Resursele planetei nu sunt nelimitate, asa ca noi suntem indemnati sa reciclam cat mai mult si cat mai corect, atat pentru a proteja mediul inconjurator, dar si pentru a proteja materiile prime care exista in jurul nostru. Cu relativ putin efort de a separa gunoiul, putem ajuta la reducerea poluarii, putem contribui la pastrarea apei curate, conservarea resursele naturale neregenerabile si reducerea consumului de energie.
Desi lucrurile se misca putin mai greu si in tara noastra a inceput responsabilizarea oamenilor in privinta reciclarii si astfel, cu totii am inceput sa intelegem cat de important este tot acest proces, iar lucrurile incep sa se miste favorabil in acest sens.
Colectarea selectiva acasa
Colectarea deseurilor in confortul propriei case se poate face foarte usor, mai ales daca ai planificat din timp etapele ei. Important este, sa ai cate un cos de gunoi, o cutiuta sau un saculet dedicat fiecarui tip de material ce trebuie reciclat, astfel incat deseurile sa fie direct depozitate la categoria lor, fara a fi necesara o triere ulterioara. Toate acestea, se duc ulterior la pubelele special amenajate pentru reciclare.
Este foarte important ca recipientele reciclabile sa fie goale, curatate de orice urme de mancare sau lichide si uscate, inainte de a le arunca in containerele dedicate. Un articol murdar poate contamina un camion intreg, deci asigurati-va ca reciclabilele sunt goale, curate si uscate. In plus, odata ce cartonul sau hartia intra in... mai mult
Miercuri, 06 Ianuarie 2021, ora 12:11
Ghidul de finantare destinat Programului "Casa Eficienta Energetic", prin care solicitantii pot primi pana la 15.000 de euro de la stat, a fost publicat in Monitorul Oficial.
In cadrul programului, se ofera o finantare nerambursabila cuprinsa intre 40.000 de lei si 70.000 de lei, pentru fiecare proiect, suma fiind acordata in functie de procentul cu care, in urma imbunatatirilor aduse imobilului, a crescut eficienta energetica a cladirii.
"Finantarea nerambursabila se acorda pentru cresterea cu cel putin a unei clase energetice fata de nivelul prezentat in cererea de finantare, precum si in functie de incadrarea tuturor indicatorilor in pragurile de finantare descrise mai jos, fara a depasi 60% din costul total de investitie pentru implementarea masurilor de crestere a performantei energetice a cladirii", se arata in Ghidul programului.
Cheltuieli eligibile in cadrul programului
(1) Sunt considerate cheltuieli eligibile urmatoarele:
a) cheltuielile cu lucrarile de reabilitare termica a elementelor de anvelopa a cladirii privind:
* inlocuirea tamplariei exterioare existente, cu tamplarie termoizolanta;
* izolarea termica a elementelor de constructie exterioare opace (pereti exteriori, terase, invelitoarea sarpantei si alte elemente similare);
* izolarea termica a planseului peste sol si/sau peste ultimul nivel al cladirii;
b) cheltuielile cu lucrarile de instalare/reabilitare/modernizare a sistemelor de incalzire si de preparare si utilizare a apei calde de... mai mult
Duminica, 02 August 2020, ora 11:27
Think tank-ul INACO - Initiativa pentru Competitivitate a lansat Ghidul Surselor de Finantare pentru Companii in Timpul Crizei COVID-19, dedicat tuturor antreprenorilor care vor sa isi mentina afacerile pe linia de plutire, sa isi pastreze angajatii sau chiar sa isi dezvolte afacerea pe noile coordonate create de criza noului coronavirus.
"Un sondaj Best Jobs arata ca peste 50% dintre angajatorii romani au planuri sa isi continue afacerile, in ciuda agravarii pandemiei de coronavirus.
Pentru toti antreprenorii care vor sa isi mentina afacerile pe linia de plutire, sa isi pastreze angajatii sau chiar sa isi dezvolte afacerea pe noi coordonate create de criza COVID-19, think tank-ul INACO Initiativa pentru Competitivitate a lansat Ghidul Surselor de Finantare pentru Companii in Timpul Crizei COVID-19.
Este cea de-a noua editie din seria Ghidurilor de finantare pentru companii, realizata de comunitatea de profesionisti voluntari ai INACO", se arata intr-un comunicat.
Ce domenii sunt vizate de INACO
Domeniile vizate de noul ghid INACO sunt: sanatatea, extinderea productiei si dezvoltare servicii, cercetare, dezvoltare, inovare, dezvoltarea resurselor umane, domeniul piscicol, agricol, pomicol, vitivinicol, dialog social, infrastructura mare in energie si tehnologie, stimularea mediului de afaceri, a culturii si a media, initiative de sprijin civice si private.
