Comisia Europeana anunta ca a luat astazi decizia pe care statul roman o astepta, cu inima stransa, de mai multa vreme. Anume: Guvernul trebuie sa recupereze nu mai putin de 570 de milioane de euro de la CFR Marfa, companie aflata deja pe marginea prapastiei. Iata cum s-a ajuns aici si de ce in acest moment e in pericol nu numai compania feroviara, ci si intreaga economie romanesca.
CFR Marfa s-a infiintat in 1998. Iar in urma cu aproape un deceniu, Guvernul a decis sa privatizeze societatea. Asa ca a organizat o procedura pe care a castigat-o Grup Feroviar Roman (GFR), fondat de oamenii de afaceri din satul galatean Toflea Gruia Stoica si Vasile Didila (care sunt si frati vitregi).
In cursul procedurii, s-a decis si stergerea unor datorii ale CFR Marfa (adica, potrivit legii, acordarea unui ajutor de stat - n.red.).
A urmat o serie de evenimente destul de greu de inteles. Guvernul a fixat un termen foarte scurt pentru finalizarea procesului de privatizare. In consecinta, potrivit GFR, Consiliul Concurentei n-ar fi avut timp sa se pronunte asupra tranzactiei. In plus, la un moment dat, GFR a fost instiintata de compania de privatizare ca vanzarea CFR Marfa nu mai poate avea loc, din cauza ca un creditor al acesteia nu si-a dat acordul.
Una peste alta, privatizarea n-a mai avut loc. Iar GFR - ajunsa din nou concurent al CFR Marfa pe piata libera, a incercat sa castige la licitatii, cu orice pret.
Asa se face ca, in 2014, Gruia Stoica a fost arestat preventiv... mai mult
Luni, 24 Februarie 2020, ora 14:07
Sansele ca CFR Marfa sa mai scape de insolventa si faliment scad pe zi ce trece.
Chiar ministrul Trasporturilor, Lucian Sova, a declarat ca a accelerat procesul de executare a companiei pentru ca, in cazul in care aceasta ar intra intr-adevar in insolventa, sa nu traga dupa sine si CFR SA.
La acest moment, viitorul CFR Marfa depinde de o decizie a Comisiei Europene, care ar putea obliga compania sa dea inapoi la stat circa 360 de milioane de euro. Chiar daca pana acum CE n-a spus clar ca va cere acest lucru, ministrul Sova sustine ca sursele sale ii indica o decizie nefavorabila pentru CFR Marfa.
In replica, mecanicii de locomotiva ii cer lui Sova sa-si faca bagajul si sa lase conducerea Ministerului Transporturilor cuiva care poate salva CFR Marfa de la disparitie.
Intr-un interviu acordat Agerpres, ministrul Transporturilor a declarat ca ceea ce se intampla acum la CFR Marfa nu i se pare moral, dar este, cu siguanta, legal.
Sova se referea la faptul ca societatile de stat in care actionar unic e ministerul pe care il conduce au ajuns sa se execute silit, riscand sa se scoata de pe piata. Mai exact, CFR SA executa silit CFR Marfa, in incercarea de a recupera de la aceasta o datorie de peste 800.000 de lei.
Povestea dificultatilor financiare ale CFR Marfa nu sunt noi. Ca sa circule pe calea ferata, aceasta societate trebuie sa plateasca o taxa catre CFR SA. Problema este ca unii dintre clientii importanti ai CFR Marfa, printre care Oltchim si Compania... mai mult
Marti, 03 Iulie 2018, ora 11:13
Omul de afaceri Gruia Stoica, acuzat ca ar fi oferit mita pentru a afla o oferta confidentiala la o licitatie, va fi plasat in arest la domiciliu, a hotarat Inalta Curte de Casatie si Justitie, dupa ce acesta a cerut sa fie judecat in libertate.
Decizia instantei supreme este definitiva, astfel ca omul de afaceri care controleaza Grup Feroviar Roman (GFR) va fi eliberat din arest. El a fost arestat preventiv in 30 ianuarie, masura fiind prelungita. Stoica a cerut de mai multe ori sa fie judecat in libertate.
Gruia Stoica si avocatul Doru Bostina au fost trimisi in judecata la jumatatea lunii februarie, omul de afaceri fiind acuzat ca i-ar fi dat avocatului trei milioane de euro pentru a afla pretul cerut de CFR Marfa la o licitatie pentru transportarea carbunelui organizata de Complexul Energetic Oltenia, la care participa si GFR.
Stoica a fost deferit justitiei, pentru cumparare de influenta, in stare de arest preventiv, iar Bostina, cu interdictie de a parasi tara.
Gruia ...citeste mai departe despre "Gruia Stoica iese din inchisoare: va fi plasat in arest la domiciliu - decizie definitiva" pe Ziare.com mai mult
Vineri, 09 Mai 2014, ora 21:57
Vicepresedintele PNL Relu Fenechiu a sustinut joi, intr-o declaratie remisa presei cu aproximativ jumatate de ora inaintea pronuntarii sentintei in cazul sau, ca a avertizat asupra coruptiei privind CFR Marfa si intelegerile ministerului cu diferite companii.
