asupra coruptiei privind CFR Marfa si intelegerile ministerului cu diferite companii.
Fenechiu a facut o serie de precizari cu privire la cazul Gruia Stoica si licitatia Complexului Energetic Oltenia.
"Eu am avertizat, chiar dinainte de a fi ministru, asupra faptului ca unul dintre principalele motive pentru care CFR Marfa a ajuns sa inregistreze pierderi atat de mari a fost acest gen de coruptie, si anume intelegeri dintre conducerile ministerului si ale companiei cu reprezentantii companiilor private competitoare. Acestea, fiind informate cu privire la preturile ofertate de catre CFR Marfa, castigau licitatiile impotriva companiei de stat. Cand am ajuns in functia de ministru, am facut tot ce mi-a stat in putinta pentru a termina cu acest flagel, iar rezultatul eforturilor mele s-a vazut prin faptul ca, pe perioada mandatului meu, CFR Marfa a castigat toate licitatiile la care a participat", a sustinut Fenechiu.
Pe de alta parte, vicepresedintele PNL si-a exprimat "amaraciunea" cu privire la accidentul vascular cerebral pe care l-a suferit Dragos Draghici, directorul CFR Marfa, caruia ii doreste insanatosire cat se poate de rapida.
"Sper ca domnul Draghici a ramas acelasi om integru pe care l-am cunoscut, care, cel putin in discutiile cu mine, a fost mereu cel mai mare dusman al acestui... mai mult
Vineri, 31 Ianuarie 2014, ora 09:40
Guvernul si delegatia FMI au convenit sa reanalizeze toate etapele procedurii de privatizare a CFR Marfa, pentru a identifica motivele care au condus la nefinalizarea operatiunii, fara sa stabileasca deocamdata un termen pentru incheierea procesului de vanzare.
Surse oficiale au declarat ca printre subiectele discutate de reprezentantii FMI cu premierul Ponta si o parte dintre ministri s-a aflat si procedura de privatizare a CFR Marfa.
"S-a convenit cu acest prilej ca procedura de privatizare sa fie reanalizata, in vederea identificarii acelor prevederi care au impiedicat finalizarea cu succes a procesului. Vor fi analizate toate aspectele tehnice", au aratat sursele.
La intrebarea daca aceasta presupune o eventuala schimbare a procedurii de licitatie sau a conditiilor de privatizare, sursele citate au precizat ca, vineri, nu a fost luata nicio decizie in acest sens, dar ca vor fi analizate impreuna cu FMI toate variantele, urmand sa se stabileasca cum vor proceda autoritatile romane.
Printre subiectele de discutie cu FMI s-au mai aflat rectificarea bugetara, colectarea veniturilor la buget si absorbtia fondurilor europene.
Cronica unei privatizari anuntate
Vanzarea a 51% din CFR Marfa catre Grup Feroviar Roman, companie detinuta de omul de afaceri Gruia Stoica, nu a putut fi finalizata pana la termenul limita, 14 octombrie, pentru ca unele banci creditoare ale CFR Marfa nu si-au dat acordul pentru schimbarea actionariatului, iar Consiliul Concurentei nu... mai mult
Sambata, 26 Octombrie 2013, ora 10:14
Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Roman (GFR), a declarat marti ca a cerut comisiei de privatizare a CFR Marfa restituirea de urgenta a garantiei de 10 milioane de euro, precum si a avansului de 20 de milioane de euro depus pentru a indeplini conditiile de preluare a companiei.
El s-a declarat surprins de delaratia ministrului Transporturilor, Ramona Manescu, care a afirmat luni ca este analizata oportunitatea retinerii garantiei.
GFR a depus o grantie de 10 milioane de euro si a depus un avans de 20 milioane de euro intr-un cont escrow, reprezentand 10% din valoarea actiunilor CFR Marfa pe care urma sa le preia. Daca privatizarea s-ar fi incheiat cu succes, GFR trebuia sa achite inca 172 milioane de euro.
Potrivit consultantului juridic care asista GFR, intrucat privatizarea CFR nu s-a realizat garantia trebuie recuperata de indata, in timp ce banii din contul escrow ar trebui sa fie disponibili in trei zile de la notificarea GFR.
Consultantul juridic a adaugat ca este analizata si posibilitatea ca GFR sa solicite daune, dar nu a fost luata inca o decizie.
Gruia Stoica a declarat ca isi doreste ca privatizarea sa fie dusa pana la capat.
"Ne dorim sa ducem aceasta privatizare pana la capat. Este ceva de genul operatie reusita, dar facem tumori, vanzatorul nu si-a indeplinit cateva clauze contractuale", a afirmat Stoica intr-o conferinta de presa.