"Bani exista! Acest ghid aduna ultimele noutati pentru salvarea companiilor, 48 de oportunitati... mai mult
Sambata, 28 Martie 2020, ora 13:56
In 2018, valoarea cumparaturilor online autohtone a fost de peste 3,5 miliarde Euro (+30% mai mult decat in anul anterior) si se estimeaza ca piata e-commerce din Romania va depasi valoarea de 4,5 miliarde Euro in 2019.
Pentru orice antreprenor aflat la inceput de drum in domeniu, care vrea sa devina unul dintre cei peste 15.000 de comercianti online din Romania, ECOMpedia.ro a pus la punct un material educational, cu sfaturi practice si utile: "Tot ce trebuie sa stii despre un magazin online - Ghidul incepatorului".
Ghidul, care poate fi citit sau descarcat gratuit de aici, cuprinde 11 capitole care contin informatiile de baza din domeniile conexe pe care orice nou antreprenor trebuie sa le cunoasca.
Cele 11 module au fost compuse impreuna cu 9 specialisti in domeniu (cunoscuti la nivel national, gratie experientei si rezultatelor semnificative): Cristiana Deca, Bogdan Manolea, Liviu Taloi, Marian Seitan, Adriana Manu, Horia Grozea, Cosmin Daraban, Roxana Olaru si Ionut Munteanu.
In plus, in ghid ofera sfaturi si 3 magazine online de succes din tara noastra (eMAG.ro, Libris.ro si BestKids.ro), pentru a-i face pe viitorii antreprenori sa constientizeze ce inseamna sa ai un magazin online.
Ce poti invata din "Ghidul incepatorului":
Ce este un magazin online?Cum deschidem o societate comerciala?Cum respectam legislatia e-commerce?Cum alegem nisa unui magazin online?Ce este si cum facem dropshipping?Ce trebuie sa stim despre curieri?Ce sunt si cum ne ajuta... mai mult
Luni, 22 Iulie 2019, ora 14:03
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a lansat "Ghidul de calatorie pentru Sarbatorile Pascale 2019" care contine recomandari pentru calatorii in afara granitelor Romaniei, precum si un set de informatii de interes pentru cele mai frecventate destinatii turistice din aceasta perioada, respectiv: Austria, Bulgaria, Elvetia, Franta, Germania, Grecia, Israel, Italia, Marea Britanie, Portugalia si Spania.
Potrivit MAE, cetatenii romani pot evita eventuale situatii neplacute ce pot aparea pe perioada vacantei sau a concediului lor in strainatate consultand "Ghidul de calatorie pentru Sarbatorile Pascale 2019".
Documentul a fost postat pe pagina web a MAE, la rubrica "Sfaturi de calatorie", sectiunea "Ghiduri de calatorie" (www.mae.ro), precum si pe pagina de Facebook a Departamentului Consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
Ghidul are 93 de pagini si ofera informatii generale, legate de documentele de calatorie, deplasarea in siguranta cu copii minori, necesitatea informarii asupra conditiilor de securitate din zona care urmeaza sa fie vizitata.
"Informati-va asupra situatiei de securitate din tara de destinatie! In acest sens, verificati rubrica Alerte de calatorie - Atentionari de calatorie, care cuprinde informatii utile, cu caracter temporar, privind starea drumurilor, greve, modificarea conditiilor de intrare pe teritoriul unor state, starea vremii etc. Inregistrati-va la cea mai apropiata misiune diplomatica sau oficiu consular. Evitati deplasarea... mai mult
Miercuri, 24 Aprilie 2019, ora 14:50
Un publicist francez a prezentat marti un rar ghid turistic dedicat Coreei de Nord, in care prezinta istoria, cultura si peisajele naturale ale acestei tari pe care o descrie drept "un stat comunist totalitar", dar i-a avertizat pe turisti sa nu ia cu ei aceasta publicatie in cazul unei eventuale vizite, transmit Reuters si AFP.
Turismul este unul din putinele surse de valuta ale regimului de la Phenian, dupa ce ONU a impus sanctiuni care vizeaza 90% din exporturile anuale in valoare de trei miliarde de dolari ale Coreei de Nord.
"Ghidul nu a fost conceput pentru a face apologia regimului actual, ci pentru a arata interesul turistic real al tarii", a subliniat co-fondatorul companiei are publica aceste ghiduri turistice, Jean-Paul Labourdette, cu ocazia prezentarii presei ghidului care are 190 de pagini si a fost tiparit intr-un tiraj de 4.000 de exemplare.
Aproximativ 400 de turisti francezi viziteaza in fiecare an Coreea de Nord, iar un sejur costa aproximativ 2.000 de euro. Cu toate acestea, Coreea de Nord nu are relatii diplomatice oficiale cu Franta.