Fenechiu a facut o serie de precizari cu privire la cazul Gruia Stoica si licitatia Complexului Energetic Oltenia.
"Eu am avertizat, chiar dinainte de a fi ministru, asupra faptului ca unul dintre principalele motive pentru care CFR Marfa a ajuns sa inregistreze pierderi atat de mari a fost acest gen de coruptie, si anume intelegeri dintre conducerile ministerului si ale companiei cu reprezentantii companiilor private competitoare. Acestea, fiind informate cu privire la preturile ofertate de catre CFR Marfa, castigau licitatiile impotriva companiei de stat. Cand am ajuns in functia de ministru, am facut tot ce mi-a stat in putinta pentru a termina cu acest flagel, iar rezultatul eforturilor mele s-a vazut prin faptul ca, pe perioada mandatului meu, CFR Marfa a castigat toate licitatiile la care a participat", a sustinut Fenechiu.
Pe de alta parte, vicepresedintele PNL si-a exprimat "amaraciunea" cu privire la accidentul vascular cerebral pe care l-a suferit Dragos Draghici, directorul CFR Marfa, caruia ii doreste insanatosire cat se poate de rapida.
"Sper ca domnul Draghici a ramas acelasi om integru pe care l-am cunoscut, care, cel putin in discutiile cu mine, a fost mereu cel mai mare dusman al acestui... mai mult
Vineri, 31 Ianuarie 2014, ora 09:40
Ministrul Transporturilor Ramona Manescu a anuntat marti ca va inapoi cele 10 milioane de euro pe care Grupul Feroviar Roman le-a depus drept garantie pentru privatizarea CFR Marfa, in timp ce contul escrow, in care se afla avansul de 20 de milioane de euro, a fost deblocat.
In cadrul procedurii de privatizare GFR a depus o garantie de 10 milioane de euro si a depus un avans de 20 milioane de euro intr-un cont escrow, reprezentand 10% din valoarea actiunilor CFR Marfa pe care urma sa le preia. Daca privatizarea s-ar fi incheiat cu succes, GFR trebuia sa achite inca 172 milioane de euro.
"Garantia va fi returnata, asa cum au indicat si consultantii CFR Marfa, Musat si Asociatii si Deloitte. Contul escrow a fost deblocat, iar garantia urmeaza sa fie returnata maine (miercuri n.r.)", a spus Manescu.
In ceea ce priveste pastrarea lui Cristian Ghibu in conducerea comisiei de privatizare, ministrul Transporturilor a negat acest lucru.
Ea a adaugat ca va prezenta un nou calendar al privatizarii CFR Marfa in Guvern la finele saptamanii. "Noul calendar va fi prezentat intai Guvernului, apoi presei. Trebuie intai agreat in Guvern", a explicat ministrul.
Potrivit consultantului juridic care asista GFR, intrucat privatizarea CFR nu s-a realizat, atat garantia, cat si banii depusi in contul escrow trebuiau inapoiati companiei lui Gruia Stoica.
Saptamana trecuta, dupa esecul privatizarii CFR Marfa, Ramona Manescu a declarat ca Ministerul Transporturilor analizeaza... mai mult
Marti, 22 Octombrie 2013, ora 11:23
In ciuda esecului privatizarii CFR Marfa, Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Roman, a anuntat ca firma pe care o reprezinta va participa din nou la privatizarea transportatorului feroviar, in momentul in care se va relua procesul.
"Voi participa din nou, de o suta de ori, la privatizarea CFR Marfa, daca va fi scoasa la privatizare de o suta de ori, pentru ca e tara mea aici si atata timp cat ma duc in alte tari sa particip si sa castig licitatiile, mi se pare corect sa particip si aici", a afirmat Gruia Stoica, potrivit Agerpres.
Comisia de privatizare a comunicat Grup Feroviar Roman ca privatizarea nu poate fi incheiata pentru ca unele banci creditoare ale CFR Marfa nu si-au dat acordul pentru schimbarea actionariatului, iar Consiliul Concurentei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunta asupra tranzactiei, potrivit GFR.
Cum nu s-a ajuns la momentul finalizarii, contractul se desfiinteaza de drept la finalul zilei, iar cumparatorul, GFR, nu are baza legala sa achite diferenta de pret, mentioneaza GFR, conform Mediafax.
"Am fost astazi chemati la Ministerul Transporturilor pentru a fi informati de catre Comisia de Privatizare ca nu putem fi invitati sa platim restul de bani pentru pachetul de 51% din CFR Marfa, pentru ca nu au fost indeplinite conditiile suspensive ale contractului de privatizare. Unele banci creditoare ale CFR Marfa nu si-au dat acordul pentru schimbarea structurii actionariatului, iar Consiliul Concurentei nu avea timpul necesar... mai mult
Marti, 15 Octombrie 2013, ora 08:30
Grupul Feroviar Roman dispune de suma de bani necesara pentru preluarea CFR Marfa, respectiv 172 milioane de euro, insa trebuie vazut daca Ministerul Transporturilor si-a indeplinit obligatiile contractuale, a declarat omul de afaceri Gruia Stoica, proprietarul GFR, la plecarea de la Ministerul Transporturilor.