Anterior, proprietarul GFR a afirmat ca analizeaza posibilitatea de a cere o ordonanta presedintiala... mai mult
Miercuri, 16 Octombrie 2013, ora 10:10
In urma intalnirii de la ora 15 intre Gruia Stoica si reprezentantii Ministerului Transporturilor, mai multe surse au declarat pentru mai multe posturi de televiziune ca privatizarea a esuat. Pe de alta parte, tot pe "surse" se anunta o noua intalnire pentru continuarea negocierilor.
Cine este "acarul Paun" in afacerea CFR Marfa
Un scretar de stat la Ministerul Transporturilor, Cristian Ghibu, este omul cheie in prizatizarea de la CFR Marfa. Omul lui Relu Fenechiu si fost director la CFR SA, Ghibu este cel pe care Ramona Manescu il face responsabil cu un eventual esec al privatizarii companiei de stat. O decizie cu privire la "soarta" CFR Marfa va fi luata in urmatoarele ore.
Cristian Ghibu a fost numit secretar de stat in Ministerul Transporturilor in ianuarie 2013 printr-o decizia a premierului Victor Ponta. Nascut in 1967 in Focsani, judetul Vrancea, Ghibu a absolvit Facultatea de Mecanica la Universitatea Tehnica "GH. Asachi" din Iasi.
Timp de 5 ani a lucrat ca inginer la BMW Germania. In perioada 2007-2008 a ocupat functia de director la CFR SA Infrastructura si in 2012, pentru cateva luni a fost director general la Compania Nationala de Cai Ferate (CNFC) CFR SA. Este membru al Clubului Rotary.
Ghibu a condus activitatea de zi cu zi a ministerului in perioada interimatului lui Victor Ponta, adica de la demiterea lui Relu Fenechiu si pana la instalarea in functia de ministru a Ramonei Manescu.
La inceputul lunii septembrie au aparut "zvonuri"... mai mult
Luni, 14 Octombrie 2013, ora 11:54
Contractul de privatizare al CFR Marfa a fost semnat, la ministerul Transporturilor, iar omul de afaceri Gruia Stoica, care detine GFR este, in mod oficial, patronul CFR Marfa.
Gruia Stoica a declarat ca semnarea contractului este "o faza premergatoare" si ca "finalul va fi dupa ce va fi primit avizul de la Consiliul Concurentei", dand de inteles ca banii vor fi platiti ulterior.
De asemenea, dupa ce a iesit din sediul ministerului Transporturilor, omul de afaceri a precizat ca nu a fost facuta nicio modificare in contract.
Patronul GFR are la dispozitie 32 de zile pentru a plati 10% din banii promisi, respectiv 20 de milioane de euro. Restul banilor trebuie virati in contul statului pana la mijlocul lunii octombrie, cand expira cele 60 de zile in care trebuie incheiata privatizarea.
Privatizarea CFR Marfa depinde de avizul Consiliului Concurentei
Pe de alta parte, presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu, spune ca institutia pe care o conduce nu a primit nicio notificare, desi "este in interesul lor sa obtina cat mai repede o aprobare" si ca "logic ar fi sa actioneze cat mai repede".
De asemenea, Chiritoiu a mentionat ca a instiintat guvernul ca ar prefera sa nu se faca nicio legatura intre plata banilor pentru CFR Marfa si avizul Consiliului Concurentei, dar ca "aceasta legatura deja s-a facut". In hotarea de guvern care referitoare la privatizarea CFR Marfa se mentioneaza ca privatizarea este incheiata doar daca se intrunesc o serie de... mai mult
Luni, 02 Septembrie 2013, ora 16:01
Bogdan Chiritoiu, seful Consiliului Concurentei, spune ca se analizeaza privatizarea CFR Marfa si preluarea companiei de stat de catre Grup Feroviar Roman (GFR), grup controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, si ca procesul de analiza poate dura sase luni, dar mentioneaza ca "suntem flexibili. Nu vrem ca o activitate birocratica sa blocheze o privatizare".
"Nu suntem un obstacol, imi doresc sa privatizam o companie si vom face tot ce se poate ca acest lucru sa se intample. Legea ne permite sa fim flexibili, putem sa incepem analiza imediat. Nu este usor sa blocam 200 de milioane de euro. Suntem deschisi la orice varianta procedurala, pentru ca nu vrem ca o activitate birocratica sa blocheze o privatizare", a declarat seful Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu, la Digi24.
A trecut o luna de cand Grupul Feroviar Roman a fost desemnat castigator licitatiei pentru preluarea CFR Marfa, dar privatizare se afla in impas, blocata intre institutiile statului. Guvernul nu a adoptat nici acum hotararea privind privatizarea transportatorului feroviar, in lipsa careia contractul nu poate fi semnat.
Potrivit proiectului de act normativ prin care se aproba vanzarea CFR Marfa, Gruia Stoica are la dispozitie 10 zile de la avizul Consiliului Concurentei pentru a vira banii in conturile statului, dar nu mai mult de 150 de zile de la semnarea contractului. Analiza Consiliului Concurentei ar putea dura insa si cateva luni.