Daca viza turistica este usor de obtinut, realizatorul ghidurilor turistice recunoaste ca o vizita in Coreea de Nord este insotita de o serie de conditii foarte stricte: utilizarea unei agentii agreate, hoteluri si restaurante impuse si imposibilitatea de a pleca la "o plimbare libera". Autorii ghidului subliniaza ca este imperativ pentru turisti sa urmeze regulile stricte, in caz contrar riscand sanctiuni... mai mult
Miercuri, 20 Martie 2019, ora 11:51
Revista Biz a lansat, impreuna cu UniCredit Bank, a doua editie a proiectului editorial - Antreprenori de Romania in cadrul evenimentului ADN Antreprenor. Ghidul reuneste cele mai puternice companii antreprenoriale romanesti, ordonate pe judete, dupa cifra de afaceri din 2016, conform datelor de la ONRC.
Realizat de echipa Biz, studiul ajuns la a doua editie, ia pulsul mediului antreprenorial romanesc la scara intregii tari, reunind companiile antreprenorilor locali. Companiile incluse sunt exclusiv firme romanesti, inregistrate in Romania, cu actionariat local, care nu apeleaza la structuri de actionariat de tip offshore.
De ce e nevoie de studiul "Antreprenori de Romania"?
Acest anuar aduce raspunsuri pentru multe intrebari legate de dezvoltarea pe judete a tarii, de motivele si de directia in care vor merge afacerile si companiile in urmatorii ani.
Prin parcurgerea acestor liste se pot vedea cu usurinta cele mai prolifice domenii de activitate, judetele in care companiile romanesti castiga teren sau, din contra, sunt eclipsate total de multinationale sau companii de stat, precum si cine sunt actionarii companiilor romanesti.
Ce cuprinde "Antreprenori de Romania"?
Top 100 de companii din Bucuresti, ordonate dupa cifra de afaceri din 2016, conform datelor de la ONRC din 2016Top 20 mai mari companii romanesti din fiecare judet, ordonate dupa cifra de afaceri din 2016, conform datelor de la ONRC din 2016Opinii ale specialistilor despre evolutia mediului... mai mult
Luni, 02 Aprilie 2018, ora 16:15
Odata cu lansarea smartphone-ului iPhone X, Apple a creat si un ghid video pentru a-i ajuta pe utilizatori sa se familiarizeze cu noul sau telefon.
Compania din Cupertino nu a mai creat astfel de clipuri de introducere din 2007, cand a prezentat lumii primul iPhone, un telefon diferit de dispozitivele cunoscute pana atunci, scrie The Verge.
Pentru modelele ulterioare, modul de utilizare a ramas in mare parte neschimbat, insa acum, dupa eliminarea butonului HOME si implementarea sistemului de recunoastere faciala Face ID, Apple a considerat ca este nevoie de o reinstruire a utilizatorilor.
In clipul de aproximativ 4 minute, compania prezinta gesturile de baza pe care oamenii le vor efectua zilnic, precum glisarea in sus pentru a accesa functiile butonului HOME.
Pentru cei care nu sunt fani ai tutorialelor video, Apple explica pe site-ul sau cum sa folosesti Face ID si cum sa utilizezi gesturile pentru a naviga.
Citeste si:
iPhone X contra Samsung Galaxy Note 8: Care e mai bun?
C.S. ...citeste mai departe despre "Noul iPhone X este atat de revolutionar incat Apple a lansat un ghid video in care arata cum se foloseste" pe Ziare.com mai mult
Sambata, 04 Noiembrie 2017, ora 17:23
Unde sa iti mai petreci concediul anul acesta? Pare ca le-ai vazut pe toate, nu-i asa? Poate ca te inseli si risti sa pierzi unul dintre cele mai spectaculoase peisaje de pe Terra.
Parcul National al Vulcanilor din Hawaii, situat la poalele vulcanului Kilauea, este o rezervatie neobisnuita de o frumusete rapitoare si periculoasa in acelasi timp, dupa cum sustine blogul de calatorii al revistei National Geographic.
"Multi vizitatori vin pentru lava, dar sunt atat de multe de vazut: peisajul de coasta, padurea tropicala, miile de petroglife lasate in urma de vechii locuitori ai insulei, ca si o multime de plante si animale pe care nu le vei gasi decat in Hawaii", povesteste ghidul Clarence "Aku" Hauanio.
Pare mult mai interesant acum, nu-i asa? E si mai bine de mentionat ca ai la dispozitie doua sezoane in acest an in care iti poti face timp sa faci o calatorie pana pe aeroportul Hilo din Hawaii.
Cele mai bune perioade pentru a vizita parcul sunt cele cuprinse intre lunile martie- mai si septembrie-octombrie.
De la aeroport nu ai de mers mai mult de 50 de kilometri catre sud-vestul insulei pentru a ajunge la poalele vulcanului.
Poti inchiria o masina sau poti folosi chiar un elicopter care sa iti ofere un tur al padurii tropicale si parcului natural, urmand apoi sa iti continui excursia in compania unui ghid care te va purta pe cararile din rezervatie.
O astfel de aventura se poate intinde pe durata unei zile intregi si, fara indoiala, vei simti... mai mult
Sambata, 31 Decembrie 2016, ora 00:00