"O echipa de la mine (GFR - n.r.) s-a intalnit cu Comisia de privatizare (din MT - n.r.) pentru a vedea care este stadiul de indeplinire a obligatiilor contractuale ale vanzatorului", a spus Stoica.
Intrebat ce clauze nu a respectat statul, el a raspuns ca deocamdata nu stie.
"Confruntarea nu s-a terminat. Mai tarziu o sa va dau o declaratie despre acest lucru. Avem banii si nu sunt din surse ilegale. Exista banii si suntem pregatiti sa platim, dar asteptam sa vedem daca vanzatorul si-a indeplinit obligatiile", a reiterat proprietarul GFR.
Gruia Stoica a adaugat ca a tratat cu maxima seriozitate aceasta privatizare, pentru a da un semnal pentru mediul de afaceri.
"Pana luni se poate sa continuam privatizarea. Eu mi-as dori sa continuam privatizarea", a completat Stoica.
Acesta a spus din nou ca va da in judecata statul roman in cazul in care privatizarea esueaza.
Reprezentantii Comisiei de privatizare a CFR Marfa si cei ai GFR s-au intalnit, vineri, la Ministerul Transporturilor pentru a discuta pe tema continuarii procesului de privatizare a transportatorului feroviar de marfa.
Manescu: Plata trebuie facuta pana la 14 octombrie
Ramona... mai mult
Vineri, 11 Octombrie 2013, ora 16:02
Termenul limita de plata de catre cumparator a sumei de 170 milioane euro pentru preluarea a 51% din actiunile CFR Marfa ramane 14 octombrie, data dupa care Ministerul Transporturilor va anunta cum va fi finalizata procedura de privatizare, a declarat ministrul de resort, Ramona Manescu.
Ea a precizat ca va avea, joi, o discutie cu premierul Victor Ponta pe aceasta tema.
Ministrul a aratat totodata ca proiectul de hotarare prin care termenul de finalizare a privatizarii era prelungit a fost promovat de catre secretarul de stat Cristian Ghibu, dar nu s-a aflat pe agenda sedintei de miercuri a Guvernului astfel ca "nu a putut fi promovat".
"Nu exista nicio actiune in instanta, suntem in termenii contractului, cum a fost si pana acum", a adaugat Manescu.
Hotararea de Guvern privind privatizarea transportatorului feroviar de marfa a fost publicata pe 14 august in Monitorul Oficial, termenul de finalizare a transferului de proprietate fiind stabilit la 60 de zile calendaristice de la data intrarii in vigoare a actului normativ, respectiv 13 octombrie.
In sedinta de miercuri, Guvernul nu a discutat un proiect elaborat de Ministerul Transporturilor pentru prelungirea pana la 20 decembrie a datei limita pentru privatizarea CFR Marfa, astfel ca, in lipsa unei alte decizii, Grup Feroviar Roman ar trebui sa achite in urmatoarele zile inca 170 milioane euro pentru 51% din actiuni.
Pozitia GFR
Gruia Stoica, proprietarul GFR, afirma ca "nu are nicio treaba" cu... mai mult
Joi, 10 Octombrie 2013, ora 15:02
Omul de afaceri Gruia Stoica, proprietarul celui mai mare transportator privat feroviar de marfuri, Grup Feroviar Roman (GFR), de pe piata romaneasca, parte a grupului Grampet, va investi 13 milioane euro in achizitia a 87,6% din compania nationala feroviara de marfuri din Muntenegru, transmite Mediafax."Am fost acceptati pentru preluarea companiei de stat Montecargo. Daca ne vor fi acceptate conditiile de cumparare, vom prelua compania", a declarat omul de afaceri Gruia Stoica, proprietarul GFR, care a avut anul trecut o cifra de afaceri de 101 milioane euro si un profit net de 7,2 mil. euro, scrie Ziarul Financiar in editia de marti.
Montecargo a rulat anul trecut o cifra de afaceri de 5,7 milioane de euro si a transportat 844.000 de tone de marfa, potrivit site-ului indecon.de, ce ofera informatii legate de privatizarea companiei.Mai mult, compania opereaza 713 vagoane si 17 locomotive.Spre compara?ie, CFR Marf? opereaz? 850 de locomotive ?i aproape 42.000 de vagoane de marf?."Pretul actiunilor pe care le vom cumpara de la Montecargo se ridica la 2 mil. euro, datoriile pe care le vom acoperi sunt de 6 mil. euro, iar investitiile pe care le vom realiza se ridica la 4-5 mil. euro".Gruia Stoica, care controleaza grupul Grampet, a investit in ultimii ani milioane de euro in sectorul feroviar prin achizitia mai multor companii din strainatate.Anul trecut a cumparat o fabrica de vagoane din Ungaria.Mai mult, Grampet mai detine participatii majoritare la doua firme de... mai mult
Marti, 01 Iunie 2010, ora 10:22