"Din momentul in care avem toate informatiile, avem... mai mult
Marti, 23 Iulie 2013, ora 17:00
Privatizarea CFR Marfa se afla intr-un impas, fiind blocata intre institutiile statului. Guvernul amana aprobarea contractului de vanzare, in timp ce Consiliul Concurentei nu poate incepe analiza pentru a stabili daca preluarea companiei de catre Grupul Feroviar Roman ar crea sau nu monopol pe piata transportului feroviar de marfa.
"In aceasta perioada, cel putin pana la finalizarea procedurii, vom sti daca cumparatorul plateste sau nu plateste suma de 200 de milioane de euro. Am emotii, pentru ca e o suma importanta. De cand a fost declarat castigatorul, am vazut o violenta a atacurilor impotriva celui care a castigat doar pentru ca e roman de-al nostru si nu poate sa castige. Astept sa vad momentul final", a declarat premierul Victor Ponta la emisiunea "Impartial" de la Digi24.
Potrivit proiectului de act normativ prin care se aproba vanzarea CFR Marfa, Gruia Stoica are la dispozitie 10 zile de la avizul Consiliului Concurentei pentru a vira banii in conturile statului, dar nu mai mult de 150 de zile de la semnarea contractului. Analiza Consiliului Concurentei ar putea dura insa si cateva luni, arata Digi24.
"Din momentul in care avem toate informatiile, avem un maxim de 6 luni in care putem spune da, nu, sau un da cu conditii", a spus Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei. mai mult
Luni, 22 Iulie 2013, ora 10:33
Niciunul dintre cei trei investitori care au depus oferte nu s-a calificat in etapa urmatoarea pentru preluarea a 50% din actiunile CFR Marfa. Cu toate acestea, reprezentantii Grupului Feroviar Roman sustin ca raman interesati in continuare de privatizarea companiei.
Grupul Ferioviar Roman, membru al Grampet Group, a anuntat ca a luat act de decizia Comisiei de Privatizare a CFR Marfa de a respinge toate cele 3 societati participante: "Grupul de companii Grampet - Feroviar Roman urmareste in continuare procesul de privatizare a CFR Marfa si, in functie de evolutia procedurii, va lua cea mai buna decizie pentru interesele companiei si pentru cei 9.000 de angajati din tara si din strainatate", a anuntat compania controlata de Gruia Stoica.
Documentatia de participare pentru precalificarea la privatizarea CFR Marfa a fost
depusa de compania americana OmniTRAX, Grup Feroviar Roman (GFR) si asocierea dintre Transferoviar Grup (TFG) si Donau-Finanz GmbH & Co KG Austria. Cu toate acestea reprezentantii Grupului Feroviar Roman spun ca raman interesati de privatizarea companiei.
In opinia consultantului financiar Ionel Blanculescu principalii vinovati pentru esecul precalificarii potentialilor investitori pentru CFR Marfa sunt cei din conducerea Fondului Monetar International, pentru ca "pun sula-n coaste Guvernului" si nu ii ofera suficent timp pentru pregatirea procesului de privatizare.
"Suntem rezultatul unei politici eroante, care obliga statul sa faca gesturi... mai mult
Miercuri, 15 Mai 2013, ora 16:43
Grup Feroviar Roman (GFR) a cumparat caietul de sarcini pentru licitatia privind achizitia pachetului majoritar de actiuni al CFR Marfa, potrivit omului de afaceri Gruia Stoica, proprietarul grupului Grampet, din care face parte GFR.
De asemenea, GFR se afla pe lista scurta pentru privatizarea companiei BDZ Cargo din Bulgaria.
"Legat de privatizarea din Bulgaria, aceasta ar putea fi un succes romanesc. Poate singurul succes de aceasta anvergura. Pe 26 aprilie chiar o sa depunem documentele. De asemenea, a inceput si o privatizare in Romania, vorbim aici de CFR Marfa. Noi am cumparat caietul de sarcini si sunt sanse sa depunem oferta si pentru cumpararea acestei societati. Ceea ce ar insemna ca grupul nostru va ajunge la 25.000 de angajati", a declarat vineri Gruia Stoica, citat de Mediafax.
In februarie, GFR a anuntat ca a indeplinit cerintele de calificare si a intrat pe lista scurta pentru privatizarea diviziei de marfa a companiei bulgare BDZ. Pretul minim de vanzare a companiei este de 51 milioane euro.
GFR, hranit si crescut de CFR
Proprietarul grupului Grampet SA din care face parte si GFR este Gruia Stoica, un controversat om de afaceri din cauza contractelor cu statul roman. De altfel, GFR s-a dezvoltat prin preluarea a peste 6.000 de vagoane de la CFR, prin operatiunea Rolling Stock Company.
In 2007, compania respectiva a fost creata in asociere cu CFR, GFR si Raiffeisen Bank. CFR a intrat in forma cu un aport de capital constituit din 6.400 de... mai mult
Vineri, 19 Aprilie 2013, ora 17:42