Angajatii Metrorex vor intra in greva generala pe perioada nedeterminata de miercuri, intre orele 4:00 - 16:00, daca pana atunci nu va fi rezolvat conflictul de munca, a anuntat vineri Unitatea - Sindicatul Liber Metrou (USLM).
"In urma interventiei administratiei, precum si a interpretarii Legii 62/2011, nu a fost insusita ideea ca activitatea metroului este o activitate continua, asadar suntem nevoiti sa amanam greva propriu-zisa cu minim doua zile. Astfel, Consiliul General USLM a fost intrunit si a hotarat continuarea conflictului colectiv de munca prin greva generala incepand cu ziua de miercuri, 21.11.2018, intre orele 4:00 - 16:00, pe perioada nedeterminata", potrivit unui comunicat al USLM.
Reprezentantii USLM considera ca aceste doua zile vor ajuta la dezamorsarea conflictului colectiv de munca, pentru a evita neplacerile publicului calator.
Ministrul Transporturilor, Lucian Sova, a declarat miercuri seara ca greva de la metrou este pentru conservarea privilegiilor pe care de mai bine de 15 ani le au comerciantii din statii, metroul Bucuresti nefiind construit pentru bunastarea catorva dintre liderii sindicatului.
"Auspiciile sub care fac aceste declaratii de presa sunt legate de faptul ca, dupa parerea mea, bogatii din Ministerul Transporturilor au luat ostatice companiile din subordinea sa, si ma refer aici la faptul ca, spre deosebire de cei multi angajati din diverse companii ale MT, care lucreaza in conditii grele si cu salarii mici, astazi ne... mai mult
Vineri, 16 Noiembrie 2018, ora 14